Scrisori de DRAGOBETE

Hulya CURTAMET (clasa a XI-a A LTNB)

Către inima ta… Mi-aş dori, măcar acum să poţi înţelege suferinţa, dar în acelaşi timp, dragostea, dragostea mea pentru tine. Şi de ce suferinţă? Suferinţă, pentru că tânjesc dupa tine, si tu nu ştii. Sau poate ca ştii, dar ma lasi să sufăr si să suspin atunci când mirosul tău îmi pătrude până în suflet, atunci când te apropii, te apropii, dar nu ajungi până la mine. Iar eu aştept, aştept cu gândul că într-o zi vei fi lânga mine, iar aceste gânduri scrise pe o hartie, o hartie plină de lacrimi si de durere vor fi atunci doar o simplă amintire. Dă-mi aripi, unge-mi sufletul neamângâiat cu privirea ta pătrunzatoare, cu surâsul tău divin si cu blândeţea ascunsă în oceanul inimii tale. Iubirea pentru tine îmi da viaţă şi mă face sa fiu mai bună, mai frumoasă, mai intelegătoare, dar dacă mi-ai dărui si tu iubire m-aş simti cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai intelegătoare.

Iubitul meu,

Iar.. cuvintele-mi curg pe coala alba si nu se mai opresc, de fiecare data, gandindu-ma la NOI. Iubitule, incep sa ma indragostesc de tine sau poate ca deja te iubesc, caci teama de a nu te pierde isi face cuib in sufletul meu. Ar trebui sa nu astern aceste cuvinte pe foaie, pentru ca magia se poate termina si nu-mi doresc… In bratele tale sunt in timp si in afara timpului, uneori simt ca suntem o inima imensa care bate ca sursa primordiala a tuturor universelor. Inima mea este o mare involburata, inima ta un cer senin….Iti mai amintesti?… eram in bratele tale, leganate de apele scateietoare ale ochilor tai ametiti care imi aduceau bucurie,imi alinau suferintele, imi faceau trupul sa tremure, inima sa pulseze cu acceleratie, iar sufletul mi-l gasesti in ceruri…. Nimeni nu stie ca TU, esti totul pentru mine, esti intreaga mea lume. Iubesc acel infinit care ma leaga de tine, iubesc acel tot prin care tu traiesti…

Cu drag, a ta iubire, Carmen!

Gabi LIPAN – clasa a XI-a A

Unde ar fi locul nostru daca ar putea fi oriunde? Am trai undeva pe o plaja, intr-un loc uitat de lume, intr-o casa frumoasa… pe o insula pustie poate. Deja te vad in leaganul de pe veranda bucurandu-te de briza marii. Esti frumoasa. Parul tau se lasa usor purtat de vant iar soarele arzator da ochilor tai sclipiri de aur. Ma vezi cand ma apropii si imi zambesti. Abia asteptam sa ajung din nou la tine, la locul nostru! Sa fim doar noi doi, nisipul si valurile marii. Ce n-as da sa fiu acolo acum! …Pe banca de pe veranda noastra, sa vad asfintitul, sa ma bucur de mirosul sarat al apei si de cea mai frumoasa creatie a lui Dumnezeu, tu… Acum ca ma gandesc, nu am nevoie nici de plaja, nici de leaganul de pe veranda si nici de asfintit. Am nevoie de tine pentru ca locul meu e langa tine!

Mariana VASILE – XI A (LTNB)

