Problematica morţii

de prof. dr. Const. MIU

Sub aspectul problematicii morţii abordate şi dezvoltate, poeziile Mortua est şi Moartea lui Fulger au câteva puncte comune. În cele două creaţii, sunt detectabile două atitudini referitoare la problematica amintită

Spre a înţelege cele două atitudini, se cuvine mai întâi să cităm consideraţiile lui Ernest Bernea, care în eseul Semnificaţia spirituală a morţii precizează: „Experienţa morţii altuia poate fi ceva exterior până la spaţial, dar poate fi trăit ca un fenomen fundamental, ca un dat ontologic. În primul caz, este vorba de constatarea unei absenţe, uneori însoţită de o meditaţie asupra destinului nostru comun, iar în al doilea caz e vorba de o experienţă spirituală care poete avea un caracter transformator şi dramatic.”

În Mortua est, eul poetic confruntându-se cu experienţa morţii altuia – „sfânta regină” – are prilejul să mediteze asupra destinului uman, ca şi asupra morţii şi a vieţii: „O, moartea e-un chaos, o mare de stele,/ Când viaţa-i o baltă de vise rebele;/ O, moartea-i un secul cu sori înflorit,/ Când viaţa-i un basmu pustiu şi urât.”

O concepţie asemănătoare vis à vis de raportul dual viaţă-moarte apare şi în Moartea lui Fulger. Aici, bocetul după fiul mort îi prilejuiesc mamei îndurerate reflecţii referitoare la rostul vieţii şi egalitatea în faţa morţii: „Părere-i tot, dacă socoţi –/ De mori târziu ori mori curând,/ De mori sătul ori mori flămând,/ Tot una e! Şi rând pe rând/ Ne ducem toţi!// (…) Ori buni, ori răi, tot un mormânt!/ Nu-i nimeni drac şi nimeni sfânt!/ Credinţa-i val, iubirea vânt/ Şi viaţa fum!”

Lume tristă

de Luminiţa ZAHARIA

 

Atenţie, pe-aici se moare des,

Fulgerător aşa cum plouă-n munţi,

Pe-aici sunt oameni trişti, tăcuţi şi crunţi,

Din piatră-i lumea ce ţi-o ai ales

Metamorfoze la 18 ani

de prof. Ştefan GAŢACHIU

Deşi în acest an se împlinesc 18 ani de la apariţia primului număr, revista „Metamorfoze” a ajuns la maturitate înainte de vreme. Şi mă refer aici la o maturitate artistică şi literară, căpătată prin calitatea creaţiilor literare şi a articolelor publicate în paginile revistei. Dovada o constituie atât premiile obţinute de revistă în anii 2002, 2006 şi 2007 la diferite concursuri ale revistelor şcolare, cât şi afirmarea ei în afara graniţelor judeţului şi chiar ale ţării, revista fiind apreciată de către diferiţi oameni de cultură şi menţionată în alte reviste literare sau emisiuni radio.

Pentru mulţi dintre tinerii liceeni, revista „Metamorfoze” nu a constituit numai debutul lor, ci şi o rampă de lansare spre afirmare în plan literar, multe din creaţiile lor fiind publicate şi în alte reviste de profil şi obţinând premii la concursuri naţionale şi internaţionale.

A devenit o tradiţie ca în luna mai a fiecărui an să fie organizată „Gala premiilor revistei Metamorfoze”, având printre invitaţi poeţi consacraţi, membri ai Uniunii Scriitorilor. De aceea vă aşteptăm cu drag şi la gala din acest an!

„Metamorfoze” la majorat

de prof. Teo CRĂCIUN

În urmă cu 18 ani, apărea la Medgidia revista de cultură a liceului „Nicolae Bălcescu” – Metamorfoze – sub îndrumarea prof. dr.  Const. Miu. La început, revista era o apariţie timidă ce cuprindea creaţiile unor tinere talente, în mare parte elevi ai liceului. Mulţi dintre aceştia sunt şi astăzi colaboratori fideli ai revistei, în pofida faptului că au părăsit de mult băncile şcolii. O dată cu ei şi creaţiile acestora, „s-a maturizat” şi revista Metamorfoze, ajungând la frumoasa „vârstă a majoratului”.     

