Omologare iminenta

de George Liviu Teleoacă

METAMORFOZE, MEDGIDIA

 

Nu atât respinsă, cât mai ales incapabilă să coopereze cu  institutele de profil din ţara, fundaţia pentru cercetarea istoriei  Daciei, Dacia Revival Society cu sediul la New York şi filiale la  Bucureşti, la Deva, la Reghin şi la Tulcea, ar vrea să lase  impresia că spre deosebire de celelalte foruri ştiinţifice din ţară şi nu numai, va reuşi să amelioreze setul de criterii necesare pentru perceperea corectă a istoriei noastre, ca parte constitutivă a istoriei universale.

   Iată că a avut loc şi cea de a zecea ediţie a Congresului de Dacologie, fără ca Fundaţia DRS să fi reuşit sau măcar să fi încercat decantarea unor concluzii menite să depăşească limitările impuse în gândirea noastră de constrângerile –ismelor care au trecut până acum peste noi. De ani de zile se intră în sala de congres, până nu demult în vasta şi eleganta rotondă a hotelului Intercontinental, fără să se fi omologat, în sensul concret al cuvântului, nici măcar o singură idee care să confere coerenţă eforturilor făcute în domeniu, fie ele retribuite de stat sau voluntare.

            Ne irosim eforturile şi mai ales timpul în repetarea a tot soiul de detalii, mai mult sau mai putin semnificative, fără să se aibă în vedere că pe ansamblu, memoria colectivă a lumii a conferit spaţiului românesc un statut special, numidu-l “paradis” prin cuvinte ca Walhalla sau Pays de Cocagne, şi “axă a lumii” prin sintagme ca Hiperboreea-Ţara Zeilor, Axis boreus, Cardines mundi, Kion Ouránou sau Polus geticus. Nu pot fi trecute cu vederea nici faptul că până în vremea lui Dimitrie Cantemir s-a folosit în ţară, timp de peste 7200 de ani, cel mai vechi calendar al lumii şi nici faptul că autohtonii pământului românesc au figurat şi figurează în Cărţile Sacre ale omenirii, mai ales cu numele de vlahi sau daci. Cu toate acestea, fundaţia DRS face congrese de dacologie fără să pună permanent în evidenţă o asemenea perspectivă şi mai ales fără să fi definit, într-un fel sau altul dacologia ca ştiinţă, ignorând orice tentativă făcută în acest sens.

 

 

 

 

    METAMORFOZE, MEDGIDIA     N-au finalizat într-un mod concludent, nici măcar semnificaţia STINDARDULUI DACIC, deşi Whitney Smith, directorul Institutului american pentru drapelele lumii, chiar dacă nu i-a cunoscut această semnificaţie, a inclus Stindardul Dacic, ca realitate istorică, în capitolul drapelelor extrem de importante, care au făcut istoria lumii, cu menţiunea că a fost cel mai răspândit drapel al antichităţii pe un teritoriu cuprins între Persia şi Anglia. Deosebit de important pentru alţii, Stindardul Dacic continuă să reprezinte, pentru noi, doar un fel de vâjâitoare destinată să intimideze duşmanii, deşi am demonstrat, încă de la primul şi atât de promiţătorul Congres de Dacologie, din anul 1999, că simbolul nostru tutelar este semnul lui Dumnezeu, şi nu semnul carnasierului cum l-a considerat Mircea Eliade, ca urmare a faptului că a pus în discuţie numai capul de lup şi nu întregul stindard, comiţând astfel o gravă eroare de metodă.

         După alţi şapte ani, în anul 2006, invocasem compoziţia falerei de la Surcea, judeţul Covasna, în sprijinul faptului că Dragonul este semnul lui Dumnezeu, iar la sfârşitul lunii decembrie 2007, am publicat în presă motivele pentru care mesajul scenei XXIV de pe Columna lui Traian indică, în mod explicit, dar prin mijloace plastice, faptul că Stindardul Dacic, reprezintă hieroglifa pentru numele lui Dumnezeu.

            Descoperirea, căci descoperire este, arată că la originea importanţei pe care a avut-o în antichitate Stindardul Dacic, ca făuritor de istorie, s-a aflat faptul că era semnul Divinităţii de foarte largă cuprindere, reuşind să corectez, astfel, o greşeală mai generală a istoricilor europeni din ultimul secol, care au comis şi ei o altă eroare de metodă, similară cu a lui Mircea Eliade, dar mult mai gravă, punând în discuţie doar imaginea lui Jupiter şi nu întreaga compoziţie. Singurul care m-a primit cu remarca că şi Eminescu a interpretat scena la fel, motiv pentru care a şi inclus în marele poem Memento mori versul: „Şi icoanele-s în luptă”, a fost Prof.Univ.Dr. Nicolae Georgescu. Domnia sa a mai identificat şi a tradus textul unui autor de limbă latină care consolidează viziunea desăvârşitului Mihai Eminescu.

          METAMORFOZE, MEDGIDIADată fiind reala competiţie dintre „rapid” şi „lent”, la care s-a referit şi Alvin Toffler, am refuzat să mai trec sub tăcere şi această recentă tergiversare a istoriografiei româneşti chemată să realizeze în timp util promovarea descoperirilor spre dezbatere şi spre validare, dacă este cazul. Or, de această dată este cazul, fiindcă cele două icoane aflate faţă în faţă au fost realizate în aceeaşi manieră plastică, tocmai pentru a sublinia ca sunt entităţi de aceeaşi natură, orice ezitare fiind neavenită şi deosebit de păguboasă pentru noi toţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s