Discuţia de la popotă

Cristina ILEA – clasa a XI-a A

asemănări şi deosebiri între

Ultima noapte… şi  Pădurea Spânzuraţilor


Actiu­nea din primul sau capitol („La Piatra Craiului, in munte”), este posterioara intamplarilor relatate in restul cartii I: in pri­mavara lui 1916, in timpul unei concentrari pe Valea Prahovei, Gheorghidiu asista, la popota ofiterilor, la o discutie despre fidelitatea in dragoste; aceasta ii va trezi, in mod acut si du­reros, toate amintirile legate de cei doi ani si jumatate ai căsniciei cu Ela.

Căpitanul Dimiu aduce în discuţie un proces din Bucureşti în care un bărbat din înalta societate a fost achitat, deşi îşi ucisese nevasta necredincioasă, fiind absolvit de orice vină. Acelaşi căpitan era de acord cu decizia curţii de justiţie, însă căpitanul Floroiu şi căpitanul Corabu (în mod suprinzător), nu erau de acord cu această idee brutală de a ucide o femeie care nu te mai iubeşte. Ştef Gheorghidiu, deşi în asentiment cu Dimiu din cauza celor pătimite în urma mariajului cu Ela, nu reuşeşte să-şi exprime în mod direct ideea, deoarece vorbea încet şi mereu o voce puternică îl acoperea: „aceeasi parere. As fi vrut totusi sa spun si eu doua vorbe. Simplismul convins al acestei discutii ma facea sa surâd nervos, caci se suprapunea celor înveninate din mine, ca în revistele ilustrate prost, unde rosul cade alaturi de conturul negru. Dar fiindca vorbeam încet, nu eram auzit, si cum începeam fraza, câte o voce mai puternica mi-o lua cu hotarâre si pasiune înainte.”

În „Pădurea Spânzuraţilor”, discuţia de la popotă are alt subiect, dar acestea capătă aceleaşi valenţe ca cea din romanul lui C. Petrescu, atunci când se discută despre dragoste. În această situaţie, Cervenco şi locotenentul Gross iau locul căpitanului Floroiu şi Corabu când vine vorba de condamnarea sentinţei date de curtea marţială trădătorului Svoboda, trăgânu-l la răspundere într-o oarecare măsură pe Apostol Bologa pentru că votase moartea condamnatului.

Discuţia la popotă devine una aprinsă, căci, deşi Apostol era blamat de locotenentul Gross şi de Cervenco, acesta intră în postura lui Ştefan Gheorghidiu atunci când vorbeşte cu sfială şi nimeni nu-l ia în seamă: „Unde-i datoria, acolo e patria! Interveni Apostol, dar cu atâta sfială, că nimeni nu-i luă în seamă vorbele”. Deşi, aparent, discuţia la popotă este diferită în cele două romane, în esenţă, acestea se referă tot la dragoste: în romanul lui C. Petrescu, se referă la dragostea pentru o femeie, iar în romanul lui L. Rebreanu, aceeaşi dragoste capătă un sens profund, referitor la iubirea universală, iubirea de patrie, neam (nu numai pentru cineva anume, respectiv o femeie, în cazul discuţiei lui Ştef)

În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Ştef cere căpitanului învoire la Câmpulung, însă refuzarea acestei cereri îl face pe acesta să devină acid în următoarele discuţii şi începe să dezvolte o ură pentru toţi cei prezenţi. Acelaşi sentiment îl are şi Apostol Bologa, acesta mascând adevăratul sentiment de incertitudine şi vinovăţie. După discuţia cu Generalul Karg, acesta are un comportament nefiresc pentru un refuz, însă firesc pentru un subaltern: „Bologa salută regulamentar şi ieşi liniştit, cu paşi siguri, ca după o convorbire destul de plăcută”. Spre deosebire de acesta, Ştef rămâne cu un gust amar după refuz: „Am devenit livid si am surâs ca un câine lovit, cerând parca scuze ca înghit puneri la punct atât de grave. Dar peste câteva clipe m-a cuprins o ura amara si seaca împotriva tuturor. Prostia pe care o vedeam mi-a devenit insuportabila, pripit, ca o încalzire si o iritatie a pielii pe tot corpul. Nu asteptam decât sa izbucnesc… Pândeam un prilej, o cotitura de fraza sau un gest, ca sa intervin cu o aruncatura de grenada”.

Ştef ascultă discuţiile celorlalţi până când izbuneşte: Am intervenit nervos si aproape suierat… Atât de viu si ca mimica, încât toti s-au întors spre mine”. În acel moment, Ştef este chiar pe punctul de a-şi lovi un camarad, însă se stăpâneşte şi părăseşte popota.

Deşi în ambele romane, protagoniştii au parte de un refuz categoric atunci când vine vorba de o învoire la Câmpulung, respectiv, trimiterea pe frontul Italian, cei doi, capitanul căruia Ştef îi ceruse învoire şi generalul Karg se comportă în mod diferit. Dacă acel căpitan din romanul lui C. Petrescu îl refuză pe Gheorghidiu într-un mod civilizat, explicându-i că nu-i poate acorda această învoire deoarece are şi el, la rândul său superiori în faţa cărora trebuie să răspundă, generalul Karg face o criză de nervi şi aproape îl loveşte: „Generalul se cutremură, ca şi cum i-ar fi împlântat o spadă în piept. Ochii i se aprinseră şi luciră ca oţelul. Se repezi furios la Bologa, cu braţele ridicate şi zgârcite, gata să-l zdrobească, răcnind”.


Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s