Const. MIU
Ca să-și omoare plictisul,
mai marii lumii
au hotârât
să le implanteze
pedeștrilor
un cip în călcâi…
Mureau de curiozitate
să știe
încotro îi îndreaptă pașii!
Însă, nu s-au înțeles
la care anume:
stângul sau dreptul!
Poate mâine
sau poimâine…
Până atunci,
vor reciti Iliada și Odiseea
fără să mai sune cineva
la 112…
Const. MIU
Ierusalimul meu din piept
Te vrea ca închinare,
Și ar fi, dar, înțelept –
La zi de sărbătoare.
Tu – călare pe asin,
La intrarea în cetate,
Toți spre Tine, astăzi vin,
Ca să caute dreptate.
Și cu ramuri de finic,
Te întâmpină solie,
Să ne bucurăm un pic,
Că e zi de veselie!
21.04.2019, de FLORII
Const, MIU
Cine geana îmi închide,
Cine inima deschide
Şi pe ea mereu presară
Praf de stele decuseară?
Cine visele-mi cunună
Doar cu raze de la lună
Cine somnul mi-l aduce
Pe la genele uluce?
Cine-mi spune doar în șoaptă:
Inima îți este coaptă!
S-o gustăm acum felie:
Una ție, una mie?!
8 martie 2019
Const. MIU
– Să trăiți, dom‘ primar! Cu ce vă pot fi de folos?
– Dacă vii pân‘ la primărie, o să afli, spuse misterios Marinel Iordăchescu, la telefon.
– Nu pot, dom‘ primar! Tre‘ să plec după marfă!
– Poți să te duci și după-masă, că ăia țin deschis la depozit pân‘ la doișpe noaptea! Preciză supărat primarul.
– N-am cum, că tre‘ să stau la coadă și mie nu-mi place, explică fiul preotului Demirel.
– Dacă nu vii, pierzi autorizația la barele de streap-teas! amenință Iordăchescu.
– Nu mi-am băut cafeaua! încercă tânărul să se eschiveze.
– O bei la mine! mai spuse omul, pe un ton poruncitor.
– Dom‘ primar, nu se poate, continuă Pantelică, în aceeași tonalitate negativistă.
– Cum îndrăznești să-mi zici că nu se poate? se răsti primarul.
– Nu se poate, repetă tânărul. După ce beau cafeaua, întorc ceașca și coana preoteasă îmi ghicește… Așa că, îmi pare tare rău, nu-se-poa-te! Apăsă Pantelică fiecare silabă a refuzului său.
– Ei, cum să nu se poată?!… Îți ghicesc eu… O să-ți ghicesc dacă-ți mai dau autorizație pentru clubu‘ de noapte!
– Ai că vin… Da‘ cafeaua să nu fie fierbinte, că nu vreau să fac riduri! Ceru Pantelică.
*
– Cafeaua e cum ai cerut-o, preciză primarul.
Lângă platoul cu pișcoturi, Pantelică zări o carte. Marinel Iordăchescu urmări atent privirea curioasă a tânărului și se văzu nevoit să-i dea câteva lămuriri.
– Am cerut de la bibliotecă o carte despre combaterea ridurilor. Ia-o și documentează-te, îndemnă edilul.
– De-aia m-ați chemat?
– Asta e ca bonus… Bea liniștit cafeaua și-apoi te lămuresc ce vreau de la tine.
După ce sorbi zgomotos din licoarea aromată, semn că-i plăcea, Pantelică se apucă să frunzărească broșura frumos ilustrată.
– Ia uite, au și măști de zi și de noapte! Exclamă el entuziast. Dom‘ primar, te iubesc pentru surpriza-asta!… Mă scuzați: vă iubesc!… M-a luat gura pe dinainte!… Bucurie mare!… Știți ce bucurie mi-ați făcut?!… Îmi vine să vă pup!
– Chiar așa, mă, Pantelică?! se minună cel din fața tânărului.
– Păi, io n-am mai citit o carte de pân‘ clasa-șasea! păru Pantelică a se lăuda.
– Acu‘, ai ce citi!
– Ei, p-asta o dau gata repede-repede, că are și poze multe!
– Dac-o dai gata, înseamnă că ai timp și pentru ce-o să te rog, făcu misterios Iordăchescu.
– Pentru dumneavoastră, oricând! se lăudă tânărul, îmbujorându-se.
– Așa te vreau, mă, băiete!… Ia, ascultă tu, aici!…
– Io sunt băiat ascultător! … Așa m-a-nvățat tata!
