AL CINCILEA MIT

de Prof. Dr. Const. MIU

În această zi de 15 ianuarie, gândul şi simţirea noastră se îndreaptă câtre Astrul ce ne tutelează sufletele, luminându-le şi ocrotindu-le cu Lumina geniului său. Prin poezia lui Eminescu – izvor de adăpat aripa – sufletele noastre îşi păstrează nealterată tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte!.
Ziua aceasta de 15 ianuarie ar trebui declarată Sărbătoarea cugetului şi a simţirii româneşti, căci nimeni altul, prin opera sa, n-a ilustrat mai fidel spiritualitatea românească decât Eminescu. Poezia Poetului nostru nepereche reprezintă şi rezumă tectonica sufletului românesc. Ea este apa vie, dătătoare de puteri miraculoase, vindecătoare de nevroze.
Eminescu n-a murit! El este sufletul nostru şi va dăinui cât neamul românesc! În Compendiul său de Istoria literaturii române…, G. Călinescu vorbea de cele patru mituri fundamentale, definitorii pentru spiritualitatea românească: etnogeneza (Traian şi Dochia), jertfa zidirii, pentru trăinicia atemporală a operei de artă (Monastirea Argeşului), relaţia osmotică a omului cu natura (Mioriţa) şi mitul erotic (Zburătorul). Însă, spiritualitatea românească are de mai bine de un veac şi jumătate un al cincilea mit, căruia îi spuneam simplu – Eminescu. El este mitul devenirii noastre întru fiinţă, căci sufletul nostru, prin sufletul poeziei sale tinde către veşnicie.
Începând de astăzi de15 ianuarie, în loc de nemurire aş spune Eminescu, în loc de iubire – Eminescu, în locul urii – tot Eminescu. Pentru că el a fost, în egală măsură, hulit şi preţuit. Chiar şi în zilele noastre sunt spirite gregare care încearcă din răsputeri să-l nege. Dar steaua lui „Încet, pe cer se suie”, strălucind mai tare, şi aceasta cu cât pseudovalorile se înverşunează în a-i minimaliza opera. Valoarea autentică – cum este cea a Poetului nostru nepereche – nu poate fi sugrumată, glasul ei nu poate fi redus la tăcere, pentru că aceasta este invulnerabilă în faţa morţii.
La zi aniversară, se cuvine să rostim o rugă pentru mitul Eminescu:

Cu fiecare an ce trece,
Devii un mit printre luceferi.
Cu umbra ta, tu mă petrece
La cei ce sunt „voioşi şi teferi”!

Ca tine nimeni n-o să fie,
Căci eşti „nemuritor şi rece”,
Chiar de-ar sorbi şi apă vie
Şi-ar da „scrisori” nu cinci, chiar zece!

Primeşte-mi ruga pământească
Şi-o lacrimă pe-al tău altar,
Din care mitul tău să crească –
E tot ce îţi aduc în dar.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s