scrisoare neterminată

de Const. Miu 

Dor sfâşietor nu-mi dă pace de la şase-ncoace…
Lacrima din colţul inimii am văzut cum a dospit şi cu fiecare tăcere a ta creşte…
Mai întâi, am crezut că va da mugur de inimă. Dar de atunci, ea creşte şi tot creşte… Continuă lectura

Anunțuri

Comunicare şi comuniune în Luceafărul

de prof. dr. Const. MIU

Cei trei componenţi ai triunghiului erotic din poemul Luceafărul (Hyperion, Cătălina şi Cătălin) au nevoie, fiecare în parte, atât de comunicare, cât şi de comuniune.
Strofa a cincia din prima parte a poemului relevă modul diferit cum Luceafărul, respectiv fata de împărat înţelege nevoia de comuniune. Ea acţionează după impulsul de moment, căci ce altceva exprimă cele două adverbe de timp („azi” şi „mâni”) în relaţie cu verbul la indicativ prezent, care se repetă şi urmat de o concluzie, în componenţa căreia adverbul de mod „gata” evidenţiază acţiunea momentană: „Îl vede azi, îl vede mâni, / Astfel dorinţa-i gata” (s.n.). El este adeptul durabilităţii. Din această perspectivă, gerunziul „privind” în relaţie cu sintagma temporală „de săptămâni” dezvăluie o acţiune contemplativă. Că Luceafărul este adeptul unei comuniuni totale reiese din câteva detalii furnizate de narator: „Şi pas cu pas pe urma ei / Alunecă-n odaie / (…) // Căci o urma adânc în vis / De suflet să se prindă” (s.n.). Continuă lectura

O descoperire epocală la Medgidia

de Nataşa PETEU

(continuare din nr. 85)
Motivul şarpelui apare frecvent pe diferite tipuri de arme fiind considerat simbol tribal. Este animal cosmic prin excelenţă fiind alcătuit din materia primordială. Este prezent de la începutul lumii în opera creată. Pare a fi preexistent, ca un element fluent al Apelor primordiale. El încarnează o făptură „inferioară, obscură, incomprehensibilă şi misterioasă“ . Simbolismul mitic al şarpelui cosmic legat de Apele primordiale apare în mitologia mixhelenică din Pontul Euxin getic. În cetatea maritimă Tomis a fost descoperită statueta unui şarpe fantanstic cu plete încolăcit în spirală, numit de tomitani Glykon. Conceput în apele Mării Negre ca un geniu protector al corăbierilor şi pescarilor, Glykon reeditează un mit getic mai vechi, Mitul şarpelui Apelor primordiale, care a fost preluat din paleofolclorul local pontic şi adaptat nevoilor spirituale ale locuitorilor, pe jumătate geţi, ai cetăţilor maritime greceşti . Şarpele apare şi ca „signum de ordin Continuă lectura

Trafic de istorie

 Metamorfoze Medgidia Bratari dacice

de Cosmin ŞTEFĂNESCU

Brăţările dacice din aur desco-perite la Sarmis-egetuza Regia de o reţea de traficanţi şi „căutători de comori”- acei ticăloşi care se ocupă de braconaj arheologic- sunt adevărate vestigii ale strămoşilor noştri – traco-geto-dacii. Acestea ne vorbesc de timpuri imemoriale . Se poate spune cu certitudine despre strămoşii noştri aurari că ajunseseră la un nivel avansat în prelucrarea metalului preţios pentru acele vremuri. Descoperim aproximativ aceleaşi însemne zooantropomorfe ca şi la brăţările de argint găsite anterior şi expuse la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din oraşul Cluj Napoca.
Desenele zooantropomorfe sunt de-a dreptul fantastice şi ne vorbesc despre mitologia traco-geto-dacă şi despre credinţe precreştine de mult uitate. Nouă ne-a parvenit prea puţin datorită faptului că această ţărişoară a fost de-a lungul secolelor teatrul multor războaie care au şters mult din istoria noastră. La acestea se adaugă jaful tezaurelor de aur şi argint pe care mulţi cronicari ai vremii le-au amintit. Prin trădarea lui Bicilis – confident al regelui dac, în 106 en. romanii descoperă tezaurul lui Decebal în albia râului Sargeţia evaluat de către Jerome Carcopino la 165 500 kg aur şi 331000 kg de argint; Dio Cassius în Istoria Romană aminteşte acelaşi lucru despre comoara luată de învingătorii romani din Dacia, respectiv 165 000 kg aur pur şi dublul acestei cantităţi în argint. Plinius cel Tânăr în Epistole scrie că, după ocuparea şi jefuirea Daciei, romanii au sărbătorit o sută de zile fără întrerupere. Continuă lectura

Personalitatea romanului

de Felix BRATU

Personalitatea romanului se referă la un set de caracteristici specifice acestui gen literar, care îl diferenţiază de altele, constituind totodată sursa unei viziuni ce îi asigură locul în ierarhia valorică a producţiei artistice. Intenţia noastră nu este de a situa pe un loc secund alte genuri, precum cel liric sau dramatic, dar evidenţa este clară în ceea ce priveşte fascinaţia pe care genul romanesc o exercită pe întreg mapamondul. Din punctul nostru de vedere romanul ocupă un loc important în economia cunoaşterii, atât în sensul larg al termenului, cât şi la nivelul experienţei identităţii, care găseşte în operele acestui gen forme pre-vizibile de a transcende dimensiunea realităţii concrete şi în acelaşi timp de cunoaştere de sine. Deci, cunoaşterea pe care romanul o presupune ca proces se continuă şi după ce opera are o formă finită şi se integrează în circuitul comunicării.
Dincolo de caracterul ficţional al romanului ar trebui semnalată polifonia ca formă şi substanţă, ca axă definitorie şi diferenţiantă a acestui gen literar. Corpul romanesc în accepţia noastră semnifică prezenţa în relief sau sugerată prin diferite tehnici a mai multor straturi ce asigură romanului nu numai hegemonia de peste o sută de ani în Continuă lectura

Nostalgii de iarnă

de Cristian NEAGU

Se-ntrec năluci călări pe vânt,
În chiote de crivăţ exaltat
Imaculând cu alb, şi cu descânt,
Colinde vechi… pe care le-am uitat.

Cosmetica iernii, în culori păgâne Continuă lectura