MOŞTENIRE LEXICALĂ – 5

de Prof. Dr. Const. MIU

 

Adrian Bucurescu – Tainele tăbliţelor de la Sinaia

LEXIC (selecţie)

  

Pe lângă „traducerea” textelor aflate pe plăcuţele de la Sinaia, autorul a alcătuit pentru fiecare şi câte un lexic. Noi am selectat pe acelea pe care le socotim a fi moştenite/ autohtone, chiar şi pentru simplul motiv că au corp fonic şi grafic asemănător şi chiar identic cu cele din limba română actuală. Pentru fiecare cuvânt am indicat şi pagina ediţiei din 2005 – Editura Arhetip, Bucureşti.

 AHI – „îndată”; cf. rom. aici, acu (p. 128)

 LUOZO – „ a născut”; cf. rom. lăuză (p. 131)

 HYEO – „fii” (cf. rom. hii – forma populară şi regională pentru fii, ca substantiv; vezi şi „hi-tu”, „hi-ta” – n. n.) – p. 133

ESY – „ieşi” (în limbajul popular şi cel cotidian, neîngrijit, se pronunţă „eşi”, „eşire” – n. n.) – p. 133

MATOSO – „de maica”; cf. rom. mătuşă (p. 133) Notă: Pe alte plăcuţe apare şi forma apropiată de cea din româna actuală – MATUSO

ENAPOIO – „înapoiat” (p. 134)

HET – „tare”; cf. rom. hăt (p. 134)

VOYN – „tare”; cf. rom. voinic (şi nume de persoană Voinea – n. n.) – p. 136

O RYPINO – „luându-l”; cf. rom. a răpi (p. 137)

SORSO – „izvorul”; cf. franc. „source” = sursă (în limba română actuală, ca neologism), izvor (p. 139)

GLOTO – „toţi”; cf. rom. gloată (p. 139)

DAMER – „înţelepciune”; cf. rom. a se dumiri (p. 142)

SPICO – „(aşa) a spus; cf. engl. to speak; rom. a spicui (neologism) – p. 142

SETYVO – „crescut”; cf. rom. stivă (p. 144)

FORIE – „curaj”; cf. rom. furie (p. 144)

REGA – „domnind”; cf. rom. rigă (p. 145)

GHICUE – „a prezice”; (cf. rom. a ghici – n. n.) – p. 145

SORUAE – „soră” (p. 145)

ETERN – „întotdeauna”; cf. lat. aeternus, rom. etern  (neologism) – p. 145

DIOSO – „îndrăgostit”; cf. rom. duios (p. 147)

TETOE – „tatăl”; cf. rom. tată, tataie („tetea” – regionalism”) – p. 149

TOROPS – „au adormit”; cf. rom. toropit (p. 149) (DEX-ul dă ca etimon „toropyty” – cuvânt provenit din ucraineană. Dacă ar fi fost împrumutat din această limbă, în română ar fi trebuit să apară *toroputu – n. n.) – p. 149

IST – „cel”; (cf. rom. şi pop. ăst, regional – ist – n. n.) – p. 150

TOPSOEM – „(pe) colină; cf. rom tăpşan (cf. sanscrit tap – sati n. n.). DEX-ul dă următoarea definiţie – „TĂPŞÁN, tăpşane, s.n. 1. Loc neted şi uşor înclinat care apare la baza versantelor şi povârnişurilor în regiunile de deal şi de munte. ♦ Coastă a unui deal sau a unui munte; pantă, povârniş. 2. Loc viran mai ridicat, aflat de obicei în mijlocul unui sat sau în mijlocul unei curţi. ♦ Loc mai ridicat, neted, necultivat. – Tăpşi + suf. an.” – p. 150

EN ODAE – „acasă”; cf. rom odaie (p. 153)

GHETOU – „frumoasă”; cf. rom. gătită (p. 155)

O GHYOTYO – „au plâns cu ţipăt” cf. rom. chiot (DEX-ul dă pentru chiot şi chiu următoarele definiţii: „CHÍOT, chiote, s.n. Strigăt puternic, răsunător, prelung (care exprimă bucurie, izbândă etc., care serveşte drept chemare, ca îndemn etc.). – Din chiu.