Am rupt prea multe foi încercând să găsesc un început bun. Mă tot gândesc şi îmi spun că o privire caldă şi un sărut dulce ar contura mai bine sentimentele pentru tine decât o face o mână de cuvinte. Îţi voi scrie doar ceea ce inima îmi şopteşte. Am doi îngeri ce imi poartă paşii spre fericire ziua şi îmi veghează somnul noaptea. Unul dintre ei eşti tu, singurul ce îmi poate da aripi, purtându-mă peste tot şi toate, în propria noastră lume, la izvorul dragostei noastre. Ţi-am văzut dezamăgirea de pe chip când ţi-am spus cât de repede şi uşor îmi alungă cele mai negre gânduri o rază de soare. Ţi-am spus că e cel mai bun tratament pentru tristeţea mea. Iar tu…m-ai crezut!…Copil naiv!Dacă te-ai uita în oglindă, ai vedea două lumini calde, arzătoare, şi două buze fine ce se arcuiesc perfect, cuceritor. Acestea sunt defapt cele ce mă salvează, zi de zi, de la uitare. Ştii cum? Mă încălzeşti din interior, în sens invers Soarelui. Începi de la inimă, eu însămi radiind, putând să încălzesc şi să luminez la rândul meu. Mă transformi în soare, o stea solitară şi rece e capabilă acum să dea căldură, iar pentru asta îţi mulţumesc. Ai devenit călăuza mea prin întuneric, prietenul ce mă însoţeşte prin momente frumoase sau grele ţinându-mă de mână, camarad de război, aducător de zâmbete şi lacrimi, scut împotriva răului. Şi te iubesc. Pentru că mă încălzeşti, mă alinţi, mă faci să râd, mă sprijini, mă urmezi, mă accepţi, mă înţelegi. Cel mai important totuşi, te iubesc pentru că mă iubeşti. Iar melodia spune aşa:” Poţi să-mi iei tot ce am mai scump pe lume”…Poţi! Ţi-aş da tot în dar: gândurile, amintirile, dorinţele, sufletul meu. Dar te rog nu-mi lua ceva… « Să nu-mi iei niciodată dragostea! »

Elena GRIGORE – clasa a XI-a A

Să încep cu dragul meu nu îşi are rostul. Acum prea multe nu mai pot să spun. Cândva eram persoana care te întelegea. Tu..cine erai tu? Erai acel cineva care mă asculta târziu în noapte sau dis de dimineaţă. Erai persoana care îmi inspira buna dispoziţie în fiecare zi. Erai băiatul care mă înţelegea şi care îmi dăruia un zâmbet cu fiecare cuvânt. Eram eu şi tu, două suflete. Ne minunam pentru fiecare stea şi timpul se oprea în loc pentru noi atunci când eram împreuna. Ştiam ce gândim fără a şopti un cuvânt. Ne-am spus tot ce aveam de spus în linişte şi ne-am bucurat de fiecare clipă pe care am petrecut-o amandoi în tot acest timp. Dar acum că s-a terminat mai am de spus doar atât. Nu am pierdut nimic, ba chiar am câştigat foarte mult. Am câştigat două luni minunate alături de tine, două luni în care ne-am dăruit unul altuia toţi picurii de suflet pe care îi aveam. Acum am rămas cu cel mai frumos rezumat al unei mici poveşti din viaţa noastră, pentru care îţi multumesc. Mă bucur că am te-am avut lânga mine şi că am fost lângă tine cât de mult am putut. Dar pentru că…nu mai avem nimic frumos de spus şi nici nu mai puteam primi nimic de la tine am încheiat aici un alt capitol din vietile noastre.

Draga mea,

În fiecare zi mă trezesc iluminat de dragostea pe care ţi-o port, fiecare zi îmi pare mai bună, mai frumoasă pentru că tu exişti. Ce poate fi mai frumos decât o zi cu tine? O viaţă întreagă alături de tine? Pare un vis dar e realitate, ne iubim prea mult, nimic nu ne desparte. Te iubesc la fel de mult cum ziua iubeşte soarele, cum noaptea iubeşte luna şi florile lumina. Fără tine rătăcesc la întâmplare şi toate cărările vieţii îmi sunt pustii, de aceea Dumnezeu înainte de a crea dragostea, te-a creat pe tine, apoi dragostea ca să îti fie dăruită. Dupa toate astea m-a creat pe mine să ti-o pot dărui. Iubirea pe care ţi-o port îmi dă aripi să visez şi să plutesc deasupra norilor. Te iubesc şi te voi iubi mereu!

