Asemănări şi deosebiri între periplul lui Harap Alb şi cel al lui Gavrilescu

Gabriela AXENIA – calsa a X-a B

 

Periplurile celor doi protagonişti: Harap Alb şi Gavrilescu se aseamănă, dar se şi deosebesc.

Dacă in opera scrisă de Mircea Eliade: “La ţiganci” timpul este determinat: “Bucureştiul de la inceputul secolului xx”, in basmul “Harap Alb” timpul este nespecificat (illo tempore): “Amu cică era odată”. Ambii protagonişti vor avea de trecut proba ghicitului. Harap Alb ghiceşste adevarata fată a impăratului Roş, însă Gavrilescu ratează această probă (Gavrilescu nu este capabil sa ghicească: ţiganca, grecoaica si ovreica). În ambele opere este prezent motivul labirintului. Bordeiul ţigăncilor este asemănător labirintului din basmul scris de Ion Creangă, acesta fiind un spaţiu al iniţierii. Spre deosebire de Gavrilescu, Harap Alb este neînfricat. Acesta trece proba de curaj iniţiată de tatăl său, procură sălăţi din grădina ursului, aduce Spănului capul cerbului împreună cu pietrele preţioase, ultima proba de curaj dându-se la curtea lui Roş împărat. Gavrilescu are o stare de beatitudine şi simte o teribilă nevoie de a-şi povesti tragedia vieţii lui. Faptul ca nu îsi aminteşte ce s-a întâmplat pe bancă il putem interpreta ca pe o ruptură temporală. În opera lui Mircea Eliade, fantasticul este anunţat prin prezenţa hazardului (întamplare neprevazută): modestul profesor de pian îşi aminteşte că a uitat partiturile acasă la Otilia Voitinovici şi coboară din tramvai, spre a lua altul in sens invers. În padurea labirint crăişorul este întampinat de Spân, acesta reuşind să îl păcălească pe Harap Alb. Are loc un schimb de roluri, stăpânul devenind slugă. Gavrilescu este întămpinat de babă (in bordeiul ţigăncilor), aceasta fiind cerberul de la intrarea în infern. Gavrilescu va trebui sa plătească trei sute de lei, taxă care echivalează cu plata vămilor pe lumea cealaltă şi cu trei lecţii de pian. Harap Alb se naste de trei ori: prima dată este vorba de naşterea naturală, cea de a doua naştere are loc în fântână (locul in care protagonistul primeşte botezul), iar cea de a treia naştere are loc atunci cand Harap Alb este reînviat cu ajutorul apei vii adusă de fata împăratului Roş. Gavrilescu se naşt de doua ori: prima dată este vorba de naşterea naturală, a doua naştere se realizează atunci cand Gavrilescu o reîntalneşte pe Hildegard. Cei doi vor pleca spre padure, refăcându-se cuplul romantic. Pentru protagonist, timpul este unul comprimat. În opera lui Mircea Eliade sacrul este camuflat in profan (realul se împleteşte cu irealul). Harap Alb va fi ajutat de: Sfanta Duminecă in drumul său spre curtea lui Verde împărat. Aceasta îi spune crăişorului ce recuzită să ceara tatălui. El greşeşte spunând că a stricat orzul pe gâşte, deşi proba curajului fusese picată doar de fiul cel mare si cel mijlociu.

 

Periplul fiecărui protagonist are o motivaţie aparte: pentru Harap Alb acesta are ca finalitate devenirea de sine, iar pentru Gavrilescu: cunoaşterea sinelui. La sfărşit fiecare protagonist îşi va intalni aleasa inimii: crăişorul pe fata împăratului Roş, iar Gavrilescu pe Hildegard. În cazul primlui cuplu, finalitatea este matrimoniul, iar in cazul celui de al doilea, partenerii se indreaptă spre tărâmul thanatosului prin oniric. Un rol important în procesul de iniţiere al fiului de crai il deţine Spânul. Acesta joacă dublu rol: de regizor faţă de Harap Alb si de actor faţă de Verde împărat si de fetele acestuia. Chiar daca Spânul  a dorit să il compromită pe crăişor, el a contribuit în mod indirect la maturizarea lui Harap Alb. Acesta ar fi putut parcurge distanţa până la curtea lui Verde împărat: “ca gândul” cu ajutorul calului năzdrăvan, însă el trebuie să parcurga drumul gradual, trecând prin toate etapele devenirii. Harap Alb primeşte ajutorul uman şi animalier, în locul celui divin. El a fost ajutat de furnici şi de albine. Acest fapt relevă maturizarea protagonistului. Împăratul Roş îl va supune pe Harap Alb la trei probe de curaj. Pentru a trece aceste probe, crăişorul va fi ajutat de o seamă de uriaşi. Gavrilescu se rătăceşte in trecut şi regretă faptul că în tinereţe a ales iubirea fizică in locul celei spirituale. În ambele opere este prezentă cifra magică: trei. Sintagma de la sfârşitul operei scrise de Mircea Eliade: “nu ne grăbim” este un refuz al morţii.

Întrunind acestea, am demonstrat ca periplurile celor doi protagonişti se aseamană, dar se şi deosebesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s