de Marian Ciuraru
în noapte alerg ca o nălucă,
cu fruntea plină de sudoare,
iubirea, parcă-i o poruncă,
iubirea -i taină izbitoare.
iubirea-i tot ce am mai sfânt,
e o mică floare ce răsare
în veci de veci pe-acest pământ,
ca şi o rază a unui soare.
umblu doar noaptea, mă feresc
de blânda rază a lunii,
şi văd spectacolul ceresc
pe bolta-ntinsă a lumii.
văd sus pe cer steluţa mea,
sclipeşte şi m-aşteptă
iubita mea, stai nu pleca
când norii se arată!
dar vai, un roşu sângeriu
brăzdat-a ceru-n zare,
acum totul e pustiu,
acum iubita-mi moare!
o, capul meu , ce te-ai plecat
în urma despărţirii,
sub ‘cel pumnal însângerat
ce-a luat locul iubirii?
METAMORFOZE 