Irina ZAMFIRESCU
Dă Doamne oamenilor zâmbet,
Zăpezi de vise peste noi –
Să-nsenineze sufletele
De-aceste noroioase ploi!
Şi vino Doamne cu blândeţe,
Aşterne-n suflete iubiri –
Îmbujorări de dalbe feţe
Şi-n ochii noştri doar sclipiri!
Cu tresăriri de fericire
Ne umple sufletele – TU
Adu-ne aleanul de IUBIRE
Ce-l cer în RUGĂ ţie acu’ !
MOTO:
Orice inimă are un călcâi al lui Ahile!
Anton ONIGY
Cel mai mare blestem pentru tine e să ai inima legată, să nu mai poţi iubi vreo dată!
Const. MIU
Troieni-te-ar dorul meu
Cu viforniţă de stele,
Ca să-ţi aminteşti mereu
De suspinurile mele!
Sufletul de dor să-ţi ardă
Zi de zi, noapte de noapte,
Inima pe loc să piardă
Urma alor mele şoapte!
Ochii tăi să nu mai vadă
Altă inimă beteagă
Niciodată să nu-ţi cadă
Altă inimă mai dragă!
prof. Ştefan GAŢACHIU
11 dec. 1958: S-a născut Nikki Six (Frank Carlton Serafino Feranna, jr.), muzician, compozitor, fotograf şi producător american, basistul şi co-fondatorul grupului Mötley Crüe.
● 30 dec. 1999: George Harrison (The Beatles) este înjunghiat în piept de mai multe ori de către Michael Abraham, în vârstă de 33 de ani. Abraham intrase noaptea în casa artistului, fiind convins că se află într-o misiune sfântă. Este imobilizat de soţia chitaristului. George Harrison scapă cu viaţă, iar Abraham nu este condamnat la închisoare, fiind declarat nebun.
Cosmin ŞTEFĂNESCU
Suntem mai vechi decât timpul… suntem
parte din el şi o componentă esenţială a acestuia.
De aceea suntem nemuritori. Întotdeauna vom
găsi o soluţie de ieşire din impas.
Pe Yelsorg Prim bătrânul Seume fusăse părăsit de toţi şi de toate. Locuia într-o cămăruţă sărăcăcioasă dintr-o clădire piramidă. Muriseră un număr mare de oameni pe această insulă şi prea puţini reuşiseră în ultima clipă să fugă cu astronave de tip Sarona XVO Bay, navete de salvare. Otecazii speriaţi de voracitatea animalelor cât şi de înţepăturile insectelor trăsăseră fără discernământ în oameni şi în animale după care în fugă îndesaseră vreo două sute şi ceva de suflete în trei navete şi părăsiseră în grabă aceste locuri total inospitaliere.
În fuga aceasta nebună lăsaseră în urmă atât oameni care nu au reuşit să se mai îmbarce, morţi neîngropaţi ori incineraţi pe fugă cât şi aparatură militară ultraperformantă. Toţi cei care au avut ghinionul să rămână pe insulă au sfârşit devoraţi de animale şi de boli îngrozitoare. Peste tot erau răspândite utilaje, arme, roboţi dezactivaţi chiar şi câteva cuve Byleth în stare bună de funcţionare.
Seume Therazan erau un bătrân preot păstor al Ordinului Graal. El era singurul supravieţuitor care avusăse curajul să rămână pe insulă. Otecazii şi oamenii care plecaseră în grabă îl consideraseră un nebun incurabil când refuzase să se îmbarce.
În scurt timp după ce au plecat toţi el a îngropat morţii. Cu răbdare în decursul a câteva săptămâni a reuşit să îmblânzească mai multe animale pe care le hrănea şi acestea îl păzeau cu străşnicie de multele pericole de pe insulă.
