serbările METAMORFOZE – 4 iunie 2011

Sâmbătă, 4 iunie 2011, începând cu ora 12,
în grădina Liceului teoretic „N. Bălcescu”
din Medgidia, a avut loc festivitatea decernării premiilor revistei
METAMORFOZE pentru cei mai buni elevi colaboratori,
în anul şcolar 2010-2011.
La festivitate au participat:
dl primar al municipiului Medgidia – Marian IORDACHE,
scriitorii Ov. DUNĂREANU, Emilia DABU, Cosmin ŞTEFĂNESCU,
Carmen RADU, Ionel ECHIM,
Mihai FAITER – finanţatorul revistei – patron la SC SORYBAG PRESS SRL,
prof. Monica NEDELCU, Gina Cosor, Elena DODIŞ.

Au fost premiaţi pentru colaborări cu poezii, eseuri,
reportaje şi grafică elevii:
Cristina ILEA – XI A, Elena GRIGORE – XI A,
Elena RUSACHE – XI A, Hulya CURTAMET – XI A,
Masriana MAZÂLU – XI A, Delia MICU – XI A,
Gabi LIPAN – XI A, Alex FRÎNCU – XI A,
Carmen STĂNESCU – IX D.

Organizatorii festivităţilor –
prof. dr. Const. MIU, prof. Ştefan GAŢACHIU şi prof. Carmen IONIŢĂ
au decernat şi premiile concursului de creaţie literară
ARIPI DE DOR – ediţia a VI-a.

Cu această ocazie,
poetul Ionel ECHIM şi-a lansat volumul DRUMUL AMINTIRILOR.
Carmen RADU şi Const. MIU au făcut referiri la acest volum de versuri.

concursul literar ARIPI DE DOR, ediţia a VI-a, 2011

Redacţia revistei METAMORFOZE din Medgidia organizează concursul de creaţie literară ARIPI DE DOR, ediţia a VI-a, 2011.

La concurs, pot participa elevi şi studenţi, la secţiunea: poezie.

Doritorii, pot trimite grupaje de 10 poezii, în trei exemplare (tehnoredactate în word, font: ARIAL 11), pe adresa redacţiei, cu menţionarea:

PENTRU CONCURSUL LITERAR

„ARIPI DE DOR”

 

Revista METAMORFOZE

Str. SCARLAT VÂRNAF nr. 2

905600 MEDGIDIA

Jud. Constanţa.

Lucrările vor fi semnate cu un moto, care se va regăsi pe Fişa de concurs a participantului. Aici, vor fi trecute datele personale (nume, prenume, adresa, e-mail, data naşterii, şcoala sau facultatea unde activează), eventualele premii la alte concursuri literare, colaborări la reviste literare.

TOATE DATELE SUNT OBLIGATORII !

Lucrările şi plicul ce conţine CV-ul, vor fi introduse în alt plic, acesta fiind expediat pe adresa menţionată, până pe data de 8 aprilie 2011 (data poştei). Plicurile sosite după această dată nu intră în atenţia juriului!

Câştigătorii vor fi anunţaţi în timp util, spre a participa la festivitatea de premiere, ce va avea loc în cadrul SERBĂRILOR METAMORFOZE, în  data de 4 iunie 2011.

Ora şi locaţia vor fi anunţate din timp, pe blogul revistei:

http://metamorfoze.woprdpress.com

Redacţia revistei METAMORFOZE în parteneriat cu sponsori locali, va acorda premii.

 

Foc stins

de Anca Elena MORARU

LAUREATĂ A CONCURSULUI LITERAR ARIPI de DOR,

secţiunea POEZIE

ediţia a IV-a 2009 – Medgidia

 

Mi-e sete de nori, prin plânsetul lor

să picure şi lacrimile mele.

Prin fulgerele cerului,

s-alerge şi furia mea,

învolburată de păcate

să se sfarme într-un copac.

  

Ghimpii-mi înţeapă tălpile ude

Iar sângele curge pe pământul însetat.

Aleargă-n praf gânduri curate

Curând o să se-ntunece şi ele.

 

Un curcubeu rătăcit mai ţine loc

De pat pentru străinii stropi de rouă.

Nu plouă, de ce-ar ieşi un curcubeu?

Poate-a uitat de el şi Domnul

Şi-l lasă liber în zările cerului.

 

Ca o pasăre în lanţuri mă zbat

Penele albe întinate-mi sunt de sânge

Lanţurile grele îmi sfărâmă oasele

Aripile au obosit să bată

Închid ochii şi visez că iubesc.

