PORTOFELUL

de Const. MIU

Din pricina greutăţii, plasticul sacoşei se întinse tare-tare, iar băiatul se trezi cu „mânecile maieului” fluturând ca nişte bretele rupte, în timp ce pe jos se împrăştiase maculatura, adusă pentru acţiunea din şcoală, de colectare.

– Ce dracu’ ai făcut, mă, Cristi! se răsti diriginta, dând cu piciorul la o carte. Dacă ne vede stăpâna, o să ne pună să măturăm şcoala, zise ea fals sentenţios.

Diriginta clasei a XII-a B convinsese elevii să aducă maculatură, aşa cum făcea şi ea, şi le promisese că dacă şi anul acesta or să iasă pe primul loc, va solicita direcţiunii un calculator pentru clasă. Privind băiatul care se apucase să strângă maculatura împrăştiată, se mai linişti. Se aplecă şi ridică o carte: era cea la care dăduse cu piciorul. O luă şi după ce o lovi de podul palmei stângi, privi poza de pe copertă.

– Dacă află domnu’ Zer că l-ai dat la maculatură, o să treci la mate, când o mai fi bunica fată mare! se sperie femeia.

Cu cele şase volume de versuri publicate (o bună parte fiind scrise pe vremea când era o „sugativă notorie” – cum spunea lumea în târg), Dima Zer se credea poet, mai cu seamă de când se lăudase, arătând la cunoscuţi revista, îi răspunsese Constanţa Buzea, la rubrica Post restant a României literare, şi care îi publicase, spre încurajare, trei poezii. El uitase să precizeze însă că la revistă scriau tineri novice, care aşteptau din partea unei voci autorizate cuvinte de susţinere. Invitat sau nu, participa conştiincios la toate acţiunile Filialei USR, deşi nu era membru. Îşi dorea să fie primit, mai cu seamă că trecut binişor de 55 de ani, se gândea să-şi rotunjească pensia şi cu „suplimentul” primit de la Uniune. De aceea, nu scăpa ocazia să dea „cotizaţia” (ia, acolo, două-trei sticle de „uischiane”) unuia din „veteranii” filialei, ca să pună o vorbă bună pe lângă boss. Nicolae Motroc îi fusese şi redactor de carte la toate volumele publicate şi acceptase bucuros „micile atenţii”, promiţând, de fiecare dată, că va vorbi personal cu domnul Petcu, „Numa’ să nu baţi din palme şi să dai din pinteni, că de nărăvaş – te ştiu cum eşti –, da’ ţine cont că nu-i place!”, a mai avertizat bătrânul.

Cu un teanc de reviste în braţe, tânărul se apropie de dirigintă şi-i şopti:

– Nu cred că ştiţi, doamnă, de ultimu’ „recital” dat de poetu’ zero!…

– Ha-ha-ha! râse zgomotos femeia, ca apoi să ducă repede mâna la gură şi, privind în jur, să vadă nu cumva a fost auzită şi văzută de careva, întrebă misterios:

– Cine-a mai scornit-o şi p-asta?

– Da’ toată lumea ştie că i se spune aşa: poetu’ zero. I-am auzit pe ăia mai mari, din anii anteriori… Când l-am întrebat pe unu’, mai întâi a început să recite: „Banca era acolo…/ În parcul cu nimeni, / doar eu şi crângul cu păsări.” „Ai înţeles, fratello, ceva?” , şi, fără să aştepte răspuns, a adăugat repede: „Nici eu!”… Cică    i-ar fi zis unuia, la clasă: „Domnule, eşti un zero absolut, cum ştiu că zici că e poezia mea neînţeleasă de voi ăştia – generaţia maneliştilor –, care nu mai citiţi nimic şi vă uitaţi doar la filme decoltate, după ce adorm babacii!”

Diriginta îl apucă de braţ şi întrebă:

– Ce ziceai de ultimu’ „recital”… A mai venit la clasă „aghezmuit”?

