Nr. 179

de

ROMÂNIA PROFUNDĂ de la Cernăuți

Prof. Dr. Const. MIU

 

În data de 5 februarie 2019, câțiva oameni de bine –

Iulian Ceku (Julien), al cărui viitor roman sigur va avea descrieri emoționante de pe străzile Chișinăului și Cernăuțiului, Mihaela Zenovia Miu (învățătoare la Liceul de Arte din Drobeta Turnu-Severin), Vladescu Luminita (viceprimar Mun. Medgidia), Beatrice Barbu(București), Georgiana Rozemari Gheorghiu (jos), eu, Ioana Cîrneanu (prof. psiholog la Șc. Gimnazială Specială nr.3, București, poetă și scriitoare), Belu Cristina (prof. metodist la Sc. Gimnazială C-tin Brîncuși, Medgidia), Neugis Asan și Constantin Narcis (dnele bibliotecare, reprezentantele Casei de Cultură I.N. Roman, Medgidia), Pioară Mihai-Adrian(medic veterinar, care a fost și fotograful grupului),Viorica Gropşianu (învățătoare Sc. Gimnazială Pamfil Șeicaru din Orșova). Mihaela și Viorica încă sunt pe drum, trebuie să ajungă în Drobeta Turnu-Severin., Dragoș Socacoiu și prof. dr. Const. MIU au asistat la sediul Școlii Populare de Artă a românilor din Chișinău la un spectacol de cuget și simțire românească.

Pentru astfel de copii ne-am deplasat la Cernăuți – unii din Medgidia, altele din Turnu Severin. Pui de români adevărați, care trei ore au oferit un real spectacol de cântec și voie bună! Bravo lor! Felicitări celor doi coordonatori – Iurie Levciuc și Natalia Demciucena! Felicitari profesorilor și părinților acestor elevi de nota 10!

Acest asa-zis tur – cum s-au exprimat unii cârcotași din Medgidia – n-a fost unul de plăcere, în sensul consumist pe care îl dau unii pretins excursioniști, ci a fost o necesitate, un fapt de suflet, spre a le arăta românilor din Cernăuți că nu sunt singuri, nu i-am uitat, ci suntem alături de ei cu sufletul și cugetul.

de

SUFLET

Const. MIU

Suflet preschimbat în pâine,

Frământată doar din vise,

Tot nădăjduieşti un mâine,

Aburind în mâini întinse.

 

Cin’ te-o frânge, stând la cină,

Semnul crucii să îşi facă!

Inima să-i fie plină,

Şi de foame să îi treacă!

 

Suflet – lacrimă divină –

Plângă inima, suspină,

Doar pe tine te-oi chema

Ca să stai la masa mea!

de

PĂRȚILE

Const. MIU

Partea mea de vis –

Pentru ea mi-e scris:

S-o visez întreagă

Şi să-mi fie dragă!

 

Partea mea de cer

M-a făcut stingher.

Şi-am rămas beteag,

Mie – cel mai drag.

 

Partea mea de lut,

Chiar dac’-a durut,

O păstrez ca moaşte!

Cine n-o cunoaşte!?

de

CARTEA

Const. MIU

– Să trăiți, dom‘ primar! Cu ce vă pot fi de folos?

– Dacă vii pân‘  la primărie, o să afli, spuse misterios Marinel Iordăchescu, la telefon.

– Nu pot, dom‘ primar! Tre‘ să plec după marfă!

– Poți să te duci și după-masă, că ăia țin deschis la depozit pân‘ la doișpe noaptea! Preciză supărat primarul.

– N-am cum, că tre‘ să stau la coadă și mie nu-mi place, explică fiul preotului Demirel.

– Dacă nu vii, pierzi autorizația la barele de streap-teas! amenință Iordăchescu.

– Nu mi-am băut cafeaua! încercă tânărul să se eschiveze.

– O bei la mine! mai spuse omul, pe un ton poruncitor.

– Dom‘ primar, nu se poate, continuă Pantelică, în aceeași tonalitate negativistă.

– Cum îndrăznești să-mi zici că nu se poate? se răsti primarul.

– Nu se poate, repetă tânărul. După ce beau cafeaua, întorc ceașca și coana preoteasă îmi ghicește… Așa că, îmi pare tare rău, nu-se-poa-te! Apăsă Pantelică fiecare silabă a refuzului său.

– Ei, cum să nu se poată?!… Îți ghicesc eu… O să-ți ghicesc dacă-ți mai dau autorizație pentru clubu‘ de noapte!

– Ai că vin… Da‘ cafeaua să nu fie fierbinte, că nu vreau să fac riduri! Ceru Pantelică.

*

 

– Cafeaua e cum ai cerut-o, preciză primarul.

Lângă platoul cu pișcoturi, Pantelică zări o carte. Marinel Iordăchescu urmări atent privirea curioasă a tânărului și se văzu nevoit să-i dea câteva lămuriri.

– Am cerut de la bibliotecă o carte despre combaterea ridurilor. Ia-o și documentează-te, îndemnă edilul.

– De-aia m-ați chemat?

– Asta e ca bonus… Bea liniștit cafeaua și-apoi te lămuresc ce vreau de la tine.

