de Leonard VELCESCU
Domnul Leo Velcescu – doctor in istoria artei, absolvent al Universităţii Sorbona şi Ecole Pratique des Hautes Etudes (Paris) – a avut amabilitatea să dea în exclusivitate pentru revista METAMORFOZE unele detalii lămuritoare despre teza sa de Doctorat .
Studiul (varianta in romana), Dacii in sculptura romană – Studiu de iconografie antică, a apărut în Franţa, anul trecut. El reprezintă o muncă de peste 15 ani de studii şi cercetări despre iconografia Dacilor : statui monumentale de Daci, comparaţii între aceste statui şi basoreliefurile Columnei lui Traian (Roma), comparaţii între reprezentările de Daci, Traci, cu statui de Celţi (Gali), de Germani, şi popoare germanice în general.
« Aceste statui au fost realizate de Romani în perioada domniei împăratului Traian (98-117 d. Hr.). O mare parte din aceste statui ce reprezintă Daci au fost realizate în urma războaielor dintre Romani şi Daci (între 101 şi 106 d. Hr.) pentru a fi plasate în Forul lui Traian, la Roma. După cum arată reconstituirile efectuate ale Forului lui Traian statuile de Daci erau situate la înălţime, deasupra fiecărei coloane de susţinere a galeriilor porticurilor şi a faţadei de la Basilica Ulpia. După părerea mea se poate evalua numărul aproximativ al acestor statui : între 90 şi 100 de statui de Daci, în Forul lui Traian, unde se presupune a fi amplasamentul lor exact, la nivelul aticelor. Trebuie menţionat că există şi o altă categorie de statui de Daci care nu intră în categoria statuilor discutate mai sus, şi nu se ştie exact locul ocupat în Forul lui Traian, sau pur şi simplu nu au nimic de a face cu Forul lui Traian şi perioada acestuia.
http://www.trilulilu.ro/Slyder/003f463b2cbbb4 (melodie despre dacii liberi)
Studiul pe care-l expun în această lucrare este structurat în doua părţi despre reprezentările iconografice de „Barbari” (Daci) în arta romană. Am crezut a fi utilă o cercetare sistematică a acestor reprezentări iconografice, precum şi o analiză a caracteristicilor acestora, pentru a distinge mai bine trăsăturile care diferenţiază reprezentările Dacilor în raport cu ceilalţii „Barbari” (Celţi, Germani, Traco-Frigieni). În acest scop, am considerat indispensabil o introducere despre semnificaţia generală a termenului de Barbar folosit de Romani, precum şi referitor la tipologia „Barbarului”, aşa cum reiese din textele literare antice. În modul acesta s-a ajuns a fi descris contextul general în care aceste sculpturi de Daci au fost realizate.
Un inventar care să cuprindă aproape toate statuile cunoscute de Daci se impunea. Această teză de doctorat prezintă statuile cele mai reprezentative din numărul pe care l-am putut inventaria. Le-am descris şi comparat.
Ilustraţii bune sunt date de statuile sau scenele sculptate reprezentând regele Decebal, vasul de la Blain (Franţa), stela de la Philippi (Macedonia), Columna lui Traian (Roma), bustul de la Vatican, bustul din Muzeul Ermitajului, statuia din Grădina Boboli (Florenţa), capul din Muzeul de la S-ta Maria del Fiore (Florenţa) : acestea sunt singurele reprezentări ale unui ” Barbar ” (Dac) care pot fi în mod clar ” identificabile”. Plecând de la aceste reprezentări ale aceluiaş personaj putem să definim tipul de ” Barbar ” Dac, de a-i schiţa aşa-zisul “portretul-robot”.
Reprezentările Dacilor pe Columna lui Traian la Roma intră şi ele în această categorie, arătând in mod clar trăsăturile caracteristice ale acestor ” Barbari ” (figuri, arme, veşminte), iar observaţia ne ajută în cercetarea noastră pentru a identifica alte reprezentări iconografice de Daci.
Dimensiunile destul de variate ale acestor reprezentări (statuile de Daci găsite in Forul lui Traian la Roma) pun in evidenţa, într-adevăr, problema rolului lor estetic în acest Forum. Am întreprins un studiu sistematic al dimensiunilor existente în literatura de specialitate pentru aceste statui şi am discutat de fiabilitatea acestor măsuri. Acest lucru ne-a permis clasare în funcţie de înălţimile lor, şi de a dezbate funcţia lor în Forul lui Traian. »
În afară de problema identificării şi a provenienţei acestor sculpturi de Daci dl Leo VELCESCU dă o explicaţie prezenţei numărului impresionant de statui, „dedicate” de Romani unui popor învins. Să fie acest gest grandios un „omagiu” adus de cuceritori unui popor de războinici ? Iată o altă întrebare la care a fost tentat de a răspunde, explicând care ar fi putut să fie atitudinea Romanilor în privinţa popoarelor pe care ei le stăpâniseră.
« Am încercat în această teză să dau o viziune de ansamblu în ceea ce priveşte reprezentările iconografice ale Dacilor in Antichitate. După ce a fost definit contextul istoric in care conceptul de „Barbar” a apărut in lumea romană, am cercetat „definiţia „tipului de Barbar ” în general, şi al „Barbarului ” Dac in particular. Pentru acest scop, ne-am folosit de descrierile literare si artistice antice existente. Punctul de plecare în demersul nostru de a defini „portretul-robot” al „Barbarului ” Dac sunt „scenele” sculptate ale Columnei lui Traian si basoreliefurile monumentului Tropaeum Traiani de la Adamclisi. Marea calitate a sculpturilor din perioada lui Traian caracterizează aceste statui de Daci, realizate în momentul când arta „portretistică” romană se găsea în culmea ei, la apogeu, adică imaginea umană a fost transpusă în piatră la un înalt grad artistic.
Aceste studii iconografice au ca rol de a situa mai bine aceste reprezentări de Daci, realizate de artiştii romani, in timpul domniei lui Traian, de a sublinia importanţa acestor sculpturi şi de a fi studiate la adevărata lor valoare. »