Mihai ȘERBAN

DANS CU PAȘI MĂRUNȚI
Într-o seară, parcă ieri,
Într-un loc, dar nu aici,
De departe încă speri,
Tu în brațe să nu-mi pici.
Dintr-o simplă rea privire,
Dintr-un singur zâmbet bun,
Pe moment trăiesc iubire,
Amintiri din nou adun.
Pianul cântă piesa noastră,
Pe fereastră-lună albastră.
Dans din focul tinereții.
O pereche-n scena vieții,
Numai tu ai fost cu mine,
Numai tu nu ai cusur,
Şi din marea în ruine,
Un sărut în valuri fur.
Trec în lumea ta amară,
Trec de mască şi cobor,
Inima din piept să-mi sară,
Pentru o noapte de amor.

POEZII

Ela CRÂNGAŞU – clasa a X-a D

 

Privesc spectacolul
din pragul umanităţii.
Şi inocenţa se pierde
sub paşii plini de păcate.
Râuri de lacrimi
ne ruginesc sufletele,
voci în minţi amăgite,
aşchii ale trecutului,
înfipte-n palme candide.
Respir pustiu
de pe buzele voastre,
Învolburarea gândurilor
mă asfixiază.
Se prelinge un gând
mai bun în mine
şi cioplesc o lume

sub unghia-mi ruptă.
Am înţeles că viaţa
are un sarcasm nedorit.
Ruine

Mâini pline de cenuşa iubirii,
atât a mai rămas după ani în care
sufletele s-au jucat cu focul.
Ai plecat lăsându-mi
o cicatrice pe coapsa inimii.
Se scurge o lacrimă
pe timpanul ochiului
Acum, din tot plinul de trăiri,
au rămas doar ruine pe o foaie.
 

Renaştere tristă

Sensibilităţi, frânturi ireale,
pete într-un amalgam de culori,
zile învăluindu-mă în realitate,
deşteptând copilul din mine,
tăindu-i jugulara, oprind tic-tac-ul,
ştergând culoarea amintirilor.
În final, pe covorul vieţii,
plin de scamele zilelor triste,
stă întinsă o altă eu –
filă a unei cărţi cu vers sângeriu.

 

 

Coşmar

Şi mâinile ude
pline de lacrimi scuturate,
din suflete inundate
de iubire, amăgire,
sau greşeli fără intenţie.
Şi picioarele obosite
de atâta mers prin beznă.
Regretul din unghii
ajunge în creier.
Ne scuturăm gândurile
şi le-agăţăm pe-o stâncă
din care ies molii
cu idee de „vechi, prea vechi“
ca sa găsim vreun sentiment.
Simţi furnicile urcând
pe gâtul topit de timp
şi-ai vrea să fie un coşmar.
Mirosul conflictului de azi-dimineaţă
te face să-ţi doreşti un pumn
de ploaie în stomac,
căci e nevoie de mai multe coşmaruri
ca să-nfrunţi realitatea.
Încerci să te târăşti pe sub zile,
ca s-ajungi să zbori prin ani.

 

Poruncă

Infiltrează-te în gândurile mele de toamnă
şi transformă-te-n frunză,
să te răsfiri pe degetele şoselei,
să-ţi desprinzi un ultim sărut
de pe talpa-mi străvezie.
Apoi pleacă…
Înalţă-te-n tăria tainică
şi nu te-ntoarce nici dacă-mi învie

primăvara-n suflet

SUFLETUL la CINCIZECIME

Const. MIU

Limbi de foc s-au revărsat
Peste sufletul sihastru;
El  la faţă s-a schimbat,
Luminând precum un astru.

Şi-a purces apoi prin lume,
Răspândind iubirea pură.
Şi-a găsit sălaş anume
Într-o stâncă foarte dură.

Pieptul în bazalt cioplit
Ca un schit de rugăciune,
Stând în crezu-i neclintit –
Mântuirea ca minune.