De la formatul simplu, dactilografiat, transformarea s-a produs de la sine. Inovaţia priveşte nu doar „forma”, ci şi „fondul”, conţinutul – rezultat al preocupărilor literare şi al unei activităţi laborioase susţinute de întreaga redacţie.

 În prezent, Metamorfoze se tipăreşte ca o „revistă de spiritualitate şi atitudine civică”, bucurându-se de colaborarea unor scriitori şi publicişti din ţară, eseişti, profesori universitari (ca de pildă: scriitorii Cristian Neagu, Cosmin Ştefănescu, Viorel Cacoveanu, ca şi prof. univ. Felix Bratu de la Univ. „Ştefan cel Mare” din Suceava, precum şi Pr. Th. Damian – din New York – el însuşi editor al revistei de cultură Lumină Lină) şi, nu în ultimul rând, a elevilor şi studenţilor. Însăşi problematica revistei a cunoscut o transformare spectaculoasă: educarea tinerei generaţii cu privire la modalităţile de abordare  a unor texte literare, păstrarea şi valorificarea tradiţiilor româneşti, axarea pe probleme de cultură şi istorie naţională.

  În contextul actual, „metamorfozarea” era inevitabilă; însă continuă sa rămână o revistă prin excelenţă literară, care promite să devină o publicaţie de anvergură.

Majorat spiritual

de Adina CRISTICĂ

 

Zecii de paşi lăsaţi pe tărâmul culturii m-au îndemnat, alături de ceilalţi colaboratori, să însoţesc revista METAMORFOZE în lungul drum al creaţiei, vreme de 8 ani…

Am străbătut împreună tainele creaţiei, ale literaturii, poeziei, şi ale graficii. Prin intermediul revistei, am intrat în acel spaţiu tipografic, guvernat de norme stricte, unde se cerneau cu iscusinţă valorile de nonvalori.

De-a lungul celor 8 ani de publicistică, eu – ca simplă colaboratoare – m-am deprins în a-mi îmbunătăţi creaţiile grafice, în a-mi reliefa cu uşurinţă imaginaţia, mai cu seamă în a şti să apreciez creaţiile nobile.

Pentru mulţi colaboratori, ca şi pentru mine, de altfel, revista aceasta a fost punctul de plecare ce ne-a înălţat, dându-ne puterea aripilor sufletului, spre a răzbate şi de a ne face cunoscute creaţiile şi în alte reviste, chiar şi peste hotare.

Pulsul revistei METAMORFOZE a crescut cu fiecare număr, făcându-l să vibreze la fiecare număr.

Unul din cele mai importante momente din viaţa culturală a revistei METAMORFOZE este marcat de ziua de 15 iunie 2007, când la Bucureşti, se finaliza Concursul naţional al revistelor şcolare – „Mihai Eminescu” –, unde această publicaţie a luat locul al III-lea.

Rafinamentul creaţiilor, lirismul, tenacitatea publiciştilor au augmentat vădit valoarea revistei, sub îndrumarea coordonatorului acesteia, dl redactor şef – prof. dr. Const. MIU – cel mai de nădejde prieten al condeierilor.

Iată că acum a venit momentul când fiecare „colorează” prin cuvânt vestmintele de sărbătoare, ce le îmbracă revista, la Majorat.

            Să-i dorim în continuare numere cât mai multe , colaboratori inspiraţi şi veritabili, iar MAJORATUL SPIRITUAL să umple inimile acestora de satisfacţie

Mătasea poeziei la Metamorfoze

de prof. Nicoleta NICOLAU

De la stadiul de ou, a trecut pe rând prin stadiile de larva – de atunci se dovedea frumoasă –  şi nimfă, suferind metamorfoza completă. S-a învelit într-un cocon de mătase mai neobişnuit, unde nu a stat nemişcată şi  izolată, deschizând ferestre de suflet către lume şi lăsându-se invitată la festinuri, unde trebuia să ştii să foloseşti corect cuţitul şi furculiţa cu care se creează cuvântul şi se serveşte poezia. Şi totul se petrecea când toată lumea credea că nimfa doarme  şi visul său tace. Sub adăpostul unui amurg sentimental şi mai apoi sub licărirea lunii, metamorfoza a continuat până când a izbucnit într-un bulgăre de lumină. De atunci ne înveleşte în mătasea poeziei, îndemnându-ne să ieşim din exuvia noastră solzoasă şi să creştem … spiritual.