Cu drag, al tău iubit, ALEN

Valentin DIMCIA – clasa a XI-a A – LTNB

Simt condeiul rece-n mână

Ca o adiere a vântului de vară,

Vreau ca totul vis să nu pară

Iubirea mea, stăpână.

Stau şi privesc nepăsător

La clipele ce trec în van,

Par un pudic visător

Ce te aşteaptă în chervan.

Trec nopţile şi tot aştept

Ca să te simt din nou la piept,

Să fim împreună amândoi

La începutul erei noi.

Aş vrea să fugim oriunde şi nicăieri

Să fim aşa cum eram şi ieri,

Unul de altul îndrăgostiţi,

Unul altuia sortiţi.

Am sperat a nu fi vis,

Dar ochii mi s-au deschis.

A fost un dor ucigător

Ce-a părut înşelător.

Anamaria MUŢU – clasa a XI-a A

Daca ai sti cum este sa adormi noptile sperand ca razele diminetii iti vor topi dorul, atunci stii ce inseamna sa speri zadarnic. Ultima urma de speranta mi-a fost stearsa de amintirea ultimului tau sarut pe care il simt cand ma gandesc la tine, la noi. Dar doare cand realizez ca nici maine nu va fi altfel. Doare cand realizez ca drumul va fi mai greu maine iar tu nu vei fi aici sa imi alini durerea cum numai imbratisarile si mangaierile tale o pot face. Mi-e greu…mi-e greu sa vad cum orele trec prea greu, iar ziua in care o sa te revad se apropie, dar totusi e prea departe. Tu, dorul de tine si iubirea pentru tine mariti din ce in ce mai mult golul din sufletul meu. De ce am un gol in suflet? Pentru ca esti departe, pentru ca imi lipsesc privirea si zambetul tau cu fiecare secunda mai mult, pentru ca nu e usor sa nu te vad o zi, pentru ca m-am saturat de lacrimi varsate in miez de noapte, pentru ca imi e dor! Dorul asta e ca o scara, pe care urc mereu dar in varful careia ajung cu greu. Dar stiu ca efortul meu nu este zadarnic. De ce? Gandul ca ajung la tine ma tine tare si nu exista nimic care ma poate dobori. Nici grija, nici indoiala, nici neincrederea, deoarece gandul la tine spulbera tot. Cu greu o sa adorm in seara asta…stii de ce? Doar o secunda m-am gandit cum ar fi sa te pierd si de atunci lacrimile mele nu s-au mai oprit. E cel mai mare cosmar al meu, pentru ca nu-mi imaginez cum viata mea a avut rost pana sa te vad, sa te cunosc, sa te iubesc! Mi-e greu sa ma gandesc ca esti departe, ca maine o sa ma trezesc si acei kilometrii vor fi tot acolo asteaptandu-ma sa-i parcurg. Daca as putea sa fac asta zilnic, as face-o…dar e greu! Si stii ce e si mai greu? Sa traiesc zilnic cu dorinta de a te strange in brate. Dar e doar o speranta. Speranta care imi bucura sufletul dar si il strapunge in acelasi timp. Daca mi s-ar putea indeplini acum o dorinta, nu mi.as dori sa te vad in fiecare zi, pentru ca ar fi zadarnic. Mi.as dori ca dorul sa nu mai fie asa amar…sa pot sa ma gandesc la tine, la felul cum ma strangi in brate si cum imi vorbesti fara ca ochii sa mi se umple de lacrimi. As putea sa gust toate momentele petrecute cu tine si sa nu ma mai satur de clipele de asteptare… Inchide-mi ochii, ia-ma de mana si ajuta-ma sa ajung la tine! Stiu ca acolo o sa ma simt protejata pentru ca bratele tale stiu sa ma cuprinda cand mi-e greu, sa-mi stearga lacrimile cand mi-e dor si sa-mi mangaie sufletul cand nu esti aproape. Vino si umple-mi sufletul ! Pune in el profunzimea ochilor , stralucirea zambetului, tandretea si mangaierile! Nu uita de toate amintirile impreuna si de eternul „te iubesc” pe care nu ma satur sa.l aud de 365 de zile incoace.

