Proiecte noi
-Ai văzut, Florico ce moacă avea ăla de la judeţ?
– Da` şefa, ce bine juca, ce se mira că nu are castraveţii rădăcină, bufni Florica, imitând mersul damei şi faţa mirată .
Femeile se aşezară pe treptele de la birourile serei, la ţigara de dimineaţă.În plus, treceau şi tractoriştii la ora asta şi lucrătorii de la sera de flori. Florica îşi trase fusta puţin peste genunchi, sub privirile iscoditoare ale Chivei şi ale Soficăi.Ce ştiau ele…
Rodica intră pe poarta serei şi se uită dispreţuitoare la cele trei.Îşi dădu seama că şefa nu venise, aşa că avea şi ea timp să fiarbă cafeaua şi să mănânce.Aruncă o privire mieroasă spre Cornel şi o acri până să o întoarcă spre muncitoare.
– Ai şi venit ? o întrebă pe Lelia, de parcă nu se întâmpla de fiecare dată aşa.Eu o să-mi fac cafeaua şi mănânc ceva, că nu mai pot.
Lelia o privi fără să-i răspundă.Odiseea cafelei şi a micului dejun servite de Rodica la începutul programului era mai mult decât o rutină.Şezătoarea muncitoarelor pe treptele birourilor, somnul de frumuseţe al paznicului la prima oră din dimineaţă şi întârzierile lungi ale şefei completau în cel mai firesc mod această odisee.Continuă să tasteze.Ziua trecea şi avea mult de lucru.Rodica îşi sorbea cafeaua, uitându-se mirată la Lelia. Nu pricepuse niciodată de ce strofocă atâta…
– Neaţa, fetelor! le ură şefa de după ochelarii de soare, la ceva minute trecute de 10.Bravo! Aţi văzut ce bine am ieşit ieri la inspecţie ? Au spus domnii inspectori că nu a fost niciodată pe timpul doamnei Tufescu aşa bine.Dama părea foarte sigură pe fiecare cuvânt şi, dacă n-am fi fost martori la leşinul castraveţilor din seră, am fi crezut-o şi noi.Ce-i drept, inspectorii se declaraseră mulţumiţi în finalul vizitei…aşa că, deşi ştim ce dezastru a fost în seră, nu putem spune că dama minte, căci minciuna ei a devenit adevăr.
– Păi aşa să facem d-acuma, şefa, când e inspecţie,zise Florica, făcând pe mimul.Cu mâna dreaptă ţinea un fir imaginar de castravete şi cu stânga, o foarfecă, tot imaginară, cu care ciontea cu mare atenţie biata plantă.Şi atâta suflet punea Florica în gesturile ei actoriceşti, că pe şefa o bufni râsul şi cele două colege ale Floricăi priveau fără noimă şi nu înţelegeau nimic.Doamna Tufescu ar fi răsădit ea, cu propriile mâini alţi castraveţi, dacă păţea aşa ceva, dar şefa asta nouă, parcă nu era acelaşi soi.Nimic nu o supăra şi ieşea basma curată din toate problemele.În fond, ce le pasă lor de producţie, dacă şefa e fericită şi ele au un trai dulce.Doamna Tufescu le punea la muncă, dar şefa nouă era de treabă şi puteau să stea şi ele la o bârfă, la cafea şi la ţigară, că doar nu murea ţara dacă nu scoteau ele producţei.Femeile o priviră admirativ pe damă cum se îndreptă spre birou.
– Rodicaaaa!Adu-mi şi mie o cafeluţă, dragă! Sunt obosită frântă, după atâta muncă la proiectul ăla.
Rodica percută din birou şi veni să o liniştească pe şefuţa, plângându-se că nici de cafea nu avusese timp de atâta treabă şi exprimându-şi bucuria că, datorită şefei, va bea şi ea o gură din delicoiasa licoare.
– Lelia a venit? Întrebă şefa.
– E sus, şefuţa.Să o chem?
