FABULĂ

Ionel ECHIM

LA PĂŞUNAT

Zise boul către vacă:

– Vecinică, dragă vacă,

Stăpânul la masă pleacă,

Vrei  să-ţi fac ceva să-ţi placă?

Doar aşa, măcar oleacă…

 

Vaca zise către bou:

– Stai frumos la locul tău,

Nu vezi că n-ai nici un ou?

Te-a făcut din taur BOU,

Nu mai eşti pe placul meu!

 

Când eram doar o viţică,

Şi-ncă singură la mamă,

Îmi ziceai că sunt prea mică,

Nici nu mă băgai în seamă.

 

Tu erai un tăuraş…

Ziceam: Mamă, pupa-l-aş!,

Acum, să-ţi fie bine,

Eşti un bou, nu eşti de mine!…

 

MORALA:

Nu e totul să fii mare

Şi cu aer de erou.

Pân la ultima strigare

Vei ajunge tot un bou!

CONCURS LITERAR – ediţia 2014

REDACŢIA revistei METAMORFOZE

organizează ediţia a IX-a, 2014

a concursului literar ARIPI DE DOR.

 

La concurs pot participa elevi şi studenţi,

cu cel mult 10 poezii, tehnoredactate

cu font ARIAL 12, în  3 xemplare.

 

Tema de anul acesta pentru concurs este

 

POEZIA –ARIPĂ A NOPŢII

 

Lucrările vor avea în loc de semnătură

un MOTO, postat în colţul din dreapta al fiecărei pagini.

 

Concurentul va trimite separat FIŞA DE CONCURS

care va avea trecut acelaşi moto, tot în partea dreaptă, sus.

Fişa va conţine:

Numele şi prenumele concurentului,

adresa poştală,

număr de telefon,

adresa de e-mail

 

Fişa de concurs se va introduce separat într-un plic sigilat.

Plicul cu fişa de concurs,  împreună cu lucrările

se introduce în alt plic.

 

Plicurile se vor trimite până la data de 15 aprilie 2014

– data poştei, pe adresa

LICEUL TEORETIC „N. BĂLCESCU” – MEDGIDIA,

 

Str. SCARLAT VÂRNAF nr. 2

 

905600 MEDGIDIA

Jud. CONSTANŢA

 

Se va menţiona pe plicul mare:

 

PENTRU CONCURSUL LITERAR

„ARIPI DE DOR”

 

NOTA REDACŢIEI:

 

Lucrările care nu respectă cerinţele menţionate nu vor fi luate

în consideraţie.

 

Decernarea premiilor va avea loc la sediul liecului,

în data de 1 iunie 2014, ora 11.

LIMBA ROMȂNĂ ESTE PATRIA MEA

Dr. Nicholas Andronesco

Cu ocazia sărbătoririi LIMBII ROMÂNE în România vă transmit discursul meu ţinut acum doi ani la New York pentru românii basarabeni şi a celor de pretutindeni. LIMBA ROMÂNĂ este patria fundamentală a românilor oriunde s-ar afla ei. Acest discurs este ţinut numai şi numai în numele societăţii mele literare „Lumina Poetry & Literary Society.” Discursul a fost imediat publicat în revista „Literatură şi Artă” de la Chişinău împreună cu poezia mea „Lirurghia Română.”

31 august 2013, Stamford, Connecticut, USA

 

„SĂRBĂTOAREA LIMBII ROMÂNE”

 

Onorat comitet de organizare!

Onorată audienţă!

 

Basarabia ne-a dat, nouă, tuturor pământenilor, cel mai frumos exemplu şi cadou – Sărbătoarea Naţională a Limbii Materne. Şi aceasta de douăzeci de ani, în ziua de 31 august.  De atunci popoare şi organizaţii locale, regionale şi mondiale au început sărbătorirea limbii materne.

De câţiva ani, în aceeaşi zi de 31 august, este organizat la Bucureşti pe treptele Teatrului Naţional „Concertul Limbii Române”. 

