SEMNIFICAŢII ale periplului lui Harap Alb şi cel al lui Gavrilescu

de prof. dr. Const. MIU

Periplul fiecărui protagonist are o motivaţie aparte: pentru Harap Alb, acesta are ca finalitate devenirea de sine (din potenţial succesor la tronul unchiului, după ce va fi trecut mai multe probe de curaj, va ajunge pe scaunul împărătesc); pentru Gavrilescu, periplul are rolul unei cunoaşteri a sinelui (după ce-şi va fi recuperat iubirea pierdută, cuplul erotic se va reface pe tărâmul thanatosului, prin oniric).

Dacă personajul lui Creangă are parte de o călătorie pe tărâmul fabulosului de sorginte populară, cel al lui Mircea Eliade trece din real în fantastic şi după o şedere excesivă (de 12 ani, care el crede a fi fost doar de câteva ceasuri, pentru răcoare), revine în real (care din cauza rupturii temporale nu mai este ca cel dinainte: banii s-au retras din circulaţie, Otilia Voitinovici s-a măritat şi s-a mutat de la adresa unde Gavrilescu ştia că stă, după ce l-a aşteptat 12 ani, soţia sa, Elsa, a plecat în Germania), pentru ca apoi să reintre în fantastic, pregătin-du-se de ultimul drum.

Harap Alb pleacă la drum, consiliat de Sf. Duminică de a recurge la recuzita inerentă aventurii sale (calul, armele şi hainele purtate de tatăl său în tinereţe), având parte şi de câţiva adjuvanţi (cele cinci personaje fantastice), ca şi de o serie de donatori (crăiasa albinelor şi împărăteasa furnicilor), precum şi de formatori indirecţi (Sf. Duminică, bătrânul Crai, Spânul, împăratul Roş, dar mai cu seamă calul năzdrăvan, care-i este şi sfătuitor de taină).

Dacă Harap Alb ştie că trebuie să ajungă la curtea unchiului său, dar nu cunoaşte etapele periplului, Gavrilescu repetă acelaşi drum de trei ori pe săptămână (în plan real), fără a şti că hazardul (uitarea servietei cu partituri acasă la eleva căreia îi dădea lecţii de pian, şi pe care e nevoit să o recupereze) îi va prilejui aventura vieţii sale.

Continuă lectura

Anunțuri

SENTIMENTUL GRIGORE VIERU

d e Cristian NEAGU

Pagina pe care-ţi scriu, Grigore,

Tremură sub cel condei, de gând

Stârnit din frământările majore

Că aş putea pleca, mult prea curând.

 

Am visat nădejdea într-un labirint

Şi ne despărţea Grigore, o apă,

De casa basmului cu mărul troienit

Unde, încă îmi aud sufletul cum crapă.

 

Nu ne-am văzut de amar de vreme;

Ce-ţi fac ai tăi ? Tu, ce mai scrii ?

Spre mine, viaţa nu mai are semne

Şi-mi pun problema : „dincolo” ce-o fi ?

 

Mi-e frig Grigore de o vreme-ncoace

Şi visez o nuntă căruia-i sunt mire;

Te las acum, de noapte-n bună pace

Lăcrimând poemul, cu grea presimţire.

Continuă lectura

Rugăciune

de Carmen RADU

Iartă-mă, Doamne!

Iartă-mi sufletul

care a uitat

că bradul de Crăciun

e bucurie…

că nu e numai amintire,

nu e lacrimă,

nu e poveste neterminată….

Învaţă-mi sufletul

să nu mai plângă

în colţ de amintire!

Învaţă-mi sufletul

să înţeleagă,

să accepte,

să poată să mai colinde

printre îngeri!

Învaţă-mi sufletul

că îngerii

au chipul

iubirii din noi…

 

Continuă lectura

VIAŢA

de Mariana MAZÂLU

Valurile somnoroase

Se sparg de ţărm,

Viaţa…

Tăcerea alunecă pe stânci,

Leagănul de spumă

Se unduieşte încet…

O dată cu durerea.

Marea, cu lumina ei albastră

Ne  cuprinde

Pe toţi.

 

POVESTE

 

Tremură zarea…

Sufletu-mi e îngheţat.

Zăpada cristalină

Este mantia purităţii

Ce ne acoperă păcatele…

Un fulg de nea

Mi se topeşte uşor

Pe obraz…

Viata,

Este o eternitate de-o clipă.

PREMONIŢIE

 

Vis în neant,

Pasărea gândului…

Zboară.

Fantasmele viitorului

Sunt ursitoarele Prezentului.

Soarele

Ne trezeşte în fiecare dimineaţă

Cu săgeţi luminoase.

 

 

 

Regret…

de Cristina ILEA

Regret că şi ieri ca te-am aşteptat

În parcul trist, în lumina lunii,

Iar cerul mult prea înstelat

De stele mii, culoarea spumii

 

Mi-a spus că n-ai să te întorci

Că nu ai să mai vii,

Nu încerca să mă sufoci

N-am să-ţi mai scriu poezii. 

 

Clepsidra vieţii

de Cristina ILEA

Grăuncioare de nisip se scurg alene

Prin a vieţii clepsidră,

Iar iluzii liceene

Formeaz-o himeră translucidă.

 

Îţi încoronezi chemarea cu frunze de măslini,

Deşi eşti un proscris.

În faţa timpului, uşor – uşor te-nclini,

Iar pe-a vieţii carte totul e descris.

 

Şi când pământul amăriu

V-acoperi, al tău mormânt, obsesiv,

Sicriul tău trandafiriu…

Rămâne amintirea vieţii trăită la superlativ.