Const. MIU
Eşti ruga mea de seară
Ce-o ştiu pe dinafară,
Iubire suspinată
Ce ţie ţi-a fost dată.
Eşti ruga mea şoptită,
Cu inim’-auzită –
Iubire încolţită
În inima vrăjită.
Eşti ruga mea de dor;
Şi chiar dac’-am să mor,
Mă rog neîncetat
Cu suflet împăcat..
Cosmin ŞTEFĂNESCU
„Există oameni atât de aroganţi încât nu ştiu să laude
un mare om pe care-l admiră altfel decât reprezentendu-l
ca o treaptă ori un nivel de trecere care duce la ei înşişi.”
Rulourile sacre – Templul Ehcsztein
Duna Erlich, comandantul suprem al otecazilor şi a tuturor hoardelor terrali de pretutindeni, făcea parte din prima serie scoasă din cuvele Byleth. El este liderul celor care se răzvrătiseră împotriva oamenilor iar apoi preluaseră puterea. La ora actuală se erijase în Stafia Medusa, coşmarul tuturor oamenilor din cele patru zări.
Stătea tolănit pe un scaun şi îi asculta pe generalii săi cum discutau aprins, pregătit în orice moment să medieze conflictul.
– Tăcere!…. vocea tună în încăpere iar privirile subalternilor se îndreptară tulburi către el. Mă deranjează la culme văicărelile voastre, de câte ori să vă mai repet că sunteţi bărbaţi otecazi şi că certurile şi clevetelile sunt apanajul femeilor căci ele sunt născute din lumina stelei gâlcevitoarelor.
– Comandante, sincer să fiu sunt ferm convins că avem mari probleme pe toate planetele dar buboiul care stă să explodeze este pe Iahim unde otecaz Reltih stă cu mâinile în sân de teama preoţilor Păstori.
– Otecaz Xariwo, eşti cel mai tânăr general al meu şi unul dintre cei mai capabili din această echipa. Este binecunoscută repulsia ta faţă de guvernatorul Reltih Floda. Lucrurile acestea ar trebui să înceteze. Acest lucru este valabil pentru voi toţi. Le vorbea cu admiraţie, dar din voce aroganţa ieşea cu uşurinţă la suprafaţă, practic de când renăscuse îmbunătăţit din cuvele Byleth nu ştiuse să se comporte altfel… un otecaz periculos cu o ură neîmpăcată pentru om şi omenire. La un moment dat a hotărât să extermine oamenii dar când s-a supus la vot această moţiune, voturile proexterminare erau cu mult mai puţine decât cele contra şi abţinerile. Aşa că acea idee scelerată a căzut din start dar cu ea a căzut şi Duna Erlich în dizgraţie. Din acest moment a dublat chiar a triplat paza la apartamentele sale şi în plus ca o măsură de prevedere în ultima vreme apărea doar holografic atât în şedinţe cât şi în faţa supuşilor. Toate acestea nu arătau decât slăbiciune şi o teamă instinctivă.
Xariwo se număra printre duşmanii declaraţi ai lui Duna Erlich. În timpul şedinţei îl privi pe comandant şi din ochiii albastru intens răzbătea o ură fără margini ca nişte raze laser. Efectiv îl disecă pe comandantul suprem apoi explodă într-o tiradă plină de nerv.
– Comandante, planeta Iahim este pe un butoi de pulbere, iar dacă lăsăm lucrurile în acest stadiu ne vom trezi cu un război civil de proporţii devastatoare. Din informaţiile care mi-au parvenit, preoţii păstori ai ordinului Graal sunt vinovaţi şi…
– Mmmda…da, înţeleg perfect unde baţi şi fireşte, dilema în care te zbaţi generale. Toate acestea mi-au fost aduse la cunoştinţă de către iscoadele mele. Ordinul meu este acesta: vreau să îţi iei trupele de otecazi şi terrali şi să pleci de urgenţă pe Iahim şi împreună cu Reltih să îi găsiţi pe cei care se fac vinovaţi de această răzmeriţă şi să îi pedepsiţi crunt pentru îndrăzneala lor. Nu mă interesează pe cine veţi da exemplu şi nici dacă sunt preoţi ori oameni simpli. Aceste aspecte sunt mai puţin concludente. Eu vreau doar rezultate… doar îndeplinirea acestei misiuni cât mai urgent cu putinţă. Când această misiune va fi executată întocmai doresc să îmi prezinţi un raport amănunţit asupra celor constatate la faţa locului.
