Cristina ILEA – clasa a XII-a A, LTNB
Atât “Gorunul” cât şi “De-a v-aţi ascuns…” tratează tema trecerii în Thanatos, fără o concluzie evident, căci finalul ambelor poezii ne aduce în pragul incertitudinii pentru că nu aflam dacă eroul liric face trecerea din real în thanatos. Acelaşi lucru îl observăm şi în balada Mioriţa, operă care constituie substratul aparent al celor două poezii scrise anterior.
Cele două poezii se prezintă sub forma unui testament liric la fel ca balada care conferă substratul. „De-a v-ati ascuns…” are o structură identică cu balada, fără să fie împărţită în strofe, în timp ce „Gorunul” se împarte în trei strofe care definesc trei etape diferite în evoluţia eului liric.
Prima etapă în evoluţia eului liric este definită de liniştea aparentă care se strecoară în sufletul eului liric. În prima strofă sunt prezente transfigurări ale simbolisticii metaforelor, sugerând fiorul morţii. Acelaşi sentiment în privinţa morţii este figurat şi în „De-a v-ati ascuns…”; deşi totul începe ca un joc, tocmai acest joc succede moartea:
“Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu stiu cand o sa fie asta, tata,
Dar, hotarat, o sa ne jucam odata,
Odata, poate, dupa scapatat.”
Mioriţa, baza de la care s-a plecat în cele două poezii, are o primă parte care descrie cadrul natural în care se desfăşoară acţiunea: “Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai”; aici, chiar secvenţa de început conferă cadrului unicitate şi linişte aparentă.
În a doua secvenţă, gorunul, ca simbol al trecerii clipei, aflat la margine de codru, sugerează că este un prag către thanatos. Această secvenţă ia forma unei întrebări retorice, expresioniste. Idea jocului cu moartea este prezentă şi aici, dar şi în opera argheziană. Acelaşi joc cu moartea ia forma unei alogorii moarte-nuntă în Mioriţa, în care se expune evident această idee, pe când în cele două poezii se vorbeşte de o uniune fizică, in opera lui Arghezi, şi de una aparent spirituală în opera lui Blaga.
Diferenţa între cele două opere o reprezintă modul în care fiecare autor priveşte moartea. La Blaga moartea este metafizică, eul liric facând diferite presupuneri, pe când Arghezi exploatează ritualul practic. El este liniţit în privinţa morţii, căci copiii săi au ajuns adulţi care îşi pot purta singuri de grijă: „Şi, voi aţi crescut mari,/ V-aţi căpătuit,/V-aţi făcut cărturari”.
Secvenţa a treia a poezii lui Blaga ne transpune în planul presupunerilor, asemeni baladei Mioriţa şi „De-a v-aţi asuns..”, iar fiorul morţii devine trăire. Motivele morţii sunt sugerate direct de trunchiul, sicriul şi scândurile în care corpul fizic va fi depus postmortem. Se poate observa cum eroul liric începe să trăiască prin gorunul care, la un moment dat, îl va trimite pe tărâmul thanatosului. De asemenea, aceeaşi relaţie osmotică între elementele naturii se deosebeşte şi în cadrul Mioriţei.
Alegoria moarte-nuntă din cadrul testamentului liric al ciobănaşului amintesc de relaţia osmotică a eroului liric cu natura, aceasta fiind concepută în limitele realului, iar elementele telurice şi cele de dimensiuni astrale contopindu-se armonios oferă „nunţii” ciobănaşului o aură spirituală aparte.
Din finalul celor trei opere putem constata modul în care eroii lirici privesc moartea: o etapă spirituală prin care oricine, indiferent de rang sau avere, este obligat să o treacă. Spiritul filozofic al lui Blaga ne oferă ipostaza metafizică a morţii, pe când Arghezi utilizează un joc de cuvinte (jocul cu moartea) pentru a face cunoscută această etapă prin care toată lumea trece, el referindu-se mai mult la planul fizic decât cel spiritual, descriind cu amănunt urmaşilor, asemeni ciobanului mioritic, ce vor avea de făcut în cazul în care el se va duce pe tărâmul thanatosului.
METAMORFOZE 