Numărul 130 (47 online)

de

Tema mortii in poeziile „Gorunul” si „

„De-a v-aţi ascuns„

Larisa IRIMIA – clasa a XI-a E

          Poeziile “Gorunul” de Lucian Blaga si “De-a v-ati ascuns” de Tudor Arghezi au ca tema problematica mortii, ideea fundamentala,fiind aceea ca viata implica si negarea ei si anume moartea.Daca in poezia “De-a v-ati ascuns” ideea mortii apare ca joc al destinului,in care pana la urma toti se prind,acesta,fiind prezentat de tata copiilor in tonalitatea unei povesti (“E un joc viclean de batrani/ Cu copii,ca voi,cu fetite ca tine,/Joc de slugi si de stapani/Joc de pasari,de flori,de cani.”),in poezia “Gorunul” linistea aparenta se strecoara insinuant in fiinta eroului liric (“In limpezi departari aud din pieptul unui turn/ cum bate ca o inima un clopot/ si-n zvonuri dulci/imi pare/ ca stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange”),metaforele simbol, evidentiand fiorul mortii.

          Daca in poezia “De-a v-ati ascuns” tatal ii pregateste sufleteste pe cei dragi in privinta despartirii finale(“Asa s-a jucat si Domnul nostru Iisus Hristos/Si altii,prinsi de friguri si de calduri,/Care din cateva sfinte tremuraturi/Au ispravit jocul, frumos.”), credibilitatea jocului,fiind evidentiata prin comparatia de egalitate care il are ca protagonist pe Domnul nostru  Iisus Hristos, in poezia “Gorunul” preamulta pace inteleasa ca liniste devine paradoxal neliniste,la gandul prefigurarii mortii(“O, cine stie?-Poate ca/din trunchiul tau imi vor ciopli/nu peste mult sicriul,/Si linistea/ce voi gusta-o intre scandurile lui/o simt pe semne de acum : O simt cum frunza ta mi-o picura in suflet.”).

        In poezia “Gorunul”, acesta se afla la margine de codru (“Gorunule din margine de codru”) ce sugereaza ideea de posibil prag al trecerii spre o alta viata, dar si in poezia “De-a v-ati ascuns” deoarece in finalul poeziei tatal revine la realitate, refuzand sa participe la acest joc viclean ( “Asa este jocul/ Il joci in doi,in trei,/In cate, cati vrei/ Arde-l-ar focu.”).

         Daca in poezia “De-a v-ati ascuns” poetul schimba registrul verbal de la viitor ipotetic la perfect compus (“Si voi ati crescut mari,/ V-ati capatuit,/ V-ati facut carturari,/ Mama impleteste ciorapi/ Si tata nu a mai venit…”), evidentiand apasarea sufletesca a tatalui, in poezia “Gorunul” registrul verbal se afla in consonanta cu trairea eroului liric, creand senzatia de dilatare a timpului, anticipandu-se in felul acesta intrarea in timpul vesniciei.

         Daca in  poezia “De-a v-ati ascuns” spre finalul poeziei ideea mortii nu mai apare ca joc al destinului, ci ca drum fara intoarcere (“ Tata o sa lipseasca o luna/ Apoi o sa fie o intarziere/ Alta, si pe urma alta”), in poezia “Gorunul” ideea consubstantiabilitatii vietii cu moartea este evidentiata si amplificata prin prezenta imaginilor auditive si vizuale (“si mut/ ascult cum creste-n trupul tau sicriul/ sicriul meu/ cu fiecare clipa care trece/ Gorunule din margine de codru.”), imaginea cresterii sicriului eroului liric in trunchiul falnic al gorunului, prezentand de asemenea si apasarea sufleteasca.

         Atat poezia “Gorunul” cat si “De-a v-ati ascuns” starnesc admiratia cititorului.

de

Nostalgie

Mihaela BOTEZATU

În negura pustie a gândului de toamnă,

Mă pierd cu nostalgie în amintiri frumoase,

Trecută este vară şi iarna, rece doamnă,

Îmbracă-mprejurimea cu mii lacrimii pufoase.

 

 

Un jind al verii calde, m-apasă, mă tot cheamă

Şi oneros e timpul când tot ce a trecut,

Mai vrea să treac’-odata a inimii vamă,

Să preamărească taina şi dorul cel acut.

 

Îţi scriu din nou, tu, suflet, izbăvitor de vise

Şi te măresc pe tine-n a mea rugaciune,

Căci ai sădit în mine speranţele aprinse

Si dragostea de viaţă, de toate cele bune.

