Sf. Apostol Andrei şi Doctrina zamolxiană a lui Iisus

de Prof. Dr. Const. MIU

 

             În Biblie, vorbirea ucenicilor în limbile naţiilor la care aveau să aducă Noua Lege instituită de Iisus este cunoscută sub numele de Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea, praznic ce cade la 50 de zile după Înviere şi la 10 zile după Înălţarea Domnului. Este una dintre cele mai scumpe sărbători ale Ortodoxiei, pentru că atunci, s-a întemeiat Biserica noastră creştină. Pogorârea Sfântului Duh fusese proorocită cu sute de ani înainte de venirea Mântuitorului în lume, mai întâi de Dumnezeu însuşi, prin proorocul Ioil (2: 28-38), apoi de Sfântul Ioan Botezătorul (Matei, 3: 11). Dumnezeiasca făgăduinţă s-a împlinit, într-adevăr, la 50 de zile după Paşti, când Sfântul Duh-Mângâietorul s-a pogorât peste Apostoli, în chip de limbi de foc, dându-le darul glosolaliei, adică al vorbirii în limbi: „Din cer, fără de veste, a venit vuiet ca de vijelie şi a umplut toată casa unde şedeau ei (Apostolii, n.n.). Şi li s-au arătat, împărţite, nişte limbi de foc, şi deasupra fiecăruia dintre ei s-a oprit câte una. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum Duhul le dădea ca să vorbească.” (Faptele Apostolilor, 2: 2-4). Cel dintâi semn al acestei îmbelşugate revărsări, peste Sfinţii Apostoli, a darurilor cerului a fost acela al grăirii în limbi, întrucât mulţimea evreilor – venită la Ierusalim pentru sărbătoarea Cincizecimii – se mira auzindu-i vorbind fiecăruia pe limba sa (Faptele…, 2: 7-11). Nedumerirea lor a fost risipită de Sfântul Pavel, cel mai în vârsta dintre Apostoli, care a rostit o cuvântare, vorbind despre Iisus celor ce nu auziseră încă de Domnul (Faptele…, 2: 14-40).

             Se ştie că cel care a adus Cuvântul Domnului pe plaiurile scitice, în Dobrogea, a fost Apostolul Andrei, cunoscut în popor sub numele de apostolul lupilor… Ei bine, oricine îşi poate pune întrebarea cum a putut un străin să convingă localnicii să îmbrăţişeze noua religie, dacă nu ar fi cunoscut atât limba, cât şi tradiţiile acestora, ştiut fiind faptul că în privinţa credinţei/ a religiei, la vremea respectivă oamenii erau cu mult mai conservatori? Cu siguranţă, Apostolul Andrei însuşise de la Învăţătorul său „lecţia” despre spiritualitatea geto-dacilor – cultură/ tradiţii şi limbă. Care ar fi putut fi acea limbă de comunicare ? Aceasta era limba pelasgilor – proto-geţii –, lingua prisca – cf. dr. Napoleon Săvescu, Noi nu suntem urmaşii Romei (Editura Impact, Bucureşti, 2002, p. 39).  Numai astfel un străin a putut să intre în dialog cu localnicii, iar aceştia să adopte încetul cu încetul noua religie, care, în fond, era cea veche în haine noi.

 

 

 

 

Continuă lectura

Reclame

Îndreptar spiritual

de Prof. Dr. Const. MIU

 

                 În cronica sa la cartea lui Gh. A. Neagu (Templul iubirii, Editura Valman, Focşani, 2007), apărută în nr. 84/ 2008 al revistei Oglinda literară, Ionel Necula face referiri la devenirea de sine a protagonistului – Prinţul Omedeu –, personaj fictiv, potenţialul succesor la tron al Marelui Omedan, ce împărăţeşte peste Omedania – un topos imaginar, ca de altfel întreaga acţiune, desfăşurată în plan oniric, în mintea unui tânăr aflat pe patul suferinţei, în delir. Sub aspect tematic, cronicarul face apropieri între periplul lui Omedeu şi cel al lui Hrap Alb, ca şi cel al Prinţului din Bagdad, protagonistul poemului macedonski-an, Noaptea de decemvrie.

Structural, cartea de care ne ocupăm acum prezintă, pe de o parte, aventura lui Omedeu, iar pe de altă parte, găsim o crestomaţie de reflecţii/ panseuri , cu o largă paletă de cuprindere: iubire, cunoaştere, om şi jertfă. În cele ce urmează, vom face câteva aprecieri la menţionata crestomaţie.

