Irina ZAMFIRESCU
Cu parfum de crizanteme
A venit iubirea noastră –
Și-a fost scris cândva în stele
Să rodească!
Cu parfum de crizanteme,
Raze blande si catrene
Au venit în lumea noastră
Să-mplinească!
Cu parfum de crizanteme,
Toamna ne-a adus iubirea –
Să lăsăm deci fericirea
Să-nflorească!
Cosmin ŞTEFĂNESCU
Lordul Mangraw Darby se numără printre puţinii care a reuşit prin diferite tertipuri să evadeze de pe planeta bogătaşilor. Planeta Ridonzi devenise în ultima vreme mult prea periculoasă pentru el şi copii lui. Ajutat de aceştia reuşise să fure o navetă saroniană hiperpropulsoare în perfectă stare de funcţionare şi să fugă în neştiut de pe planeta orgiilor şi crimelor. Au decolat într-un zgomot infernal. A fost cât pe ce să fie doborâţi de armele laser ale trupelor de asalt conduse de contele Kiatzo Erisei. Au scăpat ca prin minune. Atuul acestei echipe de transfugi a fost fiul lordului, un pilot excelent care cu abilităţile sale a reuşit să dejoace toate planurile otecazilor. Ajunşi în spaţiu au făcut o mulţime de manevre evazive ca să scape de navetele de urmărire terrali. Aceştia trăgeau din toate direcţiile. Era un tir încrucişat din care cu greu se mai putea scăpa. Tânărul a folosit tactici de disimulare apoi trase cu toată forţa şi doborâ trei dintre navele inamice. Se uită prin hublou şi mai numără încă două dar dronele erau pe terminate şi se îndreptau către un câmp imens de meteoriţi gigantici. Neavând nicio altă soluţie intră în forţă în câmpul de mine naturale şi se ascunse în spatele unui meteorit de mărimea unui oraş mediu. Strategia a funcţionat căci unul dintre urmăritori s-a izbit puternic de un meteorit şi a explodat în mii şi mii de fărâme. Zona a devenit instantaneu instabilă şi se mişca ca un şuvoi de magmă antrenând toţi meteoriţii cu care intra în contact. Acest lanţ de explozii avea să măture totul în calea sa. Echipa lordului reuşi să se strecoare cu greu în afara ploii de meteoriţi şi flăcări cu destinaţia Iahim. În momentul când au ajuns într-o zonă lipsită de pericole din spaţiu au descoperit că naveta lor fusăse puternic avariată şi era necesar să aterizeze de urgenţă pentru reparaţii. Lordul Mangraw Darby se uită pe monitoare apoi privi trist către fiul lui.
– Fiule suntem la sute de mii de ani lumină de Iahim iar naveta este într-o stare deplorabilă. Dacă nu aterizăm curând… toată lupta aceasta a fost în van.
– Tată am stabilit cursul. Vă rog să vă aşezaţi confortabil… o să comut pe viteză superluminică…
– Riscăm prea mult!… nava poate să explodeze instantaneu…
– Altă şansă nu avem… Fie ce-o fi… zicând acestea atinse mai multe lumini care pâlpîiau pe ecranele holo HV iar nava se avântă în abisul universului. În câteva momente nava se opri în apropierea atmosferei planetei Iahim. Ajunşi aici cei doi folosiră dronele rămase pentru a distruge sateliţii plantaţi pe orbita planetei. Apoi porniră în forţă către planetă şi aterizară pe o insulă. De la sol se vedeau ridicându-se o mulţime de nave inamice. Cu siguranţă au fost alertate de explozia sateliţilor.
Au fost surprinşi din primul moment de faptul că peste tot erau domuri şi piramide suprapuse, locuinţe îndrăzneţe care păreau că scrutează cerul dar nu exista nici un pic de activitate umană. Zona părea pustie. Cei trei se uitau în jurul lor şi nu le venea să creadă că este atât de linişte. Fiul lordului se întoarse brusc către naveta saroniană. Nava fumega. Evaluă de la distanţă pagubele şi conchise că îi va lua ceva timp să remedieze defecţiunile dar acest lucru va fi posibil după ce va găsi un loc de andocare. Se răsuci brusc și privi imaginea de ansamblu și observă un bătrânel venind spre ei.