– Nu, doamnă. S-a lăudat că are o nouă muză… La teză, semestru’ trecut, a pus scaunu’ pe catedră, s-a urcat pe el şi a început „să verse din el ultimele aberaţii” – cum spune colegul meu, Cosmin.

– O să pun problema-asta în primu’ consiliu profesoral! Promise femeia. A luat-o razna, paranoicu’-ăsta. Se crede mare poet naţional-local şi vezi, dragă, Doamne, lumea nu-l înţelege! râse ea cu poftă.

– Cosmin are dreptate. Zice că profu’ face parte din „galeria poeţilor clasici contemporani, din întâmplare încă în viaţă”… Continuă lectura

CĂLĂTORI SPRE INIMA SACRULUI

de Prof. Dr. Const. MIU

Motivul călătoriei are o gamă largă de semnificaţii în literatură şi teologie. Acestea pot fi „semnul unei pedepse primite, al unei penitenţe, al unei purificări, al unui ritual, al unei supuneri faţă de o promisiune sau al unei întâlniri cu Dumnezeu.” 1)

În Noaptea de decembrie  şi Mistreţul cu colţi de argint, motivul călătoriei se află în strânsă legătură cu altele două: căutarea acelui topos – terra sacra –, cetatea sfântă,  Meka (în primul poem) şi „vânătoarea ritual” (în cel de-al doilea poem). De reţinut că animalul fabulos – mistreţul cu colţi de argint „decide orientarea într-un teritoriu necunoscut”, 2)  care are atribute ale sacrului.

 

De remarcat că cei doi călători spre inima sacrului sunt nişte aleşi: unul este emirul Bagdadului („Şi el e emirul, şi toate le are…/ E tânăr, e falnic, e trăznet, e zeu”), celălalt este „Un prinţ din Levant, îndrăgind vânătoarea”. Şi unul şi celălalt renunţă la existenţa confortabilă, pentru a se aventura pe tărâmul sacrului, care se va dovedi iluzoriu. Averea demnă de invidiat a emirului este evidenţiată în poemul lui Macedonski prin intermediul enumeraţiilor cantitative şi calitative: „Şi el e emirul, şi are-n tezaur/ Movile înalte de-argint şi de aur,/ Şi jaruri de pietre cu flăcări de sori;/ Hangiare-n tot locul, oţeluri cumplite – / În grajduri, cai repezi cu foc în copite…”  Prinţul din poemul lui Şt. Aug. Doinaş nu se arată interesat de „vânatul cu coarne,/ ori vulpile roşii, ori iepurii mici”, nici de „căprioara cuminte/ şi linxul ce râde cu ochi sclipitori” – adică vânatul obişnuit, el e atras de un animal fabulos – mistreţul cu colţi de argint. Continuă lectura

Lansări de carte (II)

 

 

Carmen RADU – SENTIMENTE ÎN AMURG

 

În ,,Sentimente în amurg’’, descoperim cu plăcere sufletul cald al poetei Carmen Radu, care se deschide precum o carte, arătându-ne prin pasaje de file vechi sau noi că absolut nimic nu este tăinuit. Astfel, disecându-şi sufletul, ne zugrăveşte un tumult de senzaţii, un izvor de amintiri cu tristeţi şi bucurii, un noian de imagini şi stări ale sufletului cum putem vedea şi în poemul ,,Licitaţie’’, unde îşi licitează cu dărnicie valorile ,,mi-am scos sufletul / la licitaţie…/ cu tot cu amintiri,/ cu dezamăgiri,/ cu tristeţi/ cu zâmbete,/ cu plâns,/ cu moarte… ’’ (p. 37). Lacrimile, durerea, speranţele, iluziile şi multe altele devin adevărate teme în acest sinopsis al sufletului.

Am constatat cu surprindere, că problemele inerente în viaţă  şi pesimismul într-un mod absolut paradoxal, capătă o vigoare reconfortantă şi printr-o alchimie a sufletului şi a cuvântului toate acestea devin speranţă şi optimism.

