CALIGRAFIA

Const. MIU

Îl găsi fumând pe casa scărilor. Stătea chircit pe ştergătorul pentru pantofi şi fuma.

–          Ce-aţi păţit, domle? V-aţi pierdut cheile de la uşă?… Sau v-a pedepsit femeia?

–          Nu răspunse la întrebări. Oftă îndelung, se ridică şi începu să se caute îndelung prin buzunare.

–          Dom Popovici, spuse musafirul, punând pe masă sacoşa ce-o avea la el, nu stau decât să-mi trag sufletul şi vă las să fumaţi mai departe.

Gazda păru că nu ia seama la ironie.

–          Cum o să plecaţi aşa repede?Mai ales că veniţi prima oară la mine!… Când veniţi la sorella, de ce nu urcaţi şi la mine, să mai stăm de vorbă/

–          Las, că stăm destul la taclale, la şcoală… Am venit să vă spun că mă cheamă Emil Târşoagă şi sunt elevul dumneavoastră, la a douăşpea de la uman…

Apucă sacoşa şi scoase din ea un cartuş de KENT şi o sticlă de whisky.

–          O mică atenţie pentru profu de mate preferat

–          Ai, domle, nu mai umblaţi cu prostii! păru supărat profesorul. De ce nu mi-aţi spus la şcoală că vreţi să v-ajut în privinţa puturosului ăluia?

–          Pereţii şcolii au urechi!… Acolo, nu facem politică de-asta, mai spuse omul, arătând spre mica atenţie.

–          Ia, faceţi-vă comod, până pun eu de-o cafea!

Musafirul alese de pe masă un ziar şi-ncepu să-l răsfoiască.

–          Flăcăul e rudă cu dumneavoastră, domnule Mironescu? se interesă profesorul de matematică.

–          E nepot de uşă de apartament! veni repede răspunsul celui care zâmbi cu subînţeles.

Vasile Popovici tocmai pusese pe masa din sufragerie tava cu ceştile de cafea, aburinde. Se uită mirat la colegul său. Ştia că acesta e un tip pontos, dar nu se aştepta la un asemenea răspuns. Aşa că insistă:

–          Vorbiţi serios?

–           Mă-sa e o mahalagioaică fără diplomă, iar ta-su e neam prost, că nici bună-ziua nu dă… Băiatun-are nicio vină, e în banca lui!… Predau la clasa lui şi, pentru că ştie că suntem amici, m-a întrebat dacă pot să-l ajut, că are bube la mate… I-am spus bancul cu Bulă, care întrebat de doctor de ce stă în pielea goală, ţinând mâinile în faţă, acela i-a săspuns nevinovat că ta-su la avertizat – La doctor nu se duce cu mâna goală!

Vasile Popovici râse cu poftă. Văzând că musafirul său se ridică şi se-ndreaptă spre uşă, se grăbi să-l oprească:

–          Unvă duceţi, domle?

–          Mi-am uitat ţigările în maşină. Eu am prostu obicei să fumez la cafea!… Mă-ntorc repede.

–          De ce nu mi-aţi spus de la-nceput?… Am eu ţigări, nu vă mai duceţi!

Îl găsi fumând pe casa scărilor. Stătea chircit pe ştergătorul pentru pantofi şi fuma.

–          Sile, dragă, eu ţi-am spus să nu mai fumezi în casă, iar tu ai luat-o de bună! îi strigă soţia, în timp ce urca.

–          La felucum urlai astă-noapte, numai bună nu era, spuse omul morocănos.

–          Ai în casă, c-or să ne reclame vecinii c-am făcut bar pe casa scărilor! îndemnă femeia grijulie.

–          Lască vin, nu mai ţipa, că nu sunt surd!

Se gândea de ce oare plecase profesorul Mironescu aşa, pe nepusă masă, foarte precipitat. „Cafea i-am făcut, ţigări i-am pus pe masă, socoti el în gând. Ce nu i-o fi convenit?… Ah, fir-ar să fie, am uitat: nu i-am dat ţigaret, că omu-ăla nu fumează ţigări fără filtru!

