LUCIA SAVA

poeme

Degetele tale

 

 

O ploaie-s degetale tale,

duc a florii clorofilă

din spaţiile necognitive,

o aşează pe glezna obosită

de forfota luminii,

pe spatele care se îndoaie

de o gârboveală timpurie.

 

Şi-ntr-un miros de cretă,

ploaia se coboară.

Cu unghiile lăcuieşte de zor

asfalt al tăcerii.

Stropi mari lasă din cer

mirosuri florale,

leac pentru glezna ta.

 

În picături de ploaie,

sunt unghiile tale

cu neastâmpărul lor,

încarnate în oboseală.

Simţi migrenă,

ploaia rece

pe mâinile răsfirate.

Nu vrei degetele

mirosind a pământ,

numai a astre.

 

Sunt degetele ude,

boboci de roze, desfăcuţi,

care nu deformează

prin lentile, lumea ta.

Ai vagi percepţii

că te agăţi de o respiraţie

a degetelor tale,

când dau o grabă la ceva.

 

 

 

 

                 Jug

  

Un jug au devenit întârzierile,

lucruri ce au fost planificate

să le faci într-un moment.

Şi tragi la jug chiar dacă

trup nu-i ham.

Nu ai de ales când vrei

să trăieşti împăcat,

cu tot ce s-a putut face

din  ce ai rostit în cerebralitate,

când ai devenit responsabil.

 

Mergi pe ogoare şi câmp,

străbaţi străzile unui oraş tainic.

Şi beatitudinile îţi devin excese,

dându-ţi acea mizerabilă senzaţie

că te mulţumeşti cu puţin

în creşterea virtuoasă

spre lumea de dincolo de tine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s