Conferinţa generală UNESCO din 1999, a proclamat 21 februarie  ca „Ziua internaţională a limbii materne”  cu scopul de a promova recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne. În această zi, statele membre UNESCO sărbătoresc limba maternă ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între popoare.

Spaniolii sunt la a treia ediţie cu sărbătorirea limbii lor.

Pe 18 iunie în acest an, Institutul Cervantes a sărbătorit  – Ziua Limbii Spaniole – în cele 78 de centre ale sale, din 44 de ţări de pe cinci continente.

Scriitorii afirmă importanţa limbii materne.  Iată ce spune Mircea Eliade:

„Pentru orice exilat,  PATRIA este limba părintească pe care continuă s’o vorbească.” 

Scriitorul Miguel de Unamuno afirmă: „La sangre de mi espiritu es mi lengua”. 

Să ascultăm ce dulce şi frumoasă este exprimarea „Limba română e patria mea” în câteva

limbi:

La langue romaine est ma patrie.

La lingua rumena è la mia patria.

La lengua rumana es mi patria.

A lingua romena é a minha pátria.

Romanian is my homeland.

 

Basarabeni fiţi mândri. Planeta Pământ vă recunoaşte importanţa LIMBII ROMÂNE.

 

31 august 2011,  Queens, New York, USA

Dispersie

Bianca  MOISE

O lună plină şi un cer azuriu

Se unesc ezoteric

Doar pentru privirile

Veşnicilor înamoraţi.

Astfel se creează treptat

Un vitraliu tainic al nopţii.

Prin sentimente de porţelan,

Dintr-un cremene al singurătăţii,

Se aprinde în inima-ţi pustie

Un vulcan al dulcelui amor.

Te aud strigându-mă

Abia când luna se coboară,

Ȋntr-o dimineaţă pe ţărm

Se descoperă dispersia neînţeleasă

A firilor noastre divergente.

 

 

 

Prizonier

Când dantela neagră se abate

Asupra inimilor noastre,

Noi devenim unicii prizonieri

Ai închisorii speranţelor.

În spatele gratiilor presărate

Cu resentimente

Iau naştere dureri premature

Urmate de trezele amintiri

Ale sentimentelor flambate.

Într-o lume a mârşăviei permanente

Noi biruim ţinându-ne de mână,

Astfel ajungem prizonierii

Unei iubiri profunde.

EXTRA-TEREŞTRII ANTICI în „Epopeea lui Ghilgameş”

Prof. Dr. Const. MIU

Adepţii teoriei extra-tereştrilor antici susţin că zeii din culturile şi literaturile din antichitate sunt entităţi din altă lume, una extra-terestră. Într-o emisiune difuzată pe canalul tv HISTORY, la începutul lunii august, anul curent, vorbindu-se despre posibilitatea ca oamenii sălbatici apăruţi în diverse etape ale istoriei omenirii să fi fost „produsul de laborator” al extra-tereştilor antici, s-a amintit şi de Enkidu, din Epopeea lui Ghilgameş. În această epopee, cei doi protagonişti – Ghilgameş şi Enkidu – sunt plămada unor astfel de entităţi. Eseul nostru pleacă de la această ipoteză, iar  citatele le vom face după ediţia din 1966, EPLA, Cuvânt înainte de Al. Dima.

Calităţile de excepţie ale lui Ghilgameş – „păstorul Urukului-celui- Împrejmuit” – sunt raportate la câteva zeităţi: „Când a fost creat Ghilgameş, / Enlil cel Viteaz (zeul pământului şi al văzduhului – n. n.) l-a înzestrat cu o înfăţişare desăvârşită; / cerescul Şamaş (zeul soarelui şi al dreptăţii – n. n.) i-a dăruit frumuseţea; / Adad (zeul furtunilor – n. n.) i-a hărăzit să fie fără seamăn de viteaz.” (p. 32).