DE LA ÎNCEPUT

Alexandru BIŞAG – clasa a IX-a A

DE  LA  ÎNCEPUT

 

Dacă pe cer se stinge-o stea,

Să ştii c-acele-i sânge

Nu va mai fi alta ca ea

Ascult-o doar cum plânge.

 

Voi observa că eşti la fel,

N-ai suferit, nu te-ai schimbat

Dar ţi-ai găsit şi tu un ţel,

Ai devenit din prunc, bărbat.

 

Ai luat cu tine amăgiri

Promisiuni şi multe vise

Şi n-ai păstrat în amintire

Decât dureri şi spasme scrise.

 

Ţi-a spus oglinda adevărul?

Te-ai speriat când te-ai văzut…

Mai s-o vezi, dar nu-i duci dorul

Acelei vieţi de la-nceput.

 

Hai să o luăm din prima zi,

Să creştem iar, dar diferit

S-avem doar dorul de a fi

Cândva, de cineva, iubit.

 

Să nu îmi pese dacă-i soare

Sau de-o să plouă peste mine,

Să căutăm atunci răcoare,

Să aspirăm mereu la bine.

 

Să am trecutul prea curat,

Şi viitorul crud de bun

Să n-am pe nimeni de urmat,

Să fiu eu singurul nebun!

 

Căci tot ce vreau e să vise

Şi nimeni de aici să poată

Să mă oblige să-l urmez,

Căci nu, n-o să mai scriu vreodată…

 

Treziți-vă români!

de Cosmin Ștefănescu

Lingvistica si sacralitate (eseuri)

Lingvistica si sacralitate (eseuri)

În ultimii ani, în pofida faptului că istoricii noștri nu vor nici în ruptul capului să se „trezească din somnul cel de moarte” , asistăm din ce în ce mai des la o trezire a națiunii fără precedent. Așa că istoricii și lingviștii pot să doarmă în continuare căci românii se trezesc și pun întrebări și fac săpături în librării, biblioteci, vizitează muzee din dorința de a descoperi adevărata noastră istorie peste care s-a așternut în decursul eonilor un văl de uitare.
Mulți dintre noi suntem uimiți atunci când descoperim că istoricii ne vând artefactele oriunde în lume fără ca nimeni să sesizeze acest lucru și să stopeze furtul, după care se scuză că acele artefacte ei le consideră niște falsuri… Totul, așa fără o explicație ori un studiu amănunțit. Apoi descoperim că mass-media vuiește despre vânătoarea vrăjitoarelor și despre recuperarea artefactelor din banii românilor din toate colțurile lumii (vezi episodul recuperării brățărilor dacice ori cel al tăblițelor de la Sinaia).
Domnul profesor dr. Constantin Miu, prin intermediul volumului:” Lingvistică și sacralitate”, ne poartă prin lumea cuvântului spus ori scris de la începuturi și până în prezent. Autorul, în acest volum atrage atenția și trage un semnal de alarmă, alături de alți autori dedicați adevărului, pe care domnia sa îi citează, că lingviștii noștri din motive de neînțeles au descoperit că limba noastră este o limbă de împrumut. Nu putem ști ce anume i-a determinat pe acești lingviști să conchidă în privința unor cuvinte din dicționarul limbii române că ar avea rădăcini turcice, slave ori din limba latină. Se pare că acești oameni au uitat că această limbă este vorbită pe întreg arealul acestei țări spre deosebire de țările pe care le amintesc, care au o multitudine de dialecte și limbi vorbite.
Autorul acestui volum vine cu un raport aproape balistic, aș putea spune de cuvinte și rădăcini ale cuvintelor din limba traco-geto-dacă. Ne semnalează că nu tot ce este scris în această carte trebuie absolutizat și că lingviștii ar trebui să studieze mult mai aprofundat istoria rădăcinilor unor cuvinte care din eroare ori rea-credință au fost catalogate greșit.
La citirea acestui volum descoperim o paletă largă de informații… De la rădăcinile uitate ale cuvintelor la Mihai Eminescu cu poezia :” Memento mori”, apoi ne duce în inima credințelor lumii, dorind ca în această incursiune, să descoperim perioada blanca a lui Iisus. Călătoria continuă… cei care doresc să pătrundă în această lume plină de informații vor citi cu siguranță acest volum.
07.04.2012

 

 

 

 

 

motivul drumului

în operele literare

Povestea lui Harap Alb, Lostriţa şi La ţigănci

Anca NECA – clasa a X-a E, LTNB

        Toate cele trei opere literare(“Povestea  lui Harap Alb “, “Lostriţa” şi “La ţigănci” ) prezintă numeroase asemănări şi deosebiri.