 

*

Doamna Bianca primise o înştiinţare, prin care era invitată să se prezinte de urgenţă la sediul Domeniului Public. S-a învoit de la şcoală şi s-a prezentat cu o jumătate de oră înainte de ora închiderii.

–          Aveţi la noi o reclamaţie, îi preciză femeia de la birou.

–          N-am reclamat pe nimeni, în viaţa mea! se apără Bianca Popovici. Sunt femeie serioasă, eu nu mă ţin de prostii!

–          Staţi liniştită, nu dumneavoastră sunteţi autoarea…

–          Dacă nu sunt eu, ce mă mai puneţi pe drumuri?! se răţoi femeia.

–          Aşa-s formalităţile, veni explicaţia.

–          Nu ştiu, dragă, ce formalităţi veţi fi având, da eu am treabă şi să reţii că m-am învoit de la şcoală, ca să vin aici…

–          Bine aţi făcut! aprobă lucrătoarea.

–          Asta-i culmea! se revoltă profesoara. Cum să fie bine, dacă voi ziceţi că am o reclamaţie, iar eu ştiu că nu sunt implicată.

–          Ba da…

–          N-am lămurit adineauri că  nu eu am făcut reclamaţia?

–          Desigur…

–          Şi-atunci, de ce mă fierbi, cucoană?

–          Vă rog, nu mai ţipaţi. Calmaţi-vă, doamnă!

Turnă apă într-un pahar şi i-l întinse.

–          După ce vă mai liniştiţi, am să vă rog să mă lămuriţi, răspunzând la nişte întrebări…

Dădu din cap că a înţeles.

–          Aici scrie că nu v-aţi consultat soţul, remarcă femeia, bătând hârtia cu dosul palmei.

–          La ce să mă consult? vru să ştie doamna Bianca.

–          Aţi depus o cerere la noi…

–          N-am depus nimic, cucoană, fii serioasă! se supără cea chestionată.

–          Aşa scrie aici

–          Da, voi nu faceţi săpături, nu verificaţi? Vă luaţi după toţi tâmpiţii, care n-au ce face şi se distrează cu reclamaţii la adresa bieţilor oameni?

–          O luăm şi noi, din aproape-n aproape…

–          Foarte bine!… Foarte bine!… Ia să văd şi eu hârtia-aia!

Se repezi şi smulse hârtia.

–    Doamne, Maica Domnului!… Doamne, Maica Domnului! exclamă profesoara, închinându-se de zor. Nu se poaaate!… Nu se poate-aşa ceva!

–          De ce vă-nchinaţi, doamnă?

–          Dumneata nu vezi ce scrie aici?… Am făcut cerere – cică – fără să consult soţul, citi ea apăsat, şi am dat banii lui de pensie pentru un acont la un loc de veci în zona centrală a cimitirului…

–          Şi?

–          Nu-i nimic adevărat se revoltă şi mai nervoasă reclamata.

–          Da de unde ştiţi?

–          Ăsta a-nnebunit de tot!

–          Cum puteţi spune-aşa ceva despre soţul dumneavoastră?

–          Las, că ştiu eu ce spun!… De când a ieşit la pensie, n-are alceva mai bun de făcut decât să reclame vecinii, pentru toate fleacurile – cele mai multe închipuite de mintea lui bolnavă!… Se vede că i-a terminat pe toţi şi acu, ca să nu se plictisească, m-a luat pe mine la ochi…

–          Îmi pare rău, s-aud aşa ceva, o compătimi femeia de la birou.

–          Da, ştii dumneata ce mă intrigă?

–          Chiar că m-aţi făcut curioasă…

–          A crezut că mă păcăleşte, dacă şi-a schimbat scrisul!

–          Nu e scrisul soţului?

–          Inepţiile debitate de el îl dau de gol!

