Elemente “mioritice” in poezia Gorunul

   Cristina ILEA – clasa a XII-a A, LTNB

           Timp de mai bine de un secol, de cand a fost culeasa de catre Alecu Russo si Vasile Alecsandri, despre balada Miorita s-au scris sute de comentarii. Istorici, istorici literari, esteticieni si poeti, eseisti si filosofi, atat romani cat si straini au vazut in celebra balada pastoreasca expresia cea mai autentica a sufletului romanesc.

            Desi afland de la “oaia nazdravana” ca urmeaza sa fie ucis,  el nu ia masuri de impotrivire, ci isi face un testament, lasand dispozitii referitoare la inmormantarea care doreste sa fie confundata cu o nunta. Atitudinea in fata mortii se manifesta sub forma unui panteism  – dincolo de orice credinte religioase -, izvorat din adancul firii omenesti, de o mare forta de impresionare poetica: “Sa spui lui vrancean/Si lui ungurean/Ca sa ma ingroape/Aice, pe-aproape,/In strunga de oi,/Sa fiu tot cu voi;/In dosul stanii,/Sa-mi aud canii./Aste sa le spui,/ Iar la cap sa-mi pui/ Fluieras de fag,/ Mult zice cu drag;”  etc.
“Gorunul” este o elegie, care isi are izvoarele in poezia populară, unde copacii din padure stau de vorba cu oamenii carora le servesc adapost (acelasi principiu ca in “Miorita”, doar ca mioara nazdravana este inlocuita de catre gorunul care reprezinta atat viata cat si continuitatea spiritului dupa moarte). Tonul elegiac rezulta mai ales din strofa finala in care poetul se gandeste la moarte si asociaza trunchiul gorunului de langa el cu scandurile sicriului, de care va aveam nevoie nu peste mult timp: „”din trunchiul tau imi vor ciopli/ nu peste mult sicriul,/ si linistea/ ce-o voi gusta intre scandurile lui/ o simn pesemne de acum:”

            Aceeasi atitudine in fata mortii o are si eroul liric din gorunul: el nu este tulburat de gandurile despre moarte. Starea de liniste fluida pe care o descrie Blaga este sugerata prin intermediul cuvintelor care apartin sferelor semantice  ale unor verbe ce indica o miscare neintrerupta, cu sens durativ: „bate”, „creste”, „curg”, „picura”, „trece”, dar si antonimul „zac”, cuvant care face nota distinctiva, dar intareste ideea de materialitate a linistii, aceea fiind cea de fluiditate.

            Pacea amintita in str III, v 3, sugereaza o stare sufleteasca de beatitudine, un amestec intre calm si liniste inaintea mortii.

            De asemenea, ca si in balada Miorita, cuvintele folosite de Blaga apartin vocabularului fundamental. De observat ca lipsesc cu precadere neologismele! Prima observatie din punct de vedere lexical, se refera la legatura intima, existenta in toate strofele. Potrivirea dintre continut si expresie explica, in mare masura, linistea plina de farmec ce pune stapanire pe fiinta cititorului.

            Prima secventa din „Miorita” prezinta cadrul, altfel spus, scena pe care urmeaza sa se desfasoare „actiunea”. Acesta este plaiul romanesc specific, „o gura de rai”, care poate fii o imagine plasticizata a naturii, dar totodata si un peisaj cvasifantastic, unde se vor intampla lucruri neobisnuite. Si in „Gorunul”, se poate afirma chiar ca prin lexic, poetul sugereaza un anumit perisaj indragit: cordul, muntele. De altfel, o motivare o gasim chiar in notele autorului: „Explicatia preferintei pentru un peisaj sau altul salasluieste, neindoios, in existenta istorica a diferitelor comunitati etnice. Cineva, ai carui stramosi au trait la munte, va duce cu sine nostalgia plaiului pretutindeni”. Asa s-ar justifica apropierea cititorului roman de poezie, in care intalneste elemente specifice pentru  natura romaneasca.

          In „Miorita”, ciobanasul lasa indicatii pentru inmormantare, dorind ca aceasta sa se confunde cu o nunta. Oaia are un rol crucial in ritualul inmormantarii, caci ea treabuie sa le spuna celor doi ucigasi unde sa-l omoare si ce sa-i puna alaturi. In concluzie, exista, pentru ciobanasi, si sunt materiali cei doi ciobani care trebuie sa-l ingroape. Acelasi lucru il putem afirma despre eroul liric din poezia Blagiana, insa incomplet. Blaga nu precizeaza cine îl va ingropa pe eroul liric in sicriul faurit din trunchiul gorunului. Este singura situatie de neexprimare a subiectului predicativ pentru a mari valoarea artistica a versului: „”din trunchiul tau imi vor ciopli/ nu peste mult sicriul”. Predicatul „vor ciopli” al carui subiect are o valoare nedeterminata,  sau care poate fi: „oamenii”, „prietenii”  sau „rudele”, realizeaza o atmosfera poetica de taina.

            Finalul baladei si respectiv, al poeziei „Gorunul” este unul deschis. In niciuna nu se mentioneaza daca ciobanasul sau eroul liric cunosc moartea. In fond, cele doua sunt cele mai profunde si frumoase meditatii poetice asupra mortii din cate s-au produs vreodata in poezia lumii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s