călcâiul inimii

MOTO: 

            „Orice inimă are un călcâi al lui Ahile!”

                                           Anton ONIGY

Orice poet şi-ar dori o Veronica – muza inspiratoare… Nu ştiu cât de veronian e sufletul tău, însă al meu are combustia eminesciană!

Reclame

ADEVĂRURI ASCUNSE DE BIBLIE

Dino ADMINO

 

Omul acelor timpuri era un pitic, nu era stăpânul naturii, ci sclavul ei,un rob tot atât de supus naturii ca şi celelalte animale. El,piticul, începe încet, încet să se desprindă din sălbăticie şi să avanseze spre cunoaştere. Omul cavernelor devenind in timp datorită raţiunii un gigant care reuşeşte să stăpânească natura. A trebuit să treacă multe sute de mii de ani, timp în care omul cu creier îl depăşeşte pe omul cu muşchi. Nu vom lua în discuţie cele două teorii privind apariţia omului: Teoria evoluţionistă a lui Darwin dar nici marea minciună pe care o vehiculează religia (omul a apărut cu aproximativ în urma cu 7500 de ani). Pe tot parcursul existenţei sale, omul din cauza unei necunoaşteri a fenomenelor naturii a căzut în misticism, şi astfel apar tot felul de personaje cu puteri supranaturale care stăpâneau şi dădeau naştere fenomenelor pe care nu şi le putea explica. Aceste fiinţe încep să devină valori sacre şi să facă parte dintr-o lume superioară, supranaturală. Aceştia sunt zeii şi astfel apar şi miturile diferitelor popoare. Creatorii lor ca şi beneficiarii cred ca într-o realitate netăgăduită a unei lumi paralele. Zeilor li se ridicau clădiri fastuoase        (temple) unde sunt slujiţi de preoţi şi preotese care transmit oamenilor voia şi poruncile acestora. Casta aceasta este foarte puternică şi e formată din persoane care ştiu carte şi deţin  multe secrete. În natură, totul se naşte şi moare şi aşa se întâmplă şi cu credinţa în zei. Trec iar foarte multe secole şi oamenii au nevoie de altceva. La orizont se întrevede deja o altă religie: Creştinismul care are foarte multe asemănări cu vechea religie politeistă. La început, creştinii sunt persecutaţi peste tot în lume şi sunt nevoiţi să se întâlnească pe ascuns. Grele timpuri pentru primi creştini ! Trece şi această perioada şi li se dă undă verde, pentru a putea să se afirme ca religie. De la micile adunări şi case de rugăciuni se trece la construirea de noi locaşe de cult iar persoanele care ştiau carte sau care au fost în fruntea  lor devin preoţi şi încep să aibă puteri asupra maselor .Nu urmăreau decât un singur scop acapararea puterii. Timp de 2000 de ani de la apariţia lui Iisus, preoţii şi religia au jucat un rol foarte important în istoria omenirii. Sunt personalităţi ale lumii ştiinţifice care afirma că dacă nu ar fi fost religia, omenirea ar fi fost cu cel puţin 1000 de ani mai avansată. Creştinii au dat foc celei mai mari biblioteci din antichitate, unde erau depozitate toate cunoştinţele omenirii de până atunci şi au fost arse zeci de mii de papirusuri. Se pare că acest lucru a fost ordonat de Chiril al Alexandriei, care ulterior a fost ridicat la rangul de episcop, iar după moarte a fost sanctificat. În numele religiei sunt declanşate cruciadele, unde au fost omorâţi sute de mii de oamenii. Tot în numele religiei s-a trecut la creştinarea populaţiei băştinaşe din lumea nouă. Cine nu este cu mine este împotriva mea propovăduiau preoţii din biserici, iar călugării din diferite ordine împreună cu soldaţii omorau în numele crucii cu sabia într-o mână şi biblia în cealaltă. Au fost omorâţi astfel milioane de băştinaşi. Mai amintim de noaptea Sf. Bartolomeu, când în numele credinţei s-au omorât între ei mii de francezi. În plin Ev Mediu biserica dă „naştere” celei mai criminale şi monstruoase organizaţii care a existat vreodată: Inchiziţia. Pentru că oamenii nu aveau voie să aibă acces la cultură, preoţii au ordonat să fie scoase în piaţa publica şi să se dea foc tuturor CĂRŢILOR care existau în casele oamenilor. Cea mai mare conflagraţie mondiala a fost condusă de doi creştini: Hitler catolic şi Stalin ortodox. Nu voi mai insista în continuarea acestor aspecte şi vom trece la ceea ce ne interesează: Biblia

 Cap.IV

In urma relaţiei dintre Adam si Eva se naşte Cain si mai apoi Abel .

