IMPAS

de Anton ONIGY

Cheia vieţii e la tine,

Pe a morţii n-o mai am!

Că mă pierd mereu de mine –

Sufletul mi-e doar balsam.

Continuă lectura

Anunțuri

SUFLET ABANDONAT

de Mariana MAZÂLU – clasa a IX-a A

Timpul capătă formă…

Este septembrie!

Castanii îşi apleacă ramurile

Peste suferinţa noastră,

Frunzele – peceţi sângerii

Adie uşor…melancolic,

În ritm melodios

De toamnă.

Peste tot, în jur…

Miros de suflet abandonat.

 

Continuă lectura

Aripă îngheţată

de Cristina ILEA – clasa a IX-a A

Simt atingerea aripii îngheţate

Trecând peste obrazul meu,

„Am venit acasă”-mi cântă

„Din munţi şi gheţuri”.

Alerg…

Zâmbesc şi plâng,

Îngheaţă-mi lacrimile-n zbor,

Trimite-ţi vântul să mă cuprindă,

Cu recea lui îmbrăţişare

Poarta spre vis să deschidă

Cu o continuă mişcare. Continuă lectura

HYPERION şi DAN DIONIS – eroi de sorginte romantică

de Prof. Dr. Const. MIU

  Cei doi protagonişti sunt eroii a două creaţii eminesciene: Hyperion este „marele singuratic” din poemul Luceafărul, iar Dan Dionis, şi el un însingurat, – personajul central al nuvelei fantastice Sărmanul Dionis. Naşterea (întruparea) celor doi eroi stă sub semnul contrariilor (ca trăsătură esenţială a personajelor romantice): părinţii celor doi aparţin unor „zodii” diametral opuse cerul şi marea (lumina şi întunericul) în cazul lui Hyperion: „Din sfera mea venii cu greu/ Ca să-ţi urmez chemarea, / Iar cerul este tatăl meu/ şi muma mea e marea. şi „Din sfera mea venii cu greu/ Ca să te-ascult şi-acuma, / Iar soarele e tatăl meu l Şi noaptea-mi este muma (s.n.); fiica unui preot bătrân şi un aristocrat sărăcit, în cazul lui Dan Dionis.

  Aşa stând lucrurile, putem spune că structura sufletească a primului personaj e de esenţă astrală (nelimitată), pe când structura sufletească a celui de-al doilea este de sorginte telurică (limitată).

         Dacă cei doi protagonişti au acelaşi ţel – libertatea de acţiune, de gândire şi, nu în ultimul rând, de simţire, având drept suport erosul; nu acelaşi lucru se poate spune despre modalităţile de realizare a scopului lor. Cei doi comit un act cu adevărat titanic, un act de mare curaj: Hyperion îndrăzneşte să nege ordinea stabilită de către Demiurg (dorinţa sa de a se lepăda de nemurire este, în fond, un act de contestare nu numai a lumii Demiurgului, dar chiar a înseşi esenţei sale), în schimb Dan, fără ajutorul manualului de astrologie n-ar fi putut să preschimbe lumea Mariei într-un mărgăritar şi apoi să purceadă la drum, prin spaţiile siderale. De aici reiese în mod pregnant superioritatea Luceafărului, esenţa sa pură de titan: sacrificiul său –dorinţa de a renunţa la nemurire pentru „o oră de iubire” – izvorăşte din preaplinul sufletului său, iar coborârea în lumea limitată a Cătălinei şi dorinţa sinceră de a împărtăşi soarta muritorilor amintesc de suferinţele, de patimile lui Iisus. Continuă lectura

poezii

de Carmen RADU

Timpul ca variabilă…

O dată, o singură dată

aş fi vrut să stea în loc.

Să stea în locul

dinainte al unei morţi…

să rămână numai

amintirea mea

despre ceea ce ar fi fost

să fie.

 

****

paşi grăbiţi

prin sufletul meu…

clepsidra nu mai are nisip.

 

            ****

        

mi-ai pus la încercare

sinceritatea.

Ceea ce voiai tu să afli

sufletul meu

n-a recunoscut niciodată.

 

            **** Continuă lectura

Duetul Dragostei

de

Alexandroae Ionuţ – clasa a XII-a F

         Burducel Andreea Laura – clasa a IX-a D

Vreau să te sorb şi să te beau,

Pe pieptul tău mereu să stau

Şi să adorm, să mă trezeşti,

Cu ochii-ţi dulci să mă priveşti.

Pe pleoape am doar poezii

Pe care-n vise mi le scrii.

În ochii tăi mă oglindesc,

M-arunc, înot şi mă topesc.

Continuă lectura

ULTIMUL DRUM

de Simina LUPU

Te conduc acum pe-un ultim drum –

Totul s-a transformat în scrum;

Nu mai am lacrimi să te plâng,

Durerea mea în piept o strâng.

 

Chipuri negre mă-nconjoară,

Nu vrei să ştii cum e afară?

Vino, să primeşti lumină,

Ţi-e frig! Oare cine e de vină?