OMUL-REPTILĂ

Prof. Dr. Const. MIU

În noua serie a documentarului EXTRATEREȘTRII ANTICI, difuzată în data de 25. 09.2019, autorii au adus în discuție posibilitatea ca rasa umană să fi fost rezultatul experiențelor de laborator, sub aspectul mutațiilor genetice, al unei rase de extratereștri – REPTILIENII. Așa se explică multiplele basoreliefuri sau statui de „zei”, în accepția strămoșilor noștri, care se găsesc pe tot mapamondul.

Conceptul de reptilieni pe Pământ a fost popularizat de David Icke, un teoretician al conspirațieicare crede că un popor de reptilieni ce-și pot schimba forma controlează lumea noastră luând înfățișare de oameni și câștigând puterea politică cu scopul de a manipula societatea umană. David Icke a afirmat în repetate rânduri că mulți dintre liderii mondiali sunt reptilieni sau sunt posedați de către reptilieni în încercarea acestora de a obține puterea pentru a conduce rasa umană.

Descrieri variate ale unor umanoizi reptilieni sunt comune în miturile și legendele multor culturi de-a lungul istoriei.

Astfel, în Mezoamerica antică, Quetzalcóatl (a se vedea foto 1)  este numele aztec al divinității descrise ca fiind un șarpe cu pene. Numele Quetzalcoatl înseamnă, literal, șarpele înaripat. La maiași, avea numele Kukulkan (a se vedea foto 2). 

În Grecia antică, primul rege mitic al Atenei – Cecrops I – era pe jumătate om, jumătate șarpe. Apare pe o friză de pe altarul lui Zeus din Pergam (foto 3).

 

 

 

 

 

 

În cultura egipteană antică găsim imagini cu Sobek, zeul cu cap de crocodil (foto 4).

 

 

 

 

 

În scrierile și legendele din India, Naga sunt descrise ca ființe reptiliene care locuiesc în subteran și care interacționează cu ființele umane de la suprafață. În unele versiuni se spune că aceste creaturi au trăit odată pe un continent din Oceanul Indian care s-a scufundat în ape (vezi foto 5). 

 

 

 

 

 

 

 

Chineziivietnameziicoreenii și japonezii povestesc despre Lóng (Yong în coreeanăRyū în japoneză) sau dragoni, care au atât formă fizică dar și metafizică; rareori sunt descriși ca având forme umanoide (foto 6). 

 

 

 

 

 

 

De reținut că toate aceste creaturi –  jumătate om, jumătate reptilă – sunt înfățișate ca având corpul acoperit cu solzi.

În numeroase mitologii întâlnim simbolul șarpelui. Să ne amintim de șarpele din grădina Edenului (Geneza: 3: 1-13). O imagine elocventă o găsim în scena Căderea în păcat, reprezentată în Capela Sixtină de Michelangelo (foto 7).

Sistine Chapel, Le fruit défendu, fresque de Michelange, 1509  (http://commons.wikimedia.org/wiki/Image:Forbidden_fruit.jpg#filehistory)

Dacă privim cu atenție scena, observăm că este singura imagine referitoare la amăgirea Evei de către șarpele biblic, unde acesta are chip uman, coada fiind încolăcită – e de presupus – în jurul pomului  cunoașterii.

 

 

Și asta nu e tot! S-a constatat că fătul, în burta mamei, are într-o primă formă, coloana vertebrală care se termină cu un ciot de coadă, ca la reptile, care se resorbe în cocis. Totuși, sunt cazuri – e drept rarisime – când copilul se naște cu un astfel de coadă.  Acest „fenomen” e cunoscut sub numele de kokcigodiniya. A se vedea foto alăturată. 

Din cele expuse până aici, ar trebui să ne dea de gândit dacă  aceste aspecte detectate din timpuri imemoriale sunt simple supoziții sau o realitate, mai mult sau mai puțin credibilă: până la forma actuală, așa cum o cunoaștem, omul a trecut și prin faze hibride – jumătate om, jumătate reptilă.