Vs.2 – Abel a fost păstor de oi iar Cain lucrător de pământ

Vs.3-Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului

Vs.4 – Si a adus si Abel din cele întâi născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui.

Vs.5- Iar spre Cain şi spre darurile lui nu a căutat .

Şi acum fiţi atenţi ! Dumnezeu sta pe un nor prin cer şi strâmba din nas când ajunge la el fumul jertfei lui Abel, care provenea de la roadele pământului, in schimb aspira cu plăcere fumul care provenea de la jertfa animalelor lui Cain. Aşa ceva este pur si simplu bataie de joc la adresa adevăratului Dumnezeu. Mai departe Cain il omoară pe Abel şi Dumnezeu îl alungă, iar Cain a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden.

Vs.17- După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, a născut pe Enoh

Vs. 18 – Iar lui Enoh i s-a născut Irad care la rândul lui are fii.

Vs.19 – Unul din fii, Lamah, şi-a luat două femei: numele uneia era Ada iar cealaltă era Stela.

Încurcate sunt căile Domnului ! Se minte cu neruşinare pentru că tot această carte spune că la început nu au fost decât Adam si Eva care au avut doi fii. Atunci de unde a apărut femeia pe care a cunoscut-o Cain?  Enoh a fost zămislit cu femeia lui, fiul lui Enoh face si el copii cu bunica lui. Pe urmă unul dintre strănepoţii lui Cain îşi ia două femei : Ada şi Stela. Femeile astea de unde au mai apărut? Vă daţi seama cât de multe lucruri sunt puse sub semnul întrebării în această carte care chipurile are răspunsuri la toate ? Cine poate să creadă toate bazaconiile scrise in Biblie ?

  Abia după 230 de ani ,Adam mai are un fiu – Set. Adam mai trăieşte încă 700 de ani, timp în care mai are fii şi fiice. În capitolul IV aflăm numele patriarhilor de la Adam până la Noe, care sunt foarte mulţi, iar ca un paradox toţi au trăit in jur de un secol. Suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm dacă anul biblic tot 365 de zile sau Dumnezeu a înscris in ADN-ul nostru o viaţă foarte lungă pe care apoi a blocat-o? Nu există nicio explicaţie că toate aceste personaje au trăit în jur de un mileniu fiecare.

Fărâme de viaţă

Elena CRÎNGAŞU – clasa a IX-a D, LTNB

Mestec viaţa.

Uneori are un gust amar,

Astăzi pare mai dulce.

Mi-am colorat vârfurile degetelor

Cu albastrul zorilor.

Hainele mele fragede palpită

Sub ochii vigilenţi ai trecătorilor.

Amestec gândurile de azi

Cu gândurile de ieri

Şi-mi înfăşor lirica fiinţă

Cu visuri mari. Trăiesc!

 

 

Sculptură

Plutiri de himere

Se revarsă din ochii cu sclipiri de aur,

Mă pierd în nisipul pecetluit

De iubirea valurilor.

M-ai sculptat deasupra mării

Cu vorbe învăluite în minciună.

Mă rescriu pe foaia albă,

Lăsând versuri coliere

Să se deşire peste amintirea ta.

 

 

Mă scriu

Mă-mbrăţişează cuvintele,

Lăsându-mi pe buze o rimă nespusă.

Mă lovesc de versul juvenil al inimii,

Ce-l cântam cu bucurie odată,

Strigându-mi libertatea…

Mă pierd în jur şi mă găsesc

Scrisă pe-o foaie, precum

Versurile-mprăştiate de pană,

Mi-am ascuns privirea în călimară,

Să se reverse peste rândurile albe.

