de Prof. Dr. Const. MIU
ETIMOLOGII DUBIOASE
În DEX se precizează: găină provine din latinescul gallina, iar cel de cocoş din slavonul kokoši (kukoši).
Logic, cuvintele găină, ou şi cocoş trebuie să fi avut o aceeaşi origine etimologică.
Iată ce „definiţie” găsim în DEX:
„COCÓŞ – I. S.m. Masculul găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roşie dezvoltată, cu cioc ascuţit şi cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). În expresie: Cântă cocoşul (într-o casă), se spune pentru a arăta că într-o familie dată bărbatul are cuvântul hotărâtor. ♦ (Pop.) Nume dat masculilor unor păsări. În cuvinte compuse: cocoş-de-munte sau cocoş-sălbatic = pasăre sălbatică de mărimea unui curcan, cu pene negre, pe piept verzi-albăstrui, cu ciocul puternic şi puţin înconvoiat (Tetrao urogallus); cocoş-de-mesteacăn = pasăre sălbatică având coada în formă de liră, cu penajul masculului negru cu luciu metalic, iar al femelei brun-ruginiu cu pete transversale (Lyrurus tetrix). – Din sl. kokoši.”
Am trecut la cercetarea cuvântului cocoş si iată ce am descoperit:
rusă – петух (petuh)
bulgară – петел
ucraineană – півень
bielorusă – певень
croată – pijeтao
sârbă –петао
Se poate lesne observa că în niciuna din limbile slave de mai sus nu se foloseşte un cuvânt asemănător cuvântului cocoş pentru a desemna pasărea.
Să trecem la cuvântul găină:
„GĂÍNĂ, găini, s.f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne şi ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoşului. În expresii : A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Cuvinte compuse: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoşului-de-munte. – Lat. gallina.”
găină – rusă – Курица (kuriţa)
bulgară – кокошка (кокоşка)
ucraineana – Курка (kurka)
bielorusă – Курыца (kuriţa)
croată – kokoš (kokoş)
sârbă – кокошка (кокоşка)
albaneză – femër
catalană – gallina
franceză – poule
maghiară – tyúkra
portugheză – galinha
spaniolă – gallina
Sârbii, croaţii, bulgarii folosesc cuvântul kokoş pentru a desemna o pasăre „de sex feminin” – femela cocoşului (female chiken), iar ucrainenii au curcă pentru găină.
După logica lingviştilor şi a autorilor DEX-ului, pe vremea romanilor nu erau cocoşi, ci numai găini! Iar popoarele de limbă slavă nu disociază între cocoş şi găină, considerându-le substantive epicene – aceeaşi formă şi la masculin şi la feminin. Mai greu pentru bieţii slavi cu genurile, dacă erau predispuşi la jaf şi prădăciuni!
Cuvântul acesta în spaniolă şi italiană este identic cu cel din latină, iar în portugheză este asemănător. Tindem să credem că neavând pe ă, romanii au adaptat acest cuvânt preluat de la geto-daci, în conformitate cu fonetica lor.
Potrivit DEX, cocoşul românesc îşi are originea în slavonul kukosi , care culmea culmilor în limba sârbo-croată înseamnă găină, iar în ucraineana nici măcar nu există. Halal etimologie lingvistică!
„OU, ouă, s. n. 1. Celulă rezultată dintr-un ovul fecundat de un spermatozoid şi din care se dezvoltă, prin diviziuni repetate, un nou organism; zigot. ♦ Spec. Oul (1) de pasăre, protejat de o coajă calcaroasă şi alcătuit din două membrane, din albuş şi din gălbenuş, care este folosit ca aliment. Loc. adj. Ca oul = fragil. Expr. A sta pe ouă = a cloci. A umbla cu cineva ca cu un ou (moale) = a trata pe cineva (supărăcios) cu prea multe menajamente, a menaja foarte mult pe cineva. (Merge sau calcă) parcă are ouă-n poală = (merge) cu exagerată băgare de seamă. Oul lui Columb = problemă pe care cineva o rezolvă într-un mod foarte simplu, deşi anterior părea foarte complicată şi fără soluţie. (Pop.) Oul genunchiului = rotulă. Oul piciorului = os proeminent care uneşte laba piciorului cu partea de jos a femurului. – lat. ovum.”
ou – rusă – яйцо
albaneză – vezë
bulgară – яйце
catalană – ou
engleză – egg
franceză – oeuf
galiciană – ovo
germană – Ei
gracă – αυγό
italiană – uovo
ucraineana – яйце
bielorusă – яйка
croată – jaje
irlandeză – ubh
macedoneană – јајце
maghiară – tojástermékek
norvegiană – egg
olandeză – ei
portugheză – ovo
spaniolă – huevo
sârbă – јаје
suedeză – ägg
turcă – yumurta
La celebra întrebare cine a fost mai întâi – oul sau găina? Putem adăuga şi pe aceea – de unde au luat românii numele de cocoş, găină şi ou?