Metamorfoze cucereşte şi păstrează inima pentru inimă, strângând între copertele ei neliniştea versurilor adolescentine ale atâtor generaţii de tineri, elevi sau nu ai domnului prof. dr. Miu, duhovnicul sufletelor de poet. Se adevereşte că  „Timpul iţi ninge părul, dar nu-ţi poate troieni sufletul”… Cu o grafică impecabilă, exersată atent, de-a lungul timpului, de către Elena Dodiş şi Adina Cristică, revista Metamorfoze abundă de cultură şi  poezie. A format si promovat din anul 1990, când a fost fondată, până în prezent atâţia poeţi, încât  poate fi comparată cu mari reviste  literare, fiind  o onoare să te regăseşti în paginile ei… şi  „Chiar dacă nu ai scară la cer, să-ţi faci din inimă Sinaiul întâlnirii cu Dumnezeu!” (Const. Miu).

Eu cred că toţi colaboratorii revistei Metamorfoze sunt spirite camilpetresciene :    

      „Dar eu

       Eu am văzut idei

       Întâia oară brusc, fără să ştiu,

       De dincolo de lucruri am văzut ideea,

       Cum vezi, când se despică norii grei

       Şi negri,

       Zigzagul de argint al fulgerului viu…”       (Camil Petrescu)

Mărturisiri la „majorat”

de Cristian Neagu

 

 

Din punctul meu de vedere, faptul că „directivele” diriguitorilor culturii române,

-amprentate de un import ce nu se regăseşte în spiritualitatea românească,- au desfiin-

ţat posibilitatea  revigorării mitului adolescenţei, mă face să-mi amintesc cerinţa de

urgenţă ce se vehicula în mai toate mediile sociale, prin anii 90 : ,,să ne schimbăm men-

talitatea,,.   Cu ce sau în ce constatăm mai ales în plan cultural şi educaţional. Som-

ptuozitatea şi captivantul, nu mai frecventează visele noastre, valorile decad, degenerea-

ză, iar miturile moştenite, sunt renegate. Astfel, „din vremea cititului de carte” mitul

adolescenţei, – fie structurat dramatic, erotic, sau melancolic – îşi pierde chiar şi ultimele

amintiri, fără a mai fi solicitat în misiunea de a integra sensibilităţii şi meditaţiei,pe re-

prezentantul tinerei generaţii. Pe atunci, „drogurile” se distribuiau „la liber” prin bibli-

oteci şi librării, iar „supradozele” de lectură , lărgeau orizontul însuşirii valorilor spiri-

tuale.

     Literatura română înregistrează progresia valorică a operelor care au reprezentat

mitul adolescenţei  de la faza pionieratului: Ion Creangă cu Amintiri din copilărie în

cepută la 1879  finalizată în 1892 şi Slavici, cu Budulea Taichii, la cea modernis-

tă: George Mihail Zamfirescu, Domnişoara Nastasia (1927), şi  Maidanul cu dragoste

(1932). Interesant şi fără precedent este însă paradoxul, care a putut marca spectrul criti-

cii literare în anii 1966-67,atunci când celebritatea scriitoarei Francoise Sagan depăşise

cu mult graniţele Franţei, semnând romanul Bonjour, tristesse. Adâncite în studiul cărţii

acesteia, concluzionând superlativitatea,…e.t.c. şi alte elogii, distinsele noastre persdnali-

tăţi, n-au sesizat faptul că „unul de-al nostru” risipea anonimatul pulsului cotidian

al Medgidiei, transformâd-o într-un univers al iubirii, de unde, mitul adolescenţei produ-

cea efecte „subjugînd” generaţiile june, până la psihoza anticipării foiletonice ; adevărat,

neândeplinind condiţia unei opere literare. Să ne amintim de Ion Băieşu şi de eroii con-

deiului său, Tanţa şi Costel, fantele de Oraca, situaţie în care, succesul de public trecând

peste exigenţe, a impus criticii un armistiţiu, fără  să se mai amintească vreodată, undeva,

că mitul adolescenţei a aparţinut – sub această formă –  Medgidiei.