– Cheam-o! îi răspunse ferm dama.Şi nu uita de cafeaua aia!
Nu o enerva nimic mai mult pe Lelia decât modul acesta de o chema, dar se îndreptă spre biroul şefei.Pe coridor se izbi de primarul care se grăbea , se pare, spre aceeaşi destinaţie.Îşi ceru scuze şi ezită pentru o clipă.Nu ştia dacă să facă drum întors sau să bată la uţă.Hotărî să bată.
– Intră, intră!
– M-aţi chemat?
– Da.Avem un raport de făcut, despre serele de flori.
-Avem ? întrebă Lelia, cu speranţa că şefa va prinde subtilitatea întrebării sale.
– Adică am , dar am o groază de treabă şi raportul ne trebuie până la ora 15.
-Bună, darling! salută primarul, care intrase fără să mai bată la uşă.
– Bună ziua, domnule primar, se formaliză dama, arâtând su sprânceana spre Lelia.Chiar veneam la dumneavoastră să discutăm un proiect.Lelia, dragă, vezi că ai hârtiile necesare pentru raportul ăla, poate tu înţelegi ceva din ele.Eu plec, că am treabă cu domnul primar.Mă întorc în jumătate de oră.
-Daaar….
Prea târziu pentru replica Leliei.Dama se urca deja în maşna primarului, care demară în forţă din faţa serelor, sub rivirile satisfăcute ale muncitoarelor şi ale paznicului.De după perdea, ca de obicei, Rodica observa toate mişcările.
– Serele de flori…nici măcar nu a intrat în ele de când e directoare, şopti Lelia ca pentru sine, răscolind hârtiile aruncate haotic pe biroul pe care trona o poză a şefei, în toată splendoarea.o aşeză cu faţa în jos, simţindu-se parcă mai bine.
În birtul din sat, într-o cameră secretă, răcoroasă şi foarte cochetă, dama şi primarul stătea tolăniţi într-un pat imens.Aliza ţinea cheia şi o dădea doar anumitor persoane care se fereau de ochii satului.Ce-i drept, avea o strângere de inimă când primarul intra cu directoarea de la seră acolo, că şi-ar fi dorit să fie în locul ei, dar nu avea ce face.lasă, că timpul ştie el mai bine.
– Auzi, darlingule, cum facem să mai primesc şi eu nişte fonduri pentru sere? Că sunt în dezastru şi nu am nici răsaduri suficiente de flori…. se miorlăi dama, liăpindu-se de pieptul musculos al bărbatului care se cam săturase de pretenţiile ei.
O privea şi nu mai vedea nimic interesant la ea.Nici nu ştia de ce o căutase şi ce căutam amândoi lungiţi în pat.Poate doar un refugiu de căldura de afară, sau poate doar puterea obişnuinţei.Bătuse de atâtea ori drumurile astea, că se ducea spre sere fără să gândească şi poi o lua automat spre camera lor secretă.Sau poate mai mult ideea că o va vedea pe Aliza când va cere cheia îl mânase aici.Nu-şi putea scoate din minte ochii ei şi formele pline de fetişcană.Nu trecută ca…nici nu ştia cum se potcovise cu parvenita asta de directoare, care călărea satul cu maşina ei taotă ziua şi lăsase serele în paragină.Şi nevastă-sa era mai frumoasă.
– Darling, tu mai eşi aici?Că văd că eşti pierdut.
– Sunt obosit, dragă, cred că mă întind să dorm puţin.Mai bine te întorci.