Pentru desăvârşirea lui Ghilgameş conlucrează „toţi zeii cei mari”. Ceea ce ne-a atras atenţia este statura sa care, aşa cum este descris personajul, o depăşeşte cu mult (dublu) pe cea a unui om obişnuit: „statura lui era de unsprezece coţi avea” (p. 33). Apartenenţa sa la lumea non-umană este precizată în fracţii: „Două treimi din ele sunt divine şi o treime omenească” (p. 33).

Ghilgameş este Stăpânul absolut al locuitorilor Urukului: „el, păstorul oamenilor săi, îi chinuia fără-ncetare” (p. 33). Însă, asemenea apucături nu sunt pe placul lui Anu – ocrotitorul divin al cetăţii Uruk. El îi cere mamei zeiţe Aruru să zămislească un alt Ghilgameş, care să i se împotrivească „monstrului”: „Fiindcă tu, Aruru, l-ai făcut pe Ghilgameş, / dă viaţă acum unui alt Ghilgameş/ (…) să se-mpotrivească unul altuia, să-şi măsoare puterile…” (p.34).

Făcut din lut şi scuipat (asemenea biblicului Adam), „războinicul Enkidu” este o făptură sălbatică, un Yeti al pustiurilor, a cărui descriere şi al cărui comportament ţin mai mult de bestiar: Acoperit cu păr îi este trupul, / cu belşug de păr ca o femeie. / Are o claie de păr ca spicele secerate. / Şi nu ştie ce sunt oamenii, nici cum trăiesc oamenii. / Cât despre veşminte, poartă straie ca ale zeului Sumukan (zeul turmelor şi al vegetaţiei – n. n.) / Paşte iarbă laolaltă cu gazelele, / cu turma de fiare sălbatice sembulzeşte la adăpătoare, /inima-i dă ghes ca să stea printre dobitoacele apelor” (s. n., p. 34-35). Cele două verbe subliniate de noi în fragmentul de mai sus relevă natura animalieră a lui Enkidu, pe care curtezana – „fiica plăcerii” – trimisă spre a-l seduce îl vede ca pe o „fiară cu chip de om” (cf. p. 39). Enkidu trăieşte izolat, în pustiu, nu cunoaşte oamenii (de altfel, se spune că el „nu ştie ce sunt oamenii” şi  „nici cum trăiesc” aceştia), este un animal neîmblânzit, dovadă e pilozitatea abundentă: trupul e acoperit cu păr, ca animalele şi claia de păr, comparaţia „ca spicele secerate” relevând că era neîngrijit. Dacă ţinem cont că fusese conceput ca un alt Ghilgameş, putem aprecia că poate fi socotit dublul animal al acestuia.

Dacă despre natura divino-umană a lui Ghilgameş epopeea oferă informaţii, despre cea a lui Enkidu putem face doar speculaţii: este un „experiment” de laborator, un Ghilgameş primitiv, rămas în stadiul animalier, pe cei care l-au conceput interesându-i doar firea sa de războinic.

După experienţa erotică avută cu „fiica plăcerii”, se produce o schimbare totală a personajului: „Şase zile şi şapte nopţi o stăpâni Enkidu pe fiica plăcerii/ Când, în sfârşit, se sătură de plăcerea pe care i-o smulgea, /vru să se ducă la turma sa de fiare sălbatice/ Dar, văzândul pe Enkidu, gazelele o iau la fugă, / fiarele sălbatice se feresc de apropierea lui/ (…) trupul îi era vlăguit.” (s. n., p. 39). Din pasajul subliniat de noi, se evidenţiază două aspecte: împerecherea este malefică pentru Enkidu – trupul îi este vlăguit, iar animalele nu-l mai recunosc, aceasta însemnând că el nu mai aparţine lumii sălbăticiunilor. Nu ştim dacă este sinceră sau nu curtezana, care va remarca metamorfozarea lui: „Eşti frumos Enkidu; te-ai făcut ca un zeu” (p. 40). Femeia vede frumuseţea ne-pământeană a acestuia. Însă, ea este cea care contribuie la umanizarea acestui sălbatic: „Îşi spălă cu apă/ trupul pe care nicicând nu-l îngrijise, / şi după ce se unse cu tot felul de oloiuri, / semăna în sfârşit a om; /îşi puse pe el îmbrăcăminte/ şi iată-l asemenea unui mire!” (p. 51). Enkidu fusese proiectat spre a-l înfrunta pe Ghilgameş. Însă proiectul acesta se dovedeşte a nu avea finalitatea dorită de extra-tereştri: „Cu toată puterea lui, Enkidu e înfrânt (…) şi din ziua aceea se leagă prietenia lor.” (p. 45).

