in “Meşterul Manole”
în relaţie cu balada “Monastirea Argeşului”
Cristina ILEA clasa a XII-a A, LTNB
Opera lui Blaga atestă strânse legături cu mişcarea modernist, iar piesa “Meşterul Manole” este o dovada directa a expresionismului, current in care se incadrează.
Expresionismul lui Blaga este unul îmblânzit, plasticizat, estetizat, cauzele sale fiind puse pe seama autohtonizarii poeziilor si celorlalte opere. Ioan Mariş arată că, in cadrul teoretizarii expresionismului, Blaga se singularizeazaprin “argumentul discursului cultural al artei noastre folclorice, in care <<anonimatul>>, <<colectivismul spiritual>>, <<arta abstracta>> se gasesc intr-o autentica spiritualizare launtrica.
Blaga este influentat in formarea sa poetică de cultura folclorică română, de ceea ce el numea “matricea stilistică”.
În teatrul lui Blaga, personajele nu sunt decat simboluri pentru fortele stihiale ale vietii. La baza conflictului dramatic vor sta contradictiile dintre aceste forte si nu motive psihologice sau sociale determinabile istoric. Piesa se sprijina pe cunoscuta legenda a Manastirii Argesului, iar autorul altoieste pe sensul metaforic al baladei populare ideea ca tot ce e cu adevarat durabil se obtine prin jertfe. Cunoscuta tema a jertfei zidirii este cunoscuta la toate popoarele din sud-estul Europei, dar balada romaneasca este unanim recunoscuta ca fiind cea mai aleasa intruchipare artistic.
Lucian Blaga comprima datele oferite de partea introductiva a baladei si expozitia dramei incepe cu motivul surparii zidurilor. Derutat si aproape descurajat de acest fenomen de nepatruns, Manole masoara si socoteste in odaia sa de lucru, in prezenta staretului Bogumil si a unui personaj ciudat, Gaman, care doarme intins pe podele un somn agitat, bantuit de vedenii terifiate, ce-l fac uneori sa tresara si sa se comporte in nestire. Staretul Bogumil are pentru situatia disprerata in care se aflau constructorii o singura solutie- jertfa: „Sufletul unui om cladit in zid ar tine laolalta incheieturile lacasului pana-n veacul veacului”, zice staretul.
Conflictul dramei incepe a se definii, dar el nu va fi cu desavarsire instalat in actiunea piesei decat dupa intrarea in scena a Mirei. Dupa un plin de neintelesuri schimb de replici cu Manole din care rezulta puternica dragoste ce-i leaga pe cei doi soti, are loc scena in care Gaman se manifesta ca expresie a fortelor oarbe dezlantuite, scena ce devine in contextul framantarilor lui Manole, o ampla metafora a stihiilor telurice invrajbite impotriva zidirii, care trebuie invinse prin jertfa, si Manole intelege ca sfatul lui Bogumil nu e lipsit de talc.
Acum conflictul e clar si definitiv instalat; el e de natura interioara, izvorat din infruntarea luciditatii mesterului care construise inca multe altele, cu necesitatea, care pentru Manole e irationala, de a sacrifica un om, si nu pe oricine, ci pe propia-i sotie.
Elementele conflictului sunt asadar, pe de o parte, devoranta pasiune pentru constructie, pe de alta, intensa dragoste pentru viata, pentru frumusetea si puritatea ei, toate intruchipate de Mira. Biserica si Mira sunt cele doua „jumatati” ale personalitatii eroului. Fara una din ele, marele mester e anulat ca om. . Blaga va insista asupra acestor framantari interioare, facand din personajul sau un erou de tragedie antica, acolo unde balada rezolva aparent simplu- un conflict starnit de clarificarea in vis a cauzei prabusirii zidurilor. Conflictul piesei lui Blaga este tragic pentru ca „e fara iesire”. „Iesirea” din conflict nu poate avea loc decat prin moartea eroului, o moarte necesara, fara indoiala.