 

Ţi-am mulţumit de-atâtea ori, înger-suflet de aur,

Dar astăzi vreau din nou o vorbă să-ţi şoptesc:

Te port în gând cu dor , te-mbrac în laur

Şi vreau necontenit din nou să-ţi mulţumesc!

 

 

de

DE LA ÎNCEPUT

Alexandru BIŞAG – clasa a IX-a A

DE  LA  ÎNCEPUT

 

Dacă pe cer se stinge-o stea,

Să ştii c-acele-i sânge

Nu va mai fi alta ca ea

Ascult-o doar cum plânge.

 

Voi observa că eşti la fel,

N-ai suferit, nu te-ai schimbat

Dar ţi-ai găsit şi tu un ţel,

Ai devenit din prunc, bărbat.

 

Ai luat cu tine amăgiri

Promisiuni şi multe vise

Şi n-ai păstrat în amintire

Decât dureri şi spasme scrise.

 

Ţi-a spus oglinda adevărul?

Te-ai speriat când te-ai văzut…

Mai s-o vezi, dar nu-i duci dorul

Acelei vieţi de la-nceput.

 

Hai să o luăm din prima zi,

Să creştem iar, dar diferit

S-avem doar dorul de a fi

Cândva, de cineva, iubit.

 

Să nu îmi pese dacă-i soare

Sau de-o să plouă peste mine,

Să căutăm atunci răcoare,

Să aspirăm mereu la bine.

 

Să am trecutul prea curat,

Şi viitorul crud de bun

Să n-am pe nimeni de urmat,

Să fiu eu singurul nebun!

 

Căci tot ce vreau e să vise

Şi nimeni de aici să poată

Să mă oblige să-l urmez,

Căci nu, n-o să mai scriu vreodată…

 

de

PICĂTURI DE VIAŢĂ

Cosmin ŞTEFĂNESCU

Prizonieri în plasa gândirii altora

Ce credeţi?!!!… Paşii ne poartă zi după zi în vreo direcţie anume?… Avem o ţintă, un ţel ori, este, undeva la zenit, vreun punct terminus?

    Suntem fiinţe logice, chiar dacă de cele mai multe ori ne ghidăm paşii într-o manieră ilogică. Suntem raţionali, iar viaţa ne este împănată de raţionamente învăţate, asimilate în sălile de curs ori, acasă, în sânul familiei. Cine poate să ne spună dacă aceste raţionamente fabricate, studiate, inventate de alte persoane, în alte vremuri, locuri şi în alte conjuncturi, le putem pune şi noi în aplicare în terţe situaţii? Nimeni nu poate să ne spună cu certitudine aceste lucruri!… deoarece descoperirile, invenţiile acestor oameni, au fost bătute în cuie, precum Mântuitorul nostru, Iisus Cristos, pe Dealul Căpăţânii.

Aşadar, noi nu trebuie să mai gândim, deoarece au făcut alţii acest lucru pentru noi. Nu trebuie să ne mai uităm în jurul nostru, pentru că, iarăşi, alţi oameni au făcut-o cu multă vreme înainte. Între timp noi rămânem blocaţi într-o buclă atemporală, în care nu ne găsim locul, pentru că am venit pe astă’ lume mult prea târziu şi nu ne rămâne altceva de făcut decât să vegetăm şi să ne degradăm treptat în promiscuitate.

Cred că suntem un fel de copii după alte copii. Urmărim paşii unor oameni, care s-au stins demult, care au inventat tot ce era de inventat, au descoperit absolut tot ce era de descoperit şi au creat studii profunde ale gândirii, pe care noi trebuie să le urmăm întocmai, chiar dacă, de multe ori, nu se aplică în diferite situaţii ori ne displac în complexitatea lor, pentru că avem o altfel de viziune. Cumva, nu ştiu cum, suntem prinşi, într-o capcană, de către înaintaşii noştri, acei care au văzut, inventat, inventariat, numit tot – sărmanii de noi… suntem efectiv blocaţi în mrejele trecutului, prinşi în pânze de păianjen, ţesute cu mult timp în urmă, hălăduind pe căi  neştiute. Ne-am trezit la viaţă, şi, am descoperit că suntem pierduţi în încrengături, de idei de eoni enunţate, care se aplică ori nu…, biete muşte paralizate într-un carusel, care, se învârte fără să se oprească până la sfârşitul timpului…, timp pe care şi l-au imaginat alţi oameni în vechime, iar noi îl măsurăm pentru ei şi pentru noi, în acelaşi fel, sperând ca şi ei, că suntem nemuritori, pentru că ne-am agăţat de o secvenţă de timp.