           O primă asemănare ar fi faptul că cele trei  opere literare prezintă motivul drumului.

Cifra magica -trei- este prezentă în cele trei opere literare.

         In vreme ce drumurile parcurse de Harap Alb şi Aliman  sunt voluntare, drumul parcurs  de Gavrilescu este involuntar, deoarece acesta şi-a uitat servieta cu partiturila Otilia Voitilovicişi a fost nevoit să se întoarcă după ele.

        Dacă în  “Povestea lui Harap Alb” podul face trecerea spre lumea fabuloasă a Spânului, în “Lostriţa” , obiectul magic ( peştele din lemn cu valoarea unui totem pe care l-a primit Aliman de la un bătraân solomonar) şi descântecul ( pe care Aliman trebuia  să-l rostească după ce intra gol în apă, la miezul nopţii) prilejuiesc intrarea in lumea magică a lostriţei, iar în “La Tigănci“ mirosul frunzelor de nuc şi umbra grădinii l-au atras pe Gavrilescu în lumea vrăjită a ţigăncilor.

              Dacă Sfânta Duminică apelează la travesti, cu scopul de a-l ajuta pe Harap Alb, Spânul şi lostriţa apelează la travesti, cu scopul de a ademeni şi a păcăli protagoniştii.

         Harap Alb porneşte la drum cu scopul de a deveni succesorul unchiului său la tron, Aliman porneşte cu scopul găsirii iubirii pierdute, iar Gavrilescu porneste la drum cu intenţia găsirii servietei pierdute.

       Sesizăm atât in “Povestea lui Harap Alb” , cât şi in “Lostrita” prezenta botezului. Protagonistul din “ Povestea  lui Harap Alb” este botezat pentru prima oara cu numele de Harap Alb , iar fata salvata de la inec primeste numele de Ileana.

          Putem observa  în “ Povestea lui Harap Alb” , dar şi în “ La Ţigănci” un timp al rememorării     (un timp afectiv – Harap Alb îşi aduce aminte de sfatul primit de la tatăl său, iar Gavrilescu îşi aduce aminte de marea lui dragoste).

     Motivul jocului îl sesizăm atât în “Povestea lui Harap Alb” , unde protagonistul trebuie sa treacă de probele impuse de către împărat Roş, dar şi în “ La Ţigănci” , unde Gavrilescu trebuie sa numere 7 uşi şi apoi să bată. Şi Harap Alb şi Gavrilescu au de ghicit : unul care e adevărata fată a împăratului Roş , celălat are de ghicit care e ţiganca, grecoaica şi ovreica.

           În toate cele trei opere, drumurile parcurse de protagonist se realizeaza cu scopul întâlnirii sau căutării fiinţei iubite. Gavrilescu simte nevoia de rememorare a poveştii de dragoste cu Hildergard, pe care o va reîntâlni la finalul operei, Harap Alb îşi găseşte jumătatea la împărăţia împăratului Roş, fiind chiar fata acestuia, iar în cazul lui Aliman , fiinţa iubită îi este readusă de apele Bistriţei.

        În vreme ce Harap Alb este înviat de către fata împăratului Roş , Gavrilescu si Aliman după ce îşi regăsesc fiinţele iubite ( Hildergard, respectiv Lostriţa) , îşi refac cuplul erotic pe tărâmul thanatosului.

        NOTA REDACŢIEIş Desenele sunt executate de Elena LUCA (clasa a X-a D, LTNB).