Continuă lectura

Ai putea….sau nu…să fii om….

de Alexandra- Emilia Bucur

Ai putea lua timpul în palmă şi să-l priveşti cum se scurge pe firul venelor

Laolaltă cu oamenii prin şanţul cotidianului,

Cum ai privi trecerea orelor peste o mână,

Îmbătrânirea omului după plecarea fiecărei ore din corpul lui ca o rupere din trup,

Ca şi cum i s-ar defrişa trupul

Şi ai plânge după fiecare moarte a ta în tine pe care nimeni nu o vede sau aude,

În afară arătând aceeaşi înfăţişare pe care alţii o ştiu că o ai de la naştere…

Poţi să plângi pentru fiecare plecare a ta parţială din tine,

Parţială pentru că e doar jumătate din plecările totale

( plecarea totală e nefiinţa sau despărţirea…).

Indiferenţa altora pentru morţile tale te călesc să înduri lipsa ta parţială din tine,

Deshumarea fiinţei din tine doar pentru tine,

Să o auzi vorbind doar pentru tine

Să te deshumezi tu, înainte ca alţii să te scoată din tine, trăgând precum câinii,

Să o agaţi cu cârlige de sfori precum rufele proaspăt spălate,

Nimănui să nu-i pese de sufletul tău vizibil, făcut public,

Pentru alţii să pari un mort umblând prin centrul oraşul ca cei vii pe dinăuntru,

Să urci în autobuze, să te ţii de bare şi trupul tău să aibă mişcări bruşte,

Precum cei vii care reacţionează la stimuli,

Să pari atât de viu încât să nu ai nevoie de viaţă,

De viaţa ta şi nici măcar de cea a altora,

Alţii care odată îţi dădeau viaţă doar vorbind cu tine….

( să fii un nimeni care umblă liber )

Nimeni să nu audă strigătul că ai dreptul la viaţă,

Nimănui să nu-i pese că acest cuvânt „viaţă” este împărţit egal de toţi oamenii

Şi totuşi foarte puţini s-o trăiască, sau să trăiască acest cuvânt,

După ce oricum te-ai născut şi toţi suntem egali până la următoarea moarte…

Ştiam…

de Alexandra- Emilia Bucur

Îmi spui că vrei să mă salvezi de mine… Şi râd răvăşit. Vrei de fapt să mă desparţi de mine nu să mă salvezi . De ce să mă salvezi de propriul Eu, de propria conştiinţă?… Rămâi pentru un timp fără replică, poate căutând, arma revanşei, dar ecoul gândurilor tale nu mai ajunge până la timpanele mele. Te uiţi răsucit, în stânga, în spate, pari neliniştit. Eşti grăbit? Azi se vând suflete? Aaa şi urmăreşti să nu vină cumpărători prea mulţi. Te privesc cu indulgenţă şi realizez că nimic din forma conştiinţei tale nu poate fi salvat… Te privesc cu resemnare că valorile concepţiilor tale se vor pierde în timp şi nimeni nu va ştii că au existat,că nu ai dat aripi unor suflete să se descopere pe sine, să-şi descopere talentul. Vorbeşti precipitat şi pare că arunci înserare pe tot cuprinsul deşertului ăsta. Pustiul le adulmecă şi le lasă ca o ceaţă deasupra ţesăturilor sale.

Aş vrea să-ţi desenez azi Pământul… Dar bine spui ce rost mai are, când Aici domneşte întunericul subsolului, e beznă şi claustrofobie, bezna pare a se întrona cu fiecare celulă de timp ce trece pe lângă tâmplele noastre. Prinzi o sferă de timp şi o priveşti cercetător… Azi iar vânăm fluturii din negură? Îmbătrâneşte timpul, şi rămâi privind apusul îngândurat… Aş crede dacă nu te-aş cunoaşte până la ultima nervură mentală, că te pândesc lacrimile. Râzi în cascade, râzi demonic şi te opreşti aruncând o privire glacială spre dispreţ. Învingătorii nu au voie să plângă , nu au dreptul. Plâng în ei, plâng gândind, în trăiri dar nu în fapt şi în … fapte… Faptele nu trebuie să trădeze starea de tristeţe, de gardă coborâtă, de vulnerabil. Plângi pentru tine şi atât. Fapte plânse… Parcă începi să te domoleşti şi recazi în starea de meditaţie. Îmbătrânim? A apărut pe sufletul meu primul rid ? M-am maturizat? Cu cât pătrunzi în existenţă cu atât te răsfiri mai mult spiritual, te risipeşti în Univers. La un moment dat apare dezamăgirea şi cred că asta veştejeşte sufletul tânăr, îl usucă. Cu cât descoperi noi perspective cu atât se mistuie mai mult sufletul pentru că ceea ce descoperi cu imaginea deja ideală formată nu vor coincide. E un joc în care principalii arbitrii sunt: obiectivitate şi subiectivitate. Dezamăgirea îţi seceră aripile. Rămâi o bucată de lut în forfota ploii… Vorbesc singură, ca mai întotdeauna şi cuvintele mele nu găsesc adăpost la tine. Te prefaci că numeri firele de nisip, le despici, le împleteşti şi vrei să cuprinzi talia împrejurimilor cu un brâu din ore… Te uiţi revoltat spre mine şi începi să strigi că fuge pământul de sub noi, că e alunecare de teren, că o sa se surpe criptele şi o să cadă crepusculul peste noi. Eşti agitat şi începe să-ţi tremure vorba. Te roteşti în jurul aceluiaşi punct şi cauţi sprijin… Oare ce te-a tulburat înăuntru aşa? Continuă lectura