     Un tumult de informaţii ne-a parvenit din trecut, iar în prezent aproape că nu mai este nimic de făcut căci, s-a inventat, spus ori gândit totul. Acum, mai apar răzleţ, inovaţii, idei ori invenţii ale înaintaşilor noştri aruncate într-un alambic alchimic al prezentului şi transformate în ceva nou, nemaivăzut.

     Trăim într-o lume care, deliberat, bate pasul pe loc…, facem maşini, pe care le-au inventat alţii, ne croim îmbrăcămintea după cum o făceau cei din trecut, calculăm totul, cu intrumente lăsate de înaintaşi, şi ne clădim viitorul după nişte tipare  prestabilite.

      Cum am mai spus anterior, toate acele invenţii ori studii din vechime au fost înmagazinate, omologate, îndosariate, înregistrate, înseriate în decursul eonilor…. Noi cei din prezent nu am făcut altceva…, doar am strâns toate acestea într-un loc şi apoi le-am răspândit pe tot mapamondul, iar acum nu facem decât să ştergem praful de pe vrafuri de op-uri şi încercăm să înţelegem ce mecanism a dus la apariţia atâtor minuni.

Cu toate acestea, noi rămânem sclavii unui sistem inventat de alţii pentru ei şi pentru viitorime, care, de cele mai multe ori nu se poate pune în aplicare ori prezintă lacune care aşteaptă să fie descoperite.

       Acum călătorim, de la un cap la celălalt al lumii, datorită unor oameni, care au visat la acest lucru. Mulţi dintre aceştia nu au apucat niciodată să-şi vadă visul cu ochii niciodată.

 Zburăm, precum păsările, pe tot mapamondul ori în spaţiu, lucruri care sunt posibile doar datorită unor minţi strălucite precum: inventatorul helicopterului – Leonardo Da Vinci, inventatorul motorului cu reacţie – Henri Coandă, inventatorul rachetei în cinci trepte – Conrad Rudolf Haas, ori a scriitorului de literatură ştiinţifico-fantastică – Jules Verne. Ne-au rămas o multitudine de piese de puzzle din „Profeţiile” ori „Centuriile” împărţite în o sută de catrene, scrise de vizionarul Nostradamus (Michel de Nostredame – faimos medic, cabalist şi farmacist francez), care a reuşit să vadă clar părţi din viitor, iar acest lucru ni l-a împărtăşit criptic şi nouă. Acest vizionar a lăsat viitorimii o temă imperios necesară – decodarea noţiunilor oculte aflate în lucrările sale, pentru a şti ce ne mai rezervă viitorul. Ideal ar fi să ne trezim şi să ieşim din plasa ţesută de înaintaşi de-a lungul timpului şi să mergem mai departe. Având în vedere că o bună parte din invenţiile înaintaşilor au fost făcute pentru a face rău şi încă mai aduc durere, ar fi bine, dacă noi generaţia care încă vegetează, să dăm frâu imaginaţiei şi să inventăm o lume mai bună pentru generaţiile următoare.

 

 

de

FLOAREA CRĂCIUNULUI

Const. MIU

 

Cerul plânge-acum cu stele,

Doar in noaptea de crăciun,

Vestind dorurile mele

Pentru Pruncul cel mai Bun.

 

craciunul_2012

 

 

 

 

 

 

 

Noapte sfântă, luminată –

Domnul nostru intră-n casă

Toţi icoana-n suflet poartă,

Sfinţind bucate la masă.

 

An de an e sărbătoare,

La Naşterea lui Iisus

Şi-atunci inima-i o floare

Cu iubire de nespus.

de

SUFLET MARE

se dedică memoriei colegului,

prof. MIRCEA BÎTCĂ

Te-ai grăbit să pleci la cer,

În ajun de sărbători…

Locul a rămas stingher

Şi elevii tăi te cer !

 

Toţi suspină la un loc,

C-ai fost om de omenie.

Nu te vom uita deloc,

Asta se cuvine ţie :

 

Lacrima pusă deoparte

Pentru cel ce făcea carte,

Sufletul îl împărţea

Şi elevii săi iubea !

 

PROF. DR. CONST. MIU