Complexitatea compozitionala a dramei izvoraste din complexitatea personajului ei principal. In permanenta Manole evolueaza pe doua planuri fundamentale aflate intr-o stransa conditionare reciproca: unul psihologic si unul al faptelor. In ordine psihologica, actiunea si, o data cu ea personajul ating punctul maxim al incordarii in momentul hotararii de a jertfii (cand Manole spune ii solului ca „biserica se va ridica”, hotararea e definitiva); in ordinea faptelor, punctul culminant e marcat de zidirea Mirei in temeliile bisericii. Trecand prin chinuri mai presus de puterea unui om, Manole incearca sa evite jertfirea Mirei, dar zidarii sai il constrang in virtutea juramantului facut, momentul zidirii Mirei fiind plin de semnificatii. Zidarii traiesc din plin febra creatiei si biserica se inalta, Manole insa s-a schimbat; tot mai puternica devine constiinta ca pentru el, ca individ, sacrificiul nu mai inseamna izbanda, ci secatuirea tuturor puterilor sufletesti. Bolnav de iubirea lui pentru Mira, muncit de inutilitatea sacrificarii celei mai de pret fiinte ce-i apartinea cu trup si suflet, in gestul suprem al renuntarii nemaigasind iara nici un sens, Manole se razvrateste impotriva propiei sale fapte si a celui care i-o ceruse si vrea sa sparga zidul pentru a-si elibera iubita. . Boierii si calugarii insa il acuza pe Manole de crima si socotesc biserica lui „intaiul lacas al lui Anticris”. Acest conflict secundar reprezinta exteriorizarea unor contradictii existente in sufletul lui Manole inca de la inceputul dramei . Dupa cum stim balada se incheie cu moartea tuturor constructorilor, semnificatie nu numai a sacrificiului total, dar si a razbunarii voievodului egoist care vrea sa fie singurul ctitor al unei asemenea capodopere.
Blaga lasa in viata pe mesteri ca pe niste dovezi vii si concrete ale adevarului ca marile izbanzi ale omului vor cere neintrerupt noi si mari sacrificii umane Moartea lui Manole ce se sinucide, ii eternizeza opera, astfel amandoi, autor si opera ating absolutul Tipologia personajului Blaga nu paraseste nici o clipa conditia omului astfel conditia umana este studiata proportional cu misterul perfectiunii.Manole este un personaj nou ca tip si esenta ce reprezinta mitul lui Atlas ce poarta povara unei constructii pe care s-o conduca in eternitatea momentului si in existenta eterna a istoriei sale.El sacrifica iubirea umana si propria personalitate desavarsind totul prin sinucidere. Desi Manole este cel ce filtreaza intreaga putere si forta a jertfei, zidarii nu raman nici ei straini de suferinta se de ideea ca au dat minunii cladite de ei tot ce aveau mai bun, inclusiv linistea si echilibrul sufletesc. Ei au invesnicit capodopera lor cu propriile lor suflete.
Finalul inspirat si lasat intocmai cu finalul din balada „Monastirea Argesului”aduce in prim plan idea de sacrificiu ca model si exemplu al perfectiunii,insa spre deosebire de balada opera lui Blaga creza un nou model cel al perfectului atins prin sinucidere si nu crima. Multimea insasi care-l apasa pe Manole impotriva calugarilor si boierilor, sanctifica esenta mitica a eroului: „Noi strigam, boierii urla, noi aparam, calugarii osandesc – toti suntem jos, Manole singur e sus, singur deasupra noastra, deasupra bisericii!” La propriu si la figurat, caci Manole se urca in adevar in turla, trage clopotul, dupa care se arunca in gol. Propria lui moarte, eterna ca orice moarte, ii eternizeaza opera. Tipul de conflict Bivalent descriind uniform doua destine supuse sacrificiului spre gloria idealului ales si dus pana la capat.Este esenta unui mare neant ce acoprera o dragoste insufletita prin pasiune si iubire.Biserica pe care o construeste Manole devine raportata si la celelalte personaje un adevar acoperit prin martiriul iubirii.Astfel Manole este sacrificat in primul rand spiritual ca apoi material asadar conflictul fiind la inceput in constiinta personajelor iar apoi in realitatea dura.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
METAMORFOZE 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.