GALAXIA BIZAR

Cosmin ŞTEFĂNESCU

Totul se transformă zi după zi în durere şi moloz

Drepturile omului acum devin drepturile ţintei

Aşadar, aşezaţi-vă docili cu pieptul în faţa flintei

Speraţi şi poate astfel veţi vedea viaţa mai roz.

Fragment dintr-un manifest interzis din insula Fuwa

 

 

În ultima vreme pe planeta Iahim revoltele se intensificaseră din cauza lipsei de mâncare. Erau într-adevăr vremuri tulburi. Sărmanii oameni priveau cu durere crescândă cum copiii le mureau de inaniţie. Cazurile de malnutriţie şi rahitism se înstăpâniseră pe toate insulele. De când fusăseră instalaţi pe planetă guvernatorul planetei şi cu protipendada de la curte, oamenii fusăseră privaţi de mijloacele de subzistenţă deoarece guvernatorul nu permitea nimănui să se atingă de nimic din zona logistică dar le permisăse tuturor celor care trăiau pe planetă să cultive mici terenuri. Datorită acestui lucru, lumea era mulţumită.

Lucrurile au luat însă o turnură urâtă în momentul în care guvernatorul numit de companie a fost detronat şi apoi omorât de către otecazi după care i-a luat locul guvernatorul otecaz Reltih. Acest nou guvernator avea ambiţii nemăsurate şi era animat de o răutate criminală care atingea paroxismul. În decursul a câteva zile a ras de pe faţa planetei două insuliţe cu tot cu populaţia existentă… fără regrete ori mustrări de conştiinţă. Cu toate că în timpul cât stătuseră pe planetă se luptaseră cu diverse boli şi cu animalele vorace pe care le găsiseră pe aceste locuri reuşiseră să treacă mai departe… adevăraţii prădători veniseră… cu aceştia nu au mai avut cum să lupte, aceştia erau înarmaţi până în dinţi, antrenaţi în cele mai grele condiţii imaginabile şi aveau o genetică metisată extraordinară.

Trupele terrali împreună cu cele otecaze la ordinul guvernatorului Reltih au ars din temelii insuliţele după care au difuzat pachete holo HV în toată lumea cu sfârşitul crunt al insularilor. Reltih a ordonat tehnicienilor holo HV să subtitreze pe manşeta materialului cu majuscule: ASTFEL NIMENI NU VA MAI ÎNDRĂZNI SĂ SE REVOLTE.

      Cert este că nu atrecut prea mult timp de la cest eveniment dureros şi pe insula Fuwa au apărut noi frământări… o altă revoltă se anunţa. O dilemă îngrozitoare îl măcina pe guvernator. Ar fi dorit să procedeze întocmai ca pe celelalte insule dar pe această insulă îşi avea cartierul general şi nu ar fi vrut să îşi mute toată logistica şi armamentul pe altă insulă… ar fi arătat rău această procedură ca şi cum ar fi dat semne de slăbiciune. Puse iscoade peste tot ca să ştie care este motivul revoluţionarilor. Motivele erau aceleaşi… nu se schimbase nimic… sărăcie, foame, mizerie, boli nemaîntâlnite, moarte etc. Acest lucru nu îl deranja pe guvernator câtuşi de puţin… aceste lucruri puteau fi rezolvate prin mită, promisiuni şi cîţiva lideri executaţi pentru a fi daţi exemplu. Un alt lucru îi dădea mari bătăi de cap, acesta era că de astă dată revoluţionarii păreau să îşi fi găsit un conducător din cadrul tagmei preoţeşti, un membru al ordinului Graal. Otecazii se temeau de preoţii păstori, era ceva instinctiv ca şi cum în ordin ar fi văzut o putere inegalabilă, mulţi otecazi priveau ordinul sfântului Graal ca pe sălaşul creatorilor supremi. Aşadar otecazii nu îndrăzneau să ucidă feţe bisericeşti cu toate că existau ordine clare în sensul acesta de la cartierul general de pe Hillan – compania Sarona.

Reltih spunea mereu că ordinele sunt făcute ca să fie încălcate. Stafiile erau foarte derutate referitor la ordinele venite de pe Hillan şi toate acestea puteau degenera într-un haos de proporţii.

