IN MEMORIAM – prof. Mircea BÎTCĂ

28.X.1952  – 19.XII.2012

Cu zilele ce trec, zapada se asterne,

Iar tamplele tale devin argint pustiu;

Clepsidra de cristal nisipul si-l tot cerne

In timp ce glasul tainic isi stinge tot ce-i viu.

 

 

 

E greu si trist caci, iata! povestile se-ngana,

Dar timpul nu mai are rabdare si cu noi…

Cu tremurul in deget ridici stilou-n mana,

In incercari de-a scrie un cantec pentru doi.

 

 

 

Dar uite, tineretea, cu gandul tainic zboara

Si zilele-s pierdute in van din calendar.

O fila de jurnal, si aia sta sa moara,

SI lacrimi dulci se scurg din ochi de chihlimbar.

 

 

 

Dar inca ce e viata, priveste cum se scurge,

Si unde ne vom duce cand noi nu vom mai fi?

In zari cade-o lumina ce calda ne straluce,

Acolo ne vom duce, iar noaptea va fi zi!

Cristina Ilea,

Student, Facultatea de Litere,  U.O.C

NOTA REDACŢIEI: Un profesor desăvârşit, un bun coleg cu care aveai ce discuta, pe teme literare (chiar dacă era prof. de chimie), un soţ, un tată şi

un bunic iubitor. Acesta a fost Mircea BÎtcă.

A plecat mult prea repede dintre noi!

Acolo, sus, sărbătorile de iarnă sunt cu siguranţă luminate de stele

şi însoţite de cântecele îngerilor.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Anunțuri

NAŞTEREA MIRACULOASĂ

Const. MIU

Aur, smirnă şi tămâie

Magii Lui i-au închinat,

Ca Iubirea să rămâie

În cel Suflet ne-ntinat.

 

Au venit cu plecăciune

La-mpăratul Lumii Noi,

Cele bune să se-adune,

Să ne spele de nevoi.

 

Naşterea miraculoasă

An de an noi o primim,

Vestea ce ne intră-n casă

Umple Sufletul divin!

Ion CREANGĂ – poezii inedite

Naşterea Mântuitorului

 

În Betleem colo-n oraş
Dormeau visând locuitorii
Iar lângă turmă, pe imaş
Stăteau de pază, treji, păstorii.

Şi-n miez de noapte dulce cânt
Din cer cu stele-a răsunat
Se rumenise cerul sfânt
Păstorii s-au cutremurat.

Din slăvi un înger coborî:
”Fiţi veseli!”- îngerul Ie-a spus
„Plecaţi, şi-n staul veţi găsi
Pe Craiul stelelor de sus!”

Pastorii veseli, în oraş,
Spre staul, cu paşi iuti porniră
Şi-un prunc atât de drăgălaş
Acolo-n paie ei găsiră.

Nici leagăn moale, nici vreun pat
Doar fân mirositor pe jos,
Pe fân, în iesle sta culcat
Micuţul prunc: Iisus Christos.

El, Fiul Domnului şi Crai
Al stelelor de farmec pline,
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarnă vine!…

TEMA MORTII LA BACOVIA SI BLAGA

Larisa SUCEVAN – clasa a XI-a D

Toti  marii  poeti  ai  lumii au abordat problematica mortii dupa propria lor conceptie  despre lume si viata.Astfel,George Bacovia in poezia “Plumb”,Lucian Blaga in poezia “Gorunul” au  incercat sa  dea mortii o forma cat mai sugestiva.

Daca in poezia lui Bacovia se face corespondenta intre elementele din natura si starile sufletesti -plumbul avand drept corespondent metalul greu,cenusiu,cu sonoritate  surda   ce sugereaza apasarea,greutetea sufocanta, cenusiul existential, in  poezia lui Blaga gorunul (specie de stejar,un arbore falnic)sugereaza conditia  omului in Univers,viata si  moartea cuprinzand deopotriva fiinta umana si copacul.

