Scenariul erotic

în poeziile

Pe lângă plopii fără soţ şi Pe aceeaşi ulicioară

Elena GRIGORE – clasa a XI-a A (LTNB)

 

“Citind poeziile erotice ale lui Eminescu, se poate lesne observa că povestea de dragoste se desfăşoară după un anumit scenariu. Cea mai reprezentativă poezie este Dorinţa, fiecare strofă a acestei creaţii ilustrând momentele esenţiale ale scenariului: 1. chemarea, 2. întâlnirea, 3. contemplarea, 4. sărutul, 5. reveria (visul), 6. somnul (dorinţa de Nirvana)” susţine domnul prof. dr. Const. MIU în eseul “Scenariul erotic eminescian”. Poezia Pe aceeaşi ulicioară respect acest scenariu, dar nu în totalitate. “Pe lânga plopii fără soţ” se abate mai mult de la el.

Pe lângă plopii fără soţ înfăţişează ideea unei elegii erotice. Eroul liric trăieşte o iubire neîmpărtăşită. Titlul ne sugerează un gest de singurătate: ”plopii fără soţ”. Poezia este împarte în două părţi.

Partea întâi cuprinde primele opt strofe şi face referire la trecut. În prima şi a doua strofă eul liric face o raportare disjuncta a fiinţei iubite cu vecini dar şi cu întreaga lume, pentru a arăta unicitatea persoanei iubite. “Geamul ce strălucea” reprezintă o fereastră închisă a sufletului ei. În strofele a treia şi a patra timpul subiectiv al erosului se exemplifică prin articolul nehotărât o. în A treia strofă ar fi trebuit sa fie puse în scenă primele două momente ale scenariului. Chemarea este subînţeleasă, iar întâlnirea putea fi scurtă, dar trăită la extrem. Sărutul şi somnul sunt prezentate în strofa a patra, iar reveria lipseşte. În ultimul vers al acestei strofe ”O oră, şi să mor” se face referire la dictonul ”Carpe diem” şi somnul este asociat cu trecerea în nefiinţă a eroului liric. Folosind superlativul stilistic, folosit în strofa a şasea: “Ai fi trăit în veci de veci” poetul sugerează eternitatea iubirii şi faptul că pentru el fiinţa iubită învinge timpul şi este nemuritoare. Braţele reci demonstrează absenţa sentimentelor afective ale persoanei iubite. Strofa a şaptea o ridică pe fiinţa iubită la rangul de zână, aici ea atinge idealul feminin. În strofa a opta eul liric justifică intensitatea sentimentelor, spunând că trăirea din ochii lui este ereditară.

Ultimele trei strofe reprezintă a doua parte a poeziei. Ele fac referire la prezent, un prezent în care sentimentele de iubire ale eroului liric se transformă în indiferenţă şi nepăsare: “Azi nici măcar îmi pare rău”. În strofa a zecea fiinţa iubită este egalizată cu restul lumii, şi îşi pierde unicitatea: “Căci azi le semeni tuturor”. Ochii păgâni care iubeau şi sufereau acum devin reci, ca de mort făcând referire la “Luceafărul”. În ultima strofă fiinţa iubită este ridicată la nivel de divinitate care ar putea aprinde “candela iubirii”. În acest moment erosul ar fi atins pragul maxim.

Pe aceeaşi ulicioară este o poezie a iubirii pierdute şi face parte din lirica iubirii, dar şi a naturii. Deşi eroul liric a pierdut fiinţa iubită, îi rămâne fidel căutând-o veşnic “pe aceeaşi ulicioară”. Poezia, sub aspect structural, este împărţită în trei secvenţe.

Prima secvenţă cuprinde primele trei strofe, unde se fixează cadrul natural. Ca element al naturii. Pomii înfloriţi reprezintă sufletul eroului liric deschis către iubire. “Luna”, ca element romantic, este conştiinţa martor ce bate la fereastra sufletului fiinţei iubite.

A doua secvenţă începe cu strofa a patra, strofă în care eroul liric îşi aminteşte fiinţa iubită ca fiind “subţire şi gingaşă”. Aici are loc întâlnirea, fiind primul moment al scenariului erotic. “Tăinuitul boschet” este martorul poveştii de iubire dintre cei doi îndrăgostiţi. Contemplarea se regăseşte în strofa a cincia, când privirile şi gesturile iau locul vorbelor pentru că inimile lor sunt atât de aproape una de cealaltă încât  nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Sărutul se pune în scenă în strofa a şasea. Trezirea din visare, ce are loc în a şaptea strofă, este un şoc pentru eroul liric, deoarece acesta se loveşte de minciunile fiinţei iubite şi este dezamăgit profund: “Nu ştiam că-i tot aceea/ De te razimi de o umbră/ Sau de crezi ce-a zis femeia.”