Preotul-păstor Gedy era foarte iubit şi respectat de oiţele pe care le păstorea iar mulţi îl supranumiseră profetul. Acesta era foarte iubit de oameni atât pentru ceea ce reprezenta în tagma preoţească cât şi pentru poemele pe care le scrisăse în decursul timpului, poeme considerate nepreţuite care într-o bună zi vor putea egala opera venerabilului Ucsenime Iamih. Versurile lui au fost folosite de către muritorii de rând în ode şi în cântece populare şi toţi tinerii îi cunoşteau opera chiar dacă otecazii îi minimalizaseră valoarea şi îi cenzuraseră opera. Scânteia revoltei pe insulă a apărut când tineri curajoşi au creat pachete holo HV cu aparatură pirat şi astfel informaţia se împrăştiase prin toate casele. Au făcut foarte multe manifeste anti-otecazi iar revolta mai era ţinută în frâu doar de Gedz şi nu de către hoardele otecaze. Reltih văzând că este pe puntul de a îşi pierde autoritatea ordonă trupelor să ucidă fără somaţie pe cei care răspândeau afişe antiregim ori instgatori la revoltă şi să îi fie adus mort ori viu capul revoltei. Otecazii au dat dovadă de foarte mult zel în îndeplinirea ordinului şi foarte mulţi tineri au fost luaţi cu forţa şi supuşi la interogatorii interminabile după care îi ucideau fără milă.

Guvernatorul îl admira pe Gedy şi îl considera un adversar de temut datorită faptului că reuşise să câştige respectul şi iubirea maselor prin vorbe simple despre iubirea aproapelui şi prin versuri profunde nicidecum pentru pentru sutana pe care o purta – acea ţesătură ieftină şi ponosită. Citise şi el în ultima vreme câteva volume ale preotului-păstor şi simţise că răutatea din el era ştearsă parcă de un burete nevăzut.

Se uită absent pe birou şi alese la întâmplare un volum din ultime scrieri ale lui Gedy şi citi un poem. Închise volumul cu zgomot şi-şi şterse cu repeziciune o lacrimă ce îi traversă faţa dură. Încă o dată înţelese că în construcţia corpului său cel de om prima şi sentimente total necunoscute pentru sine de multe ori îi invadau fiinţa. Toată acea ură neâmpăcată pentru umanitate se voala în faţa frumosului, în faţa lecţiilor de viaţă ale lui Gedy Corana… unul dintre duşmanii lui nedeclaraţi.

Asemănări şi deosebiri între periplul lui Harap Alb şi cel al lui Gavrilescu

Gabriela AXENIA – calsa a X-a B

 

Periplurile celor doi protagonişti: Harap Alb şi Gavrilescu se aseamănă, dar se şi deosebesc.

