Stancu Alin Constantin, clasa a IX-a
Colegiul Naţional Gib Mihăescu
Drăgăşani, jud. Vâlcea
Iarna îşi cerne speranţele
Pe pătura umbrită de viaţă,
Iar păsările au esenţa morţii
În venele acum îngheţate.
Albul acoperă totul
Cu luciul său înţepător,
În timp ce copacii speră
Că totul este un coşmar
Ce va trece asemenea
Unui fulger ce sparge cerul
Spre a-şi îndeplini menirea
Moarte
Gheara demonică,
Îmi sfâşie aripile iubirii,
Ce trebuiau să mă înalţe
Dintr-o lume însângerată
Şi plină de durere.
Îngerii coboară
Şi-mi pansează rana deschisă
Către trecutul ce acum zboară
De-asupra amintirilor.
Clopotele vieţii mele
Îmi bat sfârşitul dureros,
Iar clepsidrele se sparg
De parca : Nimic nu ar fi existat!
Poetul
Poetul este asemenea
Unei lacrimi ce se scurge
Din ochiul veşniciei,
Dar cade într-un timp mărginit.
Este visător ca pomii
Ce-şi plâng singurătatea,
Lăsându-şi gândul să zboare
Către eternitate
Spărgând hotarelele imaginaţiei.
Condeiul său dezgheaţă lumi
Ce erau blestemate
Să fie închise în neştiinţă,
Iar dorul său face ca
Tăcerea să se rupă
În fragmente de iubire.
Rugă
Ţie, Doamne , îţi încredinţez
Al meu suflet încătuşat,
Cu lanţurile păcatului
Şi te rog adapă-mi
Cu lumina nemărginirii tale
Setea de adevăr şi de iubire
Desavârşindu-mă întru puterea Ta.
Frământări…
Sufletul meu arde
Precum o candelă secată
În faţa mărăţiei tale,
Iar visele mele se sparg de stâncile mării
Asemenea unei perdele de spumă
Umplăndu-mi golul abisal
Cu rătăciri pierdute
Culese din amurg.