Iarna

Stancu Alin Constantin, clasa a IX-a

Colegiul Naţional Gib Mihăescu

Drăgăşani, jud. Vâlcea

 

Iarna îşi cerne speranţele

Pe pătura umbrită de viaţă,

Iar păsările au esenţa morţii

În venele acum îngheţate.

 

Albul acoperă totul

Cu luciul său înţepător,

În timp ce copacii speră

Că totul este un coşmar

Ce va trece asemenea

Unui fulger ce sparge cerul

Spre a-şi îndeplini menirea

 

Moarte

Gheara demonică,

Îmi sfâşie aripile iubirii,

Ce trebuiau să mă înalţe

Dintr-o lume însângerată

Şi plină de durere.

 

Îngerii coboară

Şi-mi pansează rana deschisă

Către trecutul ce acum zboară

De-asupra amintirilor.

 

Clopotele vieţii mele

Îmi bat sfârşitul dureros,

Iar clepsidrele se sparg

De parca : Nimic nu ar fi existat!

 

Poetul

Poetul este asemenea

Unei lacrimi ce se scurge

Din ochiul veşniciei,

Dar cade într-un timp mărginit.

 

Este visător ca pomii

Ce-şi plâng singurătatea,

Lăsându-şi gândul să zboare

Către eternitate

Spărgând hotarelele imaginaţiei.

Condeiul său dezgheaţă lumi

Ce erau blestemate

Să fie închise în neştiinţă,

Iar dorul său face ca

Tăcerea să se rupă

În fragmente de iubire.

Rugă

Ţie,  Doamne , îţi încredinţez

Al meu suflet încătuşat,

Cu lanţurile păcatului

Şi te rog adapă-mi

Cu lumina nemărginirii tale

Setea de adevăr şi de iubire

Desavârşindu-mă întru puterea Ta.

 

 

 

Frământări…

 

Sufletul meu arde

Precum o candelă secată

În faţa mărăţiei tale,

Iar visele mele se sparg de stâncile mării

Asemenea unei perdele de spumă

Umplăndu-mi golul abisal

Cu rătăciri pierdute

Culese din amurg.