– Uite despre ce-i vorba… O să te duci la biblioteca municipală…
– Să nu mă trimiteți la sala de lectură! se sperie Panelică.
– Păi, acolo vreau să ajungi. Dacă nu vrei, nu mai pupi autoriația-aia!
– Mă duc, cum să nu mă duc, făcu Pantelică, strângând din dinți… Dați ceva să notez ce-am de făcut.
– Las‘ că ții minte!… Da‘, mai bine scrie: cum intri în sala de lectură, pe partea stângă, o să vezi niște rafturi, care au pe ele cărți… Al treilea, în ordine alfabetică… E un autor, cu numele de botez de sfânt-împărat…
– …nume de botez de sfânt-împărat, repetă Pantelică.
– Aa-șa!… O să vezi că pe raftu‘-ăla are cinci cărți… De fapt, avea… Acu‘ au mai rămas patru… Notezi?
– Cum să nu!
– Mă gândisem să fi luat restu‘ de cărți, da‘, mi-e teamă să nu te prindă alea de la bibliotecă!
– Chiar că o să mă prindă, că la chestii d-astea, mie îmi cam tremură mâinile.
– Las‘ că m-am gândit: o să lași o carte, ca să iasă la număr…
– Și dacă se prind?
– Ei, și la asta m-am gândit, așa că n-o să ai probleme!… Iei o carte – așa de-un deget grosime, întinse Iordăchescu arătătorul.
– Al meu e mai gros! râse Pantelică, arătându-l pe al său.
– N-or să măsoare alea cu rigla!… Și, ca să nu dăm de bănuit, uite-aici o etichetă, pe care am scris numele autorului și titlul… Și lipești eticheta pe cotor.
După câteva ore, Pantelică se trezi iar sunat.
– Ia, zi, ai rezolvat?
– Nu era nimeni în sală și-am avut timp să lipesc eticheta, ba să văd și ce-a mai scris autoru‘-ăla.
– Da‘, ce carte ai pus în loc?
– Una de bucate.
– Du-te și ia-o de-acolo, că-mi trebuie! se răsti primarul.
– Doar nu vă pregătiți pentru emisiunea-aia – Chef la cuțite?
– O trimit pe nevastă-mea.
– Dom‘ primar, da‘, unde e a cincia carte?
– Alea de la bibliotecă mă bănuiesc pe mine c-aș fi furat-o…
– Și-ați furat-o?
– Am luat-o și-am făcut-o pierdută.
– Da‘, ce v-a cășunat?
– În cartea-aia ar fi un personaj… un primar, care aduce cu mine…
– Da‘, de unde știți? Ați citi cartea?
– Mi-au zis cititorii mei de încredere. Am și eu oameni, care se duc la bibliotecă, nu numai la crâșmă.
– Și dacă se-nșală?
– Ce, nu se știe ce-nvârte un primar?! Toată lumea știe!
– Și-atunci, de ce vă mai agitați?
– Ca să nu mă mai bănuiască alea! Eu nu-s hoț!… Eu sunt consumator de cultură!
– Că bine ziceți!
– O să mă duc personal la bibliotecă, preciză Marinel Iordăchescu.
– Gata, v-apucați de citit?
– O să mai iau câteva cărți!
– Luați toate cărțile ăluia ce v-a încondeiat?
– Nu, mă, Pantelică, iau cărți de bucate.
– Nu v-ajunge aia ce-am lăsat-o eu?
– La emisiunea-aia, se merge în familie, de data asta! se mai lăudă primarul.
– Bravo!… Bravo! Măcar să le faceți ălora pagubă mai mare! se bucură Pantelică.
– Pagubă-n ciuperci!
*
Când a trecut pe la primărie, să-și ridice autorizația, Pantelică a intrat și la protectorul său, așa – ca să-l salute. Era tare curios cum s-a descurcat edilul la bibliotecă.
– Și ce-ați lăsat în locul cărții de bucate?
– Cartea mea de vizită! spuse cu mândrie Iordăchescu.
– Cartea de vizită?! repetă cu mirare Pantelică.
– Cine mai citește în ziua de azi?… Dă-o dracu!… Tot carte e!
se dedică memoriei lui Eminescu
FLOAREA NEMURIRII
Pur trandafir, bătut în cuie
Pe-a lui cruce, răstignit.
Suferință ca a ta nu e,
De oriunde te-ai ivit!
Ghimpii tăi ce-au sângerat
Sunt martorii jertfirii.
Adevăr ce ai aflat:
Ești floarea nemuririi!
La umbra ta să îl păstrezi,
Să fii a lui simbrie!
Și dacă tu mai sângerezi,
E semn de veșnicie!
