Picături de viaţă

de Cosmin ŞTEFĂNESCU

          1. Monolog despre paiaţe

          Ce sunt oamenii?!!!… grea întrebare…. Aş putea să mă aventurez şi să afirm că sunt probabil nişte personaje ireale într-o lume sălbatic de reală. De prea multe ori suntem aidoma eroilor din benzile desenate – vii şi totuşi fără viaţă. Ne scăldăm zilnic în imaturitate şi purtăm ochelari de cal pretutindeni, deoarece nu ştim sau poate că nu dorim să vedem mai departe.

          Cred că mai toţi aţi observat că paiaţele conduc lumea. Cu sfori nemaivăzute şi cu tactici bine puse la punct, manevrează ca nişte păpuşari dibaci păpuşelele politice de pretutindeni care la rândul lor cu alte fire nevăzute manevrează lumea. Aceştia sunt cei care de cele mai multe ori ne duc spre rău deoarece ei sunt conduşi de un demon al răului. Urâtă alegere au făcut… mult mai rău este faptul că ne târăsc şi pe noi în mocirla din sufletele lor golite de esenţă.

          Lumea a devenit în decursul eonilor o mare scenă unde se montează dar mai ales se demontează zi de zi, piesă după piesă. Este evident o cinematografie a vieţii. Noi suntem doar protagoniştii acestui carusel de scenarii în diverse roluri. Suntem actori fără simbrie în noianul de evenimente, biete creaturi cu remuşcări şi sentimente contradictorii. Totul poate fi privit de cele mai multe ori ca o regie a simulacrelor… astfel pot afirma că nimic nu poate să semene cu ceea ce ar trebui…

          Roluri vechi şi noi se aştern pe veşnica scenă – planeta Terra (Eminescu este mereu în actualitate, nu-i aşa?… “Toate-s vechi şi nouă toate” – Glossă ). Roiuri, roiuri de oameni îşi pregătesc veşnic intrarea… învaţă citatele, repetă roluri fără sens ca şi existenţa lor, iar soarele, un prieten mai vechi al nostru, ne priveşte complice de când lumea. Sincer, mă cam prinde mirarea cum de nu se plictiseşte de această sarabandă continuă, de aceste spectacole puerile care tind să nu se mai termine nicicând. Cred ca i-ar fi foarte uşor să se burzuluiască şi să eclipseze spectacolele noastre dar el stă impasibil şi ne priveşte zâmbind. Eu chiar nu înţeleg de ce procedează în acest fel dar cu siguranţă el este guvernat de zodia neimplicării. Păcat. Ar putea să intervină măcar atunci când vede teatrul unor războaie fără sens, şi să se revolte cumva să ne pârjolească armele să ne potolească ura care ne anima şi setea de putere care ne curge prin vene. Dar cred că şi dacă ipotetic s-ar întâmplă astfel nu ar avea absolut nici-un efect deoarece cu siguranţă în următorul moment ne-am apuca să construim alte şi alte arme mult mai sofisticate…

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s