Ritual

de Andrea Elena NEAGU

(laureată a concursului de creaţie literară

ARIPI de DOR – ediţia a III-a, 2008, organizat

de Redacţia revistei METAMORFOZE

din Medgidia)

Iubite, înşiră-ţi gândurile

Pe-o dâră de fum

Ce tânjeşte

După adâncimea Cerului

Şi îngrămădeşte pământul

În palme

Ca-ntr-un altar

În care să-mi adăpostesc

Visul îngălbenit de rânjetul

Ultimei nopţi de iubire.

Apoi colindă deşertul rece

Al timpului

Şi strigă îngerilor

Să răstoarne clopote de nisip

Ca să îngroape lumina dimineţii,

Căci la porţile rugăciunii

Plâng arhanghelii

Cu flori in mână

Tristeţea mea.

Iar la final

Jupoaie-ţi trupul

De orice răsuflare

Şi aruncă-l să ardă

Cu ultimul vreasc din mine. Continuă lectura

Ruznaca

de Cynthia ALBULESCU

Pe bătrâna basarabeancă zisă Ruznaca o puteai întâlni zilnic la poarta bisericii, cu mâna întinsă: „Dă şi la babuşca ceva!”…Bogdaproste.

  Uneori era gata beată de la şapte dimineaţa, când plecam spre şcoală, dar tot îi dădeam banii mei de pachet. La întoarcere iar o găseam acolo, beată de tot, prăbuşită pe asfalt, cocârjată ca un semn de întrebare, ea însăşi un semn de întrebare retorică adresată întregului univers: De ce ?

   Am terminat şcoala generală, apoi liceul, am renunţat la codiţe şi mi-am vopsit părul, dar Ruznaca a rămas neschimbată, încremenită într-o vârstă fără vârstă.

   Nu prea se-nghesuiau mulţi să-i dea bani, ştiind că ea îi dă pe gât, ia uita-ţi-vă în ce hal de alcoolică a ajuns, miroase de te trăsneşte de la o poştă şi seara, când se strânge de pe drumuri, abia e în stare să-şi găsească gangul în care locuieşte! Afurisită baborniţă! Dar mie mi-e milă de ea. Se-mpleticeşte ţinându-se de garduri şi boscorodeşte de una singură, în limba ei, lălăie, râde, cade, se ridică. Dacă încerci s-o ajuţi îţi trage o înjurătură cu voce spartă şi-nfundată de ventriloc, te bagă în toţi răcorii. Şi-apoi ce uitătură are! Sticloasă, fixă, sfredelitoare, mai bine nu te uiţi în ochii ei, că te mai şi deoache, Doamne fereşte, ptiu-ptiu! Şi gravidele o ocolesc, nu cumva să le iasă un copil handicapat, iar oamenii din cartier nu contenesc să se minuneze de ravagiile pe care le face băutura. Uite unde te duce, ajungi din om neom, cum e carmolista asta alcoolistă, vai de capul ei!

   În noaptea aceea mă întorceam de la concert, mai bine zis rătăceam plutind pe străzi, cu braţele împovărate de trandafiri, măturând trotuarele cu poalele rochiei albe, sticlind de paiete. Avusesem un succes eclatant, dar nu ăsta era lucrul cel mai important, ci faptul că partenerul meu, cu care interpretasem concertul pentru două piane de Ceaikovski…partenerul care mă chinuise atâta timp cu tăcerile lui grăitoare, îşi luase în sfârşit inima în dinţi şi-mi spusese ceea ce ştiam, dar aşteptam să aud: că mă iubeşte.

   Şi cum pluteam noi îmbrăţişaţi, atât cât ne permiteau buchetele de flori, în dreptul bisericii era să picăm laţi, împiedicaţi în picioarele Ruznacii, care dormea tologită chiar în poartă, sforăind îngrozitor. Tot cerul era plin de fulgere ce anunţau o răpăială zdravană, aşa că ne-am hotărât s-o cărăm spre gangul unde îşi făcea veacul. Nu era departe, dar ni s-a părut o veşnicie, pentru că bătrâna nu se lăsa deloc târâtă, se împotrivea din răsputeri. Gangul ei parcă era decupat din „curtea gunoaielor”, iar şandramaua în care se adăpostea arăta jalnic. Prin geamurile sparte vântul intra ca la el acasă, uşa nu avea clanţă şi, cel mai groaznic, nu exista nici un pic de lumină, bine că prietenul meu avea brichetă, iar eu o minilanternă, cu breloc! Am împins uşa care bineînţeles că scârţâia ca în filmele horror şi ne-am aplecat, ca să putem avea loc în încăpere.

Continuă lectura