Poeta îşi desenează maiestuos paşii în poezie, cu speranţele născute dintr-un tumult de trăiri, unde cruzimea timpului nu reuşeşte să o doboare, nici măcar să o clatine.  Îşi extrage seva din cuvânt şi în acest fel găseşte curajul şi tăria să lupte cu toate vicisitudinile vieţii şi transcende mai departe pentru o luptă abisală a sinelui. – Cosmin ŞTEFĂNESCU Continuă lectura

LANSĂRI de CARTE

ILUZIONISTUL CUVINTELOR de Cosmin ŞTEFĂNESCU 

În această carte (Marion MANOLESCUINTERNETCAFE), fostul meu profesor de franceză porneşte într-o călătorie iniţiatică în lumea internauţilor şi devine un învăţăcel al noii tehnologii care modifică lumea…

Această ironie pare ca o mănuşă aruncată de autor prezentului şi viitorului, pentru că simte şi vede parcă pliind timpul – dezgolindu-l de trecut,  prezent, viitor, că vechile valori, simboluri se devalorizează şi se pierd în hăţişul viitorului.

În această carte poetul se transformă într-un designer al cuvintelor în care se refugiază pentru a contempla în timpul studiului. Avid fiind de cunoaştere, descoperă că noua tehnologie, noul fenomen – calculatorul este o fereastră, o iconiţă, o deschidere către informaţie, către cei dragi cărora prin intermediul acesteia le trimite ‚‚un mesaj’’ îndrumat fiind de ‚‚o doamnă indiscretă /care-mi spionează mereu paşii’’; astfel scrie câteva versuri în care a plantat toate lacrimile lumii, absolut toate durerile şi tristeţile sale ‚‚Dezamăgit/ îţi dau întâlnire/ cu toate regretele mele ’’ (Iconiţă)

        În  poemul internet cafe, prin intermediul net-ului poetul are o revelaţie şi se întâlneşte cu Dumnezeu iar acesta îi indică toate relele, mizeriile, fărădelegile inimaginabile ale lumii şi îl îndeamnă să apese pe delete ‚‚şi poate vom schimba lumea ’’.

Poetul e un iluzionist ce dă clic cu mause-ul şi descoperă noi orizonturi de cuvinte în cuvinte. Este într-o căutare acerbă până când  găseşte rezolvarea tuturor acestor probleme şi astfel aşterne pe foaie trăirile şi nedumeririle sale ca un carusel de informaţie. Acest lucru se dovedeşte a fi minunat deoarece astfel s-a născut acest volum în care scriitorul se metamorfozează în-   tr-un  cronicar al vremurilor noastre şi în mâna lui Dumnezeu care pedepseşte răul pe pământ.

                                              

POETUL INTERNAUT de Const. MIU

 Modern prin forma poeziilor, ca şi prin problematica abordată, poetul Marion Manolescu – ajuns la al patrulea volum de versuri (Internetcafe, ediţie bilingvă: româno-franceză, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2009) – rămâne, sub aspect afectiv, un romantic incurabil. Sunt inşi care ajunşi la al şaselea volum se cred deja poeţi naţionali, însă bat în toate aceeaşi metaforă, în timp ce dl Manolescu de fiecare dată a abordat alte registre tematice, cu o largă paletă a metaforei!

Fiorul liric vine de pe coridoarele inimii de etern îndrăgostit. Sub aspectul acesta, merită a fi citată poezia Reverenţă, publicată mai întâi de noi în revista METAMORFOZE: „Ascunde-ţi tăcerea / în palma mea / stângă / să-mi fii / mai aproape / de inimă // Îţi voi face / o reverenţă/ adâncă / până în sângele meu / şi-ţi voi da / împrumut / simbolul @ / de care atârn / îndrăgostit” (p. 6).

Prin gestul de reverenţă, poetul – ca un cavaler de altădată – îşi invită partenera în lumea virtuală a internetcafe-ului. Este o altă lume pe care îşi propune s-o exploreze în doi.

