DECLARAŢIE

Const. MIU

Te pudrezi cu praf de stele

Pentru dorurile mele;

Luminezi apoi ca ele

Nopţile de dor şi jele!

 

Fard de lună am să pun

Viselor cu chip bălan.

Nopţi de veghe eu adun

Şi iubiri de peste an…

 

Te păstrez aşa – icoană

În altarul meu din piept,

Pentru inima-mi orfană –

Este gândul înţelept.

Anunțuri

Artă

Ema BRATU  – clasa a XI-a D, LTNB

Pictez cu degetele ude

Pe foaia minţii ,

Vitralii.

Astup cu alb,

Părerile  preconcepute

Şi-mi mâzgălesc amintirile.

La safrsit,

Îndoi mintea într-un colţ

Şi-o predau în  viitor .

 

 

Boala

 

Te intalnesc destul de des,

In organele vremii,

Care acuza de-o vreme incoace

Bucurie seaca.

Iar din orificiile pacii,

Sangereaza cheaguri de banalitate.

Vremea mama,

Nu o sa-si revina curand

Din astenia si alergia

Mintilor bolnave.

Mama mea de dor…

Gabriela MACIAC – IX B, LTNB

” <<E intuneric. Mi-e teama. Este atat de cald si bine aici, insa simt ca ceva rau se va intampla curand. Nu vreau. Aici, unde ma aflu acum, e minunat. Nu pot descrie in cuvinte, e un taram de vis, senin, cald si bine. Ma simt in siguranta. Nu am pe nimeni, sunt singura, insa stiu ca cineva e in cautarea mea, cineva acolo ma iubeste si ma protejeaza.

Ce se aude? Mi-este foarte frica. Vreau sa raman aici pentru totdeauna. Ce este cu aceasta lumina? Mi se face frig. Oricine ai fi, pleaca, sunt bine aici. Nuuu!…>>

Asa a inceput totul. Acum mult timp, acum 16 ani si 14 zile mai exact, o fiinta firava cu un suflet cald si cu o incredibila putere mi-a dat nastere. Nu stiu cand au trecut acesti ani, caci au trecut extrem de repede, dar cu siguranta stiu ca au fost niste clipe minunate.

Cine a avut rabdarea sa ma invete tot ceea ce stiu acum? Cine a avut puterea sa ma fereasca de toate rautatile atunci cand acestea isi faceau aparitia si cine anume a reusit sa ma iubeasca indeajuns de mult incat sa renunte la tot pentru mine?…Da,da,chiar ea…mama mea.

Imi pare rau ca am crescut, ca in momentul de fata constientizez realitatea, ca sunt pe drumul catre independenta si ca acum am alte preocupari, nu intocmai benefice fericirii mele. Stateam toata ziua in bratele ei in timp ce ea imi raspundea la toate intrebarile infantile: <<Mami? de ce fluturii zboara? De ce catelul nu-mi raspunde atunci cand ii vorbesc? De ce fructele sunt dulci?>> Da, ea avea rabdarea si iubirea necesare cresterii, educarii si, cel mai important, fericirii mele. Imi este tare dor!

Mama, imi este dor de tine. Imi pare rau ca te neglijez si mai ales, ca te dau la o parte in favoarea altor lucruri care la momentul respectiv par importante. Da, imi pare!

Te iubesc, mama! Imi este dor de tine si de rog ca niciodata sa nu ma lasi, sa nu pleci! Te implor!

Iti multumesc… Pentru absolut tot!”

Gânduri pentru mama

Erika OLARU – IX B, LTNB

Ne amintim în fiecare an, cu fiecare sărbătoare, ce-nseamnă acea zi, ce amintiri ne trezeşte, ce clipe frumoase retrăim şi parcă totul căpăta o aură divină. Ştiu că pentru tine, ziua în care ne slăvim mama este o zi obişnuită şi tocmai de aceea aş vrea să te opreşti preţ de câteva minute din grabă de zi cu zi pentru a-ţi putea spune de ce această zi e o sărbătoare.

O zi sfântă care vine în fiecare an, că o nevăzută legătură între generaţii, că o copilărie prelungită a unei copile devenită în timp mama, că o privire a unei mame în ochii copilului ei, ca un cuvânt frumos spus mamei că să-i lumineze chipul. Este ziua în care aş vrea să-ţi spun mai multe lucruri decât ţi-am spus în alte dăţi, este ziua în care aş vrea să-ţi fac altfel de bucurii, este ziua în care aş vrea să-ţi spun că te simt mereu aproape, că atunci când mi-ai dăruit viaţa, şi aş vrea să simţi odată cu mine copilăria mea, ca un dar cuprins într-o poveste, povestea noastră.

Îţi dăruiesc ţie că o mângâiere aceste rânduri, cu toată dragostea mea.

Când demonul s-arată

 

Alexandru BIŞAG – IX A, LTNB

La miez de miazăzi, în noaptea de pe urmă,

Un demon se arată, mâhnirile îşi curmă.

Prin iarba prea înaltă, înveninată-n rouă

Se pierd unde sihastre, miraj de lună nouă.

În crivăţul ce bate cu stropi pierduţi de humă,

Un demon se arată mânjit cu plăgi şi ciumă.

Cu coarnele-ndreptate de frigul lumii vii

În el pornesc miasme ce nimb îî par a fi.

Cu genţi de boli în spate, de-s una, de-s o mie..

Ori cufere din marmuri, nu-i nimeni şă o ştie.

Decepţii cad cascade, dar truda nu i-o scaldă

Decepţii ard albastru când sufletu-i o haldă.

Când demonul ia forme fad fierte în cuptoare

Se limpezesc iluzii şi-n sânge ard popoare !

Cazane prea încinse nutresc trădări de rege.

Poeţi pecetluiţi, dar nimeni să-i dezlege.

În demon se-ntrevăd volume de teroare

Cu pagini încă negre, albite cu ardoare.

Cu file încă sute, cu feţe fără rid.

Se cern valori prea rare ce nasc absenţe-n vid.

Căci fire mult prea fine pornesc din inimi frânte

Mânate de diavol, retează doruri ciunte.

Şi toate-au fost istorii. Şi toate-au fost odată.

Vor prinde iar contururi când demonul s-arată.