FELICITĂRI

Const. MIU

Luă teancul de reviste, ziare şi plicuri din cutia poştală şi, după ce intră în casă, le aruncă pe masă. „Iar a venit scadenţa la facturi! ” îşi spuse Tică Pricopsitu.

Lucra ca programator IT la o companie multinaţională şi nu se putea plânge de salariu, însă în afară de îmbrăcăminte şi alimente, tot ce-şi cumpărase, inclusiv maşina, fusese luat pe credite de la trei bănci, care la vremea când încheiase contractele – numai cu buletinul –, îl ademeniseră cu o seamă de oferte care mai de care mai tentante. Toate au fost bune şi frumoase, dar după primele şase luni, a primit de la fiecare bancă înştiinţare că începând cu data cutare, dobânzile nu numai că se măresc, dar sunt şi variabile, în funcţie de cursul galopant al euro… Din acel moment, n-a mai avut linişte sufletească.

Îşi aprinse o ţigară şi începu să ia la mână plicurile, spre a pune facturile în ordinea zilelor de plată. Desfăcea plicurile, aproape automat şi se uita mai întâi la data limită a scadenţei, apoi nota     într-un carnet, unde-şi ţinea toate socotelile cu „dările către stat” – cum numea el taxele şi impozitele.

La un moment dat, îi atrase atenţia hârtia gofrată scoasă dintr-un plic. Pe un ton sec, era anunţat că în câteva zile avea să primească cinci mii de euro. Nu a dat importanţă scrisorii, spunându-şi  că o fi o glumă proastă a vreunui coleg de serviciu şi îi păru tare rău că n-are cum    să-şi dea seama cine ar putea fi autorul, că tare ar fi vrut să-i facă o farsă, în stilul celor filmate cu camera ascunsă.

Când a primit înştiinţarea să se prezinte la bancă, spre a-şi încasa suma de cinci mii de euro, fata de la casierie îi dădu şi un plic. Acasă, a descoperit aceeaşi hârtie gofrată, pe care era menţionat:

„Banii nu implică nici un efort din partea dumneavoastră. Indiferenţa faţă de vecinii din scara blocului a culminat cu decesul vecinului de la etajul superior al blocului unde locuiţi – mort la data de…

Vă rugăm să verificaţi datele comunicate.”

Abia acum înţelese

LUMINA VEŞNIC VIE

Const. MIU

Peste crucea-nsângerată

Roua ochilor se lasă;

Singurul fără de pată

Ne-a adus Lumina-n casă,

Că-i aleasă.

 

Inima rotund dospească

Pâinea Cinei cea de taină

Şi, mâncând, la toţi vestească

Împăratu-n nouă haină

De Lumină.

 

Ziua asta iar să fie

Doar a Învierii sfinte,

Căci Lumina veşnic Vie

Chiar al Cerului Părinte

Ne-o aprinde!

 

15 aprilie 2012

Treziți-vă români!

de Cosmin Ștefănescu

Lingvistica si sacralitate (eseuri)

În ultimii ani, în pofida faptului că istoricii noștri nu vor nici în ruptul capului să se „trezească din somnul cel de moarte” , asistăm din ce în ce mai des la o trezire a națiunii fără precedent. Așa că istoricii și lingviștii pot să doarmă în continuare căci românii se trezesc și pun întrebări și fac săpături în librării, biblioteci, vizitează muzee din dorința de a descoperi adevărata noastră istorie peste care s-a așternut în decursul eonilor un văl de uitare.
Mulți dintre noi suntem uimiți atunci când descoperim că istoricii ne vând artefactele oriunde în lume fără ca nimeni să sesizeze acest lucru și să stopeze furtul, după care se scuză că acele artefacte ei le consideră niște falsuri… Totul, așa fără o explicație ori un studiu amănunțit. Apoi descoperim că mass-media vuiește despre vânătoarea vrăjitoarelor și despre recuperarea artefactelor din banii românilor din toate colțurile lumii (vezi episodul recuperării brățărilor dacice ori cel al tăblițelor de la Sinaia).
Domnul profesor dr. Constantin Miu, prin intermediul volumului:” Lingvistică și sacralitate”, ne poartă prin lumea cuvântului spus ori scris de la începuturi și până în prezent. Autorul, în acest volum atrage atenția și trage un semnal de alarmă, alături de alți autori dedicați adevărului, pe care domnia sa îi citează, că lingviștii noștri din motive de neînțeles au descoperit că limba noastră este o limbă de împrumut. Nu putem ști ce anume i-a determinat pe acești lingviști să conchidă în privința unor cuvinte din dicționarul limbii române că ar avea rădăcini turcice, slave ori din limba latină. Se pare că acești oameni au uitat că această limbă este vorbită pe întreg arealul acestei țări spre deosebire de țările pe care le amintesc, care au o multitudine de dialecte și limbi vorbite.
Autorul acestui volum vine cu un raport aproape balistic, aș putea spune de cuvinte și rădăcini ale cuvintelor din limba traco-geto-dacă. Ne semnalează că nu tot ce este scris în această carte trebuie absolutizat și că lingviștii ar trebui să studieze mult mai aprofundat istoria rădăcinilor unor cuvinte care din eroare ori rea-credință au fost catalogate greșit.
La citirea acestui volum descoperim o paletă largă de informații… De la rădăcinile uitate ale cuvintelor la Mihai Eminescu cu poezia :” Memento mori”, apoi ne duce în inima credințelor lumii, dorind ca în această incursiune, să descoperim perioada blanca a lui Iisus. Călătoria continuă… cei care doresc să pătrundă în această lume plină de informații vor citi cu siguranță acest volum.
07.04.2012