de Cristina ILEA – clasa a X-a A LTNB
Allan, personajul principal al romanului autobiografic “Maitreyi”, poate fi considerat un alter-ego al autorului. Scris la persoana I, “Maitreyi” reproduce masiv pasaje netrucate din jurnalul personal al lui Eliade (după care a scris alte două cărţi – “Memorii” şi „Jurnal”. Unul dintre cele mai interesante aspecte de analizat în cadrul romanului îl reprezintă viziunea lui Allan asupra culturii bengaleze, într-un prim stadiu de beznă totală şi necunoaşterea ritualurilor uimitoare ale indienilor, până la dorinţa de convertire la religia bengaleză.
European convins, Allan îşi începe o carieră în India fiind ajutat de inginerul Narendra Sen, urmând prin a locui o perioadă chiar în casa acestuia. Allan este surprins intr-o oarecare măsură de tradiţiile indiene privite din exterior, dar această surprindere se dezvoltă excesiv după hotărârea de a se muta în casa inginerului: „Mă aflam atunci la începutul carierei mele în India. Venisem cu o sumă de superstiţii, eram rotarian, foarte mândru de cetăţenia şi descendenţa mea continentală, citeam mult despre fizica matematică şi scriam aproape zilnic în jurnal”. Se poate spune că Allan este ca un şcolar care, primind un atlas, este atât de captivat de descoperirile sale despre o lume nouă încât citeşte până la capăt despre aceasta. Aşa şi Allan, datorită curiozităţii şi dorinţei de cunoaştere şi deschidere spre nou, reu;eşte treptat să înlăture pânza invizibilă din faţa ochilor, fapt ce-i permite să vadă cu alţi ochi această lume plină de viaţă: „niciodată n-aş fi bănuit că în interiorul unei case bengaleze se pot găsi asemenea minunăţii, atâta lumină filtrată prin perdele transparente ca şalurile, atât de dulci la pipăit covoare, şi sofale din lână de Kaşmir, şi măsuţe cu picior asemenea unui talger de alamă bătută, pe care se aflau ceştile de ceai şi prăjiturile bengaleze…”
Allan are un mare şoc atunci când află că Chabu crede că există copaci vorbitori, copaci care au suflet, abia mai târziu descoperă însă că gândirea indiană este un lucru înnăscut, indiferent de primitivismul ei (credinţele lui Chabu de exemplu) şi se bazează pe uniunea sufletului uman cu natura. Indienii încearcă să vadă lumea şi cu sufletul, nu doar cu ochii. Allan îşi notează descoperirile lui în jurnal: „Revelaţia a fost Chabu, un suflet panteist. Nu face deosebire între sentimentele ei şi ale obiectelor; de pildă, dă turte unui pom pentru că ea mănâncă, deşi ştie că pomul nu poate mânca. Foarte interesant.” Şocul continuă atunci când Maitreyi îi povesteşte despre dragostea ei pentru un pom, explicându-i că şi ea a trecut prin aceeaşi etapă în care este şi Chabu: „Nu mă mai puteam despărţi de el. Stam toată ziua îmbrăţişaţi, şi-i vorbeam, îl sărutam, plângeam. (…) Cine altul m-ar fi înţeles? (…) Fugeam noaptea din odaie, goală, şi mă urcam în pomul meu; nu puteam dormi singură.” Reacţia lui Allan fu una tulburătoare, la care Maitreyi nu se putea gândi. El însă înţelegea cât de simpli şi naivi sunt oamenii cu care el împărţea o locuinţă în acea vreme. Totuşi, spusele Maitreyiei îl dureau: „Mi-o închipuiam goală şi adolescentă, încleştându-se de pom cu toată nebunia pasiunii ei. Era o imagine care mă turbura, mă irita. (…) Era un altfel de dragoste, unirea aceea cu frunzele şi cu ramul”. Abia atunci Allan realiza că, pentru indieni, iubirea capătă nenumărate forme.
Desigur, şi felul de a-şi arăta dragostea pentru cineva diferă la indieni, astfel Allan, după spusele lui, considera că asistă la un ritual aproape erotic atunci când, aducându-se vorba de picioare, Maitreyi îi arătă europeanului cum îşi manifeste bengalezii dragostea – printr-o strângere de picior, ceea ce lui Allan îi stârneşte atât curiozitatea cât şi gelozia: „Aveam impresia că asist la o scenă de dragoste dintre cele mai intime. Lilu strânse între gleznele ei pulpa de jos a Maitreyiei (…). Erau adevărate mângâieri.”
METAMORFOZE 