Se întoarse şi el, iar dama se ridică indignată de propunere şi ieşi, trântind uşa, de tresări şi Aliza.Băgă cheile în contact şi o luă la goană spre casă, că de muncă nu avea chef. ,,Prostul dracului, câtă campanie i-am făcut eu lu ăsta şi acum se crede tare.Lasă că îi arăt eu cine sunt.” Scoase din poşetă un inel bărbătesc şi îl privi diabolic.Primarul îl scotea doar când mergeau în camera lor retrasă şi îl punea pe noptieră, lângă scrumiera albastră.Intră în casă supărată şi se trânti pe pat.Îi venea să plângă de nervi, dar se simţea prea demnă ca să facă asta.lasă că îl joacă ea de acum.Avea nişte proiecte de nici nu gândea primarul ce îl aşteaptă. ,,Doar era frumoasă, deşteaptă, avea funcţie, ce nevoie avea de un prost ca el?” O bufni un râs isteric şi ochii i se luminară la gândul că nimeni nu o doaboară.
– Hai, fă să plecăm, că nu mai vine nimeni la ora asta!dădu strângerea Florica, rujându-se şi trăgând cu foc din ţigară.
O urmară şi celelalte şi, după ritual, Rodica şi Cornel o zbughiră şi ei.Cei de la serele de flori luaseră şi ei bunul obicei.Curtea şi serele se goliră.Lelia cedă şi ea ispitei, dar îşi luă de lucru acasă.
O altă zi se încheia şi noi proiecte se conturau în lumea serelor.
Dispute
În curtea mare a serelor era agitaţie de la prima oră.Se anunţase vizita directoarei şi la serele de flori, pe care nu le vizitase de când preluase conducerea. Oamenii trăiseră de atunci în incertitudine, neştiind dacă au un nou manager, dacă aparţin în continuare de BIOSera. Lucrările fuseseră însă ţinute sub control de Morena, tehniciana serelor de flori, care făcea asta de o viaţă şi se descurca de minune .Erau curioşi toţi să stea faţă în faţă cu noua şefă, să îi cunoască pretenţiile şi să afle care va fi soarta lor, că existau zvonuri de desfiinţare.
– Doamna Morena, pregătim o masă, ceva pentru şefa asta nouă? întrebă nea Florea, un muncitor vechi al serelor de flori, care ştia meserie mai bine decât orice angajat cu studii superioare.
Nea Florea învăţase meşteşugul muncii în sere de copil şi iubea florile ca pe cei doi copii ai lui.Oricine avea nevoie de un sfat apela la nea Florea, om cumsecade, care rămăsese modest şi harnic, îşi păstrase ritmul şi entuziasmul de parcă era în primul an de muncă.
– Nu pregătim nicio masă, nea Florea, că sigur n-are timp doamna să stea la vorbă.Sunt atâtea probleme de rezolvat, că numai de protocol nu stăm acum.
Nea Florea se aşteptase la răspunsul acesta şi zâmbea în mustaţă mulţumit.Îi era tare dragă Moreana şi o ştia de când era copilă şi venea cu ai ei la seră.Mică-sa fusese ingineră şi tatăl său ca el, pălmaş la munca pământului.Cîsătoria celor doi iscase certă între cele două familii, care nu şi-au vorbit până în ziua în care Fana, mama Morenei s-a stins din viaţă.Era tânără săraca şi a lăsat-o pe Morena fără mamă la doar 6 ani.Nea Florea oftă.Dădu din cap aprobator.Era de acord că nu e timp de stat la palavre şi la mese întinse, că trebuia să se discute despre miniserele de policarbonat, de contractele cu florăriile şi de livrarea direct de la seră.
– Bine, doamna Morena, aveţi mare dreptate.
– Un buchet frumos de flori puteţi aranja, să vadă şi dumneaei ce muncim noi aici şi pentru ce suntem atât de iubiţi în judeţ, că restul s-a cam dus pe apa sâmbetei.
Nea Florea se îndreptă spre prima seră ca să roage femeile să facă un buchet special pentru doamna şefă.În cele zece sere de flori se lucra de zor.Muncitorii erau oameni vechi ai serelor, care puneu suflet şi se vedea asta în rezultatele lor.Nu trebuia să fie monitorizaţi pentru a-şi face treaba.Lucrurile mergeau ca unse, pentru că toţi ştiau ce aveau de făcut şi li se părea firesc.Morena le insufla ritmul ei şi făcea totul cu atâta dăruire, încât le-ar fi fost ruşine să nu facă la fel.
