TĂCERI

de Marion MANOLESCU

Tăcerea înstrăinării

 

 

            Tăcerea

            prefăcută-n cuţit

            înjunghie

            timpul

 

            Dac-aş vorbi

            aş ridica

            sabia

 

            Dac-ai vorbi

            ai deştepta

            şarpele

            care

            ne-a-nstrăinat

            mărul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Continuă lectura

Picături de viaţă – 7

de Cosmin ŞTEFĂNESCU

Ventrilocii politici

       România asistă iarăşi la toată nebunia fără margini a politicii, unde cimpanzeii politici au revenit cu promisiuni sforăitoare şi etalează ostentativ o mulţime de gogoşi subliminale, care nu au niciun fundament real. Evenimentele politice s-au dezlănţuit într-o degringoladă a minciunilor fără precedent. Muritorii de rând stau iarăşi cu gurile căscate la inepţiile/discursurile sforăitoare şi năzuinţele mai marilor politici. În acest an, butaforia situaţiilor ia o amploare nemaivăzută în decursul celor douăzeci de ani scurşi de la aşa-zisa revoluţie.

        Partidele vin cu noi forme de însemne de partid, ori să le spunem heraldice, că oricum fiecare dintre aceştia este aservit unei mari case ori mai multora, cu nişte culori vii care semnifică marele nimic… este o isterie fără margini în care suntem antrenaţi cu toţii ca-ntr-un vârtej de proporţii epopeice… numai că aici luptă răul contra răului… acum ştim cine va conduce… un rău mai mic, nimic mai mult…

        Cu toţii ne asigură că sunt, fiecare în parte, vocea poporului, mie nu îmi par a fi decât vocea interesului propriu şi a celor care îi dirijează din umbră. În concluzie, aceştia nu au cum să fie vocea românilor, dar probabil că nu sunt decât nişte amărâţi de ventriloci politici. Pentru noi toţi este un adevărat motiv de îngrijorare faptul că aceşti bufoni conduşi din umbră de facţiuni colosale, nu fac altceva decât să promită de ani şi ani salarii mai bune pentru învăţământ, pensii mai bune pentru pensionarii cu pensii de mizerie, o viaţă mai bună pentru toţi românii… dar nimic din toate acestea nu se întâmplă…

Continuă lectura

Am dreptul

de CARMEN RADU

 

Am dreptul?… sau nevoia de noi…

Am dreptul să cred:

… că măsura cu care am dăruit iubire n-a fost una cu fund dublu…

… că am dăruit măcar o clipă care s-a transformat într-o amintire frumoasă…

… că am transformat măcar un vis astfel încât mirarea să se şi întrebe…

         Am dreptul să cred:

… că mirarea, întrebarea şi iubirea ţi-au fost pernă în ceas de răspântii…

… că ţi-am fost timp prin arterele vremii…

         Am dreptul să cred:

… că o scoică păstrează vuietul mării… că în adâncul ei, urma valurilor

n-a şters cu nisip de uitare, iubirea…

… că luna albastră ţi-a scris răvaş de-amintire…

         Am dreptul să cred:

 

 

 

 

 

 

Continuă lectura

cartea prietenilor – 47, 48

de Marion MANOLESCU

 

 

Pastelul tăcerii

 

Tăcerea

unui nufăr

-smârc

de coşmar-

şi printre ierburi

şi scoici

moartea

vântură

licăr

de stele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Continuă lectura

cartea prietenilor – 45, 46

de Marion MANOLESCU

 

Tăcerea din candelabru

 

Un candelabru

de tăcere

încântă ochiul

cu după-amiezi

resemnate

de păianjen

şi-n salcia

gândului

conturul

degetului

mângâie

ferestre

străine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Continuă lectura

cartea prietenilor – 43, 44

de Marion MANOLESCU

 

Neliniştea abă

   

Pânza Penelopei

Adună

Nedumeriri în

Tainiţa vremii şi

Urmele mele de paşi

Rămase pe

Uliţa gândului

Amintesc de

Neliniştea

Albă a Duhului Sfânt

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Continuă lectura