de Cristian NEAGU
Cam din 1995 încoace , m-am tot convins de existenţa unor găşti cu pretenţii de nuclee literare ce sunt mai întotdeauna , sprijinul invizibil al vreunui baştan maculat , cu privire la , fie şi cea mai puerilă formă de scris,( dar pozând pe multe coperte ale cărţilor ce le semnează), iar altele, (inclusiv baştanul) îndeplinătoare de sarcini – primite cu tot cu instrucţiuni – ale neoficialului, nerecunoscutului, plan de deculturalizare naţională prin faptul că, după un criteriu al strict opiniei împărtăşite , se derulează „primenirea” generaţiei literare, şi iată, schimbul de mentalitate , gata. Cam până aici se întindea orizontul convingerilor mele , în momentul în care poştaşul mi-a înmânat un plic expediat către mine din Adjud, în interiorul căruia se afla cartea la care mă voi referi în cele ce urmează. Că acest orizont avea să se lărgească extraordinar de mult, după lecturarea integrală a cărţii , e mai puţin important , în comparaţie cu ceea ce descopeream ca structură morală a autorului : o bijuterie atât de rară astăzi, încât ea se numeşte , românism autentic .
Este de-a dreptul uimitor , – dar şi extrem de necesar – curajul pe care şi-l asumă distinsul Prof. dr. Adrian Botez şi anume , acela de a radiografia spectrul spiritualităţii româneşti, dezvăluind cititorului o contemporaneitate afectată de tumoarea malignă a jocurilor politice de culise în contextul Noii Ordini Mondiale de după 1990. Nu mă voi teme nici eu spre a susţine faptul că profesorul de origine bucovineană stabilit în Adjud, face din lucrarea sa , „Ruguri, România sub asediu” (Ed. Carpathia Press, Buc., 2008) bisturiul cu care se angajează să intre în operaţie asumându-şi factorul de risc al percepţiei publice, conştient fiind că şansele vindecării spirituale ţin de o cât mai exactă informare, solicitându-şi astfel veleităţile de analist, (din păcate, nu tocmai la cota unui profesionist) . Şi de unde va începe incizia, dacă nu de la ramura spirituală adăpostitoare de cuget şi îndreptare, sub care ne-au stat smeriţi strămoşii: Religia , azi un suvenir turistic.
Dintr-o pornire firească a dicteului spiritual, profesorul Botez demonstrează în capitolul 1, că este reprezentantul laicului modern, mlădiţă a viţei nobile româneşti care nu acceptă mutaţii genetice, păstrându-şi rodul transmis prin rădăcinile tradiţiei. În cele 9 subpuncte ale respectivului capitol , reclamă efectele unui festivism nociv aplicat cu premeditare religiei ortodoxe române, acuzând chiar direct elitele bisericeşti contemporane, (cu precădere cele autohtone) care ignoră prevederile Sfântului Sinod de la Constantinopol (încă în vigoare) şi care fac astfel posibil amestecul, diluarea, iar în cele din urmă dispariţia filonului de educaţie creştină, respectiv Biserica Ortodoxă Română. (pag. 10-12; 18-21; 25-28).
Folosindu-se în esenţă de un limbaj simplu , „chirurgul” nu se opreşte doar la stadiul ironiei nuanţate, ca de exemplu: „ (pe care Bush îl durea , vorba lui Marin Preda , „în bumbărează” de România)” el atinge subtil şi meteahna : „…că cică <<se dă>>, dacă intri în U.E.” pentru ca în cele din urmă , să adopte „scafandrismul” metodei literare proustiene, tăind în adâncime , dezvăluind cititorului până la cel mai mic detaliu, nodulii canceroşi de pe fiecare ramură a spiritualităţii, descriind cu lux de amănunte contribuţia – în acest sens – a coaliţiei : Vatican – Opus Dei,- New Age, – Casa Albă,- U.E.,- Mass Media.
Cu privire la conţinutul capitolului 2 , „Patrie şi neam metafizic” (2 subpuncte) aş recomanda cititorului experimentul de a-l citi zilnic în momentele de răgaz sufletesc, pentru că mesajul lăsat de condeier este, nu ca domnia-sa să-şi amintească îndemnul imnului naţional, ci să exclame: „Deja am întârziat”! Susţin ideea surprinsă socialului de Adrian Botez, deoarece coincide cu o constatare făcută de subsemnatul prin Centrele de Cultură Judeţene, (şi nu numai) regăsită perfect în referinţa domniei-sale : „Nu mai sunt dispuşi oamenii contemporani la eforturi spirituale susţinute” . (pag.41) , pentru ca după o scurtă dezbatere să continue: „Omul contemporan preferă să fie minţit frumos, decât să se nevoiască a pricepe diferenţa dintre o existenţă minţită (falsă/ falsificată) şi o existenţă reală”.
Reţin ultimul citat pentru a nu fi de acord cu dl profesor, deoarece nu încadrează fenomenului termenul de constrângere. Nimeni nu „preferă”, ci numai dintr-o constrângere acceptă să fie minţit , cum de fapt , revine şi contrazice enunţul citatului amintit, în cap. 3 „Învăţământ şi cultură” (6 subpuncte) dezvoltând pe tema întrebării, „Ce este în realitate societatea umană contemporană”? din care reţinem: „… o junglă în care puterea ocultă o deţine o gaşcă de infractori internaţionali, grupaţi într-un guvern mondial mafiotic, care impune popoarelor Pământului starea de îndobitocire colectivă, prin şantaj dublu : economico – politic”. (pag. 49, alin. 4).
Depăşind această neintenţie, se remarcă o stare nostalgic-meditativă, ce trădează la Adrian Botez spiritul dascălului autentic, de tipul şcolii interbelice ,- dar pus la punct cu temele modernităţii,- atunci când supunem analizei al doilea subpunct al aceluiaşi capitol, şi anume : „Şcoala românească şi democraţia. (anchetă)” cu trimitere în cap. 4 „Sociale” (5 subpuncte) , oprindu-se cu îngrijorare la cel de-al patrulea, „Agresiunea Mondială asupra tinerilor în sec. XX ; continuare în sec. XXI” , punând la dispoziţia cititorului, spre o cât mai corectă edificare, puncte extrase din „Raportul de Fier – 1966” în fapt , un adevărat manual al practicilor de manipulare , în al cărui istoric este evidenţiată „Conspiraţia bătrânilor” (sau înţelepţilor lumii) cei care au controlat substratul metafizic al războaielor mondiale, din care citez punctul 2: „Când un adversar declară: <<Nu voi trece de partea ta>>! eu îi răspund calm: copilul tău deja ne aparţine, prin şcoală şi educaţie”. (pag.102, alin.1). Continuă lectura →
METAMORFOZE 