de Cristian Neagu
Am trudit enorm, să înţeleg cu ce-am greşit,
Neprezentat prin fire de toate-acele fapte,
Când m-am lăsat chemat, iar mai apoi, gonit,
Păstrând iubirea ta pe mai departe.
Am plâns destul, recunoscându-mă învins
Şi am murit, în sensul de a mai iubi,
Refuzând, atât verbal cât şi în scris,
Contextul unei alte tragedii.
De vânt, de frunză şi de tine,
De tot ce-a fost, cărunt mă văd
Şi-n tot ce nu mi se cuvine
Prin remuşcări zăresc prăpăd.
De ploi, de arşiţă şi noapte,
Stingher, mă pierd convalescent,
Stingându-mă-n singurătate,
Într-un trecut mai sunt prezent…
Reclame