Noutatea volumului în discuţie constă în uzitarea unor termeni şi simboluri specifice internetului. Însă, prin trăirile pe care le sesizăm în fiecare creaţie, acestea sunt umanizate. Elocvente sunt poeziile Iconiţă: „Te sun / pun camera web în funcţiune / şi aştept / să-mi accepţi / sentimentele / virusate / de emoţie// O doamnă indiscretă / care-mi spionează mereu paşii / îmi spune  să-ţi las / un mesaj… (p. 20) şi Eu. Com: „Sunt / numai pentru tine / şi dacă vrei / dă clic pe inima mea / pentru a-mi pierde / sufletul / şi aşa rătăcit / între atâtea apeluri // Subscrie acum…” (p. 20).

Dacă avem în vedere moto-ul ales de poet („Noul nostru idol este internetul”), vom spune că în şi prin acest volum de versuri Marion Manolescu realizează o asociere prin disociere. Sintagma noastră relevă un paradox, pe care trebuie să-l explicăm: împrumutând limbajul şi simbolurile internet-ului, poetul acceptă acest nou idol (a se vedea şi folosirea pluralului colectiv nostru), însă prin umanizarea de care aminteam la începutul acestor consideraţii pe marginea volumului, poetul se disociază, dând acestei lumi frumuseţea sentimentelor sale.         

                                                              

Continuă lectura

METAMORFOZE – 100

de Doru Ioan LAZĂR

Când spun: METAMORFOZE,

Eu înţeleg schimbare

A clipei scăpărare,

Un vals nebun de Roze,

Buchet de tuberoze

Ce scânteiază-n soare…

 

Când spun: METAMORFOZE,

Eu înţeleg schimbare…

 

Sublimă căutare,

Ieşiri din anchiloze,

Ca un album de poze

Din vremi nemuritoare…

 

Când spun: METAMORFOZE!

 

CU… PARU’ !

 

              Numitului Florin Iaru

 

Iaruleee,… când te-ai născut

Ursitoarele-au făcut

Ceasul tău în zi de MARŢI,

Miercurea – post fără Harţi,

Joi eşti drac, nu eşti divin,

Vineri – şarpe cu venin,

Sâmbăta – trei ceasuri rele,

Iar Duminica … belele…

Fiindcă tu ai renegat

Neamul Binecuvântat,

Neamul nostru, românesc,

Ce-a născut un Eminesc…!

 

Tu, un nulla, imposibil,

l-ai taxat: „Intraductibil!”…

 

Pentru cine, bă, pencine –

Pentru minţile puţine,

Pentru graiurile care,

Domnul le-a creat sub soare

Şi le-a dăruit ca Hrană

LIMBA EMINESCIANĂ!?

 

Asta a umplut paharu

Şi mi-e mai amar… amaru

Că te-aş ologi cu paru

Iar şi iar şi iar, bă, Iaru…! 

Continuă lectura

Mihai Eminescu, contestatarul „caradalelor”

de Cristian NEAGU

 

Mai puţin cunoscuta lucrare a distinsului profesor universitar  Nicolae Cartojan „Cercetări literare” alcătuită în perioada 1929-1940, scoate în evidenţă dimensiunea şi prestigiul publicisticii eminesciene, sub influenţa contextului politic al vremii, fără a neglija să amintim cota extrem de ridicată a românismului după proaspetele evenimente istorice, 1821- asasinarea lui Tudor Vladimirescu, şi 1866- prin lovitura de palat, surghiunul lui Al. I. Cuza.

