DACISM

SOL-DAC * sculptură în lemn de Tiberiu RUSU

MESAGER-DAC * sculptură în lemn de Tiberiu RUSU

DACII

De veacuri Munţii Orăştiei
Sunt strajă la pământul dacic
Unde-au văzut lumina zilei
Cei mai viteji din neamul tracic.

Neînfricaţi în bătălia crudă,
Cu săbii scurte-ncovoiate
Îşi îngrozeau duşmanii-n luptă
Râzând, nepăsători, de moarte.

Pe zei ei îi sfidau cu arcul
Crezându-se atotputernici,
Însuşi Zamolxis preaînaltul
I-a învăţat să fie vrednici.

În timp de pace, oameni paşnici
Îşi rânduiau în tihnă vatra,
Cu ei şi zeii au fost darnici,
În ţara lor rodea şi piatra.

Cu munţii ei şopteau în noapte
Şi sărutau în palmă glia
Îmbelşugată de bucate
Râvnite-n toată-mpărăţia.

Frumoşi sunt Munţii Orăştiei
Purtând cetăţi şi sanctuare
Sculpturi în piatră-a veşniciei
Seminţei noastre milenare

Vezi la FOTO imagini din timpul spectacolului de sunet şi lumină
ZIDIRE DE NEAM MARE, desfăşurat la Medgidia, în 1980 –
Piaţeta „Decebal”.
Citeşte şi interviul cu dl Tiberiu RUSU despre acest spectacol grandios!
Adrian PĂUNESCU
Din nou, Dacii liberi
Noi n-am avut nevoie
Să luam adeverinţe
Că vieţuim acasă,
În patrie la noi,
Am fost şi vom rămâne
De-a pururi dacii liberi
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.
La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Şi stelele din ceruri
Din sânge ni se rup.
Nu ne-au învins romanii
Şi-am râs de toţi barbarii
Strigând la ei cu steagul
Făcut din cap de lup.
Această dăm de ştire,
De sub pământul nostru,
Urmaşilor în care
Reinviem acum.
Femeile iubindu-şi
Să nască dacii liberi
Spre răzbunarea noastră
Pe cel din urmă drum.
Numiţi şi ţara noastră
Cu numele ei dacic
Iubiţi pe nou veniţii
După atâţia ani,
Dar veşnic ţineţi minte
Că peste dacii liberi
Au tot călcat invazii
Şi altfel de romani.
Noi am rămas în glie
Şi devenim pădure,
Şi devenim recolte,
Să vă hrănim pe voi,
Şi temelia ţării
S-o întărim cu oase
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.
Cu tot ce năzăreşte
Din firea noastră veche,
Dăm Romelor de ştire,
Prin ierburi murmurind,
Că numai oboseală
Ne-a aşezat sub scoarţă,
Dar dacă e nevoie
Ne vom scula oricând.
Pe zei ei îi sfidau cu arcul
Crezându-se atotputernici,
Însuşi Zamolxis preaînaltul
I-a învăţat să fie vrednici.
În timp de pace, oameni paşnici
Îşi rânduiau în tihnă vatra,
Cu ei şi zeii au fost darnici,
În ţara lor rodea şi piatra.
Cu munţii ei şopteau în noapte
Şi sărutau în palmă glia
Îmbelşugată de bucate
Râvnite-n toată-mpărăţia.
Frumoşi sunt Munţii Orăştiei
Purtând cetăţi şi sanctuare
Sculpturi în piatră-a veşniciei
Seminţei noastre milenare.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s