scrisoare de dragoste – de Dragobete

de Simina LUPU – XII F (LTNB)

Iubitule,

 

Ai evadat din labirintul umilei mele inimi? Înseamnă că ai atins pragul indiferenţei şi mă doare. Încerc să-mi îmbălsămez gândurile cu mireasma uitării; oare e posibil?

Aş vrea să-mi pierd până şi diafilmul amintirilor cu tine, dar nu pot, căci ţi-am creionat chipul în sufletul meu, ca să-ţi am imaginea de astru pretutindeni.

Nu pot să nu te fac prizonier în gândurile mele, dar ai libertatea să-mi cutreieri visele, transformându-mi nopţile în explozii de euforie. Luceafărul inimii tale nu are scară să coboare la statutul meu de muritoare…

Tu îmi dai forţă poetică să-mi transpun metafora vieţii în „ramă de inimă”, pentru că tu ai fost şi vei rămâne pentru mine o enigmă…

Reclame

Un decembrie mistic

d e Simina LUPU

Nici nu ştiu cum să încep…aş putea spune doar că în această lună sfântă m-am simţit un om mai bun, mai curat, am fost un personaj de poveste în lumea mea într-un decor mirific, de parfum de cozonaci calzi şi căldura din sufletele oamenilor.

 Am avut parte de o vacanţă de neuitat în inima Carpaţilor alături de cei dragi. ‘’Visăm călătorii în Univers, dar Universul nu este oare în noi?’’ ne aminteşte Eminescu, luceafărul inimii tuturor celor care iubesc poezia. Fac ce fac şi gândurile mele tot spre poezie tind să aspire. M-a inspirat mult vacanţa petrecută la munte. Dis de dimineaţă, când soarele îşi făcea loc pe cer am pornit în călătorie. Cu toate că afară erau minus trei grade nu am uitat de ochelarii mei de soare. Drumul până la munte a fost plictisitor, însă la vederea munţilor îmi sălta inima de bucurie. Ajunşi la cabană, am lăsat bagajele şi am dat fuga pe pârtie. Marea de zăpadă era tot ce vroiam să văd în faţa ochilor. Nu am putut sta prea mult pe pârtie căci ni se făcuse foame. Am mers să mâncăm “La marmote”, căci aşa se numea restaurantul. Chelnerul care ne servise mi se păruse un pic cam vesel. Nu înţelegeam de ce, dar când s-a apropiat de mine, am simţit un miros puternic de tărie şi am înţeles ideea, cel care ne servise era de fapt “cetăţeanul turmentat”. Halal restaurant! Halal marmote!

       Nu pot uita plimbarea de seară cu sania trasă de cai: a fost ceva de vis. Ningea lin cu cristale şi eu număram fulgii care îmi mângâiau chipul. A propos, ştiţi că nu exista doi fulgi de zăpadă care să aibă aceeaşi formă? Fiecare fulg în parte e o explozie de incandescenţă şi puritate. A doua zi am schiat, slavă Domnului că nu mi-am rupt nimic, pe urmă am savurat o ciocolată caldă pe care mi-am comandat-o singură, nu mi-a fost adusă de niciun chelner, căci nu mai doream asta. Dacă îmi punea lichior în ciocolată?

       Aşa a trecut o săptămână la munte şi a venit momentul să plec acasă, de data aceasta fără ochelarii mei de soare, pe care îi pierdusem cine ştie pe unde. Am fost atât de supărată că i-am pierdut, încât nici dacă mi-aş fi pierdut iubitul nu aş fi suferit atât. Cu toate acestea am avut parte de o vacanţă plăcută, restul e can-can.

ULTIMUL DRUM

de Simina LUPU

Te conduc acum pe-un ultim drum –

Totul s-a transformat în scrum;

Nu mai am lacrimi să te plâng,

Durerea mea în piept o strâng.

 

Chipuri negre mă-nconjoară,

Nu vrei să ştii cum e afară?

Vino, să primeşti lumină,

Ţi-e frig! Oare cine e de vină?