La popoarele antice (bunăoară, la vechii greci, în Legendele Olimpului), sunt o serie de legende în care zeii/  extra-tereştrii antici se cuplau cu pământenii. În Epopeea lui Ghilgameş, apare dorinţa zeiţei Iştar – sedusă de frumuseţea lui Enkidu – de a fi luată de soţie de acesta. Refuzul lui şi dojana pentru numeroşii iubiţi pe care aceasta i-a avut şi pe care i-a nenorocit, după ce şi-a satisfăcut poftele, atrag ura orgolioasei zeiţe, care-i cere tatălui ei, zeul Anu, să zămislească Taurul Ceresc – un monstru –, care să-l omoare pe trufaşul erou (cf. op. cit., p. 89).

Enkidu are un vis, pe care i/l va povesti prietenului său, Ghilgameş, în care apar entităţile extra-terestre şi care hotărăsc moartea acestuia, ca pedeapsă a ofensei aduse orgolioasei Iştar şi pentru uciderea monstrului – Taurul Ceresc. Răul care-i secătuieşte puterile este preambulul morţii. În pragul morţii, Enkidu are viziunea Infernului dantesc:  „Un grifonul (…)/ Mă  înşfăcă şi puterea mi se scurse din trup, / Mă prefăcu într-un porumbel: / (…) mă duse spre casa întunericului, locaş al lui Irkalla (Hades, la vechii greci – n. n.) / spre casa de unde nu mai iese nimeni, / (…) spre casa ai cărei locuitori sunt lipsiţi de lumină, / unde colbul le este hrană, (…)/ Sunt îmbrăcaţi ca păsările, au veşmânt de pene, / şi niciodată nu mai văd lumina, stau pe veci în beznă. / În această casă de colb, unde am pătruns, / i-am văzut pe toţi regii, despuiaţi de coroane / (…) Acolo domnea Regina Infernului, Ereşkigal.” (p. 108-109).

Grifonul este un monstru care are puterea de a-l metamorfoza pe Enkidu: îl preface într-un porumbel. El este cel care îl ghidează spre casa întunericului – un topos-carceră, spaţiu al perdiţiei, unde îşi primesc pedeapsa „toţi regii, despuiaţi de coroane”. Lipsa luminii este elementul caracteristic al acestui spaţiu-carceră: „şi niciodată nu mai văd lumina, stau pe veci în beznă”. Interesant este faptul că amănuntele descriptive despre acest spaţiu al perdiţiei şi cei care se află acolo sunt făcute ca şi cum ele i-ar fi fost spuse personajului de altcineva. Aşa se explică repetarea prepoziţiei spre. Naraţiunea despre ce se petrece în interiorul acestui spaţiu este mai săracă, fără detalii. Ca atare, visul avut de Enkidu poate fi socotit drept o comunicare telepatică avută cu entităţile extra-terestre, iar casa întunericului este o hologramă ce îi este indusă în subconştient. Mesajul despre prezenţa acestui spaţiu al perdiţiei este uşor de priceput: aşa păţesc cei care se răzvrătesc şi nu se supun voinţei entităţilor extra-terestre.