– Comandante, trebuie să înţelegi că Reltih este principalul…
– Se prea poate!… până la proba contrarie… Dacă Reltih va fi găsit vinovat de toate problemele de pe Iahim va fi sancţionat în consecinţă, ba nu!… va fi distrus ca să dăm un exemplu pentru incompetenţă…
Imaginea lui Duna Erlich se voală până când dispăru ca un firişor de fum în neant. Generalii se priviră unul pe celălalt confuzi şi cu o doză de neîncredere iar lui Xariwo îi înflori un rictus aproape animalic în colţul gurii.
Ema BRATU – clasa a XII-a D, LTNB
Mi-am adus aminte ,
Ca am ascultat un fel de muzica,
Pentru ca a a doua zi ma dureau talpile.
Poate pentru ca am dansat prea mult,
Pe nisipul sufletului tau,
Pe cand imi cantau alert sentimente,
In timpanele inimii.
Si mi-am amintit si ca a plouat
Pentru ca a treia zi ,
Aveam noroi pe talpi .
Tineri
Pe palmele albe si ude,
Alunecau ore si uneori chiar si zile,
Timp in care ,frustrati,
Ne aruncam mizeriile sentimentale pe strazi,
Mirosim a disperare,a vinovatie
Si fugim de noi ,
Cand somnul uita cum ne cheama.
Ingroziti ca pentru cineva nu mai putem exista,
Calcam apasat ca sa ingropam haosul in pamant.
Suntem tineri…cred ca suntem tineri.
Gabi MACIAC- clasa a X-a B
Motivul drumului ca etapa importanta in ilustrarea calităţilor de excepţie ale protagonistului cu scopul devenirii de sine este prezent in toate cele trei creatii literare, si anume „Povestea lui Harap Alb”, „La tiganci” si „Lostrita”
Fiecare din cei trei protagonisti au parte pe tot parcursul periplurilor sale de anumite intamplari ce le vor schimba soarta. Gavrilescu, ca si Harap Alb, are parte de un singur periplu pe cand Aliman are parte de doua: primul atunci cand pleaca in cautarea lostritei cu scopul de a o prinde, iar al doilea atunci cand pleaca in cautarea fetei salvate de la inec dupa ce mama ei o ia acasa.
Ca si Harap Alb atunci cand pleaca sa cucereasca lumea din propria vointa si Aliman isi asuma periplul, pe cand Gavrilescu are parte de tot ce urmeaza sa se intample in mod involuntar cu ajutorul hazardului: si-a amintit ca a uitat servieta cu partituri acasa la eleva sa de pian si coboara din tramvai cu scopul de a o recupera; de acolo coplesit de caldura torida este atras de mirosul si umbra nucului din gradina tigancilor.
Sesizam atat in „Povestea lui Harap Alb” cat si in „Lostrita” motivul botezului: fiul de crai primeste numele de Harap Alb de la Span atunci cand fac schimb de roluri la fantana-uter, iar fata salvata de la inec primeste numele de Ileana. In „Lostrita” nu sesizam motivul ratacirii sau proba ghicitului prezente, de altfel, in celelalte doua opere. Aceasta poate fi o deosebire.
In „Povestea lui Harap Alb” podul reprezinta puntea de trecere câtre o alta lume, o lume fabuloasa, in „Lostrita” obiectul magic (pestele de lemn) si descântecul (o parte din ritualul pe care Aliman trebuia sa îl savarseasca la miezul noptii) fac posibila intrarea in lumea magica, iar in „La tiganci” mirosul frunzelor de nuc si umbra acestuia il atrag pe Gavrilescu in gradina magica.
In cele trei opere drumurile parcurse de protagonişti se realizează cu scopul întâlnirii sau căutării fiinţei iubite. Gavrilescu îşi relatează povestea de dragoste cu Hildegard, in final reîntâlnind-o; Harap Alb îşi găseşte jumătatea la împărăţia lui Roş împărat, pe fata acestuia, iar lui Aliman apele Bistriţei ii aduc aleasa. Cifra magica – trei – este prezentă de asemenea in cele trei opere.
In vreme ce Harap Alb este inviat de fata imparatului Ros, Gavrilescu si Aliman isi refac cuplul erotic pe taramul thanatosului. Aidoma lui Harap Alb, Aliman este un flacau voinic si frumos deprins cu viclesugurile salbaticiunilor si inzestrat cu anumite calitati de exceptie.
Gavrilescu atunci cand se rataceste in bordeiul tigancilor, tot consumând cafea, capata o stare de beatitudine si Aliman de atata zbucium si alergatura capata o stare de somnloenta. Se desteapta doar la auzul povestilor despre lostrita ca si Gavrilescu atunci cand isi aminteste de Hildegard. HHarap Alb si Aliman au parte pe parcursul periplului lor de ajutor: Harap Alb din partea Sfintei Dumineci, celor 6 uriasi, calului, reginei albinelor si craiasa furnicilor, iar Aliman primeste ajutor din partea unui batran trecut de 100 de ani.