CHIU s.n. 1. Strigăt de bucurie. 2. (În expr.) Chiu şi vai = suferinţă, durere; fig. sărăcie, mizerie. Cu chiu, cu vai sau cu chiu şi vai = cu mare greutate, după multe eforturi. – Onomatopee.” Noi considerăm că toate onomatopeele din limba română sunt autohtone! De altfel, şi Paul Lazăr Tonciulescu opina că limba dacilor era cea mai bogată în onomatopee.  (p. 156)

STERE – „întunecaţi”, „răi”; (cf. nume de persoană Stere – n. n.) – p. 157

POOYCOE – „pe mulţi”; (cf. rom. purcoi – n. n. DEX-ul dă următoarea definiţie: „PORCÓI, porcoaie, s.n. Grămadă de fân sau de paie; spec. căpiţă. ♦ Prin generalizare: Grămadă, morman, maldăr. [Variantă: purcói s.n.] – Porc + suf. oi.” Şi acest cuvânt neavând menţionată etimologia îl socotim ca fiind moştenit de la geto-daci) – p. 161

CLOPOE – „prinţi”, „căpetenii”; (cf. rom. clop – regionalism, în Ardeal – n. n.) – p. 161

VASYLEO – „regi”; cf. gr. Vasileos; cf. rom. Vasile; (bazileu – n. n.) – p- 164

SACOTO – „a eliberat”; (cf. rom. a seca – n. n. Notă: DEX-ul dă ca etimon latinescul  siccare. Potrivit lingviştilor, specific limbii române este fenomenul închiderii vocalelor. Ca atare, nu se putea ca i să treacă la e, ci invers; acest cuvânt de origine dacă a fost preluat de romani şi adaptat fonetismului limbii latine.) – p. 167

LARMY – „anunţând”, „dând de veste”; (cf. rom. larmă – n. n.). În legătură cu larmă, DEX este ambiguu, în privinţa etimologiei: lármă (lárme), s.f. – 1. (Înv.) Alertă, alarmă. – 2. Gălăgie, tărăboi, zgomot mare. Germ. Alarm (‹ it. all’arme), prin intermediul sl. (pol., sb., cr. larma), sau al mag. lárma (Cihac, II, 165; Gáldi, Dict., 179). Este un dublet al lui alarmă, s.f., din fr. alarme. Sec. XVIII. – Derivat – lărmălău, s.n. (Trans., gălăgie), sing. reconstituit din pl. lărmălaie, cf. hărmălaie; lărmui, vb. (înv., a alarma; a face zgomot)”. Şi acest cuvânt noi îl socotim ca fiind autohton! (p. 168)

LOCOS – „locuitorii” (cf. rom. locaş – n. n.) – p. 168

CENYO – „cină” (p. 168). Notă: şi pentru acest cuvânt DEX-ul este ambiguu, în privinţa etimonului – „cínă (cíne), s.f. – Masă de seară.  istroromână cirę. Lat. cēna (Puşcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea. – Derivat – cinioară, s.f. (ceasul cinei), cf. prânzişor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 şi DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. –oară, cf. Graur, BL, III, 19.” Pentru un cuvânt uzual în vocabularul limbii române se oferă cam multe aşa-zis soluţii lexicale! Şi cină e tot de sorginte geto-dacă în opinia noastră.

OGOE – „(îi) va alina”; cf. rom. a ogoi. Notă: În DEX, găsim următoarea definiţie: „OGOÍ, ogoiesc, vb. IV. Refl. şi tranz. (Pop.) A (se) linişti, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A menaja, a cruţa. [Var. ogoiá vb. I] – Din scr. ugojiti. Cf. sl. g o ĩ „pace”.” Respingem această propunere de etimon, căci nu se poate evolua de la u  la o, conform fenomenului închiderii vocalice, invers da, însă nu e cazul pentru acest cuvânt! (p. 173)

FALANGEO – „falange” (p. 186)

PURCEDE – „trecut”; cf. rom. a purcede. Notă: DEX-ul şi în acest caz este ambiguu în privinţa etimologiei , în sensul că autorii ar fi trebuit să explice că s-ar fi ajuns la această formă în română, prin metateză, aceasta reprezentând o modificare fonetică produsă prin schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-un cuvânt. – „PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. şi refl. (Despre lucruri şi despre fenomene văzute în mişcare, în evoluţie) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănţui. ♦ A întreprinde, a începe o acţiune. ♦ A proceda, a acţiona (într-un anumit fel). – Lat. Procedere.” Noi credem că ultimul sens al cuvântului  a purcede – precizat de autorii DEX-ului – acela de „a proceda (într-un anumit fel)” a fost adăugat, spre a justifica etimonul latinesc. Cei care folosesc acest cuvânt cunosc sensul „a pleca, a porni la drum”. (p. 186)

PRYNSO – „prinse” (p. 187)

CIUDEO – „pe blestemaţii”; (cf. rom. ciudaţii – n.n.) – p. 187

O DUESIO – „ca pe un drag”; cf. rom duios (p. 187)