Cuvântul plug se spune ca a fost luat din limbile slave.
În limba română avem o întreagă familie lexicală pornind de la acest cuvânt de bază:
plug
plugar
plugărit (aratul pământului)
Pluguşor (în timpul sărbătorilor de iarnă, la ţară, se mimează chiar, potrivit textului, munca pământului cu plugul)
Aceasta familie de cuvinte nu se regăseşte la popoarele slave, în ciuda faptului că şi ei au practicat agricultura într-un mod asemănător românilor.
plug – bulgară – Включете
rusă – Плагины
Îl regăsim în alban., catalană – plug, în italiană, spaniolă şi portugheză (plug)!
În acest caz, avem de-a face cu o crasă inadvertenţă: potrivit lingviştilor noştri, un cuvânt românesc este autohton dacă nu are corespondent asemănător în latină sau slavă, nu a fost împrumutat de la popoarele vecine şi are corespondent în limba albaneză. Ei bine, plug există în limba albaneză şi totuşi Dex dă pentru plug etimologie slavă! – „PLUG, pluguri – s. n. –1. Unealtă agricolă cu tracţiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriştit etc. Din sl. plugŭ.” A se vedea consideraţiile noastre despre acest cuvânt, pe care îl socotim autohton, în subcapitolul CUVINTE pentru care pledăm a proveni din geto-dacă al prezentului studiu.
Nu de puţine ori, DEX-ul propune ca etimon un cuvânt neatestat în latină. Iată cazul cuvântului ţâţână:
„ŢÂŢẤNĂ, ţâţâni, s.f. 1. Balama. ● Expr. A scoate (pe cineva) din ţâţâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-şi ieşi din ţâţâni = a-şi pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porţiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina.”
*
ETIMOLOGII aşa-zis NECUNOSCUTE
Paul Lazăr Tonciulescu şi Eugen Delcea, în Secretele Terrei. Istoria începe în Carpaţi (Editura Obiectiv, Craiova, 2003, p. 67-69) aduc în discuţie o serie de cuvinte „din fondul de bază comun, cu etimologie necunoscută, nesigură, reconstruită sau <<găsită>> în diferite limbi, pentru care nu există atestare documentară, la popoarele care le folosesc azi, înainte de migrarea lor în spaţiul carpato-balcanic.”
Constatând faptul că limba sumeriană cunoaşte aceleaşi mutaţii consonantice şi aplicarea legii închiderii vocalelor, ca şi limba română, autorii mai sus amintiţi precizează: „Dintre radicalii comuni, cel mai interesant este gud, deoarece toate cuvintele româneşti având la bază acest radical sunt considerate (în DEX – n. n.) ca având etimologie necunoscută: godin, gudura, (a se) gutui, guturai, etc. Un antroponim cu adevărat revelator, în acest sens, este cel al ensiului (regelui) sumerian Gudea, nume pe care îl întâlnim şi azi în Ardeal. Acest antroponim mai este întâlnit, tot în Ardeal, sub forma de Godea, în vechile districte româneşti Almaş, Făgăraş şi Năsăud, fiind persistent până azi. Nu este exclus ca şi apelativul gâde (om voinic, zdravăn, călău), prezent în dicţionarele noastre cu etimologie necunoscută, să-şi aibă originea în Gudea, din care s-ar fi putut deriva ca supranume (poreclă). De asemenea, îl găsim şi în Muntenia (Gude, Gudea, Gudi), Moldova (Gudescul, Gudanul, Gudan), Dobrogea (Gudin şi Gudea – n. n.), Oltenia (Gutea), la aromâni (Gude, Gudas, Gudoie) şi chiar în Moesia Superior, ca nume bărbătesc trac – Gude. O constatare foarte interesantă şi frapantă, în acelaşi timp, este că toate cuvintele din fondul de bază al limbii române dezvoltate pe radicalul god-, gut- au origine necunoscută sau presupus (reconstruită), astfel: godin (purcel până la un an) – etimologie necunoscută; godină (pepene) – et. nec.; a se gudura (cf. alb. gudulis); gutunar (v. guturai) (lat. gutturalium); gutui – et. nec.”(op. cit., p. 66).
METAMORFOZE 