Dacă in opera scrisă de Mircea Eliade: “La ţiganci” timpul este determinat: “Bucureştiul de la inceputul secolului xx”, in basmul “Harap Alb” timpul este nespecificat (illo tempore): “Amu cică era odată”. Ambii protagonişti vor avea de trecut proba ghicitului. Harap Alb ghiceşste adevarata fată a impăratului Roş, însă Gavrilescu ratează această probă (Gavrilescu nu este capabil sa ghicească: ţiganca, grecoaica si ovreica). În ambele opere este prezent motivul labirintului. Bordeiul ţigăncilor este asemănător labirintului din basmul scris de Ion Creangă, acesta fiind un spaţiu al iniţierii. Spre deosebire de Gavrilescu, Harap Alb este neînfricat. Acesta trece proba de curaj iniţiată de tatăl său, procură sălăţi din grădina ursului, aduce Spănului capul cerbului împreună cu pietrele preţioase, ultima proba de curaj dându-se la curtea lui Roş împărat. Gavrilescu are o stare de beatitudine şi simte o teribilă nevoie de a-şi povesti tragedia vieţii lui. Faptul ca nu îsi aminteşte ce s-a întâmplat pe bancă il putem interpreta ca pe o ruptură temporală. În opera lui Mircea Eliade, fantasticul este anunţat prin prezenţa hazardului (întamplare neprevazută): modestul profesor de pian îşi aminteşte că a uitat partiturile acasă la Otilia Voitinovici şi coboară din tramvai, spre a lua altul in sens invers. În padurea labirint crăişorul este întampinat de Spân, acesta reuşind să îl păcălească pe Harap Alb. Are loc un schimb de roluri, stăpânul devenind slugă. Gavrilescu este întămpinat de babă (in bordeiul ţigăncilor), aceasta fiind cerberul de la intrarea în infern. Gavrilescu va trebui sa plătească trei sute de lei, taxă care echivalează cu plata vămilor pe lumea cealaltă şi cu trei lecţii de pian. Harap Alb se naste de trei ori: prima dată este vorba de naşterea naturală, cea de a doua naştere are loc în fântână (locul in care protagonistul primeşte botezul), iar cea de a treia naştere are loc atunci cand Harap Alb este reînviat cu ajutorul apei vii adusă de fata împăratului Roş. Gavrilescu se naşt de doua ori: prima dată este vorba de naşterea naturală, a doua naştere se realizează atunci cand Gavrilescu o reîntalneşte pe Hildegard. Cei doi vor pleca spre padure, refăcându-se cuplul romantic. Pentru protagonist, timpul este unul comprimat. În opera lui Mircea Eliade sacrul este camuflat in profan (realul se împleteşte cu irealul). Harap Alb va fi ajutat de: Sfanta Duminecă in drumul său spre curtea lui Verde împărat. Aceasta îi spune crăişorului ce recuzită să ceara tatălui. El greşeşte spunând că a stricat orzul pe gâşte, deşi proba curajului fusese picată doar de fiul cel mare si cel mijlociu.

 

Periplul fiecărui protagonist are o motivaţie aparte: pentru Harap Alb acesta are ca finalitate devenirea de sine, iar pentru Gavrilescu: cunoaşterea sinelui. La sfărşit fiecare protagonist îşi va intalni aleasa inimii: crăişorul pe fata împăratului Roş, iar Gavrilescu pe Hildegard. În cazul primlui cuplu, finalitatea este matrimoniul, iar in cazul celui de al doilea, partenerii se indreaptă spre tărâmul thanatosului prin oniric. Un rol important în procesul de iniţiere al fiului de crai il deţine Spânul. Acesta joacă dublu rol: de regizor faţă de Harap Alb si de actor faţă de Verde împărat si de fetele acestuia. Chiar daca Spânul  a dorit să il compromită pe crăişor, el a contribuit în mod indirect la maturizarea lui Harap Alb. Acesta ar fi putut parcurge distanţa până la curtea lui Verde împărat: “ca gândul” cu ajutorul calului năzdrăvan, însă el trebuie să parcurga drumul gradual, trecând prin toate etapele devenirii. Harap Alb primeşte ajutorul uman şi animalier, în locul celui divin. El a fost ajutat de furnici şi de albine. Acest fapt relevă maturizarea protagonistului. Împăratul Roş îl va supune pe Harap Alb la trei probe de curaj. Pentru a trece aceste probe, crăişorul va fi ajutat de o seamă de uriaşi. Gavrilescu se rătăceşte in trecut şi regretă faptul că în tinereţe a ales iubirea fizică in locul celei spirituale. În ambele opere este prezentă cifra magică: trei. Sintagma de la sfârşitul operei scrise de Mircea Eliade: “nu ne grăbim” este un refuz al morţii.

Întrunind acestea, am demonstrat ca periplurile celor doi protagonişti se aseamană, dar se şi deosebesc.

Asemanari si deosebiri intre peripul lui Harap Alb si cel al lui Gavrilescu

Andreea GHEORGIŢĂ – clasa a X-a B

 Cele doua opere literare atat „Povestea lui Harap Alb” cat si „La tiganci” prezinta atat asemanari cat si deosebiri.

