Ce este uitarea?

de Carmen RADU

De mult timp n-am mai simţit nevoia să-mi scriu… să-mi scriu mie, ca unui destinatar fără identitate…
Constat cu fiecare zi care trece că e mai greu să trăieşti decât să mori.
Singurul lucru care-mi dă de gândit pentru viaţa de dincolo de moarte este dacă Dumnezeu acceptă recurs făcut Judecăţii de Apoi?!…
Şi care sunt condiţiile pe care le pune Dumnezeu pentru intrarea în Rai?
Şi cine le trece, cu adevărat, pe toate?
Oare şi Dumnezeu face compromisuri?
De ce oare un om ca Cioran n-a putut trăi toată viaţa fără ideea sinuciderii?
Oare ce-ar trebui să ucidem în noi pentru ca Dumnezeu să fie mulţumit?
Poate ar trebui să ucidem simţăminte… şi-atunci: intrarea în Rai nu devine compromis?
E posibil, oare, să poţi să te uiţi? Să uiţi cine eşti şi ce-ai vrut şi n-a fost să fie?! Se spune că tinereţea învinge multe… numai moartea n-o poate învinge…
Unde am pierdut busola care indica Raiul?
Şi pentru ca să poţi supravieţui în lumea aceasta trebuie, din când în când, să uiţi câte ceva.
Nu, nu e vorba de uitarea aceea de genul: uit să ud florile, uit să dau de mâncare căţelului etc…
Nu, nu este această uitare.
E uitarea cealaltă: uit că trăiesc, uit că nu există prieteni, uit că iubesc, uit că există minciună, uit de tot şi de toate, dar tot nu sunt fericită, pentru că nu uit şi de fericire.
Dacă nu aş uita că aş fi putut fi fericită, poate că m-aş simţi foarte bine.
Ar trebui să uit selectiv: deci o să uit totul, în afară de fericire şi de clipa prezentă.
Astfel, poate că pentru o clipă aş putea să fiu fericită, pentru că în jurul meu nu ar mai fi nimic şi nimeni n-ar putea să mă trădeze… pentru că nu l-aş băga în seamă; doar l-am uitat, nu?! Numai există pentru mine.
Cam asta e uitarea: când uit ceva, acel ceva numai există pentru mine…
Ce aproape era totul!… Ce simple sunt lucrurile!…
De acum încolo am să mă străduiesc să învăţ cât mai bine să uit (doar uitarea este o calitate a memoriei!).
Mai întâi o să-mi uit pretinşii prieteni, o să uit zloata iernii, o să uit despărţirile, o să uit că n-am mai întors clepsidra… şi tot aşa până când am să mă perfecţionez… o să uit înfrângerea, neputinţa (care doare mai mult decât o înfrângere!), am să uit minciuna, ipocrizia… o să uit moartea!

Doamne, numai să nu uit de mine!

Doctrina de sorginte zamolxiană a lui Iisus – 3

de Pred. Prof. Dr. Const. MIU

În acest loc, se cuvine să spunem răspicat: nu respingem aceste argumente, însă ele nu trebuie absolutizate! Iată de ce: având în vedere că Maria – mama lui Iisus – era evreică, adevăr consemnat şi de evanghelii, care a fost coroborat cu un pasaj din Geneza, 17: 9-10 («Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam. Acesta este legământul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi, şi sămânţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur.»), unii cercetători şi chiar teologi au tras concluzia că şi Iisus ar fi putut fi circumcis. Din aceste considerente, „teza” despre tipul uman carpato-danubian în care s-ar încadra Iisus poate fi socotită simplă speculaţie de către sceptici. Însă, această „practică” nu este menţionată în evanghelii că ar fi fost adoptată de creştini. De altfel, însuşi Iisus vorbeşte de alt fel de botez (prefigurat mai întâi de Ioan Botezătorul): „Adevăr, adevăr îţi spun, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:5). Conform spuselor lui Iisus, pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, fiecare persoană trebuie să se nască din apă şi din Duh. El nu aminteşte de nicio excepţie în ceea ce îi priveşte pe prunci. Nu spune: „Pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu adultii trebuie să se nască din apa şi din Duh, dar copiii pot intra şi fără naştere din apă şi din Duh”. Mai mult chiar, drept-credincioşii creştini nu practică circumcizia băieţilor, pentru că Iisus nu a pomenit nicăieri de aşa ceva ! În privinţa legendei Gemenilor Divini Zamolxis, care are vădite similitudini cu „istoria” lui Iisus, Cristian Crăiţă nu precizează „sursa”! Un exeget care se respectă îşi susţine punctele de vedere, pe baza unei documentaţii/ bibliografii riguroase