BISERICA SFÂNTUL ANDREI

Nicolas ANDRONESCO

 

O candelă

O lumină în noapte

În noaptea din Ion Corvin

La pădurea Mihail Eminescu

De la peştera

Adăpostul sfinţit

De Sfânt Andrei cel ceresc

Cu stelele palide mii

În lentila Betleem românesc

Suflet zidit în carne şi pâine

Promiţând ziua de mâine

Mutată la Stamford

Suflare

Şi vieţi

Şi pădure

…………………………………

Aici

Printre cruci

Oriunde te duci

Pământul se roagă-n genunchi

Cu dureri

Cu statui

Din India cu marmura verde

Şi Alaska negru granit

Cutremurat şi jelit

Şi metal

În munţii Ardeal

………………………

Rugăciunile-n bronz

Şi-n Brâncuşi

Printre îngheţatele flori

Se roagă deschizând uşi

Aşteptând mirarea din zori

Când din chin

Va veni

Revelarea

De sâmbur divin

 

Suspine

Bianca MOISE

Într-o dimineaţă ce ascunde

Ceasuri târzii de dor

Privesc pe fereastră spre grădina suspinelor.

Da! Locul care mă lega odată

Prin verigi de inerenţă

De tainele şi poveştile primei iubiri.

“Sunt copil!” o spun şi aş vrea atât de mult s-o cred

Dar tu…cel care ai fost mereu corifeul pieselor caduce

M-ai obligat la maturizare şi să mă transform.

Observ în oglinda sângerie a sufletului,

Cum veninul poleieşte matca de chihlimbar

Ce se ascunde în inima mea.

Renasc! Şi tot ce aş vrea să mai descopăr

Ar fi doar fantasma iubirii noastre pierdută.

 

                                           Şah

Când toţi ceilalţi cred în jocul de şah

Ce oscilează doar între alb şi negru,

Noi suntem singurii care

Îmbrăţişăm cu sufletele tremurânde

Aripile sfâşiate ale orizontului,

Mascate de mătasea roşie a trecutului.

Doar tu vezi lumea reflectată prin

Oglinda diafană a ochilor mei,

Astfel reuşeşti să preschimbi tipicul în mistic,

Iar eu am învăţat să sper la o viaţă doar în roz

Trăită într-o lume a iubirii.

Aşa transformăm banalul joc de şah

Într-o aventură neverosimilă.

 

                  Motiv 

Marea e albastră fiindcă ascunde

Culoarea ochilor tăi,

Soarele e galben pentru că luminează calea iubirii,

Pădurea e verde, doar ea ascunde mantia

De smarald a amintirilor ,

Pescăruşii, întotdeauna albi, prin ei se reflectă

Puritatea sufletelor noastre.

Macul roşu şi cu spini, maschează trist

Flacăra unei iubiri pătimaşe,

Violet e o culoare vie fiindcă pictează

Curcubeie de iubire pe un cer al poeziei ,

Iar motivul poveştii noastre este

Ddoar contrastul: albul şi negru!

Acestea au fost primele simboluri ale desenului,

Iar prin ele sunt redate binele şi răul, începutul şi sfârşitul,

Motiv pentru care fiecare poveste are un început, dar

Fiecare sfârşit este un nou drum, o inovaţie!

IISUS EXTRA-TERESTRU ?

Prof. Dr. Const. MIU

În studiul nostru, vom aduce în discuţie persoana lui Iisus, bazându-ne pe citate din evanghelii, unde se vorbeşte de faptul că El nu aparţine acestei lumi şi că vine din ceruri. Din considerentele pe care le vom arăta de-a lungul studiului nostru, vom spune că Iisus poate fi considerat un extra-terestru, dar nu în sensul adepţilor ufologiei, ci divinitatea care s-a pogorât din lumea Sa, spre a-şi face cunoscută Învăţătura.