Asemenea cugetări / formulări (generalizatoare) pe varii teme făcea Marin Preda în romanele sale (mai cu seamă în Cel mai iubit…), însă la Preda acestea făceau parte din corpus-ul anecdotic. La scriitorul vrâncean, acestea pot fi citite şi separat (semn al modernităţii scriiturii), având în vedere titlul cărţii –Templul iubirii – (nediscutat de I. Necula), ele pot fi socotite trepte spirituale, inerente în periplul devenirii de sine, nu numai a protagonistului (fie el şi fictiv / ideal, aflat şi în căutarea jumătăţii sale de cuget şi simţire), ci şi sau mai ales a oricărui cititor. Din această perspectivă, cartea lui Gh. A. Neagu poate fi considerată un îndreptar spiritual pentru cel/ cei care se încumetă să aleagă a merge pe calea templului iubirii.

               Iată câteva excelente panseuri despre rolul şi rostul iubirii, în parcurgerea acestor trepte:

Continuă lectura

Picături de viaţă – 7

de Cosmin ŞTEFĂNESCU

Ventrilocii politici

       România asistă iarăşi la toată nebunia fără margini a politicii, unde cimpanzeii politici au revenit cu promisiuni sforăitoare şi etalează ostentativ o mulţime de gogoşi subliminale, care nu au niciun fundament real. Evenimentele politice s-au dezlănţuit într-o degringoladă a minciunilor fără precedent. Muritorii de rând stau iarăşi cu gurile căscate la inepţiile/discursurile sforăitoare şi năzuinţele mai marilor politici. În acest an, butaforia situaţiilor ia o amploare nemaivăzută în decursul celor douăzeci de ani scurşi de la aşa-zisa revoluţie.

        Partidele vin cu noi forme de însemne de partid, ori să le spunem heraldice, că oricum fiecare dintre aceştia este aservit unei mari case ori mai multora, cu nişte culori vii care semnifică marele nimic… este o isterie fără margini în care suntem antrenaţi cu toţii ca-ntr-un vârtej de proporţii epopeice… numai că aici luptă răul contra răului… acum ştim cine va conduce… un rău mai mic, nimic mai mult…

        Cu toţii ne asigură că sunt, fiecare în parte, vocea poporului, mie nu îmi par a fi decât vocea interesului propriu şi a celor care îi dirijează din umbră. În concluzie, aceştia nu au cum să fie vocea românilor, dar probabil că nu sunt decât nişte amărâţi de ventriloci politici. Pentru noi toţi este un adevărat motiv de îngrijorare faptul că aceşti bufoni conduşi din umbră de facţiuni colosale, nu fac altceva decât să promită de ani şi ani salarii mai bune pentru învăţământ, pensii mai bune pentru pensionarii cu pensii de mizerie, o viaţă mai bună pentru toţi românii… dar nimic din toate acestea nu se întâmplă…

Continuă lectura

Am dreptul

de CARMEN RADU

 

Am dreptul?… sau nevoia de noi…

Am dreptul să cred:

… că măsura cu care am dăruit iubire n-a fost una cu fund dublu…

… că am dăruit măcar o clipă care s-a transformat într-o amintire frumoasă…

… că am transformat măcar un vis astfel încât mirarea să se şi întrebe…

         Am dreptul să cred:

… că mirarea, întrebarea şi iubirea ţi-au fost pernă în ceas de răspântii…

… că ţi-am fost timp prin arterele vremii…

         Am dreptul să cred:

… că o scoică păstrează vuietul mării… că în adâncul ei, urma valurilor

n-a şters cu nisip de uitare, iubirea…

… că luna albastră ţi-a scris răvaş de-amintire…

         Am dreptul să cred:

 

 

 

 

 

 

Continuă lectura

cartea prietenilor – 47, 48

de Marion MANOLESCU

 

 

Pastelul tăcerii

 

Tăcerea

unui nufăr

-smârc

de coşmar-

şi printre ierburi

şi scoici

moartea

vântură

licăr

de stele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Continuă lectura

cartea prietenilor – 45, 46

de Marion MANOLESCU

 

Tăcerea din candelabru

 

Un candelabru

de tăcere

încântă ochiul

cu după-amiezi

resemnate

de păianjen

şi-n salcia

gândului

conturul

degetului

mângâie

ferestre

străine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Continuă lectura