După ce sorbi zgomotos din licoarea aromată, semn că-i plăcea, Pantelică se apucă să frunzărească broșura frumos ilustrată.

– Ia uite, au și măști de zi și de noapte! Exclamă el entuziast. Dom‘ primar, te iubesc pentru surpriza-asta!… Mă scuzați: vă iubesc!… M-a luat gura pe dinainte!… Bucurie mare!… Știți ce bucurie mi-ați făcut?!… Îmi vine să vă pup!

– Chiar așa, mă, Pantelică?! se minună cel din fața tânărului.

– Păi, io n-am mai citit o carte de pân‘ clasa-șasea! păru Pantelică a se lăuda.

– Acu‘, ai ce citi!

– Ei, p-asta o dau gata repede-repede, că are și poze multe!

– Dac-o dai gata, înseamnă că ai timp și pentru ce-o să te rog, făcu misterios Iordăchescu.

– Pentru dumneavoastră, oricând! se lăudă tânărul, îmbujorându-se.

– Așa te vreau, mă, băiete!… Ia, ascultă tu, aici!…

– Io sunt băiat ascultător! … Așa m-a-nvățat tata!

– Uite despre ce-i vorba… O să te duci la biblioteca municipală…

– Să nu mă trimiteți la sala de lectură! se sperie Panelică.

– Păi, acolo vreau să ajungi. Dacă nu vrei, nu mai pupi autoriația-aia!

– Mă duc, cum să nu mă duc, făcu Pantelică, strângând din dinți… Dați ceva să notez ce-am de făcut.

– Las‘ că ții minte!… Da‘, mai bine scrie: cum intri în sala de lectură, pe partea stângă, o să vezi niște rafturi, care au pe ele cărți… Al treilea, în ordine alfabetică… E un autor, cu numele de botez de sfânt-împărat…

– …nume de botez de sfânt-împărat, repetă Pantelică.

– Aa-șa!… O să vezi că pe raftu‘-ăla are cinci cărți… De fapt, avea… Acu‘ au mai rămas patru… Notezi?

– Cum să nu!

– Mă gândisem să fi luat restu‘ de cărți, da‘, mi-e teamă să nu te prindă alea de la bibliotecă!

– Chiar că o să mă prindă, că la chestii d-astea, mie îmi cam tremură mâinile.

– Las‘ că m-am gândit: o să lași o carte, ca să iasă la număr…

– Și dacă se prind?

– Ei, și la asta m-am gândit, așa că n-o să ai probleme!… Iei o carte – așa de-un deget grosime, întinse Iordăchescu arătătorul.

– Al meu e mai gros! râse Pantelică, arătându-l pe al său.

– N-or să măsoare alea cu rigla!… Și, ca să nu dăm de bănuit, uite-aici o etichetă, pe care am scris numele autorului și titlul… Și lipești eticheta pe cotor.

După  câteva ore, Pantelică se trezi iar sunat.

– Ia, zi, ai rezolvat?

– Nu era nimeni în sală și-am avut timp să lipesc eticheta, ba să văd și ce-a mai scris autoru‘-ăla.

– Da‘, ce carte ai pus în loc?

– Una de bucate.

– Du-te și ia-o de-acolo, că-mi trebuie! se răsti primarul.

– Doar nu vă pregătiți pentru emisiunea-aia – Chef la cuțite?

– O trimit pe nevastă-mea.

– Dom‘ primar, da‘, unde e a cincia carte?

– Alea de la bibliotecă mă bănuiesc pe mine c-aș fi furat-o…

– Și-ați furat-o?

– Am luat-o și-am făcut-o pierdută.

–  Da‘, ce v-a cășunat?

– În cartea-aia ar fi un personaj… un primar, care aduce cu mine…

– Da‘, de unde știți? Ați citi cartea?

– Mi-au zis cititorii mei de încredere. Am și eu oameni, care se duc la bibliotecă, nu numai la crâșmă.

– Și dacă se-nșală?

– Ce, nu se știe ce-nvârte un primar?! Toată lumea știe!

– Și-atunci, de ce vă mai agitați?

– Ca să nu mă mai bănuiască alea! Eu nu-s hoț!… Eu sunt consumator de cultură!

– Că bine ziceți!

– O să mă duc personal la bibliotecă, preciză Marinel Iordăchescu.

– Gata, v-apucați de citit?

– O să mai iau câteva cărți!

– Luați toate cărțile ăluia ce v-a încondeiat?

– Nu, mă, Pantelică, iau cărți de bucate.

– Nu v-ajunge aia ce-am lăsat-o eu?

– La emisiunea-aia, se merge în familie, de data asta! se mai lăudă primarul.

– Bravo!… Bravo! Măcar să le faceți ălora pagubă mai mare! se bucură Pantelică.

– Pagubă-n ciuperci!

*

 

Când a trecut pe la primărie, să-și ridice autorizația, Pantelică a intrat și la protectorul său, așa – ca să-l salute. Era tare curios cum s-a descurcat edilul la bibliotecă.

– Și ce-ați lăsat în locul cărții de bucate?

– Cartea mea de vizită! spuse cu mândrie Iordăchescu.

– Cartea de vizită?! repetă cu mirare Pantelică.

– Cine mai citește în ziua de azi?… Dă-o dracu!… Tot carte e!