TERO – „din cer”; cf. rom. tărie (de obicei, cu sensul de pe tăbliţă, în limba română actuală, se foloseşte la plural – tării – n. n.) – p. 216

ONCHE – „mai marele”, „care creşte”; cf. rom unchi. Notă: cu sensul de pe plăcuţă, în Banat, are înţelesul de  „tată moş” – n. n. (p. 220)

PATRU – „patru” Notă: etimonul precizat de autorii DEX-ului (lat. quattuor) este improbabil. Evoluţia de la grupul qua la pa şi metateza – ttuortru este complicată şi improprie, având în vedere fenomenul simplificării în vorbire/ scriere, care presupune aglutinarea unor sunete. În italiană, această evoluţie este evidentă – lat. quattuor → it. quattro (p. 220)

CENCIO – „cinci” Notă: Aceleaşi observaţii le avem şi pentru acest numeral – italiana a păstrat forma din latină: lat. Cinque → it. cinque (p. 222)

SETO – „poftă”; cf. rom. sete (p. 225)

DOYE – „cei doi” Notă: în acest caz, DEX-ul dă ca etimon o formă neatestată – lat. *dui, duae. O asemenea explicaţie pentru un numeral des uzitat în vorbire ridică un mare semn de întrebare în privinţa probităţii lingviştilor.

CATE – „au căutat”, „au privit”; cf. rom. a căuta. Notă: de remarcat că verbul a căuta, în varianta sa populară şi regională – a căta – are şi sensul de a privi. (p. 227)

MIORYEO – „mioară”. Notă: pentru acest substantiv – derivat cf. DEX – se menţionează: „MIOÁRĂ, mioare, s.f. Oaie tânără de la vârsta de 1 an până la 2 ani; prin generalizare – oaie. ♦ (Adjectival; despre oi) tânără.  – Mia + suf. -ioara. Din nou, nu avem etimon în DEX ! Cuvântul de bază de la care se porneşte e mea şi este geto-dac! (p. 228)

TROSCOT – „hrană”, „nutreţ”; cf. rom. troscot.  Notă: DEX-ul dă următoarea definiţie: „TRÓSCOT s.m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, întinsă pe pământ, cu numeroase frunze mici, cu flori hermafrodite verzi, pe margine roşii sau albe (Polygonum aviculare). – Din sl. troskotŭ.” Să fi hrănit strămoşii noştri oile şi vitele cu troscot (nutreţ) şi să nu-i fi dat nume? Aşa ceva e de neconceput! Categoric: NU E ÎMPRUMUT DIN LIMBA SLAVĂ! Strămoşii noştri n-au aşteptat să vină slavii şi să le „boteze” iarba cu care îşi hrăneau animalele, mai cu seamă că acest neam de migratori nu prea se omorau cu creşterea animalelor… (p. 232)

ONGELO – „îngeresc”. Notă: faimosul DEX menţionează pentru înger etimologie latinească – lat. angelus. Noi ne îndoim că ar fi de origine latină. Iată de ce: it. – angelo; franc. – ange; catalană – àngel; spaniolă – ángel ; portugheză – anjo. După cum se poate observa, în toate limbile neolatine a iniţial rămâne vocală neschimbată. De ce oare în română – singura limbă de aceeaşi origine – apare î în loc de a ? Simplu – pentru că limba latină nu avea pe î şi atunci, acest cuvânt a fost adaptat la sistemul său fonetic. Să fie clar: romanii au împrumutat acest cuvânt de la daci, adaptându-l la sistemul lor fonetic, iar angelus este etimon pentru echivalentul său în celelalte limbi romanice! (p. 234)

PORTYE – „poartă” (p. 235)

ONOARE – „frumoşi”, „curajoşi”, „cinstiţi”; cf. rom. onoare. Notă: iată, mai întâi, ce se menţionează în DEX: „ONOÁRE, onoruri, s.f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ● Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmaţie sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputaţie, prestigiu, faimă, vază. ● Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Preţuire deosebită, consideraţie, respect, stimă. Cavaler (sau domnişoară) de onoare = persoană care însoţeşte mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă ataşată unei regine, unei prinţese. ● Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ● Loc. adj. şi adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ● Expr. (În formule de politeţe) A avea onoarea să… (sau a…) = a avea cinstea să… A face (cuiva) onoarea să… (sau a…) = a face (cuiva) favoarea de a…, a face cinstea de a…, a socoti demn de… (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. 5. Manifestare a stimei, a consideraţiei pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect;

(Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorităţi militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoţeşte de obicei această prezentare. ● Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului.”