O prima asemanare este reprezentata de motivul drumului si anume: in „Poveste lui Harap Alb” protagonistul parcurge un drum al desavarsirii de sine, pe cand in nuvela „La tiganci” Gavrilescu parcurge un drum al cautarii de sine. O alta deosebire este faptul ca Harap Alb parcurge un drum voluntar, acesta plecand cu stiinta spre curtea unchiului sau, iar Gavrilescu parcurge un drum involuntar spre taramul fantastic al tigancilor si unul voluntar in planul real si anume lectiile de pian pe care i le dadea Otiliei Voitinovici. O alta asemanare este cifra magica „trei” care apare in ambele opere literare: in „Povestea lui Harap Alb” : trei feciori ai Craiului, trei fice ale imparatului Verde, trei probe de curaj iar in „La tiganci” trei fete(tiganca, grecoaica, evreica), ora trei. De asemene, fiecare are o punte de trecere catre lumea fabuloasa: in „Povestea lui Harap Alb” podul este punte de trecere catre lumea fabuloasa a spanului iar in „La tiganci” Gavrilescu este atras de mirosul nucilor si umbra teilor catre lumea tigancilor.

In „Povestea lui Harap Alb” acesta are parte de mai multi adjuvanti care au contribuit la desavarsirea sa iar in „La tiganci” Gavrilescu are parte de hazard sau de intamplarea neasteptata care l-a facut sa se intoarca din drum si sa ajunga la tiganci, motivul fiind servieta cu partiturile uitate acasa la Otilia Voitinovici. De asemenea proba ghicitului este comuna celor doua opere literare: in „Povestea lui Harap Alb” protagonistul este pus sa ghiceasca care este adevarata fata a imparatului Ros iar in „La tiganci” Gavrilescu este pus sa ghiceasca cele trei fete: tiganca, grecoaica si evreica. Harap Alb reuseste sa ghiceasca adevarata fata cu ajutorul unuia dintre adjuvanti(albinele) pe cand Gavrilescu bea prea multa cafea si nu reuseste sa ghiceasca nicio fata.

Periplul lui Harap Alb contine doua etape: prima in care se pierde in padurea labirint si este pacalit de catre Span care va face schimb de identitati si il va boteza pentru a doua oara in „fantana-uter” si a doua etapa care cuprinde cele trei probe de curaj ce reprezinta o incursiune in:regnul animal si vegetal (furtul salatilor din Gradina Ursului), regnul animal si mineral (procurarea pielii si a capului cerbului, impreuna cu pietrele pretioase) si ultima o incursiune in regnul uman care se va desfasra la curtea imparatului Ros. Periplul lui Gavrilescu are ca punct de plecare uitarea servietei cu partituri, atragerea de mirosul nucilor din gradina tigancilor, timpul cautarii cand se pierde in casa acestora, momentul cand se intoarce in lumea reala si realizeaza ca doar cateva ore la tiganci insemnau doisprezece ani in lumea reala. O alta asemanare intre cei doi protagonisti este drumul cautarii fiintei iubite(„La tiganci”) si drumul intalnirii fiintei iubite(„Povestea lui Harap Alb”). De asemenea, Harap Alb isi gaseste jumatatea la curtea imparatului Ros, pe cand Gavrilescu si Hildegard isi formeaza cuplul erotic pe taramul thanatosului. Invierea lui Harap Alb(cea de-a treia nastere) este asemanata cu moartea lui Gavrilescu impreuna cu refacerea cuplului cu Hildegard.

In concluzie, periplul lui Harap Alb este unul al maturizarii, al cunoasterii in care este ajutat de mai multi adjuvanti, fiecare avand o contributie in desavarsirea sa iar periplul lui Gavrilescu este unul al autocunoasterii.

Periplul lui Gavriescu si cel al lui Harap-Alb. Asemanari si deosebiri

Gabi MACIAC – clasa a X-a B

Majoritatea basmelor romanesti au in structura lor drumul ca etapa importanta in ilustrarea calitatilor de exceptie ale protagonistului, scopul acestuia fiind devenirea de sine. Din aceasta perspectiva nici „Povestea lui Harap-Alb” nu face exceptie, insa nu numai basmele romanesti prezinta acest aspect.  Nuvela lui Mircea Eliade este considerata de critica noastra literara drept reprezentativa pentru fantasticul abordat de Eliade, avand in structura sa drumul ca etapa importanta nu in devenirea de sine, ci mai cu seama in autocunoastere si redescoperirea de sine.  In basmul in discutie, protagonistul, aflat la varsta initierii, pleaca sa cucereasca lumea. Inainte  de acest pas important, are de trecut proba de curaj data de tatal sau la pod- punte de trecere catre o alta lume. Opinia prozatorului Eliade este ca, in nuvela sa „La tiganci”, sacrul este camuflat in profan- se ofera un concret aspect ca se trece din timpul profan in cel sacru.

