Elemente tradiţionaliste şi religioase indiene în romanul “Maitreyi”

de Cristina ILEA – clasa a X-a A LTNB

 

            Allan, personajul principal al romanului autobiografic “Maitreyi”, poate fi considerat un alter-ego al autorului. Scris la persoana I, “Maitreyi” reproduce masiv pasaje netrucate din jurnalul personal al lui Eliade (după care a scris alte două cărţi – “Memorii” şi „Jurnal”. Unul dintre cele mai interesante aspecte de analizat în cadrul romanului îl reprezintă viziunea lui Allan asupra culturii bengaleze, într-un prim stadiu de beznă totală şi necunoaşterea ritualurilor uimitoare ale indienilor, până la dorinţa de convertire la religia bengaleză.

            European convins, Allan îşi începe o carieră în India fiind ajutat de inginerul Narendra Sen, urmând prin a locui o perioadă chiar în casa acestuia. Allan este surprins intr-o oarecare măsură de tradiţiile indiene privite din exterior, dar această surprindere se dezvoltă excesiv după hotărârea de a se muta în casa inginerului: „Mă aflam atunci la începutul carierei mele în India. Venisem cu o sumă de superstiţii, eram rotarian, foarte mândru de cetăţenia şi descendenţa mea continentală, citeam mult despre fizica matematică şi scriam aproape zilnic în jurnal”. Se poate spune că Allan este ca un şcolar care, primind un atlas, este atât de captivat de descoperirile sale despre o lume nouă încât citeşte până la capăt despre aceasta. Aşa şi Allan, datorită curiozităţii şi dorinţei de cunoaştere şi deschidere spre nou, reu;eşte treptat să înlăture pânza invizibilă din faţa ochilor, fapt ce-i permite să vadă cu alţi ochi această lume plină de viaţă: „niciodată n-aş fi bănuit că în interiorul unei case bengaleze se pot găsi asemenea minunăţii, atâta lumină filtrată prin perdele transparente ca şalurile, atât de dulci la pipăit  covoare, şi sofale din lână de Kaşmir, şi măsuţe cu picior asemenea unui talger de alamă bătută, pe care se aflau ceştile de ceai şi prăjiturile bengaleze…”

Matematică…

de  LIVIA  OSTAFE

 

 

Îmi număr gândurile din doi in doi…

Îmi contabilizez tristeţea

În dosare mari şi grele, 

Pe care se aşterne praful intoleranţei

 

Îmi înmulţesc durerea cu gândurile negre 

 

Şi adun momentele mult prea triste

 

Şi prea greu de suportat…

 

Scade TU din toate acestea

Fericirea…

Despărţirea de prezent

de Prof. Dr. Const. MIU

                Noua carte semnată de Gh. Postelnicu – Minunata Adela (Editura Rafet, Râmnicu sărat, 2009) – aduce în atenţia cititorilor oportunismul şi carierismul postdecembrist, cu tarele lor, moştenite din „iepoca de aur”, uzitând de principiul pars pro toto, în sensul că baronii locali din Bădila (localitate din ţinuturile buzoiene) încarnează apucăturile celor de la Centru.

Autorul realizează în acest roman fişa caracterologică a protagoniştilor, prin tehnica adjoncţiei, iar pe parcursul fluxului evenimenţial acesta oferind alte amănunte, ca într-un joc de puzzle, despre aceştia.

În cartea lui Gh. Postelnicu, pe care o discutăm acum, întâlnim „clasicul” triunghi erotic,însă pe autor nu-l interesează „povestea” de dragoste în sine. În cadrul acestui triunghi: Florin Feraru – Adela – Jan Zigu, erotismul trece pe plan secundar, predominant fiind interesul pe care îl are fiecare protagonist în parte, ca urmare a „perechilor” ce se formează, ca într-un joc de permutări profitabile: Florin Feraru – Adela (secretara particulară a deputatului) ; Adela – Jan Zigu; Florin Feraru – Jan Zigu. Fiecare vrea să profite de pe urma celuilalt!

Aşa sunt surprinse aceste personaje, precum şi alţi candidaţi importanţi (din cei 12 înscrişi pe listele electorale), pentru funcţia de primar în Bădila, printre care Ică Bolocan – actualul „vice” (mecanic auto priceput, fost secretar de partid la fabrica de marmeladă din zonă) şi Drăguţa Marin – o femeie de moravuri uşoare.

Elocventă pentru febra pregătirilor premergătoare campaniei electorale este o discuţie între deputat şi cel pe care acesta îl susţine – actualul primar –, Jan Zigu :

„Timp de zece minute Jan Zigu a vorbit despre câtă influenţă are vicele în satul Runcu (…) ce omenie zace într-un individ atât de ticălos, cu fabrica lui de debitat buşteni (…)

– Îi trimit garda financiară şi garda de mediu. O lună-două cât stau sigiliile la porţi şi pe utilaje, nu mai intră nici păsările cerului în fabrică (…)

Preoţii din satele mici ce hram poartă?

– Fac faţă oricărei situaţii, dar în parohiile lor nu sunt decât două-trei sute de alegători.

– Toţi trebuie aduşi la secţiile de votare. Cu căruţa, cu remorca, cu targa. Asta e misiunea lor (…)

Cu ce poţi să-i ameninţi pe preoţi? rostise întrebarea cu voce tare (…)

– Cu sanepidul, cu curtea de conturi, cu episcopia, cu orice. Cu tot felul de autorizaţii (…)

– Viaţa lor nu e curată ca pasta de dinţi. 5000 de lei o lumânare. Popii sunt cei mai ticăloşi. Să facă pomeni în numele candidatului Jan Zigu (…)

Directorii de şcoli, preoţii, diriginta poştei, directorul spitalului, şeful gării, cei 49 de patroni, toţi vor fi ai tăi. Fiecare are în spate zeci de alegători (…) Spune-le: viitorul vostru o poate lua pe aici sau pe dincolo. Eu sunt prezentul. Eu sunt realitatea (…)

              – Vom pune la punct propriul sistem de informaţii, cu oameni de încredere care să-ţi aducă la cunoştinţă mişcările adversarilor. Pui totul pe calculator: fişe, direcţii, intenţii. Alb, negru şi color. Favorabil şi ostil. Analizăm săptămânal, noi amândoi.” (p. 47-51).