– Bine ați venit pe Yesorg Prim!
– Bine te-am găsit părinte!… zise lordul după ce în prealabil îi studiase sutana ponosită.
– Numele meu este Seume Therazan. Sunt unicul locuitor de pe această insuliță.
Cei trei îl priveau pe bătrân uluiți. Tânărul lord sparse gheața și se adresă preotului.
– Este surprinzător că această insulă este nelocuită… pardon!… are doar un singur locuitor. Părinte vrem să te rugăm să ne spui unde ne putem ascunde că abia am scăpat de blestematele de stafii.
– Fii mei – zise Seume protector – dușmanii otecazilor sunt prietenii mei. Toate aceste clădiri sunt părăsite. Puteți să vă instalați în oricare doriți.
– Vă mulțumim, părinte-păstor! Sunteți prea bun cu noi!… zise fiica lordului îmbujorându-se pentru o clipă.
– Domnișoară nu trebuie să îmi mulțumiți. Mulțumiți mai bine sfântului Graal că v-a ajutat să ajungeți nevătămați aici. Dar să nu mai lungim vorba și să intrăm într-o clădire că aici ne pasc prea multe primejdii.
Acestea fiind zise, Seume Therazan îi conduse proteguitor spre intrarea unei piramide. Ajunși la intrare tastă un cod alfanumeric după care spuse o parolă de neînțeles… probabil un cuvânt dintr-o limbă moartă și ușa culisă într-o nișă practicată cu măiestrie în perete. Intrară pe un culoar puternic luminat, parcurgându-l observară mai multe camere din care se părea că lumea plecase în mare grabă. Totul era în dezordine. Therazan le indică o cameră puternic luminată și intrară cu toții.
În încăpere erau o muțime de aparate ultrasofisticate iar pe pereți tronau o muțime de picturi cu așteptarea lui Eriatlov Canes – profetul universal. Lordul trecu în revistă toate lucrările după care rămase postat în fața uneia dintre ele şi privind lăcrimă după care se întoarse după bătrân și spuse:
– Părinte, nu știu ce reprezintă această imagine!… cert este că pe măsură ce privesc mai intens, am strania senzație că aceasta îmi vorbește. Nu știu cum să îți spun dar pare că adânc în spatele culorilor este ascunsă toată viața mea. De câte ori privesc această lucrare mă simt ca și cum aș intra în transă. Recunosc foarte ușor această senzație pentru că unchiul meu Kerty Gemma obișnuia să ne facă în glumă pase hipnotice; încă o lacrimă îi brăzdă chipul ascuțit, săpat parcă în granit. După ce am privit această pictură mă simt de parcă toată viața mi-ar fi fost furată. Stranie senzație! Acum singura mea mângâiere sunt copiii mei.
******************************************************
Primul ministru otecaz încercase prin toate mijloacele să împiedice căderea comandantului suprem. Tabăra facțiunii adverse îi dejucase toate planurile. Pentru faptul că îl considerau un ghimpe în coastă îl întemnițaseră la nici douăzeci și patru de ore după ieșirea total deplasată a comandantului suprem. Imaginile holo HV au făcut totul. Impactul holoînregistrării din palatul Sarona a fost colosal. În momentul în care otecazii au început să dea semne de nervozitate au fost instaurate măsuri draconice pentru înăbușirea oricărei revolte.
Mitinguri antidictator se nășteau la tot pasul. Cererile pe toate cele patru planete erau fără echivoc. Toți cereau ca Duna Erlich să fie înlăturat din poziția de comandant suprem. Printre acești nemulțumiți fusăseră infiltrați cu multă abilitate simpatizanți ai facțiunii adverse.