          Cauza principală a polemicii pe care o ducea Eminescu cu fracţiunea liberală este că oamenii acesteia, nu resimţeau  legătura spirituală cu ţărănimea, cu scopul jertfei pandurilor lui Tudor, considerându-i tocmai ca făcând parte din rândul celor care l-au suprimat. Astfel, aflăm că motivul vehemenţei polemice împotriva lui Macedonski, nu se datorează celebrei integrame aşezată tendenţios de Grigore Ventura între cei doi. Adaosuri pe marginea unor manuscrise, sunt extrem de revelatoare: „Deşi nimic alt decât nepotul sârboteiului tafecciu (Dimitrie Macedonski) care-a vândut creştetul sfânt al domnului Tudor în mâinile grecilor, se pretinde acum boier mare, la care alţii n-ar fi vrednici a fi slugi măcar.” (Ms. Ac. Rom.) Din punct de vedere literar, Eminescu nu l-a considerat niciodată legitim pe Macedonski, între ei stând „creştetul sfânt” al lui Tudor. Pentru Eminescu, fanarioţii şi urmaşii lor, a însemnat cortegiul clientelar de diverse etnii de tip constantinopolitan lăsat asupra ţării ca nişte lăcuste. Când ne vorbeşte de pătură „superpusă”  Eminescu se referă la „resturile numeroase” ale haimanalelor de sub steagurile lui Pasvantoglu, (insurgent turc vestit pentru groaza răspândită în Olt şi Rusciuc) Al. Ypsilante, grecul cu zâmbet ucigător, din care îşi trag obârşia Giani,(ministru de justiţie în cabinetul lui I. Brătianu)  Carada, (redactor la Românul iar din 1883 director al B.N.R.) C.A. Rosetti, (conducător politic alături de Brătianu)  Cariagdi (fost ministru de justiţie în cabinetul I. Ghica, primar al capitalei 1884) Pherekidis (om politic) Candiano Popescu, (participant la evenimentul din 11 feb. 1866 care aduce detronarea lui Cuza) lideri ai liberalismului românesc, „caradale” cu funcţii decorative parazitare. În contestarea acestora, intră desigur şi originea lor, fără a-l cruţa chiar şi pe C. A. Rosetti, sau Nicu Xenopol,  excepţie făcând doar pentru Grigore Ghica, domnitor asasinat în urma protestelor ameninţătoare asupra Marii Porţi şi Cancelariei austriece, la fărâmiţarea administrativă a Bucovinei.  Continuă lectura

RUGĂ

de Const. MIU

Doamne, Eminescu – Sfinte,

Tatăl Nostru din cuvinte,

Dă-ne nouă râsu-plânsu,

Toate câte sunt într-însu’!

 

Dă-ne floarea cea albastră,

Inima fie măiastră;

Pâinea cea spre nemurire

Fie-ţi versul de iubire.

 

Şi ne iartă, de-am greşit,

Cârtitori ce te-au hulit.

Cu IUBIRE ne-mpresoară

Şi acum, ca-ntâia oară!  

 

 

Revista METAMORFOZE la nr. 100

de Cristian NEAGU

Spectrul cultural contemporan este marcat de evenimentul major ce se derulează la Medgidia, cu ocazia sărbătoririi apariţiei cu numărul 100 al revistei „Metamorfoze.” Fără a beneficia de minimul publicitar, spre a se face cunoscută la nivel naţional, fără a fi susţinută financiar de vreo instituţie culturală – unica sursă pecuniară fiind modesta chenzină a fondatorului ei, Prof. Dr. Const. Miu –  a reuşit să ajungă la acest impresionant număr de apariţii.

             Conţinutul revistei impresionează cititorul respectând raportul emitent – receptor, ceea ce demonstrează profesionalismul absolut al redactorului şef. Fie că lecturăm critică literară, poeme ori eseuri, este de apreciat faptul că semnatarii lucrărilor puse în paginile revistei, ating dezvoltarea diacronică şi articularea sincronică, în interacţiunea normelor sau a genurilor, având consistenţa câmpurilor de tensiuni, de forţe centripete, şi centrifuge care se produc în cadrul diversităţii temelor. Astfel, tensiunile sunt pluridirecţionale, ca în toate sistemele socioculturale umane, drept care o mişcare literară de mică amploare, (cum este cazul colectivului redacţional „Metamorfoze”)  tinde către filonul intelectualist, chiar dacă fizic, aspectul revistei este unul modest, din cauze explicate mai sus. Şi cum altfel putea să fie structurată o revistă fondată de Prof. Dr. Const. Miu, cel care l-a avut mentor, pe absolutistul literar, regretatul Marin Sorescu?