     Urmând ceea ce destinul mi-a atribuit drept „patimă” fiind prezent la dezbateri

pe teme literare în diferite localităţi din ţară, aveam să constat cu surprindere că în aceeaşi

urbe a eroilor lui Băieşu, mitul continua să existe prin strădania unui profesor de liceu,

părinte spiritual pentru elevii săi,  supus la scrâşnetul dinţilor printre furcile caudine,

zâmbind victorios în cele din urmă,  de fiecare dată când număr de număr,

revista literară a şcolii, (ajunsă la vârsta adolescenţei) iese de la tipar. Pelicula retinei

încă mai păstrează în arhiva amintirilor, determinarea copleşirii mele sufleteşti, de acea

nedefinită vrajă a mirificului existenţial în raportul peisagistic cu meditaţia poetică,

atunci când pentru prima dată păşeam în spaţiul delimitării văii Ali-bei-Ceair, de Valea

Carasu, spre stâncile cu cruci gravate, aparţinând epocii medievale timpurii, situate

în apropierea satului Remus Opreanu. Peste numai câţiva ani, un duh apollonian îşi întin-

dea braţele –perfect orizontal – între Medgidia şi Bucureşti, binecuvântând frunţile a doi

truditori condeieri, înfrăţiţi spiritual pe tema nealterării valorilor naţionale, acurateţii

limbii române şi intangibilităţii credinţei.

     Aşa am cunoscut revista METAMORFOZE, aşa l-am cunoscut pe cel căruia îi este

chipul „toamn”, ce oglindeşte într-un presupus luciu de apă, splendoarea amurgului do-

minat de un cumul al reveriilor tăinuite, în care se pot distinge nuanţe bacoviene la

confluenţa cu o tipologie filosofică argheziană, luminat în cele din urmă de o privire ce

confirmă universul eminescian: Prof. Dr. Const. Miu. Acest singuratic de Medgi-

dia nostalgicul marilor poeţi naţionali, el însuşi poet, eseist şi critic literar, îşi are su-

fletul codificat în calea efectelor nocive, emise de fenomenul subculturii cu care suntem

contemporani. Codul sufletului său, – inaccesibil pentru superficiali – odată descifrat, acti-

vează cele mai profunde sentimente (în sensul dăruirii de sine) impunând-se doar condi-

ţia justei interpretări a „heraldicului” său versificat: ,,Când aud/ vuietul mării/ sufletul meu/

devine/ un tenor/ al singurătăţii”. Fascinantă coincidenţă a trăirilor interioare, cu cele ale lui

Hans Fallada (Rudolf Ditzen) efigia mitului adolescenţei în literatura germană!

     Pe fond auster, în urbea „nuanţată de monotonie” revista METAMORFOZE ajunge prin

truda acestui dascăl autentic, la împlinirea celor optsprezece ani de la apariţia primului

număr. Titlul nu face referire la epopeea lui Cadmus şi a Aretusei din binecunoscuta

operă a lui Ovidius, ci mai degrabă sugerează etapele ascensiunii întru obţinerea calită-

ţii superlative a actului de cultură. Fără să exagerez, aş numi-o „tribuna Medgidiei”

de la care se transmite naţiunii continuitatea spirituală a culturii româneşti.

Prof.Dr. Const. Miu, – fondatorul revistei – cuprinde în câteva file din calendarele anilor,

(24 mai 2002; 5 mai 2006; 15 iunie 2007) satisfacţia premiilor decernate de către notabile

prezidii ale instituţiilor de cultură, fapt ce îl determină să asimileze revista unui senti-

ment de filiaţie, şi iată-l astăzi, (25 mai 2008) sărbătorindu-i „majoratul” copleşit de

emoţie, în mijlocul prietenilor apropiaţi, mulţi dintre ei scriitori, oameni de cultură.

     Dacă Stan Greavu Dunăre (1905-1929) ne-ar fi fost contemporan, negreşit ar fi

consemnat în bibliografia Dobrogei acest episod al perseverenţei, al penitenţei con-

simţite.

     La mulţi ani apariţiilor revistei, la mulţi ani, frate-Miu!

 

 

La Conciergerie

A la Conciergerie

J’ai rencontré

l’autre temps –

le temps immortel

caché dans le froid de ses murs

Închisoarea

de Marion MANOLESCU

La Conciergerie

m-a întâmpinat

celălalt timp –

timpul nemuritor

ascuns în răcoarea zidurilor

Tăcere

de Cristian NEAGU

Ce noapte se aşterne peste veac

Şi cum mai gem durerile prin trupuri,

Iar lăncierii cernelei, prin ministere tac,

Cuprinşi de somnolenţă, lehamite şi friguri