Dăm însă credibilitate ideii că Iisus, în intervalul 12-30 de ani (perioadă blancă în evanghelii, cât El este absent din viaţa publică) ar fi putut cunoaşte doctrina zamolxiană. Pentru început, vom reproduce fragmentul Zamolxe în predicile lui Iisus din studiul de care aminteam : «Urmărind cu atenţie textele creştine, putem observa că epitetele pe care le da Iisus lui Dumnezeu nu sunt caracteristice credinţei yahviste. Trei dintre epitetele pe care le atribuie Iisus părintelui său divin, atrag atenţia în mod deosebit: Dumnezeu, Tatăl şi Omul.
Ioan ne spune în Evanghelia sa: „Şi eu am văzut şi am mărturisit că el este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan,1:33). Cine este această divinitate căreia i se închina Iisus ştiută fiind diferenţa flagrantă dintre Dumnezeul Vechiului Testament şi cel al Noului Testament? Ne lămureşte arheologia şi scrierea genială a lui N. Densuşianu Dacia Preistorică. Iată ce spune Densuşianu: „Cuvântul arhaic de „deu” sau „deul” îl aflăm întrebuinţat, ca un termen naţional, în ţinuturile pelasge ale Traciei şi Mesiei, şi în timpurile Imperiului Roman. …În Munţii Rhodopului un veteran ridică la anul 76 d. Chr. un altar lui DEO MHDYZEI (MHDVZEI Desj., MHDIZEI Ren.), unde ultimul cuvânt ne prezintă numai o forma alterată a lui Domnudzei sau Domnidzei, rom. Dumnedeu” (Dumnezeu – n. n). (N. Densuşianu, Dacia Preistorică, Editura Arhetip, 2002, p. 214). Mai mult, acelaşi autor ne atrage atenţia că forma combinată „Deu – Dumnedeu” care ne duce cu gândul la formularea evanghelică Domnul Dumnezeu o aflăm şi azi în tradiţiile populare romaneşti (loc. cit., nota 2).
Observăm că Dumnezeu într-o forma sau alta este o denumire naţională a divinităţii supreme pelasge traco-dace Zamolxe, singurul zeu al Daciei, din cele mai vechi timpuri până azi. Spunem aceasta cu atât mai mult cu cât Iisus în Evanghelii apare şi cu denumirea de Mesia, iar zona din sudul Dunării locuită de asemenea de daci se numea Moesia (a se citi Mesia), o dovadă în plus ca Iisus era de origine dacică iar formarea s-a spirituală s-a desavârşit aici. Mai trebuie amintit şi faptul că numele lui Zamolxe ca părinte eponim al moesilor ar putea fi Messios.
Cel mai des întâlnit epitet al lui Dumnezeu în predicile lui Iisus, este „Tatăl” care, aflăm tot de la Densuşianu, era un alt nume al lui Zamolxe. (op. cit, p. 208-210). De notat în acest sens este şi faptul că lui Zamolxe îi erau dedicate ca locuri de cult şi închinăciune vârfurile munţilor, pe teritoriul actualei Românii existând numeroase înălţimi ce poarta denumirea de tartar, tatăl sau tătar (op. cit., p. 209-210, nota 6). Atragem din nou atenţia asupra unui fapt şi anume acela că Iisus în toate momentele principale ale vieţii sale pământeşti a fost legat de munte: Schimbarea la faţă se petrece pe munte, moartea sa se petrece pe munte, naşterea lasă de bănuit că s-ar fi petrecut tot pe munte, într-o peşteră.