Schimbarea la faţă a lui Iisus este un moment important în misiunea Sa pe pământ. Episodul este relatat în evangheliile lui Matei, Marcu şi Luca: „După şase zile, Iisus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui şi i-a dus la o parte, pe un munte înalt. El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.” (s. n., Matei, 17:  1, 2);  „După şase zile, Iisus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la faţă înaintea lor. Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care nici un nălbitor de pe pământ n-o poate da.” (s. n., Marcu, 9: 2, 3); „Cam la opt zile (…) Iisus a luat cu El pe Petru, Pe Ioan şi pe Iacov şi S-a suit pe munte să Se roage. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare.” (s. n., Luca, 9: 28, 29). Din pasajele citate, se poate observa că la evenimentul schimbării la faţă asistă, ca martori, trei dintre ucenicii lui Iisus. Matei şi Marcu precizează că schimbarea la faţă se realizează „înaintea lor”. Prezenţa celor trei martori şi precizarea că schimbarea la faţă se petrece sub ochii lor au menirea de a da credibilitate relatării celor doi apostoli. Luca dezvăluie faptul că această schimbare este concomitentă cu rugăciunea Lui Iisus: „Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei”, cu alte cuvinte, rugăciunea este inerentă schimbării la faţă, Iisus recurgând la un „ritual”. „Masca” pe care o capătă Iisus e descrisă de evanghelistul Matei printr-o comparaţie: „faţa Lui a strălucit ca soarele”, elementul de lumină fiind în concordanţă cu acea „mască”: „şi hainele I   s-au făcut albe ca lumina”. În naraţiunea lui Luca, albul este strălucitor, iar în cea a lui Marcu precizările referitoare la nuanţa albului au valoarea unui superlativ stilistic de ordin cantitativ, semn că tenta de alb este una nepământeană: „Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care nici un nălbitor de pe pământ n-o poate da”. De sesizat că în interiorul construcţiei cu valoare de superlativ avem o afirmaţie formulată ca negaţie, spre a releva unicitatea „costumului” de extraterestru.

S-a spus că numai datorită acestei „schimbări la faţă” Iisus a putut îndura chinurile de pe cruce şi „cu moartea pre moarte călcând”. Alţi ufologi sunt de părere că în episodul calvarului, cei din ceruri – extratereştri – au proiectat o hologramă. Cert este că fără această „mască”, Iisus ca om nu ar fi putut îndura tortura, care a dus la expiere.

În Sf. Evaghelie după Ioan, când Ioan Botezătorul e întrebat dacă el este Hristosul, acesta dă un răspuns negativ şi vorbeşte indirect despre Iisus, arătând de unde vine: „ Cel ce vine din cer este mai pe sus de toţi; cel ce este de pe pământ este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai pe sus de toţi.” (s.n., Ioan, 3: 31).

În alt capitol al acestei evanghelii, se fac noi precizări cu privire la obârşia lui Iisus. Acesta le spune fariseilor. „Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.” (s. n., Ioan, 8: 21); „Voi sunteţi de jos, le-a zis El; Eu sunt de sus: voi sunteţi  din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.” (s. n., Ioan, 8: 23). Din cele două pasaje, se face distincţie între cei de jos, din lumea aceasta, adică lumea pământenilor, a muritorilor în păcat şi Cel care nu este din această lume, ci este de sus, adică din altă lume.

Aspectul acesta al obârşiei de sus a lui Iisus transpare din precizările Acestuia către Iudei, menţionate în Evanghelia după Ioan (8: 28), unde putem citi: „Iisus le-a zis: <<Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu. >>”.  Să spunem mai întâi că verbul a înălţa are aici sensul de a preamări, la adevărata valoare spirituală, a recunoaşte adevărata înălţime/ ţinută morală şi spirituală a cuiva. Aşa se explică de ce comunicatorul găseşte a fi sinonime verbele a înălţa şi a cunoaşte/ a recunoaşte. Pasajul acesta anticipează Înălţarea la ceruri a lui Iisus, relatată în Faptele Apostolilor (1: 9-11): „…pe când se uitau la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li     s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis:  <<Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Iisus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer. >>” (s. n.). Din citat, specific extratereştrilor este fenomenul levitaţiei („S-a înălţat la cer”, „Se suia”). Norul care Îl ascunde pe Iisus din privirea ucenicilor poate fi un dispozitiv protector pentru privirea pământenilor, căci, pe măsură ce urcă spre lumea Lui, vederea le poate fi afectată. Să nu uităm că Iisus a declarat de nenumărate ori că el este Lumina. Asta înseamnă că pe măsură ce urcă, El devine Lumina de care vorbea şi care prin puterea sa energetică poate afecta vederea muritorilor. Bărbaţii îmbrăcaţi în alb sunt mesagerii lumii extraterestre, care le explică martorilor oculari că Iisus va reveni (aşa cum a promis), tot în felul cum a plecat: „va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer”. Ei sunt îmbrăcaţi în alb, tot astfel cum s-a întâmplat cu Iisus, când s-a schimbat la faţă, iar hainele au devenit albe („Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care nici un nălbitor de pe pământ n-o poate da” (cf. Marcu, 9: 3).