Destituirea lui Duna Erlich și a clicii lui era iminentă. Țesătura de otecazi aservită dictatorului era demontată piesă cu piesă. Întreg eșafodajul acestei dictaturi avea să se zdruncine fundamental și să se zdrobească de zidul hoardelor de otecazi și teralli. Peste tot era mare fierbere. Comandantul suprem nu era de găsit. Imagini holografice ale comandantului apăreau și dispăreau pe toate cele patru planete derutându-i pe urmăritori. Cei interesați să revendice funcția de comandant suprem au torturat o mulțime de otecazi care fuseseră întemnițați în ultimele ore. Nimeni nu putea să spună cu certitudine unde se ascundea comandantul proscris. Ordinele de câteva luni veneau de la imagini de fum. Ultimul torturat a fost Nedort Dolberg primul ministru demis. Acesta a negat că ar avea cunoștință unde este cel căutat ba chiar a avansat o ipoteză uluitoare. Presupunerea ministrului demis era că dictatorul murise cu mult timp în urmă. Otecazii inchizitori erau bulversați de această ipoteză. Mulți dintre aceștia Considerau aceste informați zmulse de la ministru veridice.
Cu siguranță lucrurile au scăpat de sub control iar pe ministrul demis și pe toți cei închiși îi păștea reciclarea în cuvele Byleth.
Generalul Xariwo Șarby a scăpat ca prin urechile acului de pe planeta Iahim. Guvernatorul Reltih Floda îl vânase cu înverșunare întocmai cum primise ordinul de la primul ministru dar fără sorți de izbândă. Partizanii acestui general făcuseră tot posibilul și îl scoseseră nevătămat de pe planeta Iahim.
Astfel tânărul general cu ambiții nenumărate putea visa la o înscăunare fastuoasă în funcția de comandant suprem. Acest lucru se va concretiza când va ajunge pe planeta mamă… planeta Hilan.
Sandra BROJBA – clasa a IX-a D, LTNB
Poeziile “O,ramai…” si “Trecut-au anii” de M.Eminescu sunt doua elegii care au ca tema regretul dupa pierderea ireversibila a timpului si a universului infantile. Cele doua creatii reliefeaza ipostaza maturului ce s-a desprins iremediabil de paradisul copilariei.
Sub aspect structural, “O,ramai…” este formata din doua parti: prima in forma unui lung monolog al padurii mama (primele 5 strofe), care incearca sa-si convinga “fiul” sa nu paraseasca toposul sacru al carei protectoare este ea si atitudinea ostentativa a eroului liric, discursul sau cuprinzand ultimele doua catrene. Se remarca –inca din prima strofa – tema literara, regretul eului poetic cat si al naturii mama pentru pierderea varstei de aur a omenirii-copilaria si detasarea de sacrul cadrului natural.
Monologul padurii mama relatat pe un ton blajin evidentiaza in incipit cererea urmata de o justificare, prin intermediul imperativului invocatiei in repetitie:”O ramai,ramai la mine” si justificarea prin marturisire a sentimentului de iubire materna al naturii:”Te iubesc atat de mult”. Ambele versuri citate dobandesc certitudine si plasticitate prin intermediul superlativelor stilistice relevate. Celelalte doua versuri ale primului catren reliefeaza relatia osmotica eroul liric-natura, care ii confera acestuia valoare de unicat. Unicizarea profundei legaturi dintre cei doi protagonisti este revelata prin intermediul unei negatii prin afirmare:”Ale tale doruri toate/Numai eu stiu sa le-ascult.”.Imposibilitatea patrunderii unei alte finite sau instante in comuniunea protagonistilor este relevata de sintagma “numai eu”, ce confera si nota negative afirmatiei din ultimul vers.
Cea de-a doua strofa reveleaza un portret stilizat al eroului liric-in ipostaza copilului- rememorat de “padurea mama”.
Se remarca o profunda cunoastere senzoriala prin intermediul vizualului. Reciprocitatea acestei cunoasteri este evidentiata in esenta ultimelor doua versuri ale strofei:”In al umbrei intuneric/Te asaman unui print/Ce se uit-adanc in ape/cu ochi negri si cuminti”, intrucat natura mama, in ipostaza colectiva a apei, patrunde in sufletul protagonistului prin intermediul motivului eminescian “ochi”. Dorinta de cunoastere in profunzime a elemntelor cadrului natural este relevata la nivel grammatical, prin intermediul adverbului “adanc”, facand referire la aspiratia eului poetic.