Anunțuri

FLOAREA FLORILOR

Const. MIU

De ce ţi-ai mai pus o floare

Tocmai azi, la cingătoare;

Când ştiai că ea păleşte,

Şi-apoi, ruptă, nu mai creşte?

 

N-ai nevoie de podoabe,

De cercei şi alte salbe,

Azi, la zi de sărbătoare,

Eşti cea mai gingaşă floare!

 

Floarea florilor te am,

Pentru sufletu-mi balsam,

Nu crescută doar în glastră,

Ci în inima-mi fereastră!

Literatura şi filmul S.F.

 

20000 de leghe sub mări

de Jules Verne

 

Cartea

Romanul lui Jules Verne, 20000 de leghe sub mări (Vingt mille lieues sous les mers), a apărut între anii 1869-1870. Opera a fost publicată inițial sub formă serializată în Magasin d’Éducation et de Récréation între 20 martie 1869 și 20 iunie 1870, primul volum fiind publicat în octombrie 1869. Din cauza Războiului franco-prusac din 1870, al doilea volum nu a fost publicat decât în luna iunie a anului 1870, marea ediție ilustrată fiind scoasă pe piață pe 16 noiembrie 1871.

20.000 de leghe sub mări este povestea celebrului căpitan Nemo şi a submarinului Nautilus, văzută de profesorul francez Pierre Aronnax. Spre sfârşitul anilor 1860, se produc tot mai des dezastre misterioase pe toate oceanele planetei. Imediat, presa lansează zvonul existenţei unui monstru gigantic al apelor, necunoscut până atunci. Arronax bănuieşte că acest necunoscut care distruge corăbiile este un narval uriaş, care străpunge corăbiile cu dinţii. Ca urmare, el se îmbarcă la bordul navei „Abraham Lincoln” şi începe căutarea, vrând să elucideze misterul. După săptămâni de căutare în Pacificul de Nord, descoperă, în sfârşit, monstrul: submarinul Nautilus. Mai târziu, Arronax şi membrii echipajului îl vor cunoaşte pe misteriosul căpitan Nemo, al cărui nume înseamnă „Nimeni” în latină. În conversaţiile cu acesta, Arronax află mai multe detalii despre capacităţile tehnice ale submarinului Nautilus, dar nimic despre căpitan şi echipaj. Nemo nu numai că a rupt orice legătură cu lumea, dar a şi refuzat să mai ia în vreun fel contact cu suprafaţa pământului. Atât el, cât şi echipajul pe care îl conduce îşi iau hrana exclusiv din apele mării. Despre trecutul său, Nemo povesteşte foarte puţin. Abia în cea de-a doua parte a romanului cititorii îi vor putea descoperi destinul tragic: soţia şi copiii îi fuseseră răpiţi de forţe pământeşti neîndurătoare. Pentru că nimeni nu trebuia să afle de secretul căpitanului Nemo, eliberarea celor trei naufragiaţi este imposibilă. Astfel, ei sunt forţaţi să participe la o călătorie în jurul lumii în submarin, ceea ce le oferă şansa de a trăi experienţe inedite, dar îi şi expune la primejdii greu de anticipat.

 

 

Filmul

20,000 Leagues Under the Sea (1907) este un film mut, în regia lui Georges Méliès

20,000 Leagues Under the Sea (1916) este alt film mut în regia lui Stuart Paton, cu Lois Alexander, Curtis Benton, Wallace Clarke, Allen Holubar şi Jane Gail. Filmul conţine şi elemente din Insula misterioasă.

20,000 Leagues Under the Sea (1952) este o adaptare pentru televiziune, în două părţi.

20,000 Leagues Under the Sea (1954) este cea mai cunoscută adaptare cinematografică, în regia lui Richard Fleischer, cu Kirk Douglas, James Mason, Paul Lukas şi Peter Lorre. Filmul a obţinut premiul Oscar la categoriile Best Art Direction şi Best Special Effects şi nominalizat la categoria Best Fil Editing.

