STRANIUL „GEOGRAFIEI TAINICE”

Prof. Dr. Const. MIU

 

           În eseul polemic despre Vorbirea „în două limbi”, referindu-se la faptul că „un intelectual respectabil” considera scrierile lui Artur Silvestri în domeniul imobiliar că ar vicia activitatea sa în domeniul culturii (cf. p. 3), autorul cărţii „Loc” şi „persoană” (eseuri despre geografia tainică) – Editura Carpathia press, Bucureşti, 2008 – sesizează un aspect paradoxal: „…intelectualul superior le socotea nişte <<contribuţii tehnice>>, prea specializate, (…) în vreme ce specialistul în economie le învinuia de prea mult <<eseism>> şi <<poezie scriitoricească>>.” (p. 5).

           Castelul pălărierului îmbină armonios cele două registre/ „stiluri” – imobiliar şi literar. Posibila intermediere de vânzare a „conacului” ce aparţinuse cândva scriitorului Miron Radu Paraschivescu îi prilejuieşte autorului mai întâi o descriere de tip poetizant : „Când intrarăm (…), imaginea ce se desfăşură în faţa ochilor se arătă de-a dreptul mirifică, o livadă de mai bine de un hectar, populată cu un potop de pomet indistinct ca soi, dar organizat cu disciplină în ceea ce părea să fi fost cândva o grădină pentru plimbare şi reflecţie (…) Neîngrijită, dar sălbăticită cu măsură, vegetaţia – unde se includeau şi o mie de feluri de flori, răsărite cum a dat Dumnezeu – arăta un gen de regret elegiac după stăpânul care se vede treaba că plecase prea în grabă şi o uitase de tot.” (s. n., p. 7). Din fragmentul reprodus transpare opoziţia trecut/ prezent, realizată şi la nivel gramatical: imperfectul evocării este alăturat prin disjuncţie prezentului degradat – ilustrat prin abundenţa epitetelor ornante („neîngrijită, dar sălbăticită cu măsură”). În continuare, descrierea se face de la exterior către interior, accentul punându-se pe latura psihologică a celui ce observă amănuntele, căci avem de-a face cu privirea expertului, care încearcă să facă părtaş cititorul la cele văzute şi acum descrise: „Semi-întunericul asigurat de groasele draperii atârnate la fereşti sporea sentimentul de neobişnuit ce apărea numaidecât (…) La drept vorbind, <<etajul>> se rezuma la doar o încăpere organizată, ce dădea către o terasă splendidă, de unde, printre umbrele fumurii ale orizontului, se întrezărea lunca Teleajenului (…) În rest, un pod imens şi înalt, luminat de o lucarnă uriaşă ce dădea un sentiment de neverosimil, mai ales că în praful aşezat pe grinzile de lemn vechi se rătăciseră desene, gravuri şi guaşe…” (s. n., p. 7, 8). Să remarcăm un aspect până acum nesesizat de ceilalţi exegeţi, în privinţa scriiturii lui Artur Silvestri: ca şi prozele din volumele Apocalipsys cum figures şi Perpetuum mobile şi eseurile despre geografia tainică stau sub pecetea straniului, al neobişnuitului.

Continuă lectura

Reclame