PICĂTURI de VIAŢĂ

de Cosmin ŞTEFĂNESCU

 

2. Faţă în faţă cu un strop de viaţă

              Viaţa privită prin vizor pare atât de reală, atât de vie, palpitantă, fatidică şi absolut tranşantă şi ne este contemporană nouă, protagoniştilor ei. Totul pare o luptă fără sorţi de izbândă cu morile de vânt sau o figură de stil a ceea ce reprezintă durerea dusă la paroxism.

               Nu rareori ne privim în oglindă şi descoperim cum ne-a pustiit vremea şi ce a făcut din noi – mii şi mii de crevase minuscule adevărate văi rift unde faliile stau îngheţate într-o aşteptare tectonică.

               Societatea a devenit un instrument sau o creaţie cu un spectru de putreziciune şi de boală adusă deliberat într-un stadiu critic poleită însă cu diverse aspecte pastelate, pentru un strop de culoare.

               Corupţia este astăzi Marea Doamnă Cenuşie, cea care tronează în mantia de ură, mizerie şi dezmăţ şi jonglează cu oamenii un noian infinit de evenimente şi sentimente. De fapt aceasta este aceiaşi creatură hidoasă care ne zâmbeşte hidos din senat, parlament şi televiziune şi îşi face veacul în mai toate vârfurile de lance ale societăţii. Aici sunt adăpostite facţiunile vechi şi noi călare pe un butoi cu pulbere fierbând într-o tăcere mută. Nu cred că va mai dura mult, până se va sparge buboiul. Continuă lectura

Reclame

Foc stins

de Anca Elena MORARU

LAUREATĂ A CONCURSULUI LITERAR ARIPI de DOR,

secţiunea POEZIE

ediţia a IV-a 2009 – Medgidia

 

Mi-e sete de nori, prin plânsetul lor

să picure şi lacrimile mele.

Prin fulgerele cerului,

s-alerge şi furia mea,

învolburată de păcate

să se sfarme într-un copac.

  

Ghimpii-mi înţeapă tălpile ude

Iar sângele curge pe pământul însetat.

Aleargă-n praf gânduri curate

Curând o să se-ntunece şi ele.

 

Un curcubeu rătăcit mai ţine loc

De pat pentru străinii stropi de rouă.

Nu plouă, de ce-ar ieşi un curcubeu?

Poate-a uitat de el şi Domnul

Şi-l lasă liber în zările cerului.

 

Ca o pasăre în lanţuri mă zbat

Penele albe întinate-mi sunt de sânge

Lanţurile grele îmi sfărâmă oasele

Aripile au obosit să bată

Închid ochii şi visez că iubesc.

Continuă lectura

Picături de viaţă

de Cosmin ŞTEFĂNESCU

          1. Monolog despre paiaţe

          Ce sunt oamenii?!!!… grea întrebare…. Aş putea să mă aventurez şi să afirm că sunt probabil nişte personaje ireale într-o lume sălbatic de reală. De prea multe ori suntem aidoma eroilor din benzile desenate – vii şi totuşi fără viaţă. Ne scăldăm zilnic în imaturitate şi purtăm ochelari de cal pretutindeni, deoarece nu ştim sau poate că nu dorim să vedem mai departe.

          Cred că mai toţi aţi observat că paiaţele conduc lumea. Cu sfori nemaivăzute şi cu tactici bine puse la punct, manevrează ca nişte păpuşari dibaci păpuşelele politice de pretutindeni care la rândul lor cu alte fire nevăzute manevrează lumea. Aceştia sunt cei care de cele mai multe ori ne duc spre rău deoarece ei sunt conduşi de un demon al răului. Urâtă alegere au făcut… mult mai rău este faptul că ne târăsc şi pe noi în mocirla din sufletele lor golite de esenţă. Continuă lectura