Captain Nemo and the Underwater City (1969) este un film britanic bazat pe personajele romanului, cu Robert Ryan în rolul căpitanului Nemo.

20,000 Leagues Under the Sea (1972, 1973) sunt două filme de animaţie, cel din 1972 dealizat în Statele Unite, iar cel din 1973 în Australia.

Captain Nemo (1975) este o adaptare sovietică a romanului.

The Undersea Adventures of Captain Nemo (1975) este un serial de desene animate, fiecare episode avînd aproximativ 5 minute

The Return of Captain Nemo (1978) este o adaptare pentru televiziune.

20,000 Leagues Under the Sea (1985) este un film de animaţie pentru televiziune.

20,000 Leagues Under the Sea (1997) este un film pentru televiziune în regia lui Ron Hardy, cu Michael Caine, Patrick Dempsey, Mia Sara.

20,000 Leagues Under the Sea (1997) este altă adaptare pentru televiziune, cu Ben Cross în rolul căpitanului Nemo.

The League of Extraordinary Gentlemen (2003) nu este o adaptare a romanului, ci un film bazat pe personajele seriei de benzi desenate cu acelaşi nume. Regia filmului este semnată de Stephen Norrington, în distribuţie figurând Sean Connery, Naseeruddin Shah (în rolul căpitanului Nemo), Peta Wilson, Tony Curran, Stuart Townsend

SCRISORI de DRAGOBETE

Publicăm în acest număr câteva misive ale elevilor clasei a IX-a B, cu ocazia zilei de DRAGOBETE

 

Erica OLARU

 

In noaptea-n care am adormit gandindu-ma la tine ,parea ca stelele coboara una cate una si se astern tacute ca intr-un decor. Era o alta lume , pe care am simtit-o fara sa o cunosc , doar pentru ca te-am revazut pe tine. Erai acelasi: privirea, surasul,si atingerea ta mi-au dat fiori ca de fiecare data. Ne-am privit minute-n sir tulburati de amintiri, ratacind print recut fara teama,prin soapte nerostite la vremea lor. Simt doar mangaiere si lumina , simt cum clipele alaturi de tine sunt mult mai vii decat in lumea reala,simt cum langa tine ma scurg ca-ntr-o  clepsidra prafuita, dar visul e real si nu vreau sa te pierd.

Lumea din care vin eu  este ca un poem trist , strans intr-o lacrima deznadajduitoare , lumea din care vii tu aduna zambete si iubire , dorinta si vesnicie , amestecandu-le in culori vii cuprinse intr-un tablou pe care as vrea sa-l pastrez. Daca ar fii sa ma intorc te-as cauta toata viata,te-as simti in toate framantarile mele, ai fi ca un ecou la toate rugaciunile mele si as incerca zadarnic sa te regasesc. Asa ca m-am hotarat sa raman cu tine in eternul  timp al iubirii, in lumina care ne ajuta sa ne descoperim unindu-ne dorintele,cu tine, necunoscutul meu fior al dragostei  ivite  de nicaieri.

Visez sau nu , acum sunt cu tine si lumea noastra este aceeasi, aceeasi pe care ne-am imaginat-o impreuna, cea care ne-a ales sa o descriem asa cum ne-am dorit sa fie pentru toti.

 

Gabi MACIAC

 

Dragã Fãt-frumos, iubitule,

Oriunde ai fi, vreau sa îţi las la îndemânã gândurile mele. Poţi face orice cu ele, însa doar un lucru îţi cer: aratã-te.