Menţinea telepatic legături cu membrii ordinului Graal din toate colţurile galaxiei şi câteodată transmitea holoînregistrări de pe insulă. Folosea o frecvenţă a otecazilor pe care o îmbunătăţise şi o virusase maxim pentru cei care ar fi dorit să captureze informaţii de pe această linie. Pentru mai multă siguranţă folosea un limbaj codat pe care nu îl cunoşteau decât Gedy Corana şi viceamiralul Unaioso Iahim. Cel din urmă fusese infiltrat de către ordin în inima hoardei otecaze şi era considerat un preot de o valoare inestimabilă. Urmărea cam tot ce transmitea holografic mass-media şi astfel aflase că Gedy era în mare pericol. În nenumărate rânduri îl contactase pe fratele şi prietenul lui întru ordin să vină şi să se ascundă pe insula Yelsorg Prim… măcar până se vor mai linişti spiritele. Veşnic se lovea ca de un zid de refuzul constant al lui Gedy. Refuzul acestuia de a se ascunde venea implacabil şi de fiecare dată îi spunea că are o misiune înaltă. Trebuie să îşi păstorească oile. Însă la ultima discuţie care avusese loc cu o zi înainte acesta cu un chip încremenit ca o mască îi zisese schiţând un zâmbet că se va mai gândi la propunere.
– S-ar putea să am nevoie să mă retrag pe Yelsorg Prim. Nu am să vin singur. Este imperios necesar să ascund pe cineva.
– Excelent!… Am încredere absolută în capacitatea dumitale de discernământ. Totuşi sunt curios, cine este persoana care te-a determinat să te răzgândeşti?
– Iată o întrebare la obiect! Sunt două persoane. Prinţesa Akemy şi fiul ei care dacă nu mă înşel este pe cale să se transforme în… cel aşteptat.
– Eriatlov Canes?!!!… Fiule, nu ştii ce vorbeşti?… Fiul lui Takezo Iran a fost omorât cu mulţi ani în urmă. Nu amăgi un om bătrân!
– Ai dreptate să fii circumspect. Fiul prinţesei Akemy: Takezo Denko trăieşte. De câţiva ani buni îi sunt profesor. L-am urmărit şi studiat în tot acest timp iar când am considerat oportun i-am administrat drogul cunoaşterii absolute. Este încă inconştient dar rezistă destul de bine.
– Deci casa princiară Takezo este cea care ni-l dă pe Eriatlov Canes. Prietene dacă nu te înşeli şi sper din tot sufletul ca lucrurile să meargă bine dar… ştii câte eşecuri au fost în decursul anilor. Aşadar, dacă este precum spui, ordinul va intra în posesia informaţiilor pierdute… va dobândi cunoaşterea tuturor timpurilor. Prietene drag!… nici nu ştii cât mă bucură tot ce mi-ai spus. Am să vă aştept în rugăciune şi meditaţii.
– Prea bine bătrâne!…
Dino ADMINO
In ultimul număr din luna mai (2014)vă spuneam că rasa umana se trage din stele. Cele doua teorii care au incercat să explice apariţia vieţii pe pământ nu mai au niciun fel de relevanţă. Teoria evoluţionistă a lui Darwin are multe lipsuri, iar bazaconiile spuse de biserică-precum că omul a fost creat de Dumnezeu din pământ – e de natură să stârnească râsul şi copiilor. De-a lungul timpului biserica s-a folosit de toate mijloacele, pentru ca omul să nu aibă acces la cunoaştere. Din acest punct de vedere răul făcut de biserică este atat de mare , incât omenirea a rămas in urmă cu cel puţin o mie de ani. In antichitate, un sălbatic analfabet, aşa cum a fost acel Chiril al Alexandriei, canonizat ulterior a ordonat incendierea bibliotecii din Alexandria.
Cea mai monstruasă organizaţie creată vreodată de om , şi care a aparţinut bisericii-este vorba de inchiziţie-a ordonat scoaterea cărţilor in stradă şi arse, iar invăţaţii timpului au fost arşi pe rug. Biserica a scăpat intotdeauna de cei care i se impotriveau, fie numindu-I vrăjitori sau eretici vânduţi diavolului. Dar să lăsăm biserica in pace şi să aruncăm o privire asupra dovezilor ştiinţifice care ne indreptăţesc să credem că obârşia noastră este in stele. Este absurd să mai credem in secoul XXI că in intregul univers alcătuit din miliarde si miliarde de stele, această planeta care este Pământul ar fi singurul loc unde civilizaţia de tip umanoid ar fi apărut. Să luăm numai galaxia noastră-Calea Lactee-care este alcătuită din aproximativ 150 de miliarde de corpuri cereşti. Dacă am presupune că numai o planetă dintr-un million ar fi locuită, atunci ar trebui să existe 150 000 de planete locuite. Omul a fost atras de cerul instelat si l-a privit incântat incă din zorii copilăriei sale. Vedem că toate populaţiile antice afirmau că din necuprinsul universului au venit strămoşii lor. In anul 200 i.Hr Metrodor din Chios a afirmat: Ar fi tot atât de absurd să nu aşezi decât o lume locuită in spaţiul infinit, ca şi cum ai crede in existenţa unui singur spic de grâu pe o câmpie nesfârşitâ. Șansa acestor gânditori de a supravieţui in antichitate s-a datorat tocmai faptului ca nu au fost luaţi in serios de nimeni.
