poeme
Degetele tale
O ploaie-s degetale tale,
duc a florii clorofilă
din spaţiile necognitive,
o aşează pe glezna obosită
de forfota luminii,
pe spatele care se îndoaie
de o gârboveală timpurie.
Şi-ntr-un miros de cretă,
ploaia se coboară.
Cu unghiile lăcuieşte de zor
asfalt al tăcerii.
Stropi mari lasă din cer
mirosuri florale,
leac pentru glezna ta.
În picături de ploaie,
sunt unghiile tale
cu neastâmpărul lor,
încarnate în oboseală.
Simţi migrenă,
ploaia rece
pe mâinile răsfirate.
Nu vrei degetele
mirosind a pământ,
numai a astre.
Sunt degetele ude,
boboci de roze, desfăcuţi,
care nu deformează
prin lentile, lumea ta.
Ai vagi percepţii
că te agăţi de o respiraţie
a degetelor tale,
când dau o grabă la ceva.
Jug
Un jug au devenit întârzierile,
lucruri ce au fost planificate
să le faci într-un moment.
Şi tragi la jug chiar dacă
trup nu-i ham.
Nu ai de ales când vrei
să trăieşti împăcat,
cu tot ce s-a putut face
din ce ai rostit în cerebralitate,
când ai devenit responsabil.
Mergi pe ogoare şi câmp,
străbaţi străzile unui oraş tainic.
Şi beatitudinile îţi devin excese,
dându-ţi acea mizerabilă senzaţie
că te mulţumeşti cu puţin
în creşterea virtuoasă
spre lumea de dincolo de tine.