Una dintre cele mai frecvente denumiri pe care şi le dădea sieşi Iisus, era ceea de Fiu al Omului. Poate că această denumire e cea mai misterioasă din tot cuprinsul Noului Testament, cu referire la Iisus. Cine era acest om? În nici un caz denumirea nu se referă la Iosif – logodnicul Mariei, ci mai degrabă la aceea fiinţă celestă la care face referire Daniel: „M-am uitat în timpul viziunilor nopţii şi iată, cu norii cerului a venit Unul ca un Fiu al Omului” (7:13). Pentru a ne lămuri mai bine, este cazul să amintim încă un nume sub care Iisus apare în Evanghelii: „Fiul lui David” ca şi precizarea lui Marcu referitoare la acesta titulatură: „Şi învăţând în Templu, Iisus zicea: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Căci însuşi David a zis întru Duhul Sfânt: Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale”. Deci, însuşi David îl numeşte pe el Domn; de unde dar este Fiul lui”. (Marcu 12:35-37). Ciudat nu?
Permiteţi-ne să facem o mică divagaţie pentru a afla cine este acest David despre care vorbeşte Isus. Urmărind puţin mersul istoriei vedem că aceasta nu a confirmat niciodată existenţa regelui David! Ba mai mult, cartea Psalmilor, atribuită lui David în Vechiul Testament, face notă discordantă cu întreg conţinutul Vechiului Testament având mai degrabă un caracter esenian. Numai că…. Esenienii erau discipolii dacilor fiind singurii dintre evrei care s-au „încăpăţânat” să rămână la tradiţia primordială din Carpaţi, ai dacilor care în calitate de locuitori ai davelor se numeau „davi”. Şi iată cum o singura literă poate schimba o întreagă istorie!
Acum să revenim şi să vedem de ce însuşi Iisus îşi spunea „Fiul Omului”. Densuşianu vine şi ne lămureşte şi în această privinţă: „Cuvântul Om reprezenta în antichitate o înaltă putere divină” (op. cit., p. 255, nota 2). Şi mai departe tot el ne lamureste spunând: „Vârfurile cele mai înalte ale acestui munte (Bucegi – n.n) poartă azi numele, unul de Caraiman şi altul de Omul, şi amândouă au fost odată consacrate divinităţilor supreme ale rasei pelasge, unul lui Cerus Manus şi altul lui Saturn, numit Omul” (op. cit., p. 226). Numai că Densuşianu face greşeala de a nu-şi da seama că cele doua zeităţi sunt una si aceeaşi mare divinitate a preistoriei – Zamolxe, căreia i se închina şi Iisus.
Concluzia care se impune alăturând cele două atribute ale lui Iisus, Fiul Omului şi Fiul lui David ar fi o dublă legitimare a acestuia: Iisus, Fiul Daviei (Daciei) (care) se închină lui Zamolxe, Tatăl, zeul dacilor. Mai mult, această denumire de Fiu al Omului ne-ar putea indica şi ce anume a făcut Iisus în perioada aşa numită „albă” a vieţii sale, perioada dintre 12 si 30 de ani în care nu se ştie nimic despre el. Urmărind cele spuse pană acum, precum şi alte informaţii ale istoriei sacre, vom vedea că cel mai probabil, în această perioadă, Iisus şi-a desăvârşit formarea spirituală de Fiu a lui Dumnezeu /Zamolxe, în Dacia, mai exact pe Vârful Omu şi în peştera Ialomicioara, peştera marelui preot al lui Zamolxe. De ce? Pentru că … geografia sacră a antichităţii se reduce la… Dacia, iar momentele naşterii lui Christos şi a morţii lui Iisus sunt legate de o peşteră… peşteră care peste tot este legată de iniţierile misterice. Mai mult, moartea lui se petrece pe cruce şi are o dimensiune mistică pronunţată, cruce care, ne spune Eliade devine Axis Mundi – axa lumii. Numai că pentru antici, Axa Lumii se afla în regiunea polului getic, în Hiperboreea dacică, ţara lui Zamolxe.»

VA URMA