În toată agitaţia şi emoţia care pusese stăpânire pe cei de la serele de flori, maşina roşie a directoarei îşi făcu apariţia brusc, stârnind curiozitatea tuturor.Nea Florea, care ţinea buchetul de trandafiri în mână privi cu sprânceana ridicată la dama care coborî din maşină.Încercă să-i ghicescă ochii de după ochelarii de soare şi făcu o grimasă când privirea bătrână se opri mult mai sus de genunchii noii venite, acolo unde se termina rochia.Se scutură ca de-un coşmar şi continuă să o examineze cu ochi critic.Tocurile care se afundau în pământ reprezentau pentru bătrânul curios verdictul analizei sale.I se limpezi în minte ideea că această doamnă nu prea intră prin sere şi că nu seamănă deloc nici cu madam Tufescu, nici cu Morena a lui, care purta încălţări numai bune de tocit pământul şi haine pe măsură.Morena ieşi din sera cu flori de ghivece şi rămase oarecum surprinsă când dădu cu ochii de directoare.Se gândi o clipă că nu poate fiea, după ţinuta pe care o purta, dar maşina roşie o contrazicea.Se apropie de damă.
– Bună ziua!Dumneavoastră trebuie să fiţi doamna directoare.Eu sunt Morena Petre, tehnicianul serelor de flori.
Directoarea întinse mâna spre Morena şi o retrase aproape automat când văzu pământul de pe mâinile ei.
– Acum am ieşit din seră, spuse Morena fără să se scuze.
– Zoica.Zoica Pilă, se recomandă directoarea privind-o de după ochelari pe Morena, care i se păru jalnică.
– Mă bucur că ne întâlnim, se grăbi să adauge Morena, avem multe de stabilit.Zoica Pliă-Doamne, ce nume, nu se putu abţine să gândească Morena, privind la cucoana care avea ceva din rigiditatea instrumentului de aranjat unghiile.
– Ne grăbim aşa tare? că nu am băut cafeaua azi de dimineaţă, aşa că o să începem cu o pauză de cafea, spuse aproape autoritar madam Pliă, lovindu-se de privirea antipatică a Morenei.
-Doamna directoare, noi bem cafeaua printre flori, la prima oră, nu prea e timp de …
Dama o privea contrariată pe Morena.Stabilise clar că nu o place.Tot îi dădea cu treburile, era plină de pământ şi nu avea nimic din aspectul unei femei.Îi scrută încălţările de cauciuc din picioare şi salopeta albastră.Îi fu milă de ea pentru o secundă.O compătimea pentru că , era clar, nu ştia altceva decât afurisitele de flori.
– Păi, haideţi în seră!insistă Morena.Vă puteţi bea cafeaua şi eu vă expun ultimele tipuri de flori.
– Haide!acceptă dama cu silă, că nu o dădea la o înţelegere cu femeia asta nebună.
Păşi în seră, atentă să nu îşi murdărească hainele şi pantofii.Morena o studia, să îi vadă reacţia în raport cu florile ei, de care era atât de mândră, mai ales anul acesta
– În zona aste sunt plantele de bordură, cum le spunem noi, pe care le livrăm pentru spaţiile verzi din sat şi din împrejurimi..Niciodată nu au fost mai frumoase petuniile.Iar crăiţele parcă au renăscut anul acesta.Să vedeţi la toamnă crizantemele, o splendoare!
Morena se îmbujorase vorbind despre flori.Uitase de tocurile damei, de cafeaua pe care aceasta o sorbea cu mare atenţie, de tot ce nu-i plăcuse mai devreme.Aici, între flori, se simţea de fiecare dată acasă, departe de problemele existenţiale, de răutaţi.Florile ei erau sincere şi o recompensau prin frumuseţe şi parfum.Aici se simţea la adăpost de când plecase Victor, soţul ei.Rămăsese cu fata, care nu prea o asculta şi îi era tare greu.