În scena Învierii, când femeile mironosiţe vin la mormântul lui Iisus, pentru ungere, ele sunt întâmpinate de doi bărbaţi îmbrăcaţi în straie strălucitoare (cf. Luca) sau doi îngeri în alb (cf. Ioan): „Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine strălucitoare” (Luca, 24: 4); „Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a aplecat să se uite în mormânt. Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Iisus: unul la cap şi altul la picioare.” (Ioan, 20: 11-12). Cei doi bărbaţi în haine strălucitoare (potrivit relatării evanghelistului Luca), respectiv cei doi îngeri în alb (conform relatării evanghelistului Ioan), prin vestimentaţie se aseamănă celor doi „mesageri celeşti”, despre care am discutat mai sus. Şi unii şi ceilalţi nu sunt pământeni, ei aparţin altei lumi – cea a lui Iisus extraterestrul.

Dacă norul care în scena înălţării lui Iisus am încercat să arătăm de ce poate fi considerat un element protector pentru vederea martorilor (muritorii de rând), în scena schimbării la faţă, când Ilie şi Moise stau de vorbă cu Iisus, cei trei evanghelişti (Matei, Luca şi Marcu) relatează despre apariţia unui nor: „pe când vorbea el încă (Petru – n. n.), iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: <<Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea; de El să ascultaţi.>>” (Matei, 17: 5). Norul luminos (aşa este văzut de martorii de pe munte – Petru, Iacov şi Ioan –, dar tot astfel şi evanghelistul spune că ar fi ) îl putem asemui unei nacele (care îi primeşte pe Ilie şi Moise, ca semn al recunoaşterii trecerii lor în altă sferă spirituală), de unde se aude glasul Părintelui Suprem. Deoarece oamenii nu văzuseră cum arată o nacelă, ei o reprezintă/ o aseamănă cu ceva cunoscut lor – un nor luminos, căci se poate ca aceasta să fi avut forma unui nor şi să fi fost luminată.

Din cele arătate până aici, am urmărit să demonstrăm, pe baza textului biblic, că Iisus este o entitate extraterestră (să ne amintim că Rugăciunea împărătească – Tatăl Nostru – are, şi ea, trimiteri clare la acea lume: „Tatăl Nostru, Care eşti în ceruri (…) Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ…”), dar care nu trebuie asimilată cu reprezentările ufologilor. Se poate ca Iisus să fi venit dintr-o lume mult mai evoluată chiar şi decât cea a extratereştrilor de tip OZN.

ANUNŢ FOARTE IMPORTANT

ANUNŢ FOARTE IMPORTANT

 

RUGĂM CÂŞTIGĂTORII CONCURSULUI LITERAR 

ARIPI DE DOR (de la ediţia I, la ediţia a VIII-a)

să ne trimită prin e-mail, pe adresa redacţiei

metamorfoze90@gmail.com

un grupaj de 6-7 poezii,

pentru introducerea lor în noua antologie de versuri.

Data limită de trimitere a materialelor:

15. 12. 2013.

Redactor şef, prof. dr. Const. MIU