Credeam cã voi fi fericitã, credeam cã numai cu tine totul are sens, deşi mereu am crezut cã expresia aceasta, in sine, nu are sens… Am fi putut fi singuri, Fãt-frumos. Aş fi putut sta cuibãritã în bratele tale la nesârşit, deşi acum stau singurã între patru pereţi, cu gândul la tine. Aş fi putut sa iţi ascult teoriile prea grele pentru nivelul meu pânã m-aş fi plictisit, în orice caz, ai o voce uimitoare. Aş fi putut… aş fi putut,    Fãt-frumos…

Mi-ai promis cã vom face posibil imposibilul. Da, sunã absurd, însa eu am crezut absurditatea asta şi incã o cred, încã sper, Fãt-frumos. Sper la ceva frumos, la ceva perfect. Deşi sunt conştienta cã perfecţiunea nu existã, eu mi-o doresc! Îţi aminteşti? Vom face imposibilul posibil…

Ai plecat si nu m-ai lamurit. Toate promisiunile au fost doar vorbe in vânt, nu? Spune-mi ca nu, Fãt-frumos, te implor. Fã-mã iar sa visez, sa alerg şi sa ţip de fericire, fericirea aia cruntã, de care eşti conştient cã a doua zi se va sfarşi, însã un miracol o face sa rãmânã. Fã asta, Fãt-frumos! Fã asta si nimic în lume nu ne va mai despãrţi, cu excepţia propriilor noastre gânduri si ipocrizii, de propriile ego-uri.

Acum, când am ajuns la capãt de drum, Fãt-frumos, mai spune-mi odata cât de frumoasãsunt, cât de minunatã şi cât de multe vezi in ochii mei verzi şi… pleacã! Pleacã dacã tu chiar asta vrei! Du-te şi ia cu tine tot, însa mãcar aminteşte-ţi de sarutãrile sub luna argintie de ochii invidioşi care ne priveau…

La o revedere mai frmoasã, dragule,

Cu un val de sinceritate, a ta cosânzeanã.

  

 

Andreea GHEORGHIŢĂ

Dragul meu,

In ziua in care ne-am strivit piepturile unul de altul ceva iremediabil s-a modifica in structura universului.

Brusc, respiratia si bataile inimii mele au luat-o razna . Ochii tai caprui scanteiau ca stelele,atat de frumos incat femeile ramaneau cu privirea pierduta dupa tine, indragostite si fascinate de intensitatea lor.Eram norocoasa ca aveam langa mine unul dintre cei mai ravniti barbati din lume.

Imaginea ta nu-mi da pace!Toata ziua stau cu gandul la tine iar noapte imi apari in vise.Nu mi te pot inchipuii imbratisand si iubind alta femeie. Ai fost , esti si vei fii al meu chiar si in viata de apoi.Dar nu fizicul tau m-a atras ci firea ta, umorul si felul cum te comportai cu mine.Chiar si cand nu vorbeam , ne spuneam totul din priviri.Doamne, acea privire plina de intelesuri si uneori atat de misterioasa! Pentru mine erai perfect.Dar ceva s-a schimbat, iubitul meu, privirea ta numai este calda si iubitoare, brusc a devenit rece si dispretuitoare.A trecut atata timp si tot nu mai iertat? Ma apropii de tine, dar tu dispari, te evapori.Am incercat sa te urasc insa nu am fost in stare.Sa urasti cu adevarat e un talent pe care il deprinzi cu anii.

Lumea asta pare plina doar de prostii care s-au iubit. Si stii ceva? Cred ca si noi ne-am aflat printre ei deoarece in mine si azi se mai vorbeste despre tine.

A ta pentru totdeauna, Andreea

 

Eduard GROSU

 

DECLARAŢIE DE DRAGOSTE

 

Ma iubesti?

Te iubesc ca un analfabet indragostit :

Eu pe tine, da

Cand tu pe mine, da

Dar daca tu numai pe mine ,

Tu distrus inima mea .

Ca un om normal :

Te iubesc scumpa mea

Asa cum te iubeste mama ta ,

Cu mici diferente

Care ma fac cine sunt, scumpete .

Ca un ţigan/ rrom :

Te iubesc, să moară mă-ta,

Să nu am eu parte de tine,

Dacă nu e aşa, fă! .