Atmosfera poetica in cele doua creatii este dominata de un calm resemnat de natura folclorica amintind de atitudinea ciobanului moldovean din balada populara “Miorita”.Aceasta liniste aparenta se strecoara insinuant in fiinta eroului liric,iar laitmotivul linistii prezent in fiecare secventa poetica se constituie ca o anticipare a inexorabilului sfarsit.

Spre deosebire de “Plumb” care debuteaza cu un verb la modul indicativ timpul imperfect –“dormeau”ce sugereaza o actiune inceputa si neterminata, in poezia “Gorunul” registrul verbal la modul indicativ timpul prezent se afla in consonanta cu trairea eroului liric creand senzatia de dilatare a timpului.

Daca in poezia lui G. Bacovia planul exterior este reprezentat in prima secventa poetica de metafora –simbol “cavou”care reprezinta fie universul inchis al targurilor de provincie fie proprilu trup perisabil-o temnita pentru sufletul dornic de inaltare spirituala,in poezia lui L. Blaga planul exterior reprezentat de “turn” si “clopot” este interiorizat prin folosirea marcilor gramaticale ale prezentei eului liric-verbe”aud” ,pronume la persoana I singular”imi.”Astfel individul este familiarizat cu linistea deplina a mortii: “imi pare ca stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange”.

Abia in cea de- a doua secventa din “Plumb”are loc interiorizarea planului  exterior  prin tehnica simetriei.Corespondentul “sicrielor de plumb” din planul exterior este “amorul”, cazut in somn, o stare premergatoare  mortii –prin pozitia nefireasca in care se afla”Dormea intors amorul meu de plumb”.Acelasi vers confirma sensul general al liricii bacoviene:caderea ,miscarea de involutie a vietii , prabusirea in starile primare ale materiei.Existenta umana este marcata de constrangerea sociala si, mai ales de cea a iminentei mortii.Mediul claustrant al cavoului simbolizeaza neputinta depasirii propriei conditii-o sursa de suferinta pentru intreaga lirica bacoviana.In cadrul evocat,poetul traieste mai multe stari(singuratate,frig,somn)si este cuprins de sentimente diverse:tristete,apasare sufleteasca,pustiu,neliniste,disperare,angoasa, pe care le transmite si cititorului.

Nu aceleasi stari neplacute sunt transmise de creatia blagiana:moartea nu este vazuta ca un sfarsit ci ca o trecere catre o lume superioara-un destin asemanator cu al arborelui sortit pierii,simbol al trecerii clipei ce duce spre moarte.El se gaseste la margine de codru,ca un prag al trecerii spre o alta viata.pacea cu ‘aripi moi’ aminteste de imaginea mitica a ingerului mortii cu aripi frante.

Ideea consubstantiabilitatii vietii cu moartea este reliefata prin metaforele simbol “trunchiul,sicriul si scandurile” reprezentant treptele alunecarii spre nefiinta.Epitetul adverbial “mut” creeaza o atmosfera solemna de interiorizare a sentimentului dublei treceri a gorunului si a eroului liric,moartea unuia e moartea celuilalt.Ideea de reciprocitate este scoasa in evidenta prin intermediul adjectivelor “tau,meu”.

Atat G.Bacovia a carui arta poetica il reprezinta pe deplin in poezia “Plumb” cat si L.Blaga care gandeste existenta individului pe doua coordonate,a vietii si a mortii (ce se intrepatrund si se lumineaza reciproc cu seninatate), au incercat sa orienteze discursul liric catre problematica profunda existentiala.

Pierdut

Ema BRATU – clasa a XI-a D (LTNB)

eram cu prieteni,

desenam cu degetul pe masa

uda o ancora.

Ideal pierdut in neant albastru,

liniste  ranita.

Acum,in agonia care ma dezgusta ,

arcuiesc opus un zambet.

Au plecat!

Ca niste cai salbatici pierduti

in alte veacuri,

nu se mai intorc !
Prieteni pierduti,

prieteni fara moarte.

 

 

 

 Artă

 

Pictez cu degetele ude

Pe foaia minţii ,

Vitralii.

Astup cu alb,

Părerile  preconcepute

Şi-mi mâzgălesc amintirile.

La safrsit,

Îndoi mintea într-un colţ

Şi-o predau în  viitor

cs-1