Zoica o privea pe Morena cu nedumerire.Încerca să înţleagă de ce se înflăcăra femeia asta când vorbea despre flori şi, totodată, lungea ritualul cafelei.Privea florile cu indiferenţă şi nu putea face deodebirea între o petunie şi o crăiţă nici să o omori.Dacă mergea bine, ce atâta tevatură, nu pricepea.Îşi invinse lenea ce o copleşise şi se decise să intre în dialog.
– Dacă merge bine, ce să ne mai agităm? Ce aveam aşa de urgent de discutat ?
– Păi, mă gândeam să achiziţionăm folie de mai bună calitate şi să îmbunătăţim încălzirea.Ca să mergem în continuare pe amenajarea stradală, în care ne-am implicat de curând, trebuie să investim în răsaduri de calitate.Mă gândeam să ne ocupăm şi de primule, că mergeau bine la vânzare în trecut şi să reluăm tradiţia cu crăciuniţele, că ne caută cei cărora le distribuiam de pbicei şi e primul an în care nu ne-am gândit din timp la asta.
– Stai, dragă, că te-am pierdut!Ia-le şi tu pe rând, că m-ai ameţit!Până acum n-aţi cerut nimic şi acum vreţi să le fac eu pe toate!răspunse dama, ofensată de cerinţele Morenei.
-Ba să-mi fie cu iertare, toate astea le-am avut în vedere ereu.Dacă vrem profit şi să ne păstrăm clienţii, trebuie să investim în permanenţă.
Zoiţa se juca cu unghiile lungi prin florile din buchetul primit de la nea Florea.Şia cum mai simţea repulsia care o stăpânise când îl primise şi atinsese mâinile aspre ale ţărănoiului, îşi permisese să facă glume la adresa unghiilor ei lungi şi a pantofilor cu toc.E clar că la serele de legume se simţea mult mai bine.Ăştia de aici nu ştiau decât flori şi flori şi mai făceau şi pe grozavii.Îi pune ea cu botul pe labe şi le arată cine e şeful, să le piară cheful de glume şi de constatări.
– Mă gândeam că ar fi bine dacă aţi convoca o şedinţă cu partenerii noştri, de la fabrica de mase plastice, poate obţinem un preţ mai bun la ghivece.
– Ce ghivece, dragă
-Vorbesc de sera în care avem plante decorative în ghivece.Şi aici ne merge bine de ceva vreme, dar ne cam ustură preţul impus de cei de la fabrică.
– Mda…Am să discut cu Lelia, asistenta mea, şi o să convocăm o şedinţă.Ea ştie mai bine care e treaba.Eu nu m-am născut şefă, acum învăţ.
– Am să vă dau să citiţi un proiect conceput de mine.Dacă veţi fi de acord şi găsim finanţare, am putea să ne producem singuri răsadurile de flori.Am gândit că nişte minisere din policarbonat ne-ar rezolva problema.
– Mi le dai când plec şi i le dau Leliei să vedem ce zice.Discut şi cu Rodica şi…
– Cu Rodica ? Nu cred că e cazul se grăbi să refuze Morena.
Rodica ajunsese prin nepotism la seră şi Morena nu o plăcea.Ar fi putut trece de acest mod de a căpăta un loc de muncă, dacă Rodica nu ar fi fost şi depăşită de atribuţiile pe care le avea.Deseori o scotea din necaz, pentru binele serei şi nu riposta când apropiaţii îi suneau cum o bârfea peste tot Rodica.Dar nu o vedea capabilă să evalueze un proiect al ei, aşa că refuză cu vehemenţă.
– Dacă aţi băut cafeaua, haideţi să vedeţi şi serele de gerberă!Am mărit gama de culori, adăugă Morena, neînţelegând de ce se mai agita atât, când doamna Pilă era clar neinteresată.
