EDUCAŢIE SENTIMENTALĂ şi ASCENSIUNE SOCIALĂ

de Prof. Dr. Const. MIU

 

             Există în literatura română o seamă de opere literare în care femeia are un rol hotărâtor în „educaţia sentimentală” a bărbatului, dar mai ales în ascensiunea socială a acestuia.  Să luăm pe rând aceste aspecte şi să ne oprim la operele elocvente din programa şcolară.

             Pentru prima categorie – educaţia sentimentală  a bărbatului – ilustrative sunt cuplurile Otilia – Felix (din romanul Enigma Otiliei) şi Maitreyi – Allan (din romanul Maitreyi). Să ne amintim că la început atât răsfăţata Otilia cât şi bengaleza Maitreyi conferă relaţiei cu partenerul (Felix, respectiv Allan) o turnură fraternă.  De ce adoptă ele această strategie? Pentru că nu vor să dea prilejul bărbatului să cunoască (atât cât se poate) misterul feminin. Allan chiar mărturiseşte în jurnalul său: „Mă ispitea  mai mult (…) ceea ce era sigilat şi fascinant în viaţa ei (…) dacă în jurnalul meu din acel timp se găsesc notate o scenă din cuvintele şi întâmplările ei, dacă, mai ales, mă tulbura şi mă neliniştea, aceasta se datora straniului şi neînţelesului din ochii, din răspunsurile, din râsul ei.”(s.n.). Să mai spunem că în zona lacurilor, unde are loc unirea sufletelor celor doi parteneri, Maitreyi este, în egală măsură, regizor  şi actor, căci ea conduce cu bunăştiinţă ceremonialul.

Într-un moment de sinceritate, Otilia îi face cunoscut lui Felix cum ar trebui să fie alesul inimii ei; în cazul vărului său, acesta ar trebui să pună pe primul plan cariera profesională, căci încă nu e pregătit sufleteşte să dea şi să primească iubirea: „Felix (…) eşti încă prea tânăr. Tu nu trebuie să te gândeşti la iubire înainte de a-ţi face o carieră strălucită. Iubirea (…) e un cuvânt mare, dar apoi vezi că singură n-ajunge. Dacă un tânăr ar avea răbdarea şi bunătatea lui Pascalopol, cum l-aş iubi!”

Este locul să amintim un alt cuplu: Polina – Birică (din romanul Moromeţii). Nu numai în relaţiile sentimentale ea are iniţiativa, dar mai ales în revendicarea drepturilor sale succesorale, încât intră în conflict chiar cu tatăl său, chiaburul Tudor Bălosu: „Să asmuţi câinii pe mine? întrebă ea, muşcându-şi adânc buzele, aprinsă la faţă. Să asmuţi câinele ? N-ajunge cât am îndurat aici, cât am muncit? Ia stai tu niţel, tată, să vorbeşti aici cu mine! strigă ea cu un glas tăios şi înalt.” Tot ea găseşte soluţia de a  face rost de bani, ca să poată să-şi construiască o casă, căci tatăl ei refuzase să-i găzduiască, iar familia lui Birică, numeroasă, era strâmtorată: „Birică pricepu în sfârşit ce era cu Polina, la ce se gândise ea (…) ca întreaga familie (cea a lui Birică – n.n.) să meargă cu ea la seceriş pe locurile ei, să pună astfel mâna pe grâul de pe pământul care i se cuvenea de la părinţi şi din vânzarea lui să-şi ridice o casă.”

Un cuplu aparte este cel format de Vidra – Răzvan (din drama Răzvan şi Vidra), pe care îl considerăm tranzitoriu, anticipând cuplurile în care bărbatul se foloseşte de graţiile femeii, spre a urca în ierarhia socială. În cazul cuplului ceva mai sus amintit, cei doi parteneri se iubesc cu sinceritate, iar Vidra – femeie ambiţioasă – intuieşte în Răzvan firea tenace, caracterul strong, ceea ce o va determina să-i alimenteze acestuia permanent orgoliul de a ajunge „tot mai mare şi mai mare”, culminând cu scaunul  Moldovei.

Pentru a doua  categorie de opere literare, care ilustrează ascensiunea socială a bărbatului, amintim cuplurile Dinu Păturică – chera Duduca (Ciocoii vechi şi noi), Lică Trubadurul – Ada Razu (Concert…), Ion – Ana (Ion). În toate cazurile, iubirea dintre parteneri e fie mimată, fie lipseşte cu desăvârşire (ca în cazul lui Ion). Dacă Dinu şi Lică sunt din aceeaşi plămadă – cea a parvenitului –, ei folosindu-se de graţiile concubinelor, spre a-şi face un nume şi avere, protagonistul romanului rebrenian – Ion –, spre a intra în posesia pământurilor lui Vasile Baciu, tatăl Anei, se foloseşte de credulitatea fetei, de faptul că ea, în naivitatea ei, îl iubeşte cu sinceritate.

             Dacă ar fi să ne exprimăm în spirit lovinescian şi călinescian, am spune că Dinu, Lică şi Ion au structura stendhaliană a lui Julien Sorel, în sensul că toţi pornesc de pe treapta umilului plebeu şi acced social prin intermediul femeii.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s