15 ianuarie 2018
Ela CRÂNGAŞU – clasa a X-a D
Privesc spectacolul
din pragul umanităţii.
Şi inocenţa se pierde
sub paşii plini de păcate.
Râuri de lacrimi
ne ruginesc sufletele,
voci în minţi amăgite,
aşchii ale trecutului,
înfipte-n palme candide.
Respir pustiu
de pe buzele voastre,
Învolburarea gândurilor
mă asfixiază.
Se prelinge un gând
mai bun în mine
şi cioplesc o lume
sub unghia-mi ruptă.
Am înţeles că viaţa
are un sarcasm nedorit.
Ruine
Mâini pline de cenuşa iubirii,
atât a mai rămas după ani în care
sufletele s-au jucat cu focul.
Ai plecat lăsându-mi
o cicatrice pe coapsa inimii.
Se scurge o lacrimă
pe timpanul ochiului
Acum, din tot plinul de trăiri,
au rămas doar ruine pe o foaie.
Renaştere tristă
Sensibilităţi, frânturi ireale,
pete într-un amalgam de culori,
zile învăluindu-mă în realitate,
deşteptând copilul din mine,
tăindu-i jugulara, oprind tic-tac-ul,
ştergând culoarea amintirilor.
În final, pe covorul vieţii,
plin de scamele zilelor triste,
stă întinsă o altă eu –
filă a unei cărţi cu vers sângeriu.
Coşmar
Şi mâinile ude
pline de lacrimi scuturate,
din suflete inundate
de iubire, amăgire,
sau greşeli fără intenţie.
Şi picioarele obosite
de atâta mers prin beznă.
Regretul din unghii
ajunge în creier.
Ne scuturăm gândurile
şi le-agăţăm pe-o stâncă
din care ies molii
cu idee de „vechi, prea vechi“
ca sa găsim vreun sentiment.
Simţi furnicile urcând
pe gâtul topit de timp
şi-ai vrea să fie un coşmar.
Mirosul conflictului de azi-dimineaţă
te face să-ţi doreşti un pumn
de ploaie în stomac,
căci e nevoie de mai multe coşmaruri
ca să-nfrunţi realitatea.
Încerci să te târăşti pe sub zile,
ca s-ajungi să zbori prin ani.
Poruncă
Infiltrează-te în gândurile mele de toamnă
şi transformă-te-n frunză,
să te răsfiri pe degetele şoselei,
să-ţi desprinzi un ultim sărut
de pe talpa-mi străvezie.
Apoi pleacă…
Înalţă-te-n tăria tainică
şi nu te-ntoarce nici dacă-mi învie
primăvara-n suflet
PREMIUL al II-lea la Concursul literar
ARIPI DE DOR, ediţia a IX+a, 2014
Const. MIU
Limbi de foc s-au revărsat
Peste sufletul sihastru;
El la faţă s-a schimbat,
Luminând precum un astru.
Şi-a purces apoi prin lume,
Răspândind iubirea pură.
Şi-a găsit sălaş anume
Într-o stâncă foarte dură.
Pieptul în bazalt cioplit
Ca un schit de rugăciune,
Stând în crezu-i neclintit –
Mântuirea ca minune.
Alexandru BIŞAG – clasa a IX-a A
DE LA ÎNCEPUT
Dacă pe cer se stinge-o stea,
Să ştii c-acele-i sânge
Nu va mai fi alta ca ea
Ascult-o doar cum plânge.
Voi observa că eşti la fel,
N-ai suferit, nu te-ai schimbat
Dar ţi-ai găsit şi tu un ţel,
Ai devenit din prunc, bărbat.
Ai luat cu tine amăgiri
Promisiuni şi multe vise
Şi n-ai păstrat în amintire
Decât dureri şi spasme scrise.
Ţi-a spus oglinda adevărul?
Te-ai speriat când te-ai văzut…
Mai s-o vezi, dar nu-i duci dorul
Acelei vieţi de la-nceput.
Hai să o luăm din prima zi,
Să creştem iar, dar diferit
S-avem doar dorul de a fi
Cândva, de cineva, iubit.
Să nu îmi pese dacă-i soare
Sau de-o să plouă peste mine,
Să căutăm atunci răcoare,
Să aspirăm mereu la bine.
Să am trecutul prea curat,
Şi viitorul crud de bun
Să n-am pe nimeni de urmat,
Să fiu eu singurul nebun!
Căci tot ce vreau e să vise
Şi nimeni de aici să poată
Să mă oblige să-l urmez,
Căci nu, n-o să mai scriu vreodată…
METAMORFOZE 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.