Dama se ridică cu greu de pe scaunul în care se afundase de când intrase şi o urmă pe Morena.Aceeaşi lipsă de entuziasm se citea pe chipul ei şi la intrarea în sera de gerberă.Morena se îmbujoră iar la vederea florilor.Marea de culori îi strecura în suflet o emoţie mereu proaspătă şi, trecând printre rânduri, atingea petalele cu delicateţe, de parcă ar fi vrut să le mulţumească .
În capătul serei îşi făcu apariţia nea Florea.
– Ei, ce ziceţi, doamnă? Ce spendoare.Din astea frez nu am ami avut.Şi , datorită Morenei, specialista noastră, am trecut la înmulţirea vegetativă, am renunţat la cea sexuată.Aşa nu mai avem surprize că ar putea apărea unele cu tijele mai scurte sau cu flori mici.La început nu prea am fost de acord cu tehnica asta, dar m-a convins fata noastră, că a învăţat de la nemţi, când a fost la şcoală alea trei luni.
– Da, da.Frumoase! Ce să zic.Foarte bine!Cu înmulţirea, nu prea mă pasionează, să iasă bine, asta contează.Eu sunt cu hârtiile, restul să facă muncitorii, adăugă ea plină de importanţă, uitându-se ţintă spre Morena.
– Haideţi acum la sera de crini.Acolo e lumea parfumului, spuse nea Florea, zâmbind în colţul gurii.
Făcură câţiva paşi şi intrară în sera crinilor.
– Dar unde sunt crinii întrebă mirată dama
Nea Florea izbucni într-un râs sănătos.Era aşa cum bănuise.Doamna şefă nu prea avea habar de florile .Dar câte nu învaţă omul , dacă vrea.
– Ce râzi, domnule, ce ţi se pare de râs?
Morena o privea critic pe directoare.Acum îi era şi mai clar cu cine avea de-a face.Spre deosebire de nea Florea, care avea o fire mai ptimistă, Morenei nu îi veni în minte ideea că această ignorantă ar putea învăţa ce ar fi trebuit să ştie deja.Dacă se aştepta să găsescă crini în seră şi nu ştia că se plantează toamna, dacă habar nu avea de înmulţirea vegetativă şi trebuia să apeleze la asistenta ei pentru a înţelege proiectul ei, se întreba cine şi de ce o pusese în funcţie.Sera era casa ei de copil şi se dedicase total menţinerii şi modernizării ei.După moartea doamnei Tufescu, care îi susţinuse ideile luptase să menţină tot, cu speranţa că va veni un om de bună credinţă şi pregătit în domeniu să managerieze serele şi să constinue ce s-a început.Zvonurile cu desfiinţarea serei i se părea pentru prima dată paluzibil şi o durea acest lucru atât de tare, încât resimţea fizic .
– Crinii se plantează toamna, doamna director.Acum lucrăm la patul de pământ, care este excavat din solul serei, e mai practic aşa.Dar se opri din explicaţii, realiza că nu avea rost.
– Bine, bine!Eu trebuie să plec.Am o groază de treabă la birouri.Dă-mi proiectul ăla al tău să îl citesc şi vorbim.
– Poftim!îi întinse Morena un osar voluminos, la care muncea de câteva luni bune.Sunt acolo şi schiţele pentru minisere şi posibile firme de la care putem achiziţiona structura, dar se uită lelia şi vede despre ce e vorba.
Morena făcu un semn vag din mână şi se îndreptă spre una din sere.Nea Florea o conduse pe damă la maşină şi nu abţinu să nu facă un ultim comentariou
– Data viitoare, doamna director, vă fac cadou o pereche de gumari.A adus la magazinul din sat şi coloraţi, ca să fie la modă.
Dama îl privi aspru, îl înjură în gând şi urcă în maşina roşie, lăsând în urmă o dâră mare de praf.Bineînţeles că ţinu drumul spre casă, că o obosise vizita de lucru şi nu se punea problema să mai poată munci în acea zi.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
METAMORFOZE 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.