Continuă lectura

NOI DOI

de Cristian NEAGU

Doinei Cozac

 

Buna mea,…Iubirea mea!  

Îţi aminteşti?

Te-am descoperit complementar

În căutări pur dezinteresate

Prin subsolul spectrului sentimental,

Şi m-am întrebat, copleşit de şoapte:

De unde ai blândeţea cu care mă-nconjori,

De unde-mi dai iubirea la care nu răspund

Tu, graţie şi farmec, rebelă uneori,

Ce îmi veghezi tristeţea în suflet şi gând?

Vinovat de faptul rănilor ascunse

Păşesc pragul către a ta chemare

Măcar o noapte să mă scald în vise

Şi să pot iubi cu disperare…

Tomnatici,

În nostalgii cărunte cufundaţi,

Ne-am supus iubirii acceptând

Să fim nebuni, să ne lăsăm purtaţi

Acolo unde-i Eros mai profund.

Pe aria melodică a nopţii

Clipele-au surâs în paşi de vals

Cu teamă de o răzgândire-a sorţii,

Cu rugă de-a nu pierde ce-a rămas

Şi-atunci, trupurile noastre s-au chemat

Încleştându-se în dulcea lor beţie

Până la extaz, iar ochii-ai lăcrimat

Ning peste sentimente petale de narcise,

Un cântec vechi se recompune-n noi;

Să-ngenunchem iubito  la visele ucise

Şi să ne stingem, într-un sărut apoi…

Rămâi…Nu pot veni unde mă chemi,

Sentinţă şi destin mă-mpart,

Mi-e sufletul prea multe ierni

Şi-n orizonturi mă prefac…

 

 

IRONIA SORŢII

 

Sunt căsătorit cu absenţa feminină,

Îmi este dor de nud şi de alint

Şi sunt atras în cursa de lumină,

Recunoscând  că sunt introvertit.

Aşa te-am cunoscut: fermă, distinsă,

Aşa te-am posedat: nevrotic şi profund,

Dar nici nu ştiu de ce mi-ai fost trimisă

Căci am destinul orb, dar îl mai am şi surd.

Te pierd iubito în unghiul de cocori,

Şi mâna-ntind ca pentru ultima dată

Spre gura ta, cu dor de sărutări,

Spre ochii tăi, ce plâng iubirea moartă,

Te chem în gând dar n-am niciun răspuns

Te culc pe braţ  în crunta-mi amăgire

Şi mâna-ntind, agonizând răpus,

De ieri şi-alaltăieri, rămase amintire

Eşti Doina Cozac,  tandră şi rebelă,

Dar nu vei fi căldura cea mult ocrotitoare,

Şi totuşi mâna-ntind dorindu-te, himeră,

Şi totuşi te alung, şi nu-nţeleg ce doare…

La vremea părului cărunt, patimi târzii

Mi-au provocat o rană, ce a rămas deschisă;

E ilegal ce fac, mă doare, dar să ştii

Că te iubesc, iubire interzisă!

 

Către tine

de Ioana TOADER – XII E (LTNB)

Poate astăzi îmi topesc fericirea

poate ieri eram atât de frumoasă

precum gândul tău despre mine

daca aş fi..

ceea ce simt..

 

Abia atunci… Alergând

te trăgeam de firele nevăzute

către viaţă

către tine..

Împreună…

 

Pe geamuri

Se prelinge ziua.

Dar până la noi

Nu ajung

Flămândele ei braţe,

Lumea ca o fiară de aur

Zvârcolindu-se

În agonia orbitoare

Se preschimbă

Într-un desen. 

Poate astăzi îmi topesc fericirea

poate ieri eram atât de frumoasă

precum gândul tău despre mine

daca aş fi..

ceea ce simt..

 

Abia atunci… Alergând

te trăgeam de firele nevăzute

către viaţă

către tine…  Continuă lectura