           Asadar, cei doi protagonisti se afla pe o punte de trecere catre o alta lume, numai ca in opera lui Eliade timpul este unul dilatat, este prezentata o scurgere diferita a timpului, iar in „Harap-Alb”, actiunea se petrece intr-un illo-tempore („amu cica era odata”) intr-o lume fabuloasa.  Harap-Alb, alfat la varsta initierii si plecand sa cucereasca lumea din propria vointa isi asuma periplul, pe cand Gavrilescu are parte de tot ce urmeaza sa se intample in urma hazardului (o intamplare neasteptata). Gavrilescu este un modest profesor de pian, ce erge cu tramvaiul de trei ori pe saptamana, spre a da lectii de pian unei tinere, Otilia Voitinovici (timpul in care se deplaseaza Gavrilescu este timpul profan-unul monoton si anost, un fel de rutina). Atunci cand isi da seama ca a uitat servieta cu partituri acasa la Otilia si coboara din tramvai, spre a lua altul in directia opusa, este coplesit de caldura de afara si, atras de umbra si mirosul nucilor, se trezeste in gradina tigancilor. Asadar, acesta este modul in care Gavrilescu ajunge din timpul profan in cel sacru.

           Motivul labirintului reprezinta si el o asemanare intre cele doua creatii literare. In „Povestea lui Harap-Alp”, acest motiv apare atunci cand protagonistul se rataceste in padure, este pacalit de span si ajunge sa il slujeasca sub acest nume, de Harap-Alb.  In „La tiganci”, ratacirea se petrece chiar in casa (bordeiul) tigancilor. Incaperea aceasta are marginile pe care nu le poate vedea: perdelele sunt trase, iar paravanele se confunda cu peretii. Faptul ca Harap-Alb se rataceste intr-un element al naturii- padurea, iar Gavrilescu in casa tigancilor reprezinta din nou o deosebire.  Proba ghicitului se afla, de asemenea, in cele doua opere. Harap-Alb, in drumul sau, ofera ajutor unor adjuvanti, care mai tarziu ii vor veni in ajutor, il vor recompensa: Craiasa albinelor intervine atunci cand fiul craiului are de ghicit fata imparatului Ros, o alta proba data de acesta, reusind in final sa o recunoasca. Gavrilescu, aflat in bordeiul tigancilor, este supus si el la o proba de ghicit: care este ovreica, grecoaica si care este tiganca. Se pierde in trecut si rateaza ghicitul in final nemaireusind deloc a ghici fetele. Capata o stare de beatitudine si se simte fericit.

           Aici intervine o alta deosebire intre cele doua probe de ghicit, si anume faptul ca protagonistul lui Eliade nu este ajutat de nimeni pe parcursul probei. Daca Harap-Alb are parte de nenumarati adjuvanti si formatori pe parcursul periplului sau, Gavrilescu are parte doar de un mister anticipativ, si anume intamplarile colonelului Lawrence de care vorbeste toata lumea. Uciderea lui Harap-Alb semnifica pe de o parte moartea acestuia, pe de alta parte nasterea lui (moarte in raport cu starea anterioara, iar nastere in raport cu cea consecutiva). Revenirea lui Gavrilescu in timpul profan este asemanatoare cu reintoarcerea lui Fat-Frumos din basmul „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, dar putem afirma ca se aseamana si cu nasterea (invierea) lui Harap-Alb.

         In final, periplul lui Harap-Alb capata semnificatia deplinei maturitati, intru-cat ajunge sa se casatoreasca cu fata imparatului Ros, devine conducator si isi ia viata pe cont propriu, periplul sau terminadu-se complet. Cel al lui Gavrilescu capata semnificatia regasirii de sine, autocunoasterii, casatoria cu Hildegard, iubirea tineretii lui, contribuind in final la acest lucru.