Cine suntem? De unde venim? Cine ne-a creeat? Iată câteva intrebări cărora oamenii de ştiinţă nu le-au găsit inca un răspuns. Scriitorul Pavel Coruţ ne propune câteva scenarii. In urmă cu multe sute de milioane de ani populaţiile din galaxia noastră sau din alte galaxii au plecat in căutarea altor planete care să aibă condiţii propice pentru viaţă sau locuitori aflaţi in diverse stadii de dezvoltare. In pelerinajul lor au găsit şi planeta noastră care prin particularităţile ei (inclinaţia axei, distanţa optimă până la Soare) a putut fi colonizată.
Un alt scenariu ar fi următorul: pe un alt sistem solar ar fi avut loc o rebeliune, care a fost inăbusitâ, iar conducătorii au fost expulzaţi in spaţiu. Şansa a făcut ca in călătoria lor să intâlnească această minunată planetă care este Terra. Și voi puteţi creea alte scenarii, şi să incercaţi să explicaţi apariţia rasei umane.
Gandiţi-vă la cele patru rase care există:albii, negrii, galbenii (asiaticii), şi roşii (amerindienii americani), la cele patru grupe de sânge existente, precum şi la cele două tipuri de RH-uri şi veţi vedea dacă cei care ne-au vizitat au fost de rase diferite şi probabil din sisteme planetare diferite. Voi incerca in continuare să vă prezint pe parcursul mai multor numere dovezi ale trecerii străbunilor noştrii astrali, dovezi care vin in sprijinul celor care afirmă că obârşia noastră este in stele.
Cea mai veche dovadă in acest sens este descoperirea unei urme de sanda romană alături de cochilia unui trilobit (melc din precambrian). Aceste două urme se aflau pe aceeaşi bucată de rocă. Toate analizele efectuate de laboratoare indică o vechime de….. 500 000 000 de ani. Cine să fi fost acei călători antici care in umă cu atâtea sute de milioane de ani se plimbau pe suprafaţa Terrei? Nu cred că vom avea vreodată raspuns la această intrebare precum şi la multe altele. Urmarea in numărul viitor
Sandra BROJBĂ
clasa a IX-a D, LTNB
Scriu
Adorm pe niste ape
Ca niste copaci curgatori
Si ametesc de-atata fericire,
Pe-o frunza decupata din cer
Imi scriu povestea
Caci descopar viata;
Paginile vorbesc despre vise
Pe care mi le trimiti mereu
Si pe care le arunc
In valurile sufletului.
Timp
Sunt zile reci in care secunda aduce caldura,
Sunt ani ce trec fara sa lase o scrisoare in urma,
Nu stiu cum trece timpul pe langa mine,
In a mea lume secunda-i cat o ora
Si anul e uitat de Dumnezeu. Nu-mi amintesc
De cand nu ti-am mai scris…Cerneala mea
Nu cred ca poate sa masoare timpul
Sau iubirea. Sau asteptarea. Sau culoarea
Din peisajul inimii.
Secunda trece prin mii de intrebari
În toamna rece, care mă petrece.
Cuvinte ruginite
Infloresc culori in toamna intarziata,
Ninge cu raze printre ramuri.
Am amintiri ce mocnesc usor
Sub frunze patate de timp.
Copacii trag cu urechea la framantarile mele,
Iar cerul s-a intunecat
De umbra pasarilor care-l parasesc,
Cu doruri stinse-n ploi de vara.
Pe tampla ceasului se mai zaresc
Riduri adanci din zambete nenumarate
Au ruginit secundele de ieri,
A plans ziua autumnala peste ele.
Arde panza timpului ce a trecut
Si-mi lasa cicatrici pe soapte.
Ma inec in valuri de cerneala
Ce-au picat din ochii mei,
Indurerati de-al verii dor.