Cat despre cunoasterea senzoriala pe care o experimenteza natura mama se remarca aceeasi dorinta de patrundere in abisul sufletesc al “micului print”, prin intermediul adjectivului “negri”.
Urmeaza o ampla descriere a frumusetilor unui topos paradisiac, ce monopolizeaza cel de-al treilea catren. Primelele doua versuri ale strofei a treia marcheaza contragerea naturii in ipostaza acvativa si vegetala: “Si prin vuietul de valuri/Prin miscarea naltei ierbi”, ce releva o imagine auditiva,vizuala si dinamica. Metafora symbol a acestui catren se remarca in ultimele doua versuri ale strofei:”Eu te fac s-auz in taina/Mersul cardului de cerbi”. Efemeritatea timpului este evidentiaza de cuvantul din pozitie initiala de vers “mersul”. Prin articularea cu articol hotarat enclitic a cuvantului precizat se reliefeaza unicitatea trecerii timpului prin viata protagonistului. “Cardul de cerbi” reveleaza atat idea unui ansamblu de sentimente, trairi si emotii, prin intermediul substantivului colectiv “card”, cat si relatia osmotica erou liric-natura, aici in ipostaza animala “cerbi”.
Strofa a patra a poeziei “O,ramai…” abordeaza cu mijloacele liricului universal infantile, decriptand farmecul prilejuit de contemplarea frumusetilor naturii edenice. Situarea in pozitie initiala de vers a pronumelui subiect “eu” atrage atentia asupra padurii mama, care apeleaza la o rememorare vesnica a erolui liric, in timpul varstei de aur a omenirii-copilaria. Aceasta afirmatie este sustinuta la nivel grammatical, prin intermediul verbelor la prezentul etern: “eu te vad rapit de farmec/Cum ingani cu glas domol.”
Ultima strofa ce incheie lungul monolog al padurii mamaeste monopolizata de motive eminesciene cu rol in plasticizarea limbajului. “Luna plina”, ca si constiinta martor, participa la despartirea, detasarea eroului liric de toposul paradisiac. Incercarea ultima a naturii mama de a-si pastra “fiul” in mediul sacru este reliefata de imaginea vizuala din versul al doilea al catrenului: “La vapaia de pe lacuri”. Se remarca sintagma oximoronica ce reveleaza strigatul de disperare al naturii, in incercarea sa de a-I recapata atentia eroului liric.
Discursul ostentativ al “micului print” incepe prin constientizarea realitatii si a imposibilitatii revenirii la universal infantile; concluzie sustinuta la nivel gramatical prin intermediul adverbului de mod “astfel” , cat si al verbului la perfect simplu “zise”. Prima strofa a discursului eroului liric releva o atitudine detasata a acestuia –a la legere- evidentiata cu precadere in versurile: “Suieram l-a ei chemare/S-am iesit in camp razand”. Atitudinea astentativa a protagonistului este relevata de raspunsul acestuia la chemarea padurii mama printr-un “suierat” detasat si insensibil la readucere a toposului paradisiac si a traiului sacru din perioada inocentei. Ultimul vers citat reliefeaza parasirea varstei si a spatiului izolat “padurea”, sub protectia naturii mama si a tuturor elementelor cadrului natural. Starea de beatitudine este relevata in aparenta prin intermediul verbului la gerunziu “razand”. Eliberarea de constrangerea unui spatiu limitat se reliefeaza prin intermediul toposului din versul citat “in camp”. Nemarginirea acestui topos si granitele sale dilatate ii confera eului poetic, acum in ipostaza maturului, ideea de libertate, dreptul la propria alegere a drumului pe care doreste sa-l urmeze, insa aceasta dorinta de libertate a protagonistului ii adduce solitudinea maturitatii, in care este silit sa traiasca odata cu alegerea “campului”, in detrimental sigurantei spatiului izolat –oferit de “padurea mama”.
Situarea adverbului de timp ästazi”in pozitia initiala de vers reveleaza revenirea la constientizarea planului real, iar conditionalul incertitudinii din acelasi vers evidentiaza la nivel gramatical imposibilitatea revenirii la acel topos ideal: “Astazi chiar de m-as intoarce/ A-ntelege nu mai pot”. Acest ultim vers evidentiaza faptul ca e vorba de doua discursuri paralele: monologul padurii mama nu se intersecteaza cu discursul “fiului risipitor”.