Asemanator Spanului din „Povestea lui Harap Alb” putem spune ca este mama fetei salvate de la inec deoarece este tipul personajului care sta in calea protagonistului facand tot posibilul sa le strice orice plan. Spunand acestea, am demonstrat de ce „La tiganci”, „Povestea lui Harap Alb” si „Lostrita” sunt asemănătoare din punctul de vedere al periplului.
Andreea GHEORGHITA – clasa a X-a B
Cele trei opere prezintă atât asemănări cât şi deosebiri.
O primă asemănare este reprezentata de motivul drumului. In „Povestea lui HHarap Alb” protagonistul parcurge un drum al desăvârşirii de sine, acesta plecând de bună voie spre curtea unchiului sâu. De asemenea drumul lui este unul voluntar. In „Lostriţa” Aliman parcurge un drum voluntar, conştientizat şi anume prinderea lostriţei. In „La ţigănci” Gavrilescu parcurge un drum al căutării sinelui, un drum care este voluntar în plan real atunci când ii preda lecţii de pian elevei sale şi involuntar in lumea fabuloasa a ţigăncilor. Protagoniştii au parte de adjuvanţi care vor contribui la desăvârşirea acestora. Ei apelează la travesti pentru a încerca să îi ajute sau să îi păcălească. In „Povestea lui HHarap Alb” pe parcursul periplului apar mai mulţi adjuvanţi, fiecare contribuind la desăvârşirea acestuia. Sfânta Duminică este unul dintre ei şi aceasta recurge la travesti pentru a-l ajuta. Un personaj care foloseşte travestiul pentru a-l păcăli pe HHarap Alb este Spânul care îi va lua identitatea fiului de Crai, la „fântâna-uter”. In „Lostriţa”, Aliman este ademenit de către lostriţă care se foloseşte şi ea la travesti. In „La ţigănci” Gavrilescu are parte de hazard sau de întâmplarea neaşteptată când îşi uită servieta cu partituri acasă la Otilia Voitinovici şi este nevoit să se întoarcă din drum.
In cele trei opere apare cate o punte de trecere către o alta lume: in „Povestea lui HHarap Alb” podul este puntea de trecere unde se da si proba de curaj in care tatal apeleaza la travesti iar singurul care va trece proba este HHarap Alb. In „Lostrita” puntea de trecere este descantecul pe care Aliman il primeste de la vraciul batran, pe cand in „La tiganci” Gavrilescu e atras de mirosul nucilor si umbra teilor din grădina ţigăncilor. O asemanare intre „Povestea lui HHarap Alb” si „Lostrita” este prezenţa botezului: fiul Craiului, la fântâna-uter primeşte de la Spân numele de Harap Alb, iar Aliman îi dă fetei pe care a salvat-o din apele Bistritei numele Ileana. Întâlnirea sau regăsirea fiinţei iubite este un alt punct comun pentru cele trei opere. In „Povestea lui HHarap Alb” protagonistul o intalneste pe fata imparatului Ros si se casatoresc, in „La Tiganci” Gavrilescu reface cuplul erotic cu Hildegard pe tărâmul thanatosului iar in „Lostriţa” Aliman salvează o fată de furia apelor si traiesc impreuna o poveste de dragoste. La sfârşitul povestirii, apele râului în care flăcăul se aruncă, atras fiind parcă de lostriţă, pecetluiesc pentru totdeauna cuplul om-animal.
Periplul lui HHarap Alb contine doua etape: prima in care se pierde in padurea labirint si este pacalit de câtre Span care il va convinge sa intre in fantana-uter si vor face schimb de identitati, acesta devenind sluga Spanului si a doua etapa care cuprinde trei probe de curaj: o incursiune in regnul animal si vegetal, una in regnul animal si mineral si una in regnul uman. Periplul lui Aliman este format din incercarile de a prinde lostrita, plecarea in cautarea vraciului batran, spunerea descantecului in fata Bistritei, aparitia fetei misterioase, nunta acestuia si disparitia lui in apele Bistritei cu lostrita in brate. Periplul lui Gavrilescu are ca punct de plecare uitarea servietei cu partituri, atragerea de mirosul frunzelor de nuc din gradina tigancilor, timpul cautarii cand se pierde in casa acestora, momentul in care se intoarce in lumea reala si realizeaza ca doar cateva ore la tiganci inseamna doisprezece ani in lumea reala.
In concluzie, in toate cele trei opere protagonisti parcurg peripluri fie pentru căutarea si desăvârşirea de sine dar şi pentru căutarea şi găsirea fiinţei iubite.
METAMORFOZE 