 În al doilea rând, trebuie să facem următoarea precizare: forma de plural pe care DEX-ul o indică – onoruri – este specifică compartimentului militar, unde la singular avem forma onor.

Onoare – substantiv feminin – cu cele 5 sensuri (pe care le-am reprodus) are aceeaşi formă la plural: oameni de onoare; femei de onoare.

CETEO – „să citească”. Notă: În DEX, se precizează şi forma  populară a cetí şi că ar proveni din sl. čitati, čisti. Tocmai forma populară, apropiată de cea geto-dacă, relevă că acest cuvânt nu provine din slavonă!

SORA – „sora” (p. 244)

SO CARPO – „cu veşminte”; cf. rom cârpă. Notă: DEX-ul dă ca etimologie bg. kărpa, scr. Krpa, iar DER (Dicţionarul etimologic român) – sl. krŭpa. (p. 244)

ORT – „bani”; cf. rom ort (în expresia  a da ortul popii – n. n.) – p. 248

ZECIO – „cu zecile”, „zeci”. Notă: etimonul latin decem se regăseşte în catalană diez, franc. dix, it. dieci, port. dez, provensală detz, însă în dialectul istroromân este zece. (p. 249)

COYCEO – „murdar”; cf. rom. cocină. Notă: DEX-ul indică două etimoane – bgulgară, sârbo-croată: kočina, iar DER pe lângă acestea două dă forma identică ce apare în dialectul meglenoromân – cocină. (p. 253)

ONGADIO – „ca să fie iertat”; cf. rom. a îngădui. Notă: DEX dă ca etimon un cuvânt din maghiară – engedni. Cum ar putea grupul consonantic dn (greu de pronunţat) să dea o vocală – u? (p. 253)

TONU – „au strigat”; cf. rom. tună. Notă: se spune despre cineva care vorbeşte tare şi răstit că tună şi fulgeră. (p. 253)

ONDOE – „s-a îndoit”; cf. rom. a se undui – n. n. Notă: în limba franceză există cuvântul  ondoyer. (p. 254)

A SIESO – „al şaselea” (p. 257)

TRY – „trei”; cf. rom. regional tri (p. 258)

IYSO – „au venit”, „au mers”; cf. rom. a ieşi (franc. issu – participiu – n. n.) – p. 258

NERODU – „a poporului”; cf. rom învechit norod – n. n. (p. 260)

TIPO – „a strigat”; cf. rom. a ţipa. Notă: pentru verbul a ţipa DEX-ul trece cu nonşalanţă – „etimologie necunoscută”!  E inadmisibil ca un asemenea verb uzual să nu aibă etimon! Ţipătul e „ la ordinea zilei”; s-a ţipat şi se ţipă, numai lingviştii români tac mâlc!

DIA GROPIA – „unei hrube”, „unei gropi”. Notă: pentru groapă, DEX-ul propune compararea cu un cuvânt din albaneză – cf. alb. gropë. Aplicând „regula” lingviştilor: când un cuvânt românesc nu are corespondent în limbile popoarelor din jur, ci doar în albaneză (considerată o limbă arhaică, nealterată de latină), înseamnă că avem de-a face cu un cuvânt autohton. De ce oare autorii DEX-ului au uitat să precizeze „regula”? (p. 263)

RYINO – „a fost ruinată” (p. 265)

POM – „pom” (p. 265)

REGI – „regi” (p. 265)

ZAVELIO – „Zavelio” – supranume al lui Appolon – Zamolxis; (cf. nume de persoană Zavela; dar şi zaveră. Notă: DEX-ul menţionează: „ZAVÉRĂ, zavere, s.f. (învechit şi regionalism). Nume dat răscoalei organizate de greci în 1821 împotriva stăpânirii turceşti (cu ramificaţie şi în ţările româneşti); prin generalizare – revoltă, răscoală, răzvrătire. – Din sârbo-croată, bg. zavera.” Noroc cu răscoala de la 1821, că am fi rămas fără acest cuvânt! Ceea ce ne uimeşte e faptul că răscoala a fost făcută de greci, iar cuvântul apare în limbile sârbo-croată şi bulgară! Halal lingvişti mai avem! (p. 269)

TALPION – „au înălţat”; cf. rom tulpină. Notă: curios e faptul că geto-dacii un popor care creştea animale şi cultiva plante, conform DEX habar nu aveau de cuvântul tulpină. El chipurile provine din bulgară şi scrârbo-croată – turpina. (p. 269)

BOYERO – „boierii”. Notă: şi în cazul acestui cuvânt, căruia DEX-ul îi dă ca etimon „sl. boljarinŭ (pl. boljare)” „s-au pierdut” cam multe litere (l şi n) pe drumul slavilor migratori… (p. 270)