Ca un matematician nebun :

Te iubesc cotangenta mea ,

Mai mult decat pana la infinit ,

Mai mult decat … câte cifre are

dupa virgula rezultatul impartirii

lui radiacal din 2 la 2 ,

Mai mult decat iubesc eu matematica .

Ca un Moldovean:

Te iubesc fai ,

Inşet inşetisor , tăt pi loc

Bini di tat .

Ca un Fermier:

Da , hai ca am treaba .

 

Sorina OCHEANĂ

 

Gânduri

 

Mă pierd printre ganduri,

Plutesc printre randuri,

Ascult în tacere

Cum inima mi te cere.

 

Zâmbesc  privindu-ţi chipul

Sub clar de lună plină,

Astept să vină timpul

Când o să te ţin de mâna.

 

Acum tu eşti departe

Dar inima mea bate,

Şi-aştept fără-ncetare

O dulce sarutare.

 

Acum în încheiere

Cu pixul tremurând,

Pun capăt la durere

Şi-adorm cu tine-n gând.

 

 

             Laurentiu DUMITRU             

VALURILE

 

zadarnic te caut,

Valuri mari mi te-au ascuns,

Luna plange si te cheama

Cu drag vesnic tu sa-i canti.

 

Ingerii din cer coboara,

Aripi fluturand in zbor,

Si cantand duios la harpa

Flacari mari s-aprind pe nori.

 

Cu a ta stralucire,

Marea ti-sa inchinat,

Valuri mari in lin suspina

Valuri ce mi te-au furat.

 

Luna printre nori coboara,

Ca in ape sa se scalde,

Dorul aprig sa si-l stinga

Inima sa-i mai poata bate.

 

Pustiu e drumul fara tine,

Viata-i amara,dureroasa,

Inima-mi strapunsa este

De a cerului craiasa.

 

Dar tu usor mai fermecat,

Cu drag cantari mi-aduci,

Iar eu pe tine te-am lasat

Prin valuri sa te-ascunzi

 

Suntem

Alexandru BIŞAG – clasa a IX-a A

Sub ploile de stele a anilor ce trec

Ne perindăm cu toţii sub cerul lung şi sec

Noi suntem dorul mult al celor care mor

Noi suntem şi trecut , prezent şi viitor.

 

Suntem o poartă nouă deschisă către mâine

O poartă construită cu aur şi cu pâine

O uşă către nou , o treaptă tot mai sus

Noi suntem cei ce-avem mereu ceva de spus.

 

Cu ochii noştrii calzi , al viselor izvor ,

Noi suntem cei uniţi , ce au un singur dor,

Iar mâinile prea june vor construi vreodată

Un „mâine” mult mai bun , o lume prea curată

 

Vom scrie noi pe boltă , cu norii risipiţi.

Noi suntem visătorii , noi suntem cei iubiţi,

Iar de-om privi cândva cu frică tot ce vine

Noi suntem cei ce văd mereu loc de mai bine.

 

Noi suntem cei ce pot să schimbe totul iar

Căci noi visăm acum şi nu e în zadar ,

Iar gândul nostru pur , plin de trăiri sihastre

Noi suntem cei ce ştim şi doruri şi năpaste.

 

Noi suntem cei ce vor , ce-ncearcă zi de zi ,

Cei ce vor fi adulţi , ce sunt acum copii.

Noi suntem cei ce speră , ce roagă şi se-nchină

Avem necazuri mii, dar n-avem nicio vină.

 

Noi suntem cei ce râd , cei veseli ce muncesc

Cei ce sătui de hulă asudă şi trudesc .

Noi suntem cei ce simt , ce cred in şanse noi

Ce pleac-acum la drum , ce nu dau înapoi.

 

Noi suntem cei ce pot , ce au încă voinţă

Şi nu-s descurajaţi de-atâta neputinţă.

Suntem cei visători , ce-n lumea lor trăiesc,

Noi suntem cei ce plâng , suspină şi iubesc!