Chemare
Astazi sunt supusa tie
Doamne, iarta vina mie!
Ca iubirea m-a vrajit
Cu o soapta de distih.
Am sa port un felinar
In al inimii cuibar
Ca sa-mi vii seara de seara
Chiar de-a mai murit o vara.
Am sa pun a mea cununa
Intr-un colt umbrit de luna
Si in noapte am sa te chem.
Sa-ti arat ca nu ma tem,
De lumina ce-ti lipseste
Din a ta inima rece.
Gabi AXENIA – clasa a XI-a B, LTNB
În cele două poezii “Lunca din Mirceşti” şi “Malul Siretului” ne sunt prezentate peisaje de primăvară, Vasile Alecsandri comportându-se ca spectator.
Cel de-al doilea vers al operei: „Malul Siretului” fixează cadrul natural, unde se desfăşoară acţiunea: ”Şi plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică”.
În primul vers al operei: “ Lunca din Mirceşti” sesizăm prezenţa verbului „a deschide”, acesta sugerând renaşterea naturii: „ Bate vânt de primăvară şi pe muguri îi deschide”.
Spectacolul este redat cu ajutorul imaginilor vizuale şi auditive, un rol important constituindu-l şi verbele la indicativ prezent: “ Vântul bate, frunza creşte şi voioasa luncă râde/ Sub verdeaţa drăgălaşă dispar crengile pe rând/ Şi sub crengile umbroase mierla sare şuierand” ( în “Lunca din Mirceşti”) şi “Eu mă duc în faptul zilei, mă aşez pe malu-i verde/ Şi privesc cum apa curge şi la cotiri ea se pierde/ Cum se schimbă-n vălurele pe prundişul lunecos/ Cum adoarme la bulboace, săpând malul nisipos” (în „Malul Siretului”).
Poetul este fascinat şi uimit de frumuseţea naturii. Admiraţia acestuia este transmisă cu ajutorul epitetului din urmatorul vers, în opera: „Lunca din Mirceşti”: „Luncă, luncă, dragă luncă! Rai frumos al ţării mele”.
Sesizăm prezenţa imaginilor motorii: „se coboară”, „saltă-n aer”, „bătând apa” (în: „Malul Siretului”) şi: „se-nalţă”, „saltă, zboară” (în: „Lunca din Mirceşti”).
În strofa a 9-a a operei mai sus menţionată, poetul a folosit diminutivele: „drăgălaşă” şi „gingaşă”, întrucât acestea exprimă afecţiunea e-ului liric.
În aceste pasteluri, atmosfera este una de bună dispoziţie.
Comparaţiile din cele două poezii au rolul de a accentua trăsăturile uimitoare ale peisajului: „Ca grădinilei Armidei, ai un farmec răpitor/ Ca o nimfă pânditoare de sub arbori înfloriţi/ Ea la sânul ei atrage călătorii fericiţi” (în: „Lunca din Mirceşti”) şi: „Aburii uşori ai nopţii ca fantasme se ridică” (în: „Malul Siretului”).
Sesizăm prezenţa adverbului: „când”, acesta atrăgând atenţia: „Când o mreană saltă-n aer după-o viespe sprinteoară” (în: „Malul Siretului”).
Observăm că elementele naturii comunică între ele: „Şi stejarul zice ierbei: Mult eşti vie şi gingaşă”/” Fluturaşul zice floarei: Mult eşti mie drăgălaşă: (în: „ Lunca din Mirceşti”). Dacă în pastelul: „Malul Siretului” e-ul liric este subiectiv, reprezentative fiind versurile:” Şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale/ Cu cel râu care-n veci curge, fără a se opri din cale/ Lunca-n juru-mi clocoteşte, o şopârlă de smarald”, în cel de-al doilea pastel, e-ul liric este obiectiv.
Sesizăm prezenţa motivului curgerii ireversibile a timpului, ilustrat prin imaginea râului, care curge la vale în poezia: „Malul Siretului”: „Eu mă duc în faptul zilei, mă aşez pe malu-i verde/ Şi privesc cum apa curge şi la cotiri ea se pierde”.
Întrunind acestea, consider că în cele două poezii: „Malul Siretului” şi „Lunca din Mirceşti” ne este prezentat un tablou din natură, Vasile Alecsandri folosind ca mod de expunere: descrierea.
METAMORFOZE 