COCON – „cocon”. Notă: acelaşi DEX indică „etimologie necunoscută! De unde să ştie lingviştii noştri că în basmele noastre populare pruncii de împăraţi erau numiţi coconi? (p. 273)

ONCEA – „pe cel sfânt” (cf. rom. nume de familie Oancea – n. n.) – p. 284

VYO – „viaţă”; cf. rom. viu. Notă: Dex-ul dă pentru viaţă o formă latinească neatestată – *vivitia. Dacă şi pentru acest cuvânt lingviştii s-au străduit să scornească o formă hibridă, când de când lumea şi pământul trebuie să se fi ştiut despre viaţă şi moarte, atunci ce să le mai cerem probitate! (p. 284)

 CHEIO PATRI – „cei patru” (p. 284)

 ONTURNO – „se întorcea”;  cf. rom. a se înturna. Notă: Dex-ul consideră acest cuvânt format pe tărâm autohton – în  + turna. Nimic rău în asta, numai că în nici un dicţionar explicativ nu am găsit forma turna ca antonim pentru înturna. Asta înseamnă că modul de formare a acestui cuvânt e greşit precizat. El este autohton şi nu s-a format prin compunere! (p. 288)

TYATO – „au tăiat” (p. 289)

CALIS – „calea” (p. 289)

PEGHI – „pagul”. Notă: şi pentru acest cuvânt DEX este la fel de inventiv: etimonul propus este un cuvânt slav neatestat –  *pĕgŭ (p. 292)

 RESIFIROT – „au împrăştiat”; cf. rom. răsfirat. Notă: Ca şi pentru a înturna, şi pentru a răsfira, DEX-ul dă ca mod de formare prefixarea, însă această modalitate nu are nicio logică, cel puţin pentru al doilea şi al treilea sens pe care poate să-l capete cuvântul (în funcţie şi de context). Iată ce se spune în faimosul dicţionar. „RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. şi tranz. A (se) împrăştia, a (se) întinde în diferite direcţii; a (se) răzleţi. 3. A risipi, a împrăştia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Răs- + fir. (p. 304)

CUE COROLO – „cu coroană”; (cf. rom. neologic corolă; vezi Blaga, poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii – n. n.) – p. 312

PACEO – „pace” (p. 315)

DEY – „să i se dea”; (cf. rom. şi pop. să i se dee; în expresia Dee Domnul! – n. n.) – p. 315

FAPTOI – „în faptul” (p. 315)

SIEDI – „să şadă” (p. 315)

MY SERATO – „pe înserat”. Notă: pentru cuvântul înserat, DEX-ul se mulţumeşte să fie expeditiv, fără a preciza etimonul: „ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera.” După cum se vede, ne trimite să vedem cum s-a format verbul: „ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. şi refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ● Loc. adv. Pe (sau la) înserat (sau înserate) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.” Modalitatea de formare – prin prefixare – este pe teren propriu limbii române. Ca atare,  înserat  este un cuvânt autohton, însă lingviştilor le e jenă să recunoască! (p. 317)

REPO –­ „să taie”; cf. rom a rupe. Notă: dacă e să ne luăm după faptul că regional şi popular, pentru verbul a rupe apare forma rupe (întâlnită şi în versurile lui Eminescu), înseamnă că omul din popor ştia latină, deoarece cf. DEX, etimonul acestui verb este latinescul rumpĕre. Noi socotim că acest cuvânt a fost şi el împrumutat de romani de la geto-daci, nu invers. Este încă o dovadă că strămoşii noştri vorbeau acea lingua prisca – latina vulgara de care se tot face caz în aşa-zisele studii docte. (p. 322)

DUPIO – „apoi”; cf. rom după (şi varianta populară şi mai puţin îngrijită – dupe – n. n.) – p. 322

ADESIO – „mereu”; cf. rom. adesea (cu varianta adese, ades – n. n.). Notă: suntem convinşi că adverbele, prepoziţiile, conjuncţiile şi onomatopeele sunt de origine geto-dacă! – p. 322

DUROR – „durere” (p. 322)

DOE URSO” – „doi urşi” (p. 324)

SOAEVO – „gingaşi”; cf rom. suav – n. n. (p. 325)

VOENA – „în luptă”; (cf. rom. voinic; dar şi nume de familie Voinea – n. n.) – p. 328

DACIEO – „Dacii” (p. 328)

SOMO – „mulţi” cf. rom. o seamă de (şi varianta populară samă; sumă – n. n.) – p. 331

*

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s