Const. MIU
Te pudrezi cu praf de stele
Pentru dorurile mele;
Luminezi apoi ca ele
Nopţile de dor şi jele!
Fard de lună am să pun
Viselor cu chip bălan.
Nopţi de veghe eu adun
Şi iubiri de peste an…
Te păstrez aşa – icoană
În altarul meu din piept,
Pentru inima-mi orfană –
Este gândul înţelept.
Ema BRATU – clasa a XI-a D, LTNB
Pictez cu degetele ude
Pe foaia minţii ,
Vitralii.
Astup cu alb,
Părerile preconcepute
Şi-mi mâzgălesc amintirile.
La safrsit,
Îndoi mintea într-un colţ
Şi-o predau în viitor .
Boala
Te intalnesc destul de des,
In organele vremii,
Care acuza de-o vreme incoace
Bucurie seaca.
Iar din orificiile pacii,
Sangereaza cheaguri de banalitate.
Vremea mama,
Nu o sa-si revina curand
Din astenia si alergia
Mintilor bolnave.
Gabriela MACIAC – IX B, LTNB
” <<E intuneric. Mi-e teama. Este atat de cald si bine aici, insa simt ca ceva rau se va intampla curand. Nu vreau. Aici, unde ma aflu acum, e minunat. Nu pot descrie in cuvinte, e un taram de vis, senin, cald si bine. Ma simt in siguranta. Nu am pe nimeni, sunt singura, insa stiu ca cineva e in cautarea mea, cineva acolo ma iubeste si ma protejeaza.
Ce se aude? Mi-este foarte frica. Vreau sa raman aici pentru totdeauna. Ce este cu aceasta lumina? Mi se face frig. Oricine ai fi, pleaca, sunt bine aici. Nuuu!…>>
Asa a inceput totul. Acum mult timp, acum 16 ani si 14 zile mai exact, o fiinta firava cu un suflet cald si cu o incredibila putere mi-a dat nastere. Nu stiu cand au trecut acesti ani, caci au trecut extrem de repede, dar cu siguranta stiu ca au fost niste clipe minunate.
Cine a avut rabdarea sa ma invete tot ceea ce stiu acum? Cine a avut puterea sa ma fereasca de toate rautatile atunci cand acestea isi faceau aparitia si cine anume a reusit sa ma iubeasca indeajuns de mult incat sa renunte la tot pentru mine?…Da,da,chiar ea…mama mea.
Imi pare rau ca am crescut, ca in momentul de fata constientizez realitatea, ca sunt pe drumul catre independenta si ca acum am alte preocupari, nu intocmai benefice fericirii mele. Stateam toata ziua in bratele ei in timp ce ea imi raspundea la toate intrebarile infantile: <<Mami? de ce fluturii zboara? De ce catelul nu-mi raspunde atunci cand ii vorbesc? De ce fructele sunt dulci?>> Da, ea avea rabdarea si iubirea necesare cresterii, educarii si, cel mai important, fericirii mele. Imi este tare dor!
Mama, imi este dor de tine. Imi pare rau ca te neglijez si mai ales, ca te dau la o parte in favoarea altor lucruri care la momentul respectiv par importante. Da, imi pare!
Te iubesc, mama! Imi este dor de tine si de rog ca niciodata sa nu ma lasi, sa nu pleci! Te implor!
Iti multumesc… Pentru absolut tot!”
Erika OLARU – IX B, LTNB
Ne amintim în fiecare an, cu fiecare sărbătoare, ce-nseamnă acea zi, ce amintiri ne trezeşte, ce clipe frumoase retrăim şi parcă totul căpăta o aură divină. Ştiu că pentru tine, ziua în care ne slăvim mama este o zi obişnuită şi tocmai de aceea aş vrea să te opreşti preţ de câteva minute din grabă de zi cu zi pentru a-ţi putea spune de ce această zi e o sărbătoare.
O zi sfântă care vine în fiecare an, că o nevăzută legătură între generaţii, că o copilărie prelungită a unei copile devenită în timp mama, că o privire a unei mame în ochii copilului ei, ca un cuvânt frumos spus mamei că să-i lumineze chipul. Este ziua în care aş vrea să-ţi spun mai multe lucruri decât ţi-am spus în alte dăţi, este ziua în care aş vrea să-ţi fac altfel de bucurii, este ziua în care aş vrea să-ţi spun că te simt mereu aproape, că atunci când mi-ai dăruit viaţa, şi aş vrea să simţi odată cu mine copilăria mea, ca un dar cuprins într-o poveste, povestea noastră.
Îţi dăruiesc ţie că o mângâiere aceste rânduri, cu toată dragostea mea.
Alexandru BIŞAG – IX A, LTNB
La miez de miazăzi, în noaptea de pe urmă,
Un demon se arată, mâhnirile îşi curmă.
Prin iarba prea înaltă, înveninată-n rouă
Se pierd unde sihastre, miraj de lună nouă.
În crivăţul ce bate cu stropi pierduţi de humă,
Un demon se arată mânjit cu plăgi şi ciumă.
Cu coarnele-ndreptate de frigul lumii vii
În el pornesc miasme ce nimb îî par a fi.
Cu genţi de boli în spate, de-s una, de-s o mie..
Ori cufere din marmuri, nu-i nimeni şă o ştie.
Decepţii cad cascade, dar truda nu i-o scaldă
Decepţii ard albastru când sufletu-i o haldă.
Când demonul ia forme fad fierte în cuptoare
Se limpezesc iluzii şi-n sânge ard popoare !
Cazane prea încinse nutresc trădări de rege.
Poeţi pecetluiţi, dar nimeni să-i dezlege.
În demon se-ntrevăd volume de teroare
Cu pagini încă negre, albite cu ardoare.
Cu file încă sute, cu feţe fără rid.
Se cern valori prea rare ce nasc absenţe-n vid.
Căci fire mult prea fine pornesc din inimi frânte
Mânate de diavol, retează doruri ciunte.
Şi toate-au fost istorii. Şi toate-au fost odată.
Vor prinde iar contururi când demonul s-arată.
METAMORFOZE 