Alexandru FRÎNCU cls. a XI-a A

Cel mai bun inceput ar fi un sincer „Te iubesc”, dar oare am acest sentiment , oare stiu a iubi ? In imaginatia mea iubirea este sentimentul perfect, fara durere, plin de speranta si de dorinta, insa speranta mea nu este prea mare, durerea isi face aparitia iar dorinta devine arzatoare. Poate ca iubirea nu inseamna acest lucru, poate ca sunt confuz din cauza ei. Atunci cand iti vad chipul bland si zambitor, inima incepe sa bata cu o viteza ametitoare, mainile-mi ingheata iar capul simte aerul curat al norilor. Poate asta inseamna ca iubesc. poate esti doar o slabiciune a mea dar prefer sa cred ca intr-o zi va fi totul limpede si marea mea confuzie se va transforma intr-o mare de iubire.

Draga mea,

Nu imi place sa incep de fiecare data la fel … eu simt ca dragobetele este inca o sarbatoare in care pot sa stau cu tine , sa ne tinem in brate pana la apusul soarelui si sa avem amandoi aceeasi ochi mici pe care ii au noii nascuti. Ma bucur ca iti scriu aceste randuri , pentru a-mi exprima pasiunea iubirii pe care ti-o port. Frumuseţea e trecătoare, sensibilitatea se toceşte, corpul îmbătrâneşte ,dar pana la urma suntem doua fiinte ce sunt legate de un sigur cuvant : DRAGOSTE ! Stiu ca nu crezi nici macar un cuvant din ce am scris aici , o litera , nici macar un punct pe care il pun din inima mea inca nedezlegata.Nu cred ca sti,dar in multe nopti in care nu puteam sa dorm imi retrageam gandurile pe o pajiste intunecata in care asteptam cu nerabdare sa vi langa mine. Dar de fiecare data acelasi raspuns… Era ceva de genu : “Ea nu mai vine Raresh, nu o sa mai vina niciodata” ! Aceste lucruri nu ti le zic acum , asa pentru impresie sau pentru a fi vezi-doamne nu stiu ce romantic…le zic din inima…pentru ca tu esti singura la care tin si as face orice pentru tine ! Cu drag al tau, Raresh

Mariana MAZÂLU – clasa a XI-a A (LTNB)

Astăzi este o nouă zi… Este o zi frumoasă de sfârşit de iarnă, tot mai luminoasă. Suntem în luna februarie, luna iubirii. Se zice că toţi oamenii iubesc, poate că fiecare în felul său dar nu toţi o arătăm. Însă eu…eu ţi-am dăruit ţie sufletul meu de la început de drum şi ne-am aruncat amândoi în focul iubirii fără să ne mai gândim la rănile pe care o să le suferim. Eram ca doi copii inocenţi care-şi trăiau visul, iar tu erai libertatea mea… Iubirea pentru mine este ca o detaşare de trup, şi-mi las corpul să pluteasca pe marea întinsă şi albastră, am încredere.Închid ochii, e întuneric…se aud doar valurile care măsoară timpul în basmul meu pe care-l trăiesc.Mi-am descoperit povestea vieţii. Dar după un timp…odată cu valurile care au început să se spargă de stânci, sunt adusă la mal,nu ştiu daca e bine sau rău,însă un soare orbitor mă deranjează, ma sperii şi tot atunci un grup de pescăruşi trec pe deasupra mea, pe cerul senin, sunt gândurile mele care mă ameţesc… Iubirea era un sentiment nou pentru mine, mă bulversa, însă alături de tine am învăţat să iubesc, şi tot ceea ce implică iubirea. Azi îţi scriu această scrisoare să-ţi mulţumesc pentru că…prima dragoste nu se uită niciodată!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s