PSIHOLOGIA FRICII

de Prof. Dr. Const. MIU

 

              În nuvelistica lui Caragiale, O făclie de Paşti şi În vreme de război sunt creaţii ce ilustrează psihologia fricii  unor fiinţe anxioase. Făcând referiri la cele două nuvele, criticul Vasile Fanache, în capitolul Rătăcirea tragică a minţii  al cărţii sale Caragiale (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984, p. 149), opinează că aici prozatorul relevă „consecinţele alienate ale obsesiei, imaginate cu fineţe de psiholog trecut prin şcoala naturalistă.”

 

 

În ILR…, G. Călinescu vorbea de „chinurile îndoielii” alimentate de frica delirantă a celor doi hangii – Leiba Zibal şi neica Stavrache. Acestea provin dintr-o potenţială ameninţare: venirea slugii alungate, în noaptea de Înviere, spre a cere socoteală stăpânului hain (în O făclie de Paşti) şi, respectiv, întoarcerea fratelui plecat pe front, spre a-şi revendica averea, în posesia căreia a intrat Stavrache, în momentul când a primit o misivă, prin care era înştiinţat că Iancu Georgescu – fratele – ar fi pierit pe front (în cealaltă nuvelă – În vreme de război).

Şi într-un caz şi în celălalt, aşteptarea încordată face ca realul să gliseze în imaginar, încât acesta din urmă să devină perfect verosimil pentru cei doi hangii. Aspectul acesta se datorează prezenţei prin absenţă a ameninţării venite din partea lui Gheorghe şi, respectiv, a  preotului brigand, plecat pe front, spre a scăpa de oamenii statului.

În imaginaţia bolnavă a lui Zibal, sfredelul cu care tâlharii (veniţi la miezul nopţii de Înviere, să-l prade) încearcă să găurească poarta de lemn, capătă proporţii hiperbolice, augmentând frica hangiului: „În creierul care ardea, imaginea sfredelului lua nişte dimensiuni nemaiînchipuite. Unealta, învârtindu-se mereu, creştea la infinit, şi borta devenea tot mai mare şi mai mare, aşa de mare în sfârşit, încât, în cadrul ei rotund, monstrul putea s-apară în picioare, fără să se aplece.”

Aceeaşi imaginaţie îi dă posibilitatea lui Zibal să-şi închipuie că acelaşi sfredel va fi unealta torturării sale. Dacă la început, vederea sfredelului cu care tâlharii se străduiau să dea gaură în poartă îl înspăimântă şi mai ales timpul cât aceştia lucrează i se pare a fi excesiv dilatat, când spaima dispare şi „figura-i, descompusă de-o atât de îndelungată criză, luă o bizară seninătate, Zibal nu mai are răbdare, vrea ca tâlharii să sfârşească mai repede „lucrarea” şi în felul acesta să poată „ţintui” mâna criminală ce se va strecura prin borta porţii.

             De reţinut că în cazul fiecărui hangiu se poate vorbi de eliberare de obsesia violenţei prin violenţă, din potenţiale victime ei devenind agresori. Aspectul acesta e surprins de Caragiale în nuvela În vreme de război, descriind cele trei apariţii fantomatice ale fratelui hangiului, culminând de fiecare dată cu înfruntarea dintre cei doi. În cele ce urmează, ne vom opri la prima vedenie a hangiului, când acesta din agresat devine agresor.

Continuă lectura

Reclame