Proverbe

poezii din volumul în pregătire

de Marion MANOLESCU

                    Nevoia de tine

 

                 « Nevoia te duce

                  pe unde nu-ti e voia »

 

                  Eu nu vroiam

                  să-ţi destăinui

                  poteca

 

                  Tu nu vroiai

                  să-mi dezvălui

                  cărarea

 

                  Astăzi

                  versete

                  dintr-un psalm

                  mă îngână

                  dor

                  din nevoia

                  de tine

 

Continuă lectura

EDUCAŢIE SENTIMENTALĂ şi ASCENSIUNE SOCIALĂ

de Prof. Dr. Const. MIU

 

             Există în literatura română o seamă de opere literare în care femeia are un rol hotărâtor în „educaţia sentimentală” a bărbatului, dar mai ales în ascensiunea socială a acestuia.  Să luăm pe rând aceste aspecte şi să ne oprim la operele elocvente din programa şcolară.

             Pentru prima categorie – educaţia sentimentală  a bărbatului – ilustrative sunt cuplurile Otilia – Felix (din romanul Enigma Otiliei) şi Maitreyi – Allan (din romanul Maitreyi). Să ne amintim că la început atât răsfăţata Otilia cât şi bengaleza Maitreyi conferă relaţiei cu partenerul (Felix, respectiv Allan) o turnură fraternă.  De ce adoptă ele această strategie? Pentru că nu vor să dea prilejul bărbatului să cunoască (atât cât se poate) misterul feminin. Allan chiar mărturiseşte în jurnalul său: „Mă ispitea  mai mult (…) ceea ce era sigilat şi fascinant în viaţa ei (…) dacă în jurnalul meu din acel timp se găsesc notate o scenă din cuvintele şi întâmplările ei, dacă, mai ales, mă tulbura şi mă neliniştea, aceasta se datora straniului şi neînţelesului din ochii, din răspunsurile, din râsul ei.”(s.n.). Să mai spunem că în zona lacurilor, unde are loc unirea sufletelor celor doi parteneri, Maitreyi este, în egală măsură, regizor  şi actor, căci ea conduce cu bunăştiinţă ceremonialul.

Continuă lectura