Judecatile se fac acum din perspectiva maturului care-si constientizeaza neputinta contopirii in universal infantil. Intrebarea de natura retorica din ultimele doua versuri dezvaluie strigatul cwelui disperat, care constientizeaza pierderea ireversibila a varstei de aur a omenirii-copilaria.
Si in poezia “Trecut-au anii…”remarcam ca tema regretul dupa detasarea temporala de copilarie. Pierderea ireversibila a paradisiacului si a universului infantil apare exprimata cu pregnanta chiar din prima strofa a poeziei. Curgerea ireversibila a timpului este evidentiata prin intermediul comparatiei “Trecut-au anii ca nouri lungi pe sesuri”. Se remarca un superlativ stilistic la nivel gramatical, prin intermediul adevrbului “niciodata”, alaturi de negatia totala si a iterativului “iara”, reliefand astfel efemeritatea timpului si pierderea totala a acestuia.
Revenirea la planul real este concretizata prin intermediul adverbului “azi” , dar si al utilizarii prezentului etern: “ma-ncanta”. Miscarea la care se face referire releva starea emotionala si entuziasmul vital al universului infantil: “Caci nu ma-ncanta azi cum ma mascara/Povesti si doine,ghicitori,eresuri.”
Elementele fabulosului reprezinta esentialul farmecului copilariei si “hrana” pentru sufletul innocent, pur si naiv al eroului liric, aflat la varsta de aur-copilaria. Lumea aceasta a povestilor, doinelor, ghicitorilor si eresurilor este un ace apartine imaginarului, avand in vedere faptul ca povestile si doinele sunt populated eroi cu puteri miraculoase ce i-au adus atata mister, farmec si incertitudine protagonistului, in postaza copilului. Metafora simbol a celui de-al doilea catren este regasita in versul: “Cu a tale umbre azi, in van ma-mpresuri”, umbrele reprezentand proiectia trecutului in planul real al prezentului , concretizat la nivel gramatical prin intermediul adverbului “azi”. Condensarea timpului pierdut este reprezentata de diviziunea temporala a motivului eminescian “ceas de taina”. Si tot prin intermediul temporalitatii se remarca referirea la o tema filozofica abordata in lirica eminesciana, drumul catre moartea sufleteasca fiind incifrat intr-o sintagma simbolica “asfintit de seara”.
Prima tertina reliefeaza incercarea de revenire la “tremurul” sufletesc, care referitor la aceasa lume sacra se dovedeste a fi in zadar. Imposibilitatea eliberarii sufletului eroului liric prin melos este evidentiata in cea de-a treia strofa: “Sa smulg un sunet din trecutul vietii/Sa fac, o, suflet ca din nous a tremuri/Cu mana mea in van pe lira lunec…”.
Ultima tertina releveaza revenirea la prezentul ce ii adduce proagonistului sentimente de profunda melancolie si nostalgie, iar creatiei I se confera o nota grava: universal infantile si lumea paradisiaca a copilariei sunt spatii affective irecuprebile: “Pierdut e totu-n zarea tineretii/ Si muta-I gura dulce a altor vremuri”. Cel de-al doilea vers citat reveleaza neputinta cuvintelor de a readuce beatitudinea eroului liric, starnind suferinta nostalgiei “dureros de dulce”. Ultimul vers al poeziei este elocvent temei filozofice amintite, intrucat atat la nivel gramatical, cat si grafic se reliefeaza valoarea premonitorie a punctelor de suspensie, anuntand moartea sufletului: “Iar timpul creste-n urma mea… ma-ntunec! “.
Cele doua creatii eminesciene, “O ramai…”si “Trecut-au anii… “ trateaza tema varstelor-cea a copilariei si a maturului- ,a regretului dupa pierderea irversibila a paradisului copilariei. Coroborand afirmatiile de mai sus, ambele elegii sustin idea pierderii vitalitatii